AFFAIRE ALBU c. ROUMANIE

AFFAIRE ALBU c. ROUMANIE (CtEDO, 2008)

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA ALBU c. ROMÂNIA (Cercetarea nr. 8508/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 17 iunie 2008 DEFINIF 17/09/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Albu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 27 mai 2008, Rend la hotărârea pe care a adoptat-o aici, adoptat la această dată judiciară La originea cauzei se găsește o cerere (n 8508/03) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, M. Irina Albu ( La 7 decembrie 2005, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 alin. (3) din Convenție, aceasta a decis, de asemenea, că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. Recurenta sa nascut in 1924 si locuieste in Houston. In anii 1950, o proprietate proprie apartinea celui mai de succes al reclamantei a fost nationalizata. Bunul era situat in Oradea, 14 rue Barbu Delavrancea si era format din patru apartamente si un teren. Prin contracte încheiate la 30 septembrie 1996, la 24 aprilie si august 1997, statul a vandut trei apartamente din cladire (apartamentele n 1, 2 și, respectiv, 3) la terțe părți I.G., K.I. și D.V., care le-au locuit ca chiriași ( La 24 iulie 1997, recurenta, în calitate de moștenitoare a soțului său decedat între timp, sesizează Tribunalul de Primă Instanță din Oradea cu privire la o acțiune împotriva consiliului municipal și a cumpărătorilor, pentru a face să se recunoască . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . instanța i-a acceptat cererea, a constatat la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . September 2000, și anume cele care se referă la domeniul naționalizării și la radierea dreptului de proprietate asupra dreptului de proprietate asupra registrului funciar. Tribunalul departamental a reținut că cumpărătorii fuseseră de bună credință și că, prin urmare, contractele lor trebuiau menținute. El a adăugat că a fost legal pentru reclamanta de a obține o reparație prin echivalență, în condițiile prevăzute de lege. 10. Această hotărâre a fost confirmată printr-o hotărâre definitivă din 11 septembrie 2002 a instanței de apel din Oradea, care a respins acțiunea recurentei 11. Prin scrisoarea din 9 martie 2006, primăria a informat că, în cursul anului 2002, reclamanta a formulat o cerere administrativă în temeiul Legii nr. 10/2001. La 10 aprilie 2006, comisia pentru aplicarea legii nr. 10/2001 a propus primarului să restituie recurentei apartamentul nr. (4) Din informațiile furnizate de părți reiese că, printr-o decizie din 20 aprilie 2006, primăria a dispus restituirea apartamentului nr. 4 și a terenului său legat de reclamantă. În ceea ce privește celelalte trei apartamente din lacună, prin aceeași decizie, ea a reținut că reclamantei i s-a acordat dreptul de a primi despăgubiri în temeiul legii nr. 247/2005. La 17 ianuarie 2008, recurenta a informat Curtea cu privire la faptul că nu a primit despăgubiri până în prezent. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNELE PERTINENTE 12. Dispozițiile legale și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Brumărescu c. România ([GC], n 28342/95, CEDH 1999-VII, pp. 250-256, § 31-33), Strein și alte România 57001/00, CEDO 2005-VII, § 19 26), Paduraru România 63252/00, § 38 53, 1 decembrie 2005) și Tudor c. România 29035/05, Cu toate acestea, aceasta a subliniat faptul că dreptul său de proprietate se baza pe vânzarea celor trei apartamente și pe refuzul instanțelor naționale de a anula contractele de vânzare. În observațiile sale ca răspuns la observațiile guvernului, recurenta a făcut pentru prima dată referire la apartamentul nr 4 al imobilului, care nu a fost vândut chiriașilor (punctul 19 in fine) Mai jos. Prin depunerea cererilor sale de satisfacție echitabilă, Comisia a precizat totuși că raportul de competență pe care l-a furnizat nu a luat în considerare valoarea apartamentului nr 4 și a terenului său aferent, ținând cont de restituirea acestora (punctele 30 de mai jos și 11 de mai sus). Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că nu a fost sesizată cu privire la nici un apartment nr. 4. Aceasta nu este, prin urmare, chemată să se pronunțe decât cu privire la încălcările aduse apartamentele nr. 1, 2 și 3 din imobilul și terenul lor aferent, vândute chiriașilor. II. PE VIOLAȚIA ALEGUĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 16. Recurenta invocă o încălcare a dreptului la respectarea proprietății sale, din cauza vânzării celor trei apartamente și a terenului lor aferent, vânzare pe care instanța de apel din Oradea a validat-o printr-o hotărâre definitivă din 11 septembrie 2002 și care nu a dat naștere niciunei despăgubiri. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 17. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea arată că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv d 10/2001. În acest sens, insistă asupra reformei instituite prin Legea nr. 247/2005 de modificare a Legii nr. 10/2001, care are drept obiectiv accelerarea procedurii de restituire și, în cazurile în care o astfel de restituire este imposibilă, acordarea unei despăgubiri constând într-o participare, în calitate de acționari, la un organism de plasament de valori mobiliare, Concluzia sa este că despăgubirea prevăzută de legislația românească îndeplinește cerințele jurisprudenței Curții și consideră că echilibrul corect a fost menținut în speță între interesul general și drepturile reclamantei. 19. La rândul său, recurenta consideră că argumentele guvernului nu sunt convingătoare, deoarece, în opinia sa, legea nr. 247/2005 nu acordă reparații concrete proprietarilor care au fost deposedați în mod abuziv de bunurile lor. Apartamentele vândute nu au fost restituite până în prezent. Ea adaugă că, deși primăria a ordonat restituirea apartamentului care nu a fost vândut (punctul 11 de mai sus), ea ar fi totuși obligată să încheie contracte de închiriere cu chiriașii acestui apartament pentru o perioadă de cinci ani. 20. Curtea observă că, în speță, instanțele naționale au constatat că naionalizarea bunurilor (punctele 9 și 10 de mai sus). Prin urmare, Comisia consideră că această constatare d acu are ca efect recunoașterea, indirect și retroactivă, a dreptului de proprietate al recurentei asupra acestui bun, inclusiv, prin urmare, asupra celor trei apartamente vândute chiriașilor. În plus, Curtea constată că acest drept nu era revocabil și nu a fost contestat sau infirmat până în prezent (a se vedea Sebastian Taub c. România, nr 58612/00, § 37, 12 octombrie 2006 Gabriel c. România, 35951/02, § 25 - 26, 8 martie 2007). 21. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul din speță și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr 1 la Convenție (a se vedea în special Porteanu c. România, n 4596/03, §§ 32-35, 16 februarie 2006). Curtea reafirmă în special că, în contextul legislativ românesc care reglementează acțiunile în revendicare imobiliară și restituirea bunurilor naționalizate de regimul comunist, vânzarea prin la . . . . ..................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... O astfel de privare, combinată cu absența totală a despăgubirii, contravine art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea în special Strain menționat anterior, § 39, 43 și 59). În plus, nici Legea nr. 10/2001, nici Legea nr. 247/2005 de modificare nu ia în considerare prejudiciul suferit ca urmare a unei absențe prelungite a despăgubirii de către persoanele care, precum reclamanta, au fost private de bunurile lor (Porteaanu menționată anterior, § 34). 23. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că nu există niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în acest caz. 24. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, anularea dreptului de proprietate al recurentei asupra celor trei Apartamentele și terenul lor aferent, combinate cu absența totală a despăgubirii, l-a obligat să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor sale garantat prin art. 1 din Protocolul 25. Prin urmare, în speță, a avut loc o încălcare a acestei dispoziții. III. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 26. În afara unghiului articolului 6 alineatul (1) din Convenție, recurenta se plânge că procedura nu a luat în considerare dispozițiile Legii nr. 10/2001. 27. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor garantate prin art. 6 alin. (1) din Convenție. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că nu are loc o încălcare a acesteia, Curtea acordă părții care a încălcat, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. În ceea ce privește prejudiciul material, recurenta solicită 140 000 EUR (EUR), făcând următoarele precizări suma de 140 000 EUR corespunde valorii de piață a bunului imobil la data de 14 aprilie 2006, în conformitate cu raportul de expertiză anexat. 4 și a terenului său aferent care urmează să fie restituite în natură în temeiul deciziilor primarului Oradea. 31. Recurenta prezintă un raport de expertiză din 14 aprilie 2006 conform căruia valoarea de piață a celor trei apartamente nerestituite și a terenului lor aferent este de 140 000 EUR. 32. recurenta solicită, de asemenea, 30 000 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-a suferit din cauza privării bunurilor sale ca urmare a hotărârilor judecătorești pronunțate în speță. Aceasta invită Curtea să țină seama de vârsta înaintată în evaluarea prejudiciului moral. 33. Guvernul amintește că apartamentul nr. 4 a fost restituit reclamantei și că ar putea obține în curând despăgubiri pentru apartamentele n 1, 2 și 3. În acest sens, acesta prezintă un raport de experiență din mai 2006 conform căruia valoarea de piață a acestor trei apartamente și a terenului lor aferent este de 109 165 EUR. 34. Guvernul arată apoi că reclamanta nu a prezentat pretenții cu privire la prejudiciul moral. 35. Curtea reamintește că a ajuns la concluzia că încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, din cauza vânzării de către statul membru a apartamentelor și a terenului lor legat de terțe părți, combinată cu absența totală a despăgubirii. 36. În circumstanțele speței, Comisia consideră că restituirea apartamentelor n 1, 2 și 3 și de pe terenul lor de proprietate situat în Oradea, 14 rue Barbu Delavrancea, ar plasa reclamanta cât mai mult posibil într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar afla dacă cerințele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost ignorate. 37. În caz contrar, statul pârât ar proceda la o astfel de restituire într-un termen de trei ani luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă, Curtea decide că guvernul va trebui să plătească o sumă corespunzătoare valorii actuale a bunurilor, pentru daune materiale. Având în vedere elementele furnizate de părți, precum și informațiile de care dispune cu privire la prețurile pieței imobiliare locale, Curtea estimează valoarea de piață actuală a celor trei apartamente și a terenului aferent acestora la 140 000 EUR. 38. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că evenimentele în cauză au condus la neplăceri și incertitudini pentru reclamantă, pentru care suma globală de 2 500 EUR reprezintă o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul moral suferit. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care l-a solicitat. Prin urmare, în speță, Curtea nu acordă recurentei nicio sumă în acest sens. Interese moratorii 41. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚII, ÎN L A spus că statul pârât trebuie să restituie reclamantei apartamentele nr. 1, 2 și 3 și terenul lor aferent, vândute chiriașilor și care fac parte din proprietatea imobiliară sis 14 rue Barbu Delavrancea, Oradea, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție. în lipsa unei astfel de restituiri, statul pârât trebuie să plătească recurentei, în același termen de trei luni, 140 000 EUR (cota patruzeci de mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale pe care, în orice caz, statul pârât trebuie să o plătească recurentei 500 EUR (două mii cinci sute de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale pe care sumele în cauză vor fi convertite în moneda de la Õ stat pârât la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data plății, aceste sume vor fi majorate de la dobânda simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale. Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 17 iunie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE

ALBU c. ROUMANIE

(Requête n

o

8508/03)

ARRÊT

STRASBOURG

17 juin 2008

DÉFINITIF

17/09/2008

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Albu c. Roumanie,

La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de

:

Josep Casadevall,

président,

Elisabet Fura-Sandström,

Corneliu Bîrsan,

Boštjan M. Zupančič,

Alvina Gyulumyan,

Egbert Myjer,

Luis López Guerra,

juges,

et de Santiago Quesada,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 27 mai 2008,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

8508/03) dirigée contre la Roumanie et dont une ressortissante de cet Etat, M

me

Irina Albu («

la requérante

»), a saisi la Cour le 4 février 2003 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

La requérante est représentée par M

e

Mircea Golea, avocat à Oradea. Le gouvernement roumain («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M. Răzvan-Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.

3.

Le 7 décembre 2005, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l’article 29 § 3 de la Convention, elle a en outre décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le fond de l’affaire.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4.

La requérante est née en 1924 et réside à Houston.

5.

Dans les années 1950, un bien immobilier appartenant à l’époux de la requérante fut nationalisé. Le bien était sis à Oradea, 14 rue Barbu Delavrancea et était formé de quatre appartements et d’un terrain.

6.

Par des contrats conclus le 30 septembre 1996, les 24 avril et

1

er

août 1997, l’Etat vendit trois appartements de l’immeuble (les appartements n

os

1, 2 et 3) respectivement aux tiers I.G., K.I. et D.V., qui les habitaient en tant que locataires («

les acheteurs

»). Le terrain sis sous ces appartements («

le terrain afférent

») fut également vendu. L’appartement

n

o

4, habité lui aussi par des locataires, ne fut pas vendu.

7.

Le 24 juillet 1997, la requérante, en tant qu’héritière de son époux décédé entre-temps, saisit le tribunal de première instance d’Oradea d’une action contre le conseil municipal et les acheteurs, afin de faire reconnaître l’illégalité de la nationalisation et d’annuler les contrats de vente.

8.

Par un jugement du 20 septembre 2000, le tribunal de première

instance fit droit à sa demande, constata l’illégalité de la nationalisation, annula les contrats de vente et ordonna la radiation, sur le registre foncier, du droit de propriété de l’Etat.

9.

Par un arrêt du 7 mars 2002, le tribunal départemental de Bihor accueillit l’appel des acheteurs et rejeta la demande en annulation des contrats de vente, mais confirma les autres dispositions du jugement du 20

septembre 2000, à savoir celles portant sur l’illégalité de la nationalisation et la radiation du droit de propriété de l’Etat sur le registre foncier. Le tribunal départemental retint que les acheteurs avaient été de bonne foi et que, dès lors, leurs contrats devaient être maintenus. Il ajouta qu’il était loisible à la requérante d’obtenir une réparation par équivalence, dans les conditions prévues par la loi.

10.

Cet arrêt fut confirmé par un arrêt définitif du 11

septembre

2002 de la cour d’appel d’Oradea, qui rejeta le recours de la requérante.

11.

Par une lettre du 9 mars 2006, la mairie informa le Gouvernement qu’au cours de l’année 2002 la requérante avait formé une demande administrative en vertu de la loi n

o

10/2001.

Le 10 avril 2006, la commission pour l’application de la loi n

o

10/2001 proposa au maire de restituer à la requérante l’appartement n

o

o

4 et de son terrain afférent à la requérante. Quant aux trois autres appartements de l’immeuble, par la même décision, elle a retenu que la requérante avait le droit de se voir accorder des dédommagements en vertu de la loi n

o

247/2005. Le 17 janvier 2008, la requérante informa la Cour de ce qu’elle n’avait pas reçu des dédommagements à ce jour.

II.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

12.

Les dispositions légales et la jurisprudence interne pertinentes sont décrites dans les arrêts

Brumărescu c. Roumanie

([GC], n

o

28342/95, CEDH 1999-VII, pp. 250-256, §§ 31-33),

Străin et autres

c.

Roumanie

(n

o

57001/00, CEDH 2005-VII, §§ 19

‑

26),

Păduraru

c.

Roumanie

(n

o

63252/00, §§ 38

‑

53, 1

er

décembre 2005) et

Tudor c. Roumanie

(n

o

29035/05, §§ 15–20, 17 janvier 2008).

EN DROIT

I.

SUR L’OBJET DU LITIGE

13.

La Cour observe que, dans le formulaire de requête, la requérante a demandé «

la restitution du bien litigieux

», sans préciser s’il s’agissait de l’ensemble du bien immobilier sis à Oradea, 14 rue Barbu Delavrancea ou bien des trois appartements vendus aux locataires. Toutefois, elle a insisté sur le fait que l’atteinte à son droit de propriété découlait de la vente des trois appartements et du refus des juridictions nationales d’annuler les contrats de vente.

14.

Dans ses observations en réponse à celles du Gouvernement, la requérante a fait pour la première fois référence à l’appartement n

o

4 de l’immeuble, qui n’avait pas été vendu aux locataires (paragraphe 19

in fine

ci-dessous). En présentant ses demandes de satisfaction équitable, elle a pourtant précisé que le rapport d’expertise qu’elle a fourni n’avait pas pris en compte la valeur de l’appartement n

o

4 et de son terrain afférent, compte tenu de leur restitution (paragraphes 30 ci-dessous et 11 ci-dessus).

15.

Au vu de ce qui précède, la Cour estime qu’elle n’a été saisie d’aucun grief concernant l’appartement n

o

os

1, 2 et 3 de l’immeuble et leur terrain afférent, vendus aux locataires.

II.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N

o

1

16.

La requérante allègue une atteinte au droit au respect de ses biens, en raison de la vente des trois appartements et de leur terrain afférent, vente que la cour d’appel d’Oradea a validée par un arrêt définitif du 11

septembre

2002 et qui n’a donné lieu à aucune indemnisation. Elle invoque l’article 1 du Protocole n

o

1, ainsi libellé

:

«

Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.

Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.

»

A.

Sur la recevabilité

17.

La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève par ailleurs que celui-ci ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.

B.

Sur le fond

18.

Le Gouvernement note que la requérante a fait usage des dispositions de la loi n

o

10/2001. Il insiste en ce sens sur la réforme instituée par la loi n

o

247/2005 modifiant la loi n

o

10/2001, qui a pour objectif d’accélérer la

procédure de restitution et, dans les cas où une telle restitution s’avère impossible, d’accorder une indemnisation consistant en une participation, en tant qu’actionnaires, à un organisme de placement de valeurs mobilières, «

Proprietatea

», organisé sous la forme d’une société par actions. Il conclut que la réparation prévue par la législation roumaine répond aux exigences de la jurisprudence de la Cour et estime que le juste équilibre a été maintenu en l’espèce entre l’intérêt général et les droits de la requérante.

19.

La requérante estime pour sa part que les arguments du Gouvernement ne sont pas convaincants, puisque, selon elle, la loi n

o

247/2005 n’accorde pas une réparation concrète aux propriétaires dépossédés abusivement de leurs biens. Elle relève également que les trois

appartements vendus ne lui ont pas été restitués à ce jour. Elle ajoute que, bien que la mairie ait ordonné la restitution de l’appartement qui n’était pas vendu (paragraphe 11 ci-dessus), elle serait toutefois obligée de conclure des contrats de bail avec les locataires de cet appartement pour une durée de cinq ans.

20.

La Cour observe qu’en l’espèce les juridictions nationales ont constaté l’illégalité de la nationalisation du bien (paragraphes 9 et 10

ci-dessus).

Elle considère dès lors que ce constat d’illégalité a pour effet de reconnaître, indirectement et avec effet rétroactif, le droit de propriété de la requérante sur ce bien, y compris donc sur les trois appartements vendus aux locataires. De plus, la Cour constate que ce droit n’était pas révocable et n’a pas été contesté ni infirmé à ce jour (voir

Sebastian Taub c.

Roumanie

, n

o

58612/00, §

37, 12 octobre 2006

;

Gabriel c. Roumanie,

n

o

35951/02, §§

25 - 26, 8 mars 2007).

21.

La Cour a traité à maintes reprises des affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article

1 du Protocole n

o

1 à la Convention (voir notamment

Porteanu c.

Roumanie

, n

o

4596/03, §§

32-35, 16

février

2006).

22.

La Cour réaffirme notamment que, dans le contexte législatif roumain régissant les actions en revendication immobilière et la restitution des biens nationalisés par le régime communiste, la vente par l’Etat d’un bien d’autrui à des tiers de bonne foi, même lorsqu’elle est antérieure à la confirmation définitive en justice du droit de propriété d’autrui, s’analyse en une privation de bien (voir

Porteanu

précité, § 32). Une telle privation, combinée avec l’absence totale d’indemnisation, est contraire à l’article 1 du Protocole n

o

1 (voir notamment

Străin

précité,

§§ 39, 43 et 59). De surcroît, ni la loi n

o

10/2001, ni la loi n

o

247/2005 la modifiant ne prennent en compte le préjudice subi du fait d’une absence prolongée d’indemnisation par les personnes qui, comme la requérante, se sont vu priver de leurs biens (

Porteanu

précité, §

34).

23.

Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent.

24.

Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce, la mise en échec du droit de propriété de la requérante sur les trois

appartements et leur terrain afférent, combinée avec l’absence totale d’indemnisation, lui a fait subir une charge disproportionnée et excessive, incompatible avec le droit au respect de ses biens garanti par l’article 1

du Protocole

n

o

1.

25.

Partant, il y a eu en l’espèce violation de cette disposition.

III.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

26.

Sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaint de l’iniquité de la procédure, au motif que les juridictions nationales n’ont pas tenu compte des dispositions de la loi n

o

10/2001.

27.

Au vu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits garantis par l’article 6 § 1 de la Convention.

28.

Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté comme étant manifestement mal fondé, en application de l’article

35

§§

3 et

4 de la Convention.

IV.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

29.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

30.

Au titre du dommage matériel, la requérante demande 140

000 euros (EUR), en faisant les précisions suivantes

:

«

La somme de 140

000 EUR correspond à la valeur marchande du bien immobilier à la date de 14 avril 2006, conformément au rapport d’expertise ci-joint.

La valeur susmentionnée n’englobe pas la valeur de l’appartement n

o

4 et de son terrain afférent qui vont m’être restitués en nature en vertu des décisions du maire d’Oradea.

»

31.

La requérante présente un rapport d’expertise du 14 avril 2006 selon lequel la valeur marchande des trois appartements non restitués et de leur terrain afférent est de 140

000 EUR.

32.

La requérante réclame en outre 30

000 EUR pour le préjudice moral qu’elle a subi en raison de la privation de son bien à la suite des décisions judicaires rendues en l’espèce. Elle invite la Cour à tenir compte de son âge avancé dans l’évaluation du dommage moral.

33.

Le Gouvernement rappelle que l’appartement n

o

4 a été restitué à la requérante et qu’elle pourrait obtenir prochainement des dédommagements pour les appartements n

os

1, 2 et 3. Il présente en ce sens un rapport d’expertise du mai 2006 selon lequel la valeur marchande de ces trois

appartements et de leur terrain afférent est de 109

165 EUR.

34.

Le Gouvernement relève ensuite que la requérante n’a pas présenté des prétentions quant au dommage moral.

35.

La Cour rappelle qu’elle a conclu à la violation de l’article 1 du Protocole n

o

1 à la Convention en raison de la vente par l’Etat des appartements et de leur terrain afférent à des tiers, combinée avec l’absence totale d’indemnisation.

36.

Dans les circonstances de l’espèce, elle estime que la restitution des appartements n

os

1, 2 et 3 et de leur terrain afférent de l’immeuble situé à Oradea, 14 rue Barbu Delavrancea, placerait la requérante autant que possible dans une situation équivalente à celle où elle se trouverait si les exigences de l’article

1 du Protocole n

o

1 n’avaient pas été méconnues.

37.

A défaut pour l’Etat défendeur de procéder à pareille restitution dans un délai de trois

mois à compter du jour où le présent arrêt sera devenu définitif, la Cour décide que le Gouvernement devra verser à l’intéressée, pour dommage matériel, une somme correspondant à la valeur actuelle des biens.

Compte tenu des éléments fournis par les parties, ainsi que des informations dont elle dispose sur les prix du marché immobilier local, la Cour estime la valeur marchande actuelle des trois appartements et de leur terrain afférent à 140

000 EUR.

38.

Concernant le dommage moral, la Cour considère que les événements en cause ont entraîné pour la requérante des désagréments et des incertitudes, pour lesquels la somme globale de 2

500

EUR représente une réparation équitable du préjudice moral subi.

B.

Frais et dépens

39.

La requérante n’a pas demandé le remboursement des frais et dépens.

40.

Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où il l’a demandé. Dès lors, en l’espèce, la Cour n’octroie à la requérante aucune somme à ce titre.

C.

Intérêts moratoires

41.

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable quant au grief tiré de l’article 1 du Protocole n

o

1 et irrecevable pour le surplus

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n

o

1

;

3.

Dit

a)

que l’Etat défendeur doit restituer à la requérante les appartements n

os

1, 2 et 3 et leur terrain afférent, vendus aux locataires et faisant partie du bien immobilier sis 14 rue Barbu Delavrancea, à Oradea, dans les trois

mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44

§

2 de la Convention

;

b)

qu’à défaut d’une telle restitution, l’Etat défendeur doit verser à la requérante, dans le même délai de trois

mois, 140

000 EUR (cent

quarante mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage matériel

;

c)

qu’en tout état de cause, l’Etat défendeur doit verser à la requérante

2

500 EUR (deux mille cinq cents euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage moral

;

d)

que les sommes en question seront à convertir dans la monnaie de l’Etat défendeur au taux applicable à la date du règlement

;

e)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage.

4.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 17 juin 2008, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Greffier

Président