ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 572/2015

Decizia nr. 572/2015

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vaslui, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta SC C. SA Vaslui - prin lichidator judiciar D. IPURL Huși, solicitând obligarea pârâtei de a permite accesul pe terenul din curtea imobilului în care se află locuința compusă din apartament boxă și garaj, acces prevăzut de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 85/1992, obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii de 1.000 RON/zi pentru fiecare zi prin care se blochează accesul la locuința compusă din apartament, boxă și garaj și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea nr. 1136 din 20 februarie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus strămutarea cauzei la Judecătoria Suceava.

Prin sentința civilă nr. 2770/2008, Judecătoria Suceava a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Suceava, în cauză efectuându-se mai multe expertize tehnice pentru determinarea accesului la proprietatea reclamanților.

Prin sentința nr. 572 din 01 aprilie 2014, Tribunalul Suceava, secția civilă, a admis acțiunea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta SC C. SA Vaslui - prin lichidator judiciar D. IPURL Huși, obligând-o să permită reclamanților accesul spre locuința compusă din boxă și garaj situate în localitatea Vaslui, județul Vaslui, prin desființarea barierei auto dinspre str. x, conform raportului de expertiză întocmit de E. sau prin folosirea de bunuri mobile așezate pe aleea de acces identificată în același plan de situație care face parte integrantă din prezenta hotărâre, obligând-o și la plata de daune cominatorii de 100 RON pe zi începând cu data 06 septembrie 2007 și până la punerea în executare a prezentei hotărâri, precum și sumele de 3.500 RON onorariu expertize, 1.500 RON onorariu avocat și 23 RON taxe de timbru.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamanții au dobândit de la pârâtă prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3056/1992 dreptul de proprietate asupra imobilului compus din boxă și garaj situat în Vaslui, într-un bloc cu mai multe locuințe. Ulterior prin Ordinul prefectului nr. 122/2000 reclamanții au dobândit dreptul de proprietate indiviză asupra suprafeței de 11,8 m.p. teren.

Având în vedere demersurile repetate ale pârâtei, de împiedicare a accesului la imobilului reclamanților, ținând cont de dispozițiile art. 1336-1337 C. civ., privind răspunderea vânzătorului pentru evicțiune, Tribunalul a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâta să ridice bariera de acces, cât și să nu mai blocheze accesul reclamanților pe calea publică de acces la imobil, conform dispozitivului.

Față de reaua-credință a pârâtei și demersurile continue de nerespectare a obligațiilor contractuale reținute, fiind vorba de o obligație personală, pârâta a fost obligată să achite reclamaților câte 100 RON/zi daune cominatorii, până la intrarea în legalitate, ținând cont că potrivit art. 969 C. civ. contractul legal încheiat este legea părților.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC C. SA Vaslui, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând anularea/schimbarea în tot a hotărârii apelate, iar pe fond, respingerea acțiunii formulată ca fiind inadmisibilă, iar în subsidiar ca fiind vădit neîntemeiată. A mai arătat că apelul vizează și încheierile premergătoare și în special încheierea de ședință din data de 10 februarie 2014 prin care a fost respinsă excepția inadmisibilității invocată de pârâtă, cât și cererea de suspendare a cauzei, formulată în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel formulate și a excepțiilor invocate de către părți, instanța a constatat că nu este întemeiată excepția autorității de lucru judecat invocată de reclamanții intimați reținând că față de obiectul acțiunii formulată de reclamanți în prezenta cauză, respectiv obligarea pârâtei la respectarea exercitării servituții de trecere existentă în favoarea reclamanților, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru reținerea incidenței excepției invocate, în temeiul art. 166 C. proc. civ. și art. 1201 C. civ., dată fiind diferența de obiect și cauză a celor două litigii.

Instanța a constatat ca fiind neîntemeiată și excepția inadmisibilității acțiunii reclamanților invocată de apelantă, prin raportare la temeiul juridic invocat în susținerea acțiunii, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 85/1992 și art. 616 C. civ. Atât starea de indiviziune asupra terenului aferent clădirii în care este situat bunul imobil în litigiu (garaj), cât și preexistența servituții de trecere invocată de reclamanți ca fiind nerespectată de către pârâtă reprezintă aspecte ce țin de fondul acțiunii dedusă judecății, reținerea excepției fiind de natură să lipsească reclamanții de însăși substanța dreptului lor de acces la instanță, respectiv de a-i lipsi pe aceștia de analiza pretenției deduse judecății.

În ceea ce privește fondul litigiului dintre părți, instanța a reținut că reclamanții au solicitat instanței să oblige pârâta la respectarea exercițiului servituții de trecere, prin obligarea acesteia la ridicarea obstacolelor edificate pe calea de acces - alee situată în imediata vecinătate a ușii de acces a garajului ce le aparține până la calea publică (reprezentată de str. x), pe terenul pârâtei.

Încă de la data formulării prezentei acțiuni, reclamanții au indicat pârâta ca fiind persoana care le împiedică accesul la imobilul ce le aparține, pârâta confirmând aparența de proprietară a terenului din vecinătatea garajului, afirmând în mod expres că este proprietara acestuia și justificând astfel acțiunile prin care au fost împiedicați reclamanții să folosească accesul reclamat.

Față de obiectul acțiunii formulată de către reclamanți, instanța a reținut că aceștia au făcut dovada existenței dreptului lor de proprietate asupra imobilului invocat a fi fond dominant, fiind necesar a se face dovada că terenul pe care au solicitat a li se recunoaște dreptul de trecere (fondul aservit) este proprietatea pârâtei, respectiv faptul că dreptul de trecere a fost stabilit anterior în modalitățile prevăzute de lege (art. 624 C. civ.).

Din materialul probator administrat în cauză, în mod special expertizele întocmite de experții judiciari din specialitatea topometrie, geodezie și cadastru F., E. și G., care au analizat în detaliu limitele proprietății pârâtei și configurația suprafeței ce a făcut obiectul intabulării în cartea funciară, terenul pentru care se solicită recunoașterea dreptului de trecere nu este proprietatea pârâtei, ci aparține domeniului public al unității administrativ teritoriale a municipiului Vaslui.

Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 272 din 26 septembrie 2014 a respins ca nefondată excepția autorității de lucru judecat invocată de intimații A. și B.; a admis apelul declarat de pârâta SC C. SA Vaslui - prin lichidator D. IPURL Vaslui, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată din oficiu; a respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții A. și B. prin care au solicitat în principal, admiterea recursului, casarea deciziei recurată și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea deciziei recurată și menținerea sentinței de fond.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 4, 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În susținerea motivelor de nelegalitate invocate, recurenții formulează următoarele critici:

Instanța de apel s-a pronunțat asupra unei excepții invocată din oficiu la primul termen de judecată, fără ca reclamanții să fie citați la sediul ales, în acest fel fiind încălcat principiul contradictorialității și al dreptului la apărare.

La data pronunțării sentinței de fond, reclamanții nu erau proprietarii garajului, aspect care rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1096 din 20 mai 2014.

În combaterea cererii de recurs, intimata SC C. SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal excepția lipsei de interes în promovarea căii de atac a recursului, având în vedere faptul că în prezent, recurenții nu mai sunt proprietari ai imobilului în litigiu, întrucât au înstrăinat această proprietate. Ca urmare aceștia nu justifică un interes personal și actual în obținerea unei hotărâri judecătorești, prin care pârâta să fie obligată să permită accesul recurenților la imobilul garaj. În subsidiar, intimata a apreciat că în situația în care instanța de recurs va ajunge la concluzia că se impune casarea deciziei atacată, să dispună în sarcina instanței de apel obligația de a analiza, cu prioritate, interesul și calitatea procesuală activă a reclamanților în promovarea acțiunii introductive.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând, cu prioritate, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepția invocată de intimata-pârâtă SC C. SA, privind lipsa de interes a recurenților în promovarea prezentei căi de atac, o va respinge ca nefondată în considerarea faptului că reclamanții A. și B. având calitatea de cumpărători ai dreptului de proprietate asupra garajului cu destinația de spațiu comercial conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 3056 din 09 decembrie 1992 au un interes născut și actual pentru a critica decizia pronunțată de către instanța de apel, deoarece aceasta produce efecte față de succesorul cu titlu particular, respectiv H., în calitate de cumpărător al bunului imobil, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1096 din 20 mai 2014.

În acest context, se reține că excepția lipsei de interes în promovarea căii de atac a recursului este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

Examinând recursul reclamanților, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Curtea observă sub un prim aspect că recurenții nu au respectat exigențele impuse de art. 304 C. proc. civ. care impuneau indicarea motivelor de nelegalitate și dezvoltarea acestora, recurenții rezumându-se doar la invocarea generică a motivelor prevăzute de art. 304 pct. 4, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Cu privire la critica recurenților prin care au arătat că instanța de apel s-a pronunțat asupra unei excepții procesuale, fără a fi pusă în discuția părților, se constată că această critica se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., care sancționează nesocotirea principiilor de drept civil.

Din acest punct de vedere, se reamintește că

principiul contradictorialității, este un principiu fundamental al procesului civil, care constă în posibilitatea conferită părților de a discuta și combate orice element de fapt sau de drept al procesului civil. Existența contradictorialității impune ca nicio măsură să nu fie ordonată de instanță înainte ca aceasta să fie pusă în discuția contradictorie a părților, pentru că nicio măsură nu poate fi dispusă de către judecător fără a acorda părților dreptul de a se apăra, asigurându-le acestora posibilitatea de a-și susține și de a-și argumenta cererile, de a solicita administrarea de probe, de a combate susținerile adversarului. Având în vedere importanța acestui principiu, deoarece asigură respectarea altor principii - dreptul la apărare și aflarea adevărului - nerespectarea sa este sancționată cu nulitatea hotărârii.

În speță, instanța de apel a încălcat acest principiu, întrucât nu a pus în discuția părților excepția privind lipsa calității procesuale pasive și a soluționat-o în sensul admiterii acesteia și respingerii acțiunii fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă. De asemenea, în speță, a fost încălcat și dreptul la apărare al reclamanților atât timp cât această excepție nu a fost pusă în discuție, pentru a se da posibilitatea acestora să-și facă apărările necesare cu privire la acest aspect.

Așa fiind, decizia pronunțată în condițiile arătate este sancționată cu nulitatea, recursul fiind fondat, impunându-se casarea deciziei recurată și trimiterea cauzei la aceeași instanță, în vederea rejudecării cu respectarea tuturor prevederilor legale și a principiilor care guvernează procesul civil, pentru a se asigura respectarea drepturilor procesuale ale părților.

De asemenea, în rejudecare instanța de apel va trebui să aibă în vedere stabilirea cadrului procesual în raport de contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1096 din 20 mai 2014, la Societatea Civilă Profesională Notarială I., încheiat între reclamanții A. și B. în calitate de vânzători și H. în calitate de cumpărător, prin care a fost înstrăinat dreptul de proprietate asupra imobilului situat în municipiul Vaslui, str. x.

Dintr-un alt punct de vedere, instanța de apel va proceda la stabilirea corectă a situației de fapt, în raport de cele două contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la imobilul compus din apartament, boxă și garaj situat în str. x, și de Ordinul prefectului nr. 122/2000 prin care s-a atribuit reclamanților, în indiviziune, suprafața de 11,8 m.p. reprezentând cota indiviză aferentă construcției.

De asemenea, în rejudecare, instanța va verifica dacă prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3056/1992 încheiat între reclamanți și pârâtă, respectiv Ordinul prefectului nr. 122/2000, s-a stabilit un drept de servitute în favoarea reclamanților, care putea face obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1096/2014 încheiat între reclamanți și dobânditorul ulterior al imobilului în litigiu, H.

Față de cele ce arătate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenții A. și B., va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes.

Admite recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 272 din 26 septembrie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă

.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

19 februarie 2015

.