ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7544/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, sub nr. 6810/99/2007, reclamantul A.D. a chemat în judecată pe pârâții Primarul Municipiului Iași, Primăria Iași și Consiliul local Iași, solicitând instanței, în contradictoriu cu aceștia, să se dispună anularea Dispoziției nr. 2316 din 02 august 2006 și restituirea în natură a terenului în suprafață de 460 m.p., teren situat în Iași, str. R. Prin Sentința civilă nr. 1801 din 10 noiembrie 2008 a Tribunalului Iași, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local Iași, invocată de pârâtul Primarul municipiului Iași; s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A.D.

- decedat și continuată de moștenitorii acestuia A.E. și A.L.F., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Iași, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria municipiului Iași, invocată de pârâtul Primarul municipiului Iași. Prin aceeași sentință, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A.D. - decedat - și continuată de moștenitorii acestuia, A.E. și A.L.F., în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Iași și Primăria municipiului Iași; s-a anulat Dispoziția nr. 2316 din 2 august 2008, emisă de pârâtul Primarul municipiului Iași; s-a constatat că reclamantul A.D. - decedat, prin moștenitorii săi, A.E.

și A.L.F., sunt persoane îndreptățite la restituirea imobilului compus din teren în suprafață de 495 m. p., situat în Iași, str. R. (fosta str. M.L. în prezent, Aleea D.); s-a dispus restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 304,66 m.p., situat în Iași, str. R., identificat de punctele 7,8,9,10,11,12,7 din schița-anexă la expertiză, care face parte integrantă din prezenta și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri în condițiile legii speciale pentru imobilul compus din teren în suprafață de 190,34 m.p., situat în Iași, str. R. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut, în esență, că, potrivit expertizei topografice efectuată în cauză, suprafața de teren, fostă proprietate a autorilor reclamanților, este, fizic, de 495 m.p., din care suprafața de 304,66 m.p.

poate fi restituită în natură, fiind teren liber de construcții și ocupat de spațiu verde neamenajat. Primarul Municipiului Iași, Primăria Municipiului Iași, prin primar, A.E. și A.L.F. au declarat apel, considerând sentința tribunalului nelegală și netemeinică. Primarul Municipiului Iași și Primăria Municipiului Iași au susținut că, în mod greșit, s-a apreciat că moștenitorii notificatorului sunt persoane îndreptățite la restituirea terenului, în suprafață de 495 m.p., deși, cererea de restituire formulată de A.D. (defunctul) avea ca obiect suprafața de 460 m.p. teren. S-a mai susținut că soluția este greșită în ceea ce privește restituirea în natură a terenului în suprafață de 304,66 m.p., care este ocupat, în totalitate, de spațiu verde neamenajat.

S-a învederat că apelanții nu au avut în vedere faptul că exproprierea s-a făcut în vederea construirii unei grădinițe, că scopul a fost realizat, spațiul verde fiind afectat acestei investiții, astfel încât nu poate fi considerat excedentar. A.L. și A.E. au criticat sentința tribunalului, sub următoarele aspecte: - în mod greșit, instanța a respins cererea reclamanților de suplimentare a probatoriului, în sensul unei adrese către Primăria Iași, prin care să se solicite informații despre situația juridică a terenurilor învecinate, precum și realizarea unui supliment de expertiză, prin care să se stabilească dacă terenurile învecinate sunt afectate de detalii de sistematizare sau nu; - nu s-a stabilit de instanță dacă există terenuri în compensare sau bunuri și servicii care să fie acceptate de persoanele îndreptățite; - în mod greșit, instanța de fond a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri în baza legii speciale.

Prin Decizia civilă nr. 124 din 26 iunie 2009, Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în complet de divergentă, a respins apelurile formulate de Primarul Municipiului Iași și Primăria Municipiului Iași împotriva Sentinței civile nr. 1801 din 10 noiembrie 2008 a Tribunalului Iași, sentință pe care a păstrat-o. În opinia separată, s-a apreciat că se impunea admiterea apelului formulat de Primarul Municipiului Iași, schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul respingerii contestației formulate de reclamanți împotriva Dispoziției nr. 2316 din 2 august 2006. Prin Decizia nr. 1924 din 22 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, au fost admise recursurile declarate de reclamanții A.L.F., A.E.

și pârâții Primarul Municipiului Iași și Primăria Municipiului Iași, s-a casat Decizia civilă nr. 124 din 26 iunie 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că nu s-a lămurit pe deplin situația juridică a imobilului în litigiu cu privire la evidențele terenurilor disponibile pentru compensare și nici nu s-a identificat exact suprafața de teren care nu poate fi restituită în natură, în sensul stabilirii dacă o parte este amplasată în incinta grădiniței. Cu prilejul rejudecării, instanța va trebui să pună în discuția părților efectuarea unei noi expertize pentru identificarea suprafeței de teren ce nu poate fi restituită în natură și va verifica evidențele privind terenurile disponibile pentru compensare.

Prin Decizia civilă nr. 173 din 10 decembrie 2010, Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile formulate de Primarul Municipiului Iași și Primăria Municipiului Iași împotriva Sentinței civile nr. 1801 din 10 noiembrie 2008 a Tribunalului Iași, sentință pe care a schimbat-o în tot; a respins contestația formulată de A.D., decedat la 27 ianuarie 2008, continuată de moștenitorii legali, A.E. și A. L.-F., împotriva Dispoziției nr. 2316 din 2 august 2006, emisă de Primarul Municipiului Iași, pe care a menținut-o; a respins apelul formulat de A.E. și A.L.-F. împotriva aceleiași sentințe a Tribunalului Iași și a obligate apelanții A.E. și A.L.-F. să plătească Biroului local de Expertize de pe lângă Tribunalul Iași, pentru expertul tehnic A.C., diferența de onorariu expert de 588 RON.

Curtea a reținut că, prin Dispoziția nr. 2316 din 2 august 2006, Primarul, Municipiului Iași a dispus modificarea Dispoziției nr. 3939 din 16 decembrie 2005, în sensul respingerii cererii de restituire în natură către A.D. a imobilul-teren, în suprafață de 460 m.p., din Iași, str. R., motivat de faptul că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren, amplasamentul fostei proprietăți fiind ocupat de Grădinița nr. 18 și de Aleea D. Autorii reclamanților, S.D. și E., au atestat dreptul de proprietate prin actul de vânzare-cumpărare din 22 martie 1918. Prin Decretul de expropriere nr. y/1962, a fost expropriată suprafața de 460 m.p., iar notificatorul A.D., prin notificarea din 4 iulie 2006, a solicitat restituirea în natură a imobilului teren de 460 m.p., situat în Iași, str. R. (fost str. M.L., actual Aleea D.).

În cauză, a fost efectuată o expertiză tehnică de cadastru-topografie, prin care s-a constatat că vechiul amplasament al soților S. - autorii reclamanților A.L.F. și A.E., este ocupat, în prezent, în totalitate, cu detalii de sistematizare, pe acest amplasament, edificându-se construcția Liceul D.C., Grădinița nr. 18, Creșa nr. 6. Expertul a detaliat, în concluziile raportului, că întreaga suprafață este ocupată, în totalitate, de detalii de sistematizare, astfel: 64 m.p. - spațiu verde în apropierea blocului s; 64 mp. - carosabilul aleii D.; 34 mp - trotuarul aleii D.; 320 mp - spațiu verde în incinta Grădiniței nr. 18; 9 mp. - alee betonată din incinta Grădiniței nr. 18. Mai mult, expertul a răspuns în mod expres cu privire la cei 320 m.p.

spațiu verde, arătând că acest spațiu se află în incinta comună a Grădiniței nr. 18 și a Creșei nr. 68, reprezentând un spațiu de utilitate publică - loc de joacă pentru copiii celor două instituții. Este cert că terenul în litigiu a fost expropriat pentru construcția unei grădinițe, iar, în conformitate cu art. 11.5 din H.G. nr. 250/2007, lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă în totalitate terenul, restituirea în natură nefiind posibilă. Buna funcționare a grădiniței necesită nu numai spațiul pentru executarea lucrărilor de întreținere, ci și suprafața ce constituie spațiu verde, necesară programului educativ - loc de joacă pentru copii, ce răspunde unei necesități firești. Această zonă este cuprinsă în planul urbanistic al orașului Iași și, în acord cu prevederile Legii nr. 213/1998, aparține domeniului public de interes local.

Expertul a precizat că nu există terenuri limitrofe ce pot fi oferite în compensare petenților, fiind afectate de detalii de sistematizare, pentru care au fost edificate imobilele de pe strada R. În același sens, Primarul Municipiului Iași, prin adresa din 21 septembrie 2010, a comunicat Curții de Apel Iași că municipiul Iași, în prezent, nu are în proprietate bunuri sau servicii și cu atât mai puțin terenuri care să poată fi oferite în compensare pentru imobile care fac obiectul Legii nr. 10/2001 și care, în prezent, sunt sistematizate. Împotriva acestei decizii, au declarat recurs, în termen legal, reclamanții A.L.F. și A.E., criticând-o pentru motive de nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, către o altă curte de apel, cu obligativitatea pentru instanța de trimitere de a administra efectiv expertiza topo necesară pentru lămurirea aspectului dacă entitatea administrativ-teritorială are bunuri care ar putea fi oferite în compensare, iar, în subsidiar, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii pentru cei 320 m.p. În dezvoltarea criticilor formulate, reclamanții au arătat următoarele: Prin decizia de casare a Înaltei Curți, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea administrării probelor necesare pentru lămurirea în mod efectiv a posibilității entității administrative de a acorda în compensare teren.

Deși dispoziția de trimitere este obligatorie, în baza art. 315 C. proc. civ., instanța de apel a refuzat, inițial, să includă, în obiectivele la expertiză, și lămurirea situației terenurilor învecinate celor 304 mp, cu toate că acesta fusese motivul casării și obiectivul ar fi trebuit stabilit chiar și din oficiu. S-a cerut expertului doar să se verifice dacă există terenuri disponibile în lista Primăriei, deși aspectul era deja clarificat, din primul ciclu procesual, în sensul că nu există. După ce s-a criticat raportul de expertiză și atitudinea expertului, s-a învederat că respingerea obiecțiunilor și a contraexpertizei pentru cercetarea bunurilor în compensare de către instanță nu respectă art. 261 alin. (5) C. proc.

civ., întrucât nu s-a motivat de ce instanța nu le poate primi. S-a susținut că limitarea compensărilor la lista Primăriei încalcă însăși scopul legii de reparație; nu se poate considera că bunurile care pot fi oferite în compensare sunt doar acelea pe care entitatea administrativă dorește să le ofere și le include în tabelul pe care ea însăși îl întocmește, întrucât art. 1.7. din Normele Metodologice face referire la orice bunuri sau servicii disponibile pe care entitatea le deține. În subsidiar, s-a motivat că suprafața de 320 m.p. este liberă și neafectată de detalii de sistematizare, fiind spațiu verde, iar diferențele constau în faptul că primul expert considera terenul restituibil, iar cel de-al doilea afectat de detalii, deși chestiunea dacă terenul este sau nu afectat de detalii nu mai este o problemă de expertiză, ci este o problemă de drept pe care o clarifică judecătorul, conform art. 10 alin. (4) din Legea 10, art. 10.1.

și 10.3 din Normele metodologice. Astfel, aceste dispoziții prevăd că detalii de sistematizare înseamnă afectarea unei utilități publice, amenajare destinată a deservi nevoile comunității, căi de comunicație, dotări tehnico-edilitare subterane, iar terenurile care nu au astfel de detalii se restituie în natură. În acest sens, numai spațiile verzi din jurul blocurilor sunt nerestituibile, acele fâșii - contur de câțiva metri care înconjoară blocul și care ar fi inutil și contraproductiv de restituit, iar nu orice suprafață compactă și aflată la distanță de clădiri.

Examinând criticile formulate în cauză, Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestora, pentru considerentele ce vor succede: Susținerea recurenților privind importanța și prioritatea măsurii compensării cu alte bunuri sau servicii, în raport de acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale este corectă și ea rezultă, implicit, din ordinea în care sunt enumerate măsurile reparatorii în echivalent în cuprinsul textelor legale - art. 1 alin. (2) și art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, dar și explicit, din reglementarea cuprinsă în art. 26 alin. (1) din aceeași lege.

Conform art. 26 alin. (1), dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită, potrivit legii, cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie/dispoziție motivată să acorde persoanei îndreptățite, în compensare, alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită. Din interpretarea dispozițiilor legale, rezultă că măsura compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent persoanelor îndreptățite depinde de voința unității notificatoare și de existența efectivă a acestor bunuri sau servicii în patrimoniul unității deținătoare.

În acest sens, instanța nu se poate substitui unității administrative-teritoriale în crearea tabelului prevăzut de art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 sau în atribuirea unor anume bunuri identificate de notificanți. Atribuirea unor bunuri identificate de notificanți este posibilă numai în situația în care unitatea deținătoare refuză nejustificat emiterea dispoziție/deciziei de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma de bunuri în compensare, deși toate condițiile erau îndeplinite: bunul este disponibil, în sensul că nici o dispoziție legală sau situație faptică nu este de natură să împiedice compensarea, există o evaluare a imobilului preluat abuziv, valoarea bunului în compensare corespunde cu cea a bunului preluat de stat.

Mai mult, aplicarea măsurii compensării are drept condiție sine qua non stabilirea regimului juridic al imobilului, regimului economic și tehnic al acestuia. În speță, însă, nu se poate reține încălcarea acestor dispoziții care consacră prioritatea acordării unui teren în compensare, în cazul stabilirii măsurilor reparatorii în echivalent cuvenite reclamanților, ca urmare a nelămuririi împrejurărilor de fapt relevante pe acest aspect, criticile formulate în acest sens nefiind întemeiate. Astfel, instanța de apel a reținut că răspunsul la relațiile solicitate entității notificate privind posibilitatea acordării de bunuri în compensare a fost negative și că, deși reclamanții-apelanți au contestat acest răspuns, nu au dovedit contrariul, respectiv existența unor bunuri disponibile în patrimoniul entității notificate.

Conform pct. 1.7 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, măsura compensării în echivalent se poate acorda de către entitatea obligată la restituire, atunci când aceasta deține bunuri sau servicii disponibile. Instanța a verificat, după casarea cu trimitere spre rejudecare, conformându-se astfel deciziei de casare, în considerarea art. 315 alin. (1) C. proc. civ., contrar susținerilor recurenților, situația bunurilor disponibile la nivelul Primăriei municipiului Iași, solicitând, în acest sens, relații de la această autoritate, care a comunicat, cu adresele din 1 septembrie 2010 și din 21 septembrie 2010, că nu dispune de rezervă de teren pentru a fi acordată în compensare.

În același sens, s-a formulat un obiectiv al raportului de expertiză dispus și efectuat în cauză de expert A.C., care a precizat că terenurile limitrofe terenului în litigiu se află în administrarea Consiliului Local și fac parte din detaliile de sistematizare edificate de pe strada R., astfel încât regimul juridic al bunurilor imobile solicitate în compensare a fost stabilit. Obligația de a dovedi contrariul revenea, conform art. 1169 C. civ. (cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească), părții interesate, respectiv reclamanților, iar nu autorităților, astfel cum susțin, în mod nelegal, recurenții. Or, instanța de apel a reținut că reclamanții nu au dovedit că cele comunicate de Primărie sau stabilite de expert nu sunt reale, aspect ce ține de modul de apreciere a probelor, sustras cenzurii în calea extraordinară de atac a recursului, după abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc.

civ., prin O.U.G. nr. 138/2000. În consecință, criticile formulate cu privire la probe, respectiv raportul de expertiză și atitudinea expertului, nu pot fi analizate, depășind actualul cadru al art. 304 C. proc. civ., care reglementează expres și exhaustiv motivele pentru care se poate exercita controlul judiciar în recurs. În contextul arătat, nu se poate imputa instanței de apel că a lăsat nelămurite împrejurările de fapt relevante în stabilirea corectă a formei de reparație în echivalent cuvenită reclamanților și că, astfel, ar fi pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 alin. (2), art. 11 alin. (8) și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Nu se poate constata nici pretinsa încălcare a art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. privind nemotivarea respingerii obiecțiunilor formulate de reclamanți în cauză sau a unei expertize contrare, câtă vreme, din conținutul practicalei de la data de 10 decembrie 2010, rezultă motivele pentru care instanța de apel a respins cererile apelanților-reclamanți, aceștia fiind, în fapt, nemulțumiți de răspunsul expertului, care, însă, nu poate constitui o veritabilă critică de neegalitate. Asupra motivului de recurs vizând posibilitatea restituirii în natură a suprafeței de 320 mp, pentru că aceasta este ocupată, în opinia recurentului, doar de spațiu verde, instanța reține că s-a stabilit, în baza ansamblului probator administrat în cauză, că întreaga suprafață solicitată în cauză este ocupată, în totalitate, de detalii de sistematizare, astfel: 64 m.p.

- spațiu verde în apropierea blocului X8; 64 mp. - carosabilul aleii D.; 34 mp - trotuarul aleii D.; 320 mp - spațiu verde în incinta Grădiniței nr. 18; 9 mp. - alee betonată din incinta Grădiniței nr. 18. Mai mult, expertul a răspuns, în mod expres, cu privire la cei 320 m.p. spațiu verde, arătând că acest spațiu se află în incinta comună a Grădiniței nr. 18 și a Creșei nr. 68, reprezentând un spațiu de utilitate publică - loc de joacă pentru elevii celor două instituții, aceasta reprezentând, de asemenea, o situație de fapt stabilită pe bază de probe, imposibil de reevaluat în recurs, în raport de actuala configurație a art. 304 C. proc. civ. Ceea ce rămâne de analizat și reprezintă un veritabil aspect de legalitate este dacă suprafața de 320 mp reprezintă o suprafață afectată de amenajări și dacă acestea au caracterul unor amenajări de utilitate publică, în sensul pct. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G.

nr. 250/2007, ceea ce ar reprezenta un impediment la restituirea în natură, conform art. 10 alin. (2), respectiv art. 11 alin. (3) (în cazul particular al imobilelor expropriate) din Legea nr. 10/2001. În acest sens, prezintă relevanță destinația actuală a terenului solicitat, fapt ce rezultă din dispozițiile pct. 10.3 din Normele metodologice. Potrivit acestora, în toate cazurile, entitatea învestită cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și, totodată, de a verifica destinația actuală a terenului solicitat și a suprafeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate și altele asemenea), existența și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea.

În cazul în care se constată astfel de situații, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafețe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane. În același sens, sintagma " amenajări de utilitate publică " , definită de dispozițiile art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, are în vedere acele suprafețe de teren supuse unor amenajări destinate a servi nevoile comunității, respectiv căi de comunicație, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi. Astfel, spațiul de joacă și spațiul verde constituie amenajări de utilitate publică, în sensul dispozițiilor legale, fiind destinate folosinței normale a grădiniței și scolii cărora le sunt afectate.

Faptul că, pe suprafața de 320 mp teren, nu există construcții nu este un temei suficient pentru restituirea în natură a acestei suprafețe reclamanților, câtă vreme face parte dintr-un spațiu conceput și amenajat pentru satisfacerea nevoilor comunității. Așadar, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (3) și ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, este necesar a se face distincția între noțiunile de teren liber și teren liber ce poate fi restituit în natură, știut fiind că posibilitatea restituirii în natură a terenului liber este subordonată afectațiunii sale. Or, în cauză, restituirea suprafeței de 320 mp, situată în incinta comună a Grădiniței nr. 18 și a Creșei nr. 68, ar fi de natură a afecta funcțional spațiul conceput a deservi nevoile comunității.

Având în vedere considerentele prezentate, urmează a se reține că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente speței. Pe cale de consecință, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A.L.F. și A.E. împotriva Deciziei nr. 173 din 10 decembrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A.L.F. și A.E. împotriva Deciziei nr. 173 din 10 decembrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 octombrie 2011.