ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1227/2015

Decizia nr. 1227/2015

Asupra cererii de revizuire, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț la data de 18 decembrie 2012, sub nr. x/103/2012, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., Ș., T., Ț., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., în contradictoriu cu pârâta SC KK. SA au solicitat să se dispună: anularea grilelor de salarizare începând cu data de 01 ianuarie 2007 până la încetarea raporturilor de muncă cu pârâta, care au stat la baza stabilirii salariului tarifar pentru perioada menționată, grile prin care se stabilesc drepturi salariale cu nerespectarea prevederilor Contractului Colectiv de Muncă și a valorii salariului minim brut pe economie; obligarea pârâtei, la plata diferențelor salariale dintre drepturile acordate potrivit statelor de plată și drepturile cuvenite, calculate potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate în raport de salariul minim pe economie, clasele și coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele și actele adiționale la acest contract, aplicabile pe fiecare perioada în parte, cu toate sporurile aferente, drepturi salariale ce se solicită a fi acordate în sume nete, începând cu data de 01 ianuarie 2007 până la încetarea raporturilor de muncă cu pârâta; anularea documentelor prin care s-au stabilit sumele fixe și salariile compensatorii pentru reclamanții care s-au înscris în schema de plecări voluntare din cursul anului 2009; obligarea pârâtei la plata diferențelor pentru salariile compensatorii și suma fixă dintre drepturile acordate potrivit schemei de plecări voluntare și drepturile cuvenite, calculate potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate în raport de salariul minim pe economie, clasele și coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele și actele adiționale la acest contract, aplicabile pe fiecare perioadă în parte, cu toate sporurile aferente, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din 13 martie 2013, instanța a dispus disjungerea cererii formulate inițial în prezenta cauză, dispunându-se formarea a câte unui dosar separat pentru fiecare reclamant în parte, astfel încât în prezenta cauză a rămas în calitate de reclamant J.

Prin sentința civilă nr. 558/C din 24 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. x/103/2012 a fost admisă excepția tardivității capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a grilelor de salarizare din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anii 2004-2008, invocată de pârâtă și în consecință a fost respinsă acțiunea ca tardivă în ceea ce privește acest capăt de cerere.

A fost respinsă ca prescrisă acțiunea în ceea ce privește celelalte capete de cerere.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în conformitate cu dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. d) C. muncii, ca în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, cererea poate fi formulată pe toată durata existenței contractului, ori, reclamantul a promovat cererea privind nulitatea grilelor de salarizare anexe la C.C.M. 2004-2008 în 18 decembrie 2012, dată la care această convenție colectivă de muncă nu mai era în vigoare.

Totodată, instanța a avut în vedere și faptul că, la data formulării cererii supusă analizei, la nivel de unitate era în vigoare o altă convenție colectivă de muncă, respectiv, Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2011-2014, aplicabil începând cu 01 ianuarie 2011.

A mai reținut instanța, că cererea reclamantului privind nulitatea C.C.M. pe anii 2004-2008 și a grilelor de salarizare anexe este tardivă și a respins-o pe această excepție.

Față de celelalte capete de cerere, instanța a reținut ca întemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune motivat de următoarele aspecte: conform dispozițiilor art. 171 alin. (1) C. muncii, raportat la art. 283 C. muncii „dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate”.

În aceste condiții, având în vedere dispozițiile legale citate, precum și faptul că acțiunea a fost introdusă la data de 18 decembrie 2012, s-a constatat că acest capăt de cerere urmează a fi respins ca prescris atât timp cât privește perioada ulterioară datei de 18 decembrie 2009, ori, reclamantul a încetat relațiile de muncă cu pârâta anterior acestei date, respectiv, la data de 18 martie 2009, astfel cum rezultă din decizia de desfacere a raporturilor de muncă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, recursul fiind declarat și motivat în termen fiind scutit de plata taxei de timbru conform art. 270 C. muncii.

Prin decizia nr. 1809 din 16 decembrie 2013, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a admis recursul declarat de reclamantul J. împotriva sentinței civile nr. 558 din 24 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. x/103/2013, pe care a casat-o în parte în sensul că a respins excepția prescripției dreptului la acțiune pentru plățile compensatorii aferente perioadei de după 17 decembrie 2009 și a dispus trimiterea acestui capăt de cerere spre rejudecare la Tribunalul Neamț, fiind menținute celelalte dispoziții ale hotărârii.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut că plățile compensatorii s-au eșalonat pe parcursul a mai multor luni, în cazul recurentului, conform înscrisului depus la fond și prin urmare, pentru fiecare din scadențele convenite, se năștea, în condițiile art. 171 C. muncii, dreptul reclamantului la acțiune, situație în raport de care s-a respins excepția dreptului la acțiune pentru plățile compensatorii aferente perioadei de după 17 decembrie 2009.

Prin sentința civilă nr. 666 din 21 mai 2014 pronunțată de Tribunalul Neamț a fost admisă acțiunea reclamantului J. și obligată pârâta SC KK. SA la plata sumelor de 9.144 RON diferență salarii compensatorii și 800 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a fost salariat al societății pârâte cu contract individual de muncă, modificat prin actele adiționale, fiind încadrat pe post de muncitor calificat 3A, cu clasa de salarizare 12, care are corespondent coeficientul de ierarhizare 190, până când i-au încetat raporturile de muncă cu angajatorul, în temeiul art. 55 lit. b) C. muncii.

În această calitate, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata diferențelor dintre salariile compensatorii nete cuvenite, calculate potrivit claselor și coeficienților de salarizare prevăzuți de Anexa nr. 1 la C.C.M. la nivel de unitate din perioada 2004 - februarie 2011, raportate la salariul minim pe economie, cu aplicarea sporurilor permanente și salariile compensatorii efectiv plătite, pentru o perioadă de 24 luni începând cu data lichidării - 18 martie 2009.

Tribunalul a apreciat ca fiind întemeiată solicitarea de acordare a diferenței de drepturi bănești cuvenită cu titlu de salarii compensatorii prin schema de plecări voluntare și cele efectiv acordate, raportat și la art. 94 din C.C.M. 2004-2008 al SC KK. SA, în forma reglementată prin art. 1 din actul adițional nr. 3 din 11 decembrie 2007: „în toate situațiile în care concedierea unui salariat are loc din motive care nu țin de persoana sa, indiferent dacă este vorba de concediere individuală sau colectivă, precum și în cazul concedierii pentru necorespundere fizică și/sau psihică, sau ca urmare a constatării nulității absolute a contractului individual de muncă, din culpa SC KK. SA, acesta va primi compensanții bănești la nivelul schemei plecărilor voluntare din anul 2006”.

Potrivit Schemei de plecări voluntare valabilă, sumele nete de care beneficiau salariații care doreau încetarea raporturilor de muncă erau determinate în funcție de costurile salariale ale unității, deduse din ultimul salariu brut individual, realizat în ultima lună de angajați.

Reclamantul a solicitat retragerea voluntară din activitate în conformitate cu prevederile art. 55 lit. b) C. muncii, urmând să beneficieze de plățile compensatorii oferite de angajator prin Schema de plecări voluntare, iar potrivit acestui document SC KK. SA s-a obligat să acorde plăți compensatorii, în raport cu vechimea în muncă a salariatului și cu costurile salariale ale companiei, la care se adaugă pentru un anumit număr de luni, ultimul salariu brut individual realizat în luna anterioară plecării din care se vor scădea contribuțiile individuale datorate.

Deoarece aceste plăți compensatorii sunt în directă legătură cu venitul brut individual și, în consecință, cu salariul de bază al reclamantului din luna anterioară încetării raporturilor de muncă, tribunalul a obligat pârâta la plata în valoare netă a diferențelor bănești în funcție de valorile corecte ale salariului de bază ce se cuveneau reclamantului, astfel cum au fost calculate prin raportul de expertiză judiciară tehnică contabilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, care a criticat sentința tribunalului pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că sumele achitate cu titlu de plăți compensatorii au fost stabilite conform salariului de bază aflat în plată la data încetării raporturilor de muncă, iar cererea vizând majorarea salariului de bază aflat în plata la data încetării raporturilor de muncă a fost, în mod irevocabil, respinsă ca prescrisă.

Prin decizia nr. 829 din 22 octombrie 2014, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a admis recursul declarat de pârâta SC KK. SA împotriva sentinței civile nr. 666 din 21 mai 2014 a Tribunalului Neamț, pe care a modificat-o în tot în sensul că a respins ca nefondată acțiunea, luând act că recurenta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că în cauză, plățile compensatorii plătite reclamantului au fost determinate, ca și cuantum, conform clauzelor C.C.M. aplicabile pentru perioada dedusă judecății, iar criticile referitoare la aceste clauze nu pot fi analizate, având în vedere cadrul procesual stabilit în rejudecare prin decizia civilă nr. 1809 din 16 decembrie 2013 a Curții de Apel Bacău și respingerii, în mod irevocabil, ca tardiv a capătului de cerere vizând anularea grilelor de salarizare. Fiind un capăt de cerere subsecvent acestui capăt de cerere principal, în cadrul soluționării cererii vizând plățile compensatorii nu pot fi analizate susținerile privind fondul capătului principal de cerere, soluționat irevocabil, conform celor menționate anterior.

La data de 25 noiembrie 2014 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău cererea de revizuire, formulată de revizuientul J., întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 54 din 28 ianuarie 2015, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuentul J. împotriva deciziei civile nr. 829 din 22 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/103/2013*, reținându-se incidența dispozițiilor art. 323 alin. (2) C. proc. civ. cu motivarea că în cazul art. 322 pct. 7 cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice.

Cererea de revizuire formulată de revizuentul J. a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 09 februarie 2015.

În motivarea cererii, formulată în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuentul J. apreciază că decizia atacată este netemeinică și nelegală, deoarece instanța nu a ținut cont de o serie de aspecte de fapt și de drept incidente în cauză.

Astfel, deși Curtea de Apel Bacău, prin decizia nr. 1809 din 16 decembrie 2013 a soluționat favorabil recursul său, stabilind că acesta este îndreptățit la plata unor sume de bani, a căror cuantum a fost stabilit printr-o expertiză, aceeași instanță a admis, prin decizia nr. 829 din 22 octombrie 2014 și recursul pârâtei apreciind că cererea reclamantului este neîntemeiată.

Cererea de revizuire este nefondată, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:

Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. „revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere, dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate”.

Rațiunea reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorității de lucru judecat, atunci când instanțele au pronunțat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

Condițiile menționate trebuie însă îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre aceste cerințe ducând la respingerea cererii de revizuire.

În speță, se constată că prin decizia civilă nr. 1809 din 16 decembrie 2013, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a admis recursul declarat de reclamantul J. împotriva sentinței civile nr. 558 din 24 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. x/103/2013, pe care a casat-o în parte în sensul că a respins excepția prescripției dreptului la acțiune pentru plățile compensatorii aferente perioadei de după 17 decembrie 2009 și a dispus trimiterea acestui capăt de cerere spre rejudecare la Tribunalul Neamț, fiind menținute celelalte dispoziții ale hotărârii, iar prin decizia nr. 829 din 22 octombrie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, pretins potrivnică, a fost admis recursul declarat de pârâta SC KK. SA împotriva sentinței civile nr. 666 din 21 mai 2014 a Tribunalului Neamț, pe care a modificat-o în tot în sensul că a respins ca nefondată acțiunea.

În acest context, se reține că în cazul în care hotărârile supuse revizuirii sunt pronunțate în același dosar, aflat în diferite faze procesuale, sau în cicluri procesuale succesive, rezultate în urma admiterii unor căi de atac ordinare prin care s-a dispus desființarea unor hotărâri și reluarea judecății, iar nu în dosare diferite, cererea de revizuire nu poate fi primită, problema existenței unor hotărâri potrivnice punându-se numai atunci când hotărârile au fost pronunțate în dosare diferite.

În raport de cele anterior evocate, se reține că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele textului legal invocat și prin urmare, Înalta Curte, constată că cele două hotărâri pretins potrivnice nu sunt contractorii.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul J. împotriva deciziei nr. 829 din 22 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 mai 2015.