ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2385/2014

Deliberând,

în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr.

23 din 21 mai 2014, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a stabilit competența

de soluționare a acțiunii civile formulate de reclamanții B.A. și B.A. în

contradictoriu cu pârâții primarul Municipiului Iași și K.S.G. în favoarea

Judecătoriei Iași.

Asupra

conflictului negativ de competență, curtea, a reținut următoarele:

Prin

cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr. 14915/99/2011 reclamanții B.A.

și B.A. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul primarul Municipiului Iași,

anularea Dispoziției nr. 1600 din 27 octombrie 2011 emisă de pârât în procedura

Legii nr. 10/2001 și respingerea cererii de restituire în natură a imobilului

construit și neconstruit în suprafață de 753 mp situat în Iași, strada Sărărie nr.

204, formulată de K.S.G., iar în subsidiar, completarea acestei dispoziții și

modificarea soluției anexă la aceasta, în sensul stabilirii în beneficiul lor a

două servituți de trecere și anume: una în perimetrul notat pe schiță cu pct. 11,

12,14, cu acces dinspre strada S. a vehiculelor necesare unei utilizări a

locuințelor lor care sunt separate; cea de-a doua o servitute de trecere cu

piciorul, cu o lățime de 1,5 m, pe aliniamentul notat în schiță cu pct. 1, 2,

3, 4, 5, 6, pentru accesul din locuință la garajul și magazia anexă, proprietatea

B.A..

B.A. a

solicitat ca prin Dispoziția nr. 1600 din 27 octombrie 2011 să i se stabilească

și o servitute de trecere pentru autoturism de la garajul proprietatea sa la

drumul public, în prezent fiind închis.

În

drept, au fost invocate dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, art. 158 -

166 C. proc. civ., art. 615, 617, 619 C. civ.

Prin

precizările formulate, reclamanții au arătat că înțeleg să se judece și în

contradictoriu cu pârâta K.S.G. și că valoarea terenului în suprafață de 397,60

mp este de 5.000 lei.

Prin

sentința civilă nr. 1738/20 iunie 2012 a Tribunalului Iași, secția I civilă, a

fost declinată, în favoarea Judecătoriei Iași, competența de soluționare a

acțiunii formulate de reclamanți.

Pentru a

se pronunța astfel, Tribunalul Iași a reținut că reclamanții sunt terți atât în

raport cu emitentul, cât și cu beneficiarul dispoziției de restituire în natură

a imobilului și nu au investit tribunalul cu o contestație care să atragă

competența în primă instanță a tribunalului în raport de dispozițiile art. 26 alin.

(4) din Legea nr. 10/2001.

Prin

sentința civilă nr. 1051 din 27 ianuarie 2014 a Judecătoriei Iași, secția civilă,

s-a

admis excepția necompetenței materiale cu privire la primul capăt de cerere

formulat de reclamanții B.A. si B.A., având ca obiect obligarea pârâților primarul

Municipiului Iași și K. (C.) S.G. la restituirea în natura a suprafeței de

397,60 mp situată în Iași și s-a declinat competenta de soluționare a acestuia

în favoarea Tribunalului Iași, secția I civilă. S-a constatat ivit conflictul

negativ de competență, s-a suspendat din oficiu judecarea acestui capăt de

cerere și s-a sesizat Curtea de Apel Iași în vederea soluționării acestuia. S-a

disjuns capătul de cerere având ca obiect stabilirea unui drept de servitute

formulat de reclamanții B.A. și B.A. în contradictoriu cu pârâta K. (C.) S.G.

și s-a dispus înaintarea la „Arhiva-Registratura” Judecătoriei Iași, în vederea

înregistrării separate la același complet de judecată.

Pentru a

se pronunța astfel, Judecătoria Iași a reținut că reclamanții au învederat

instanței că înțeleg să-și întemeieze acțiunea pe prevederile art. 26 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001.

Asupra

conflictului negativ de competență, prin sentința civilă nr. 23 din 21 mai 2014

a Curții de Apel Iași, s-a constatat, în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001, că în mod legal a reținut tribunalul că reclamanții

sunt terți față de dispoziția pronunțată în procedura Legii nr. 10/2001 și prin

urmare, terțele persoane pot contesta astfel de dispoziții/decizii emise în

favoarea persoanelor îndreptățite, doar în procedura reglementată de legea

generală și anume C. proc. civ., care stabilește ca regulă generală că astfel

de acțiuni - de anulare a unui act civil - sunt în competența materială a

judecătoriei (art. 1 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865).

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs reclamanții, solicitând

modificarea în totalitate a sentinței atacate și stabilirea competenței în

favoarea Tribunalului Iași.

În motivarea

recursului au susținut că în mod greșit s-a apreciat că sunt incidente

dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în raport de care

reclamanții sunt considerați terți. Consideră că decizia sau dispoziția de

aprobare a restituirii în natură a imobilului constituie un act administrativ

de autoritate supus regulilor contenciosului administrativ, iar competența

materială de soluționare a contestației aparține tribunalului și nu

judecătoriei. Faptul că Legea nr. 10/2001 dă în competența instanței civile

soluționarea contestațiilor împotriva dispozițiilor primarului nu schimbă cu

nimic natura actului emis.

Mai

consideră că fiind un act administrativ, dispoziția poate fi revocată doar de

organul care a emis-o și doar până la intrarea acestui act în circuitul civil.

Or, simpla comunicare a deciziei către persoana în favoarea căreia s-a emis și

înaintarea acesteia către Prefectură nu constituie o intrare efectivă a actului

în circuitul civil și, în consecință, numai pe calea Legii nr. 554/2004, cu

modificările ulterioare, se poate solicita revocarea acestui act în termenul de

1 an de zile.

Analizând

recursul, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins

pentru considerentele ce succed:

Prin Dispoziția

nr. 1600 din 27 octombrie 2011 emisă de Primăria Municipiului Iași a fost

soluționată notificarea din 9 august 2001, prin care K. (C.) S.G. a solicitat,

în procedura Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului construit și

neconstruit în suprafață de 753 mp, situat în Iași.

Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată:

„decizia sau după caz dispoziția motivată de respingere a notificării sau a

cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde

îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscriptie se află

sediul unitații deținatoare sau după caz ale entitații investită cu

soluționarea notificării în termen de 30 zile de la comunicare”.

Pe cale de consecință, doar persoana îndreptațită la măsuri

reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 și în favoarea careia a fost emisă

respectiva decizie sau dispoziție poate ataca în instanță, în condițiile art. 26

alin. (3), acea dispoziție, ipoteză în care, într-adevăr, competența materială

de soluționare revine în prima instanța tribunalului.

După rămânerea definitivă a dispoziției de restituire în natură a

imobilului aceasta are valoarea juridică a unui înscris autentic, în acest sens

fiind, dispozitiile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, poate fi înscrisă

în cartea funciară și face dovada deplină a dreptului de proprietate. Prin

urmare, dispoziția este un act juridic civil, care produce efecte în planul

dreptului de proprietate și devine opozabilă terților prin înscrierea în

evidențele de publicitate imobiliară.

În atare situație, terții pot solicita constatarea nulitații

absolute a actului juridic civil, dacă apreciază că anumite drepturi sau

interese legitime le sunt lezate prin acesta.

În speță, recurenții

reclamanți B.A. și B.A.

au calitatea de terți față de dispoziția contestată,

astfel că, în situația în care o dispoziție emisă în favoarea unei persoane

îndreptățită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 este atacată de

către o terță persoană (alta decât cea în favoarea careia a fost emisă

decizia), cenzurarea acesteia se va putea face în condițiile dreptului comun și

nu în condițiile procedurii speciale, reglementate de Legea nr. 10/2001.

Terța persoană are astfel la îndemână o acțiune în constatarea

nulitații absolute de drept comun, iar nicidecum o plângere întemeiată pe

prevederile Legii nr. 10/2001, chiar dacă aceasta susține și emite pretenții

proprii cu privire la imobilul ce a făcut obiectul dispoziției atacate.

O atare acțiune în constatarea nulitații absolute de drept comun

este în competența de primă instanță a judecatoriei, conform art. 1 pct. 1 și art.

2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. și nicidecum în competența de primă instanță a

tribunalului, ca instanță specializată în soluționarea litigiilor decurgând din

aplicarea art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Normele de competență sunt de strictă interpretare, astfel încât,

în măsura în care prin aceste dispoziții legale speciale nu se prevede în mod

expres competența materială a altei instanțe, în privința anumitor cereri,

competența revine judecatoriei ca instanță de drept comun.

Dacă legiuitorul ar fi dorit, ar fi înserat în textul Legii nr. 10/2001

o dispozitie expresă prin care să stabilească în favoarea tribunalului

competența de soluționare a acțiunilor în anulare sau în constatarea nulitații

absolute, introduse de terți împotriva deciziilor emise în baza acestei legi.

În lipsa unei dispoziții speciale în acest sens, derogatorie de la

dispozițiile de drept comun în materie de competența, competența de soluționare

în primă instanță a acțiunii în anulare sau în constatarea nulității absolute

introdusă de terți împotriva deciziilor emise în baza Legii nr. 10/2001, revine

judecătoriei ca instanță de drept comun.

Pentru

considerentele arătate, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții B.A. și B.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamanții B.A. și B.A. împotriva Deciziei

nr. 23 din 21 mai 2014 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 25 septembrie 2014.