ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 89/2014

Deliberând asupra cauzei de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., reține următoarele: Prin decizia nr. 128 din 22 septembrie 2010 Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul formulat de Primarul Municipiului Iași și cererea de aderare la apelul Primarului Municipiului Iași formulată de M.A. împotriva sentinței civile nr. 1465 din 30 septembrie 2009 a Tribunalului Iași, pe care a păstrat-o. Pentru a decide astfel, curtea de apel a arătat că prin acțiunea introductivă de instanță, reclamantul M.A. a contestat dispoziția nr. 1441 din 01 iulie 2008 emisa de Primarul Municipiului Iași prin care i s-au propus despăgubiri, în condițiile legii speciale, pentru construcția demolată și pentru terenul în suprafață de 9.930 m.p.

imposibil de restituit în natură, nefiind de acord cu aplicarea acestei măsuri, întrucât consideră că era posibilă restituirea prin compensarea imobilului solicitat cu alt bun de aceeași valoare și de aceeași categorie, respectiv a unui imobil stabilit pe un alt amplasament. Instanța a arătat că suprafețele de teren identificate de rapoartele de expertiză ca fiind libere, sunt, în realitate, spații verzi din spatele blocurilor sau pe laturile acestora, amenajări de parcări auto inclusiv proprietate particulară, reconstituită în baza Legii nr. 18/1991. Așa fiind, instanța a reținut în cauză incidența prevederilor art. 10.3 din normele metodologice de aplicare unitare a Legii nr. 10/2001, suprafețele respective fiind amenajări de utilitate publică.

Împotriva acestei decizii reclamantul M.A. a declarat recurs. Prin cererea de recurs, reclamantul a solicitat repunerea în termenul de recurs, cu motivarea că decizia atacata a fost comunicată la domiciliul menționat în actul de identitate, și mi la domiciliul real sau la domiciliul procuratorului. A învederat instanței că aceeași greșeală s-a produs și la comunicarea sentinței nr. 1465 din 30 septembrie 2009 a Tribunalului Iași, dar că instanța de apel a admis cererea de repunere în termenul de apel. În motivarea cererii de recurs, reclamantul a criticat decizia curții de apel pentru că nu a dispus restituirea în natură a suprafețelor de teren identificate ca fiind libere prin rapoartele de expertiză.

În mod greșit a reținut instanța că aceste suprafețe ar fi afectate de utilitate publică, în realitate pe aceste suprafețe este doar spațiul verde al blocurilor, tară a fi zone necesare deservirii interesului public. Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte constată că, în raport de prevederile ari. 103 din C. proc. civ., este neîntemeiată cererea de repunere în termen, iar recursul este tardiv formulat, raportat la dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Conform art. 103 din C. proc. civ.

„Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legai atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei ” . În speța de față, instanța constată că afirmația recurentului, în sensul că decizia recurată a fost comunicată la domiciliul menționat în actul de identitate, și nu la domiciliul real al reclamantului sau la domiciliul procuratorului, nu este fondată. Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată reclamantul și-a indicat domiciliul ca fiind în Iași, Aleea Tudor Neculai. Pe parcursul procesului acesta nu a învederat instanței schimbarea domiciliului și nici nu și-a ales domiciliu pentru comunicarea actelor de procedură ia vreo altă adresă - În dosarul de apel nu există nici o procură prin care reclamantul să o fi împuternicit pe fiica sa să îi reprezinte interesele.

Împrejurarea că reclamantul nu mai locuiește la această adresă nu poate fi avută în vedere de instanță, ca un motiv temeinic de repunere în termenul de declarare a recursului, având în vedere prevederile art. 98 C. proc. civ., conform căruia „Schimbarea domiciliului uneia din părți în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar ” . În consecință, la această adresă i-a fost comunicată reclamantului decizia atacată, la data de 15 octombrie 2010. Potrivit art. 301 din C. proc. civ. recursul trebuia declarat în termenul legal de 15 zile, calculat de la această dată, termen care a expirat la data de 31 octombrie 2010. Recursul a fost declarat la data de 17 aprilie 2013, cu depășirea termenului legal, fără ca reclamantul să formuleze o cerere de recomunicare a deciziei atacate.

Pentru considerentele expuse, va fi respinsă cererea de repunere în termen și, fără să se analizeze motivele de recurs formulate de reclamant, se va respinge recursul, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca neîntemeiată cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, formulată de recurentul reclamant M.A. Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamantul M.A. împotriva deciziei civile nr. 128 din 22 septembrie 2010 a Curții de Apei Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2014.