ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7544/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7544/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, sub nr. 6810/99/2007, reclamantul A.D.

a chemat în judecată pe pârâții Primarul Municipiului Iași, Primăria Iași și

Consiliul local Iași, solicitând instanței, în contradictoriu cu aceștia, să se

dispună anularea Dispoziției nr. 2316 din 02 august 2006 și restituirea în

natură a terenului în suprafață de 460 m.p., teren situat în Iași, str. R.

Prin Sentința civilă nr. 1801 din 10

noiembrie 2008 a Tribunalului Iași, s-a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local Iași, invocată de pârâtul

Primarul municipiului Iași; s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A.D.

- decedat și continuată de moștenitorii acestuia A.E. și A.L.F., în

contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Iași, ca fiind formulată împotriva

unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei Primăria municipiului Iași, invocată de

pârâtul Primarul municipiului Iași.

Prin aceeași

sentință, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A.D. - decedat -

și continuată de moștenitorii acestuia, A.E. și A.L.F., în contradictoriu cu

pârâții Primarul municipiului Iași și Primăria municipiului Iași; s-a anulat

Dispoziția nr. 2316 din 2 august 2008, emisă de pârâtul Primarul municipiului

Iași; s-a constatat că reclamantul A.D. - decedat, prin moștenitorii săi, A.E.

și A.L.F., sunt persoane îndreptățite la restituirea imobilului compus din

teren în suprafață de 495 m. p., situat în Iași, str. R. (fosta str. M.L. în

prezent, Aleea D.); s-a dispus restituirea în natură a imobilului compus din

teren în suprafață de 304,66 m.p., situat în Iași, str. R., identificat de

punctele 7,8,9,10,11,12,7 din schița-anexă la expertiză, care face parte

integrantă din prezenta și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent,

constând în despăgubiri în condițiile legii speciale pentru imobilul compus din

teren în suprafață de 190,34 m.p., situat în Iași, str. R.

Pentru a se pronunța

astfel, tribunalul a reținut, în esență, că, potrivit expertizei topografice

efectuată în cauză, suprafața de teren, fostă proprietate a autorilor

reclamanților, este, fizic, de 495 m.p., din care suprafața de 304,66 m.p.

poate fi restituită în natură, fiind teren liber de construcții și ocupat de

spațiu verde neamenajat.

Primarul Municipiului

Iași, Primăria Municipiului Iași, prin primar, A.E. și A.L.F. au declarat apel,

considerând sentința tribunalului nelegală și netemeinică.

Primarul Municipiului

Iași și Primăria Municipiului Iași au susținut că, în mod greșit, s-a apreciat

că moștenitorii notificatorului sunt persoane îndreptățite la restituirea

terenului, în suprafață de 495 m.p., deși, cererea de restituire formulată de

A.D. (defunctul) avea ca obiect suprafața de 460 m.p. teren.

S-a mai susținut că

soluția este greșită în ceea ce privește restituirea în natură a terenului în

suprafață de 304,66 m.p., care este ocupat, în totalitate, de spațiu verde

neamenajat. S-a învederat că apelanții nu au avut în vedere faptul că

exproprierea s-a făcut în vederea construirii unei grădinițe, că scopul a fost

realizat, spațiul verde fiind afectat acestei investiții, astfel încât nu poate

fi considerat excedentar.

A.L. și A.E. au

criticat sentința tribunalului, sub următoarele aspecte:

- în mod greșit,

instanța a respins cererea reclamanților de suplimentare a probatoriului, în

sensul unei adrese către Primăria Iași, prin care să se solicite informații

despre situația juridică a terenurilor învecinate, precum și realizarea unui

supliment de expertiză, prin care să se stabilească dacă terenurile învecinate

sunt afectate de detalii de sistematizare sau nu;

- nu s-a stabilit de

instanță dacă există terenuri în compensare sau bunuri și servicii care să fie

acceptate de persoanele îndreptățite;

- în mod greșit,

instanța de fond a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent,

constând în despăgubiri în baza legii speciale.

Prin Decizia civilă

nr. 124 din 26 iunie 2009, Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, în complet de divergentă, a respins apelurile

formulate de Primarul Municipiului Iași și Primăria Municipiului Iași împotriva

Sentinței civile nr. 1801 din 10 noiembrie 2008 a Tribunalului Iași, sentință

pe care a păstrat-o.

În opinia separată,

s-a apreciat că se impunea admiterea apelului formulat de Primarul Municipiului

Iași, schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul respingerii

contestației formulate de reclamanți împotriva Dispoziției nr. 2316 din 2

august 2006.

Prin Decizia nr. 1924

din 22 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, au fost admise recursurile declarate de reclamanții

A.L.F., A.E. și pârâții Primarul Municipiului Iași și Primăria Municipiului

Iași, s-a casat Decizia civilă nr. 124 din 26 iunie 2009 a Curții de Apel Iași,

secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, și a fost trimisă cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Înalta Curte de

Casație și Justiție a constatat că nu s-a lămurit pe deplin situația juridică a

imobilului în litigiu cu privire la evidențele terenurilor disponibile pentru

compensare și nici nu s-a identificat exact suprafața de teren care nu poate fi

restituită în natură, în sensul stabilirii dacă o parte este amplasată în

incinta grădiniței.

Cu prilejul

rejudecării, instanța va trebui să pună în discuția părților efectuarea unei

noi expertize pentru identificarea suprafeței de teren ce nu poate fi

restituită în natură și va verifica evidențele privind terenurile disponibile

pentru compensare.

Prin Decizia civilă

nr. 173 din 10 decembrie 2010, Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a admis apelurile formulate de Primarul

Municipiului Iași și Primăria Municipiului Iași împotriva Sentinței civile nr.

1801 din 10 noiembrie 2008 a Tribunalului Iași, sentință pe care a schimbat-o

în tot; a respins contestația formulată de A.D., decedat la 27 ianuarie 2008,

continuată de moștenitorii legali, A.E. și A. L.-F., împotriva Dispoziției nr.

2316 din 2 august 2006, emisă de Primarul Municipiului Iași, pe care a

menținut-o; a respins apelul formulat de A.E. și A.L.-F. împotriva aceleiași

sentințe a Tribunalului Iași și a obligate apelanții A.E. și A.L.-F. să

plătească Biroului local de Expertize de pe lângă Tribunalul Iași, pentru

expertul tehnic A.C., diferența de onorariu expert de 588 RON.

Curtea a reținut că,

prin Dispoziția nr. 2316 din 2 august 2006, Primarul, Municipiului Iași a

dispus modificarea Dispoziției nr. 3939 din 16 decembrie 2005, în sensul

respingerii cererii de restituire în natură către A.D. a imobilul-teren, în suprafață

de 460 m.p., din Iași, str. R., motivat de faptul că lucrările pentru care s-a

dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren, amplasamentul fostei

proprietăți fiind ocupat de Grădinița nr. 18 și de Aleea D.

Autorii

reclamanților, S.D. și E., au atestat dreptul de proprietate prin actul de

vânzare-cumpărare din 22 martie 1918.

Prin Decretul de

expropriere nr. y/1962, a fost expropriată suprafața de 460 m.p., iar

notificatorul A.D., prin notificarea din 4 iulie 2006, a solicitat restituirea

în natură a imobilului teren de 460 m.p., situat în Iași, str. R. (fost str.

M.L., actual Aleea D.).

În cauză, a fost

efectuată o expertiză tehnică de cadastru-topografie, prin care s-a constatat

că vechiul amplasament al soților S. - autorii reclamanților A.L.F. și A.E.,

este ocupat, în prezent, în totalitate, cu detalii de sistematizare, pe acest

amplasament, edificându-se construcția Liceul D.C., Grădinița nr. 18, Creșa nr.

6.

Expertul a detaliat,

în concluziile raportului, că întreaga suprafață este ocupată, în totalitate,

de detalii de sistematizare, astfel: 64 m.p. - spațiu verde în apropierea

blocului s; 64 mp. - carosabilul aleii D.; 34 mp - trotuarul aleii D.; 320 mp -

spațiu verde în incinta Grădiniței nr. 18; 9 mp. - alee betonată din incinta

Grădiniței nr. 18. Mai mult, expertul a răspuns în mod expres cu privire la cei

320 m.p. spațiu verde, arătând că acest spațiu se află în incinta comună a

Grădiniței nr. 18 și a Creșei nr. 68, reprezentând un spațiu de utilitate

publică - loc de joacă pentru copiii celor două instituții.

Este cert că terenul

în litigiu a fost expropriat pentru construcția unei grădinițe, iar, în

conformitate cu art. 11.5 din H.G. nr. 250/2007, lucrările pentru care s-a

dispus exproprierea ocupă în totalitate terenul, restituirea în natură nefiind

posibilă.

Buna funcționare a

grădiniței necesită nu numai spațiul pentru executarea lucrărilor de

întreținere, ci și suprafața ce constituie spațiu verde, necesară programului

educativ - loc de joacă pentru copii, ce răspunde unei necesități firești.

Această zonă este cuprinsă în planul urbanistic al orașului Iași și, în acord

cu prevederile Legii nr. 213/1998, aparține domeniului public de interes local.

Expertul a precizat

că nu există terenuri limitrofe ce pot fi oferite în compensare petenților,

fiind afectate de detalii de sistematizare, pentru care au fost edificate

imobilele de pe strada R.

În același sens,

Primarul Municipiului Iași, prin adresa din 21 septembrie 2010, a comunicat

Curții de Apel Iași că municipiul Iași, în prezent, nu are în proprietate

bunuri sau servicii și cu atât mai puțin terenuri care să poată fi oferite în

compensare pentru imobile care fac obiectul Legii nr. 10/2001 și care, în

prezent, sunt sistematizate.

Împotriva acestei

decizii, au declarat recurs, în termen legal, reclamanții A.L.F. și A.E.,

criticând-o pentru motive de nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea

cauzei, spre rejudecare, către o altă curte de apel, cu obligativitatea pentru

instanța de trimitere de a administra efectiv expertiza topo necesară pentru

lămurirea aspectului dacă entitatea administrativ-teritorială are bunuri care

ar putea fi oferite în compensare, iar, în subsidiar, modificarea în parte a

hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii pentru cei 320 m.p.

În dezvoltarea

criticilor formulate, reclamanții au arătat următoarele:

Prin decizia de

casare a Înaltei Curți, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, în

vederea administrării probelor necesare pentru lămurirea în mod efectiv a

posibilității entității administrative de a acorda în compensare teren.

Deși dispoziția de

trimitere este obligatorie, în baza art. 315 C. proc. civ., instanța de apel a

refuzat, inițial, să includă, în obiectivele la expertiză, și lămurirea

situației terenurilor învecinate celor 304 mp, cu toate că acesta fusese

motivul casării și obiectivul ar fi trebuit stabilit chiar și din oficiu. S-a

cerut expertului doar să se verifice dacă există terenuri disponibile în lista

Primăriei, deși aspectul era deja clarificat, din primul ciclu procesual, în

sensul că nu există.

După ce s-a criticat

raportul de expertiză și atitudinea expertului, s-a învederat că respingerea

obiecțiunilor și a contraexpertizei pentru cercetarea bunurilor în compensare

de către instanță nu respectă art. 261 alin. (5) C. proc. civ., întrucât nu s-a

motivat de ce instanța nu le poate primi.

S-a susținut că

limitarea compensărilor la lista Primăriei încalcă însăși scopul legii de

reparație; nu se poate considera că bunurile care pot fi oferite în compensare

sunt doar acelea pe care entitatea administrativă dorește să le ofere și le

include în tabelul pe care ea însăși îl întocmește, întrucât art. 1.7. din

Normele Metodologice face referire la orice bunuri sau servicii disponibile pe

care entitatea le deține.

În subsidiar, s-a

motivat că suprafața de 320 m.p. este liberă și neafectată de detalii de

sistematizare, fiind spațiu verde, iar diferențele constau în faptul că primul

expert considera terenul restituibil, iar cel de-al doilea afectat de detalii,

deși chestiunea dacă terenul este sau nu afectat de detalii nu mai este o

problemă de expertiză, ci este o problemă de drept pe care o clarifică

judecătorul, conform art. 10 alin. (4) din Legea 10, art. 10.1. și 10.3 din

Normele metodologice.

Astfel, aceste

dispoziții prevăd că detalii de sistematizare înseamnă afectarea unei utilități

publice, amenajare destinată a deservi nevoile comunității, căi de comunicație,

dotări tehnico-edilitare subterane, iar terenurile care nu au astfel de detalii

se restituie în natură. În acest sens, numai spațiile verzi din jurul

blocurilor sunt nerestituibile, acele fâșii - contur de câțiva metri care

înconjoară blocul și care ar fi inutil și contraproductiv de restituit, iar nu

orice suprafață compactă și aflată la distanță de clădiri.

Examinând criticile

formulate în cauză, Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestora, pentru

considerentele ce vor succede:

Susținerea

recurenților privind importanța și prioritatea măsurii compensării cu alte

bunuri sau servicii, în raport de acordarea de despăgubiri în condițiile legii

speciale este corectă și ea rezultă, implicit, din ordinea în care sunt

enumerate măsurile reparatorii în echivalent în cuprinsul textelor legale - art.

1 alin. (2) și art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, dar și explicit, din

reglementarea cuprinsă în art. 26 alin. (1) din aceeași lege.

Conform art. 26 alin.

(1), dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau,

după caz, entitatea învestită, potrivit legii, cu soluționarea notificării este

obligată ca, prin decizie/dispoziție motivată să acorde persoanei îndreptățite,

în compensare, alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de

despăgubiri, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată

a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în

care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de

persoana îndreptățită.

Din interpretarea

dispozițiilor legale, rezultă că măsura compensării cu alte bunuri sau servicii

oferite în echivalent persoanelor îndreptățite depinde de voința unității

notificatoare și de existența efectivă a acestor bunuri sau servicii în

patrimoniul unității deținătoare. În acest sens, instanța nu se poate substitui

unității administrative-teritoriale în crearea tabelului prevăzut de art. 1

alin. (5) din Legea nr. 10/2001 sau în atribuirea unor anume bunuri

identificate de notificanți.

Atribuirea unor

bunuri identificate de notificanți este posibilă numai în situația în care

unitatea deținătoare refuză nejustificat emiterea dispoziție/deciziei de

acordare de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma de bunuri în

compensare, deși toate condițiile erau îndeplinite: bunul este disponibil, în sensul

că nici o dispoziție legală sau situație faptică nu este de natură să împiedice

compensarea, există o evaluare a imobilului preluat abuziv, valoarea bunului în

compensare corespunde cu cea a bunului preluat de stat.

Mai mult, aplicarea

măsurii compensării are drept condiție sine qua non stabilirea regimului

juridic al imobilului, regimului economic și tehnic al acestuia.

În speță, însă, nu se

poate reține încălcarea acestor dispoziții care consacră prioritatea acordării

unui teren în compensare, în cazul stabilirii măsurilor reparatorii în

echivalent cuvenite reclamanților, ca urmare a nelămuririi împrejurărilor de

fapt relevante pe acest aspect, criticile formulate în acest sens nefiind

întemeiate.

Astfel, instanța de

apel a reținut că răspunsul la relațiile solicitate entității notificate

privind posibilitatea acordării de bunuri în compensare a fost negative și că,

deși reclamanții-apelanți au contestat acest răspuns, nu au dovedit contrariul,

respectiv existența unor bunuri disponibile în patrimoniul entității

notificate.

Conform pct. 1.7 din

Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, măsura

compensării în echivalent se poate acorda de către entitatea obligată la

restituire, atunci când aceasta deține bunuri sau servicii disponibile.

Instanța a verificat,

după casarea cu trimitere spre rejudecare, conformându-se astfel deciziei de

casare, în considerarea art. 315 alin. (1) C. proc. civ., contrar susținerilor

recurenților, situația bunurilor disponibile la nivelul Primăriei municipiului

Iași, solicitând, în acest sens, relații de la această autoritate, care a

comunicat, cu adresele din 1 septembrie 2010 și din 21 septembrie 2010, că nu

dispune de rezervă de teren pentru a fi acordată în compensare.

În același sens, s-a

formulat un obiectiv al raportului de expertiză dispus și efectuat în cauză de

expert A.C., care a precizat că terenurile limitrofe terenului în litigiu se

află în administrarea Consiliului Local și fac parte din detaliile de

sistematizare edificate de pe strada R., astfel încât regimul juridic al

bunurilor imobile solicitate în compensare a fost stabilit.

Obligația de a dovedi

contrariul revenea, conform art. 1169 C. civ. (cel ce face o propunere înaintea

judecății trebuie să o dovedească), părții interesate, respectiv reclamanților,

iar nu autorităților, astfel cum susțin, în mod nelegal, recurenții. Or,

instanța de apel a reținut că reclamanții nu au dovedit că cele comunicate de

Primărie sau stabilite de expert nu sunt reale, aspect ce ține de modul de

apreciere a probelor, sustras cenzurii în calea extraordinară de atac a

recursului, după abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., prin O.U.G. nr.

138/2000.

În consecință,

criticile formulate cu privire la probe, respectiv raportul de expertiză și

atitudinea expertului, nu pot fi analizate, depășind actualul cadru al art. 304

C. proc. civ., care reglementează expres și exhaustiv motivele pentru care se

poate exercita controlul judiciar în recurs.

În contextul arătat,

nu se poate imputa instanței de apel că a lăsat nelămurite împrejurările de

fapt relevante în stabilirea corectă a formei de reparație în echivalent

cuvenită reclamanților și că, astfel, ar fi pronunțat o hotărâre cu aplicarea

greșită a dispozițiilor art. 1 alin. (2), art. 11 alin. (8) și art. 26 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001.

Nu se poate constata

nici pretinsa încălcare a art. 261 pct. 5 C. proc. civ. privind nemotivarea

respingerii obiecțiunilor formulate de reclamanți în cauză sau a unei expertize

contrare, câtă vreme, din conținutul practicalei de la data de 10 decembrie

2010, rezultă motivele pentru care instanța de apel a respins cererile

apelanților-reclamanți, aceștia fiind, în fapt, nemulțumiți de răspunsul

expertului, care, însă, nu poate constitui o veritabilă critică de neegalitate.

Asupra motivului de

recurs vizând posibilitatea restituirii în natură a suprafeței de 320 mp,

pentru că aceasta este ocupată, în opinia recurentului, doar de spațiu verde,

instanța reține că s-a stabilit, în baza ansamblului probator administrat în

cauză, că întreaga suprafață solicitată în cauză este ocupată, în totalitate,

de detalii de sistematizare, astfel: 64 m.p. - spațiu verde în apropierea

blocului X8; 64 mp. - carosabilul aleii D.; 34 mp - trotuarul aleii D.; 320 mp

- spațiu verde în incinta Grădiniței nr. 18; 9 mp. - alee betonată din incinta

Grădiniței nr. 18.

Mai mult, expertul a

răspuns, în mod expres, cu privire la cei 320 m.p. spațiu verde, arătând că

acest spațiu se află în incinta comună a Grădiniței nr. 18 și a Creșei nr. 68,

reprezentând un spațiu de utilitate publică - loc de joacă pentru elevii celor

două instituții, aceasta reprezentând, de asemenea, o situație de fapt

stabilită pe bază de probe, imposibil de reevaluat în recurs, în raport de

actuala configurație a art. 304 C. proc. civ.

Ceea ce rămâne de

analizat și reprezintă un veritabil aspect de legalitate este dacă suprafața de

320 mp reprezintă o suprafață afectată de amenajări și dacă acestea au

caracterul unor amenajări de utilitate publică, în sensul pct. 10.3 din Normele

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr.

250/2007, ceea ce ar reprezenta un impediment la restituirea în natură, conform

art. 10 alin. (2), respectiv art. 11 alin. (3) (în cazul particular al

imobilelor expropriate) din Legea nr. 10/2001.

În acest sens,

prezintă relevanță destinația actuală a terenului solicitat, fapt ce rezultă

din dispozițiile pct. 10.3 din Normele metodologice. Potrivit acestora, în

toate cazurile, entitatea învestită cu soluționarea notificării are obligația,

înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul și

vecinătățile și, totodată, de a verifica destinația actuală a terenului

solicitat și a suprafeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces

(existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate și

altele asemenea), existența și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de

alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi

militare și altele asemenea. În cazul în care se constată astfel de situații,

restituirea în natură se va limita numai la acele suprafețe de teren libere

sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și

utilizarea normală a amenajărilor subterane.

În același sens, sintagma

"

amenajări de utilitate

publică

"

, definită de

dispozițiile art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.

10/2001, are în vedere acele suprafețe de teren supuse unor amenajări destinate

a servi nevoile comunității, respectiv căi de comunicație, dotări

tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi.

Astfel, spațiul de

joacă și spațiul verde constituie amenajări de utilitate publică, în sensul

dispozițiilor legale, fiind destinate folosinței normale a grădiniței și scolii

cărora le sunt afectate. Faptul că, pe suprafața de 320 mp teren, nu există

construcții nu este un temei suficient pentru restituirea în natură a acestei

suprafețe reclamanților, câtă vreme face parte dintr-un spațiu conceput și

amenajat pentru satisfacerea nevoilor comunității.

Așadar, în raport de

dispozițiile art. 10 alin. (3) și ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

este necesar a se face distincția între noțiunile de teren liber și teren liber

ce poate fi restituit în natură, știut fiind că posibilitatea restituirii în

natură a terenului liber este subordonată afectațiunii sale. Or, în cauză,

restituirea suprafeței de 320 mp, situată în incinta comună a Grădiniței nr. 18

și a Creșei nr. 68, ar fi de natură a afecta funcțional spațiul conceput a

deservi nevoile comunității.

Având în vedere

considerentele prezentate, urmează a se reține că nu sunt întrunite cerințele

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind dată cu interpretarea și

aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente speței.

Pe cale de

consecință, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A.L.F. și A.E.

împotriva Deciziei nr. 173 din 10 decembrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția

civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții A.L.F. și A.E. împotriva Deciziei

nr. 173 din 10 decembrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 26 octombrie 2011.