ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 89/2014

Deliberând asupra cauzei de față, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., reține următoarele:

Prin decizia nr. 128 din 22 septembrie

2010 Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

a respins apelul formulat de Primarul Municipiului Iași și cererea de aderare

la apelul Primarului Municipiului Iași formulată de M.A. împotriva

sentinței civile nr. 1465 din 30

septembrie 2009 a Tribunalului Iași, pe care a păstrat-o.

Pentru a decide astfel, curtea de apel

a arătat că prin acțiunea introductivă de instanță, reclamantul M.A. a

contestat dispoziția nr. 1441 din 01 iulie 2008 emisa de Primarul Municipiului Iași

prin care i s-au propus despăgubiri, în condițiile legii speciale, pentru

construcția demolată și pentru terenul în suprafață de 9.930 m.p. imposibil de

restituit în natură, nefiind de acord cu aplicarea acestei măsuri, întrucât consideră

că era posibilă restituirea prin compensarea imobilului solicitat cu alt bun de

aceeași valoare și de aceeași categorie, respectiv a unui imobil stabilit pe un

alt amplasament.

Instanța a arătat că suprafețele de

teren identificate de rapoartele de expertiză ca fiind libere, sunt, în

realitate, spații verzi din spatele blocurilor sau pe laturile acestora,

amenajări de parcări auto inclusiv proprietate particulară, reconstituită în

baza Legii nr. 18/1991.

Așa

fiind, instanța a reținut în cauză incidența prevederilor art. 10.3 din normele

metodologice de aplicare unitare a Legii nr. 10/2001, suprafețele respective

fiind amenajări de utilitate publică.

Împotriva acestei decizii reclamantul M.A.

a declarat recurs.

Prin

cererea de recurs, reclamantul a solicitat repunerea în termenul de recurs, cu

motivarea că decizia atacata a fost comunicată la domiciliul menționat în actul

de identitate, și mi la domiciliul real sau la domiciliul procuratorului.

A

învederat instanței că aceeași greșeală s-a produs și la comunicarea sentinței nr.

1465 din 30 septembrie 2009 a Tribunalului Iași, dar că instanța de apel a

admis cererea de repunere în termenul de apel.

În motivarea

cererii de recurs, reclamantul a criticat decizia curții de apel pentru că nu a

dispus restituirea în natură a suprafețelor de teren identificate ca fiind

libere prin rapoartele de expertiză.

În mod

greșit a reținut instanța că aceste suprafețe ar fi afectate de utilitate

publică, în realitate pe aceste suprafețe este doar spațiul verde al blocurilor,

tară a fi zone necesare deservirii interesului public.

Cererea

de recurs a fost întemeiată în drept pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Înalta Curte

constată că, în raport de prevederile ari. 103 din C. proc. civ., este

neîntemeiată cererea de repunere în termen, iar recursul este tardiv formulat,

raportat la dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Conform art.

103 din C. proc. civ. „Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea

oricărui alt act de procedură în termenul legai atrage decăderea afară de cazul

când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată

printr-o împrejurare mai presus de voința ei

”

.

În speța de față, instanța constată că

afirmația recurentului, în sensul că decizia recurată a fost comunicată la

domiciliul menționat în actul de identitate, și nu la domiciliul real al

reclamantului sau la domiciliul procuratorului, nu este fondată.

Înalta

Curte constată că prin cererea de chemare în judecată reclamantul și-a indicat

domiciliul ca fiind în Iași, Aleea Tudor Neculai.

Pe parcursul procesului acesta nu a

învederat instanței schimbarea domiciliului și nici nu și-a ales domiciliu

pentru comunicarea actelor de procedură ia vreo altă adresă - În dosarul de

apel nu există nici o procură prin care reclamantul să o fi împuternicit pe

fiica sa să îi reprezinte interesele.

Împrejurarea

că reclamantul nu mai locuiește la această adresă nu poate fi avută în vedere

de instanță, ca un motiv temeinic de repunere în termenul de declarare a recursului,

având în vedere prevederile art. 98 C. proc. civ., conform căruia „Schimbarea

domiciliului uneia din părți în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării

ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar

”

.

În

consecință, la această adresă i-a fost comunicată reclamantului decizia

atacată, la data de 15 octombrie 2010.

Potrivit art. 301 din C. proc. civ.

recursul trebuia declarat în termenul legal de 15 zile, calculat de la această

dată, termen care a expirat la data de 31 octombrie 2010.

Recursul a fost declarat la data de 17

aprilie 2013, cu depășirea termenului legal, fără ca reclamantul să formuleze o

cerere de recomunicare a deciziei atacate.

Pentru

considerentele expuse, va fi respinsă cererea de repunere în termen și, fără să

se analizeze motivele de recurs formulate de reclamant, se va respinge

recursul, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge

ca neîntemeiată cererea de repunere în termenul de declarare a recursului,

formulată de recurentul reclamant M.A.

Respinge,

ca tardiv, recursul declarat de reclamantul M.A. împotriva deciziei civile nr.

128 din 22 septembrie 2010 a Curții de Apei Iași, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2014.