ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2385/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin sentința civilă nr. 23 din 21 mai 2014, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a stabilit competența de soluționare a acțiunii civile formulate de reclamanții B.A. și B.A. în contradictoriu cu pârâții primarul Municipiului Iași și K.S.G. în favoarea Judecătoriei Iași. Asupra conflictului negativ de competență, curtea, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr. 14915/99/2011 reclamanții B.A. și B.A.

au solicitat în contradictoriu cu pârâtul primarul Municipiului Iași, anularea Dispoziției nr. 1600 din 27 octombrie 2011 emisă de pârât în procedura Legii nr. 10/2001 și respingerea cererii de restituire în natură a imobilului construit și neconstruit în suprafață de 753 mp situat în Iași, strada Sărărie nr. 204, formulată de K.S.G., iar în subsidiar, completarea acestei dispoziții și modificarea soluției anexă la aceasta, în sensul stabilirii în beneficiul lor a două servituți de trecere și anume: una în perimetrul notat pe schiță cu pct. 11, 12,14, cu acces dinspre strada S. a vehiculelor necesare unei utilizări a locuințelor lor care sunt separate; cea de-a doua o servitute de trecere cu piciorul, cu o lățime de 1,5 m, pe aliniamentul notat în schiță cu pct. 1, 2, 3, 4, 5, 6, pentru accesul din locuință la garajul și magazia anexă, proprietatea B.A..

B.A. a solicitat ca prin Dispoziția nr. 1600 din 27 octombrie 2011 să i se stabilească și o servitute de trecere pentru autoturism de la garajul proprietatea sa la drumul public, în prezent fiind închis. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, art. 158 - 166 C. proc. civ., art. 615, 617, 619 C. civ. Prin precizările formulate, reclamanții au arătat că înțeleg să se judece și în contradictoriu cu pârâta K.S.G. și că valoarea terenului în suprafață de 397,60 mp este de 5.000 lei. Prin sentința civilă nr. 1738/20 iunie 2012 a Tribunalului Iași, secția I civilă, a fost declinată, în favoarea Judecătoriei Iași, competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanți.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Iași a reținut că reclamanții sunt terți atât în raport cu emitentul, cât și cu beneficiarul dispoziției de restituire în natură a imobilului și nu au investit tribunalul cu o contestație care să atragă competența în primă instanță a tribunalului în raport de dispozițiile art. 26 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 1051 din 27 ianuarie 2014 a Judecătoriei Iași, secția civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale cu privire la primul capăt de cerere formulat de reclamanții B.A. si B.A., având ca obiect obligarea pârâților primarul Municipiului Iași și K. (C.) S.G. la restituirea în natura a suprafeței de 397,60 mp situată în Iași și s-a declinat competenta de soluționare a acestuia în favoarea Tribunalului Iași, secția I civilă.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență, s-a suspendat din oficiu judecarea acestui capăt de cerere și s-a sesizat Curtea de Apel Iași în vederea soluționării acestuia. S-a disjuns capătul de cerere având ca obiect stabilirea unui drept de servitute formulat de reclamanții B.A. și B.A. în contradictoriu cu pârâta K. (C.) S.G. și s-a dispus înaintarea la „Arhiva-Registratura” Judecătoriei Iași, în vederea înregistrării separate la același complet de judecată. Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria Iași a reținut că reclamanții au învederat instanței că înțeleg să-și întemeieze acțiunea pe prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Asupra conflictului negativ de competență, prin sentința civilă nr. 23 din 21 mai 2014 a Curții de Apel Iași, s-a constatat, în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, că în mod legal a reținut tribunalul că reclamanții sunt terți față de dispoziția pronunțată în procedura Legii nr. 10/2001 și prin urmare, terțele persoane pot contesta astfel de dispoziții/decizii emise în favoarea persoanelor îndreptățite, doar în procedura reglementată de legea generală și anume C. proc. civ., care stabilește ca regulă generală că astfel de acțiuni - de anulare a unui act civil - sunt în competența materială a judecătoriei (art. 1 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865). Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs reclamanții, solicitând modificarea în totalitate a sentinței atacate și stabilirea competenței în favoarea Tribunalului Iași.

În motivarea recursului au susținut că în mod greșit s-a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în raport de care reclamanții sunt considerați terți. Consideră că decizia sau dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului constituie un act administrativ de autoritate supus regulilor contenciosului administrativ, iar competența materială de soluționare a contestației aparține tribunalului și nu judecătoriei. Faptul că Legea nr. 10/2001 dă în competența instanței civile soluționarea contestațiilor împotriva dispozițiilor primarului nu schimbă cu nimic natura actului emis. Mai consideră că fiind un act administrativ, dispoziția poate fi revocată doar de organul care a emis-o și doar până la intrarea acestui act în circuitul civil.

Or, simpla comunicare a deciziei către persoana în favoarea căreia s-a emis și înaintarea acesteia către Prefectură nu constituie o intrare efectivă a actului în circuitul civil și, în consecință, numai pe calea Legii nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, se poate solicita revocarea acestui act în termenul de 1 an de zile. Analizând recursul, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce succed: Prin Dispoziția nr. 1600 din 27 octombrie 2011 emisă de Primăria Municipiului Iași a fost soluționată notificarea din 9 august 2001, prin care K. (C.) S.G. a solicitat, în procedura Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului construit și neconstruit în suprafață de 753 mp, situat în Iași.

Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată: „decizia sau după caz dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscriptie se află sediul unitații deținatoare sau după caz ale entitații investită cu soluționarea notificării în termen de 30 zile de la comunicare”. Pe cale de consecință, doar persoana îndreptațită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 și în favoarea careia a fost emisă respectiva decizie sau dispoziție poate ataca în instanță, în condițiile art. 26 alin. (3), acea dispoziție, ipoteză în care, într-adevăr, competența materială de soluționare revine în prima instanța tribunalului.

După rămânerea definitivă a dispoziției de restituire în natură a imobilului aceasta are valoarea juridică a unui înscris autentic, în acest sens fiind, dispozitiile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, poate fi înscrisă în cartea funciară și face dovada deplină a dreptului de proprietate. Prin urmare, dispoziția este un act juridic civil, care produce efecte în planul dreptului de proprietate și devine opozabilă terților prin înscrierea în evidențele de publicitate imobiliară. În atare situație, terții pot solicita constatarea nulitații absolute a actului juridic civil, dacă apreciază că anumite drepturi sau interese legitime le sunt lezate prin acesta. În speță, recurenții reclamanți B.A.

și B.A. au calitatea de terți față de dispoziția contestată, astfel că, în situația în care o dispoziție emisă în favoarea unei persoane îndreptățită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 este atacată de către o terță persoană (alta decât cea în favoarea careia a fost emisă decizia), cenzurarea acesteia se va putea face în condițiile dreptului comun și nu în condițiile procedurii speciale, reglementate de Legea nr. 10/2001. Terța persoană are astfel la îndemână o acțiune în constatarea nulitații absolute de drept comun, iar nicidecum o plângere întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, chiar dacă aceasta susține și emite pretenții proprii cu privire la imobilul ce a făcut obiectul dispoziției atacate.

O atare acțiune în constatarea nulitații absolute de drept comun este în competența de primă instanță a judecatoriei, conform art. 1 pct. 1 și art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. și nicidecum în competența de primă instanță a tribunalului, ca instanță specializată în soluționarea litigiilor decurgând din aplicarea art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată. Normele de competență sunt de strictă interpretare, astfel încât, în măsura în care prin aceste dispoziții legale speciale nu se prevede în mod expres competența materială a altei instanțe, în privința anumitor cereri, competența revine judecatoriei ca instanță de drept comun. Dacă legiuitorul ar fi dorit, ar fi înserat în textul Legii nr. 10/2001 o dispozitie expresă prin care să stabilească în favoarea tribunalului competența de soluționare a acțiunilor în anulare sau în constatarea nulitații absolute, introduse de terți împotriva deciziilor emise în baza acestei legi.

În lipsa unei dispoziții speciale în acest sens, derogatorie de la dispozițiile de drept comun în materie de competența, competența de soluționare în primă instanță a acțiunii în anulare sau în constatarea nulității absolute introdusă de terți împotriva deciziilor emise în baza Legii nr. 10/2001, revine judecătoriei ca instanță de drept comun. Pentru considerentele arătate, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții B.A. și B.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții B.A. și B.A. împotriva Deciziei nr. 23 din 21 mai 2014 a Curții de Apel Iași, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 septembrie 2014.