ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2302/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2302/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând, asupra

cauzei civile de față, a reținut următoarele:

instanței de apel

Prin Decizia nr. 162 din 21 aprilie 2015,

Curtea de Apel Iași, secția civilă, a admis apelul formulat de reclamanții V.I.

și Ș.G.V. împotriva Sentinței civile nr. 1835 din 12 noiembrie 2008 a

Tribunalului Iași, secția civilă, sentință pe care a schimbat-o în parte.

A admis în parte

acțiunea formulată de reclamanții V.I. și Ș.G.V. în contradictoriu cu pârâtul

Municipiul Iași, prin Primar.

A anulat, în parte,

Dispoziția nr. 3499 din 04 decembrie 2006, emisă de Primarul Municipiului Iași

și a obligat Municipiul Iași, prin Primar, să restituie reclamanților V.I. și

Ș.G.V. - în natură - suprafața totală de 1063 mp teren, situat în Iași, Șoseaua

Nicolina nr. 79, din care suprafața de 498 mp, delimitată de punctele 212; 232;

234; 235; 220; 230; 231; 238; 237; 236; 212, ce face parte din Lotul nr. 3 din

raportul de expertiză întocmit de expert M.V. și suprafața de 565 mp,

delimitată de punctele 200; 52; 129; 148; 130; 147; 155; 117; 156; 116; 200, ce

face parte din Lotul nr. 11 din raportul de expertiză întocmit de expert M.V.,

raport care face parte integrantă din prezenta decizie.

A menținut celelalte

prevederi ale Dispoziției nr. 3499 din 04 decembrie 2006 emisă de Primarul

Municipiului Iași.

A păstrat dispoziția

din sentința apelată, cu privire la respingerea acțiunii reclamanților în

contradictoriu cu Municipiul Iași, prin Consiliul Local, pentru lipsa calității

procesuale pasive.

A respins cererea

apelanților, vizând obligarea Municipiului Iași, prin Primar, de a oferi

reclamanților bunuri sau servicii în compensare, ca măsură reparatorie prin

echivalent pentru imobilele preluate și care nu pot fi restituite în natură și

emiterea unei dispoziții cu privire la măsurile reparatorii ce urmează a fi

acordate reclamanților pentru imobilele preluate și care nu pot fi restituite

în natură.

A obligat pe pârâtul

Municipiul Iași, prin Primar, să plătească reclamanților suma de 9221,75 lei,

cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că reclamanții V.I. și Ș.G.V. au chemat în

judecată pe pârâții Municipiul Iași, prin Consiliul Local al Municipiului Iași,

și Primarul Municipiului Iași, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va

pronunța, să anuleze în parte Dispoziția nr. 3499/2006 emisă de Primarul

Municipiului Iași și să dispună restituirea în natură a părții de teren situat

în Șoseaua Nicolina nr. 79, având o suprafață de 0,75 ha, preluată de la

autorii lor, și care poate fi restituită în natură.

Prin Decizia nr. 5333

din 19 noiembrie 2013, instanța supremă, trasând limitele rejudecării cauzei de

către instanța de apel, a statuat, referitor la posibilitatea restituirii în

natură a loturilor nr. 6,14,16,30 din expertiza efectuată de D.R. în fața

primei instanțe, reprezentând diferența dintre 1067 mp și 341 mp, că a

intervenit puterea de lucru judecat, atâta timp cât Decizia nr. 48/2010 a

Curții de Apel Iași nu a fost criticată sub acest aspect, în recursul

soluționat prin Decizia nr. 3719 din 6 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție.

În aceste condiții,

instanța de apel nu a procedat la o nouă verificare a situației juridice a

loturilor nr. 6,14,16,30 din expertiza efectuată de D.R., reprezentând

diferența dintre 1067 mp și 341 mp.

În ceea ce privește

suprafețele L21 = 22 mp; L22 = 66 mp; L25 = 187 mp, identificate în expertiza

efectuată de D.R. în fața primei instanțe, Curtea a notat că, deși instanța

supremă a constatat că acestea însumează 341 mp din suprafața totală de 1067

mp, suprafața reală a acestor trei loturi este de 275 mp, suprafața reținută de

instanța de recurs fiind mai mare, ca urmare a unei erori materiale, de calcul.

Curtea a observat că,

potrivit expertizei tehnice efectuate în apel de către expert tehnic I.A.M. -

expertiză la care niciuna dintre părți nu a formulat obiecțiuni -, loturilor

identificate în expertiza efectuată de D.R. le corespund loturile din expertiza

M., după cum urmează: L21 = 22 mp îi corespunde o parte a lotului 11 din

expertiza M., conform Planșei nr. 1, suprafața care se suprapune fiind

delimitată de punctele 403, 129, 404,405, 406, 407, 400, 401, 402, 403; L22 =

66 mp îi corespunde o parte a lotului 11 din expertiza M., conform Planșei nr.

1, suprafața care se suprapune fiind delimitată de punctele 404, 411, 410, 409,

408, 407, 406, 405, 404, 411; L25 = 187 mp îi corespunde o parte a lotului 11

din expertiza M., conform Planșei nr. 1, suprafața care se suprapune fiind

delimitată de punctele 411, 412, 413, 154, 155, 117, 408, 409, 410, 411.

Aceste loturi au fost

identificate prin ambele expertize (efectuate de D.R. și de V.M.) ca fiind

libere de construcții sau de lucrări de utilitate publică.

Raportat la situația

juridică a suprafețelor de teren și la art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr.

10/2001, Curtea a apreciat că aceste trei loturi pot fi retrocedate în natură

moștenitorilor vechilor proprietari, având în vedere și că titlul de

proprietate emis în beneficiul numitului M.P. pentru aceste terenuri a fost

anulat, iar Municipiul Iași, prin primar, nu a formulat obiecțiuni la expertiza

tehnică efectuate în cauză.

În ceea ce privește

celelalte suprafețe de teren ce au fost solicitate de către reclamanții

apelanți, Curtea a apreciat că ele nu pot fi restituite în natură.

Astfel, suprafața de

191 mp teren identificată în planul de situație nr. 1 la raportul de expertiză

M.V. constituie trotuar și peron trepte, fiind destinată circulației pietonale

și face legătura între Șoseaua Nicolina, Bulevardul Poitiers și piața

agroalimentară C., suprafața de 299 mp din același plan de situație are

destinația de trotuar și este destinată circulației pietonale, asigurând

accesul pietonal între Șoseaua Nicolina, blocurile de locuințe și piața

agroalimentară C., suprafața de 82 mp reprezintă, conform expertului tehnic,

canal deschis dalat pentru preluarea și dirijarea apelor pluviale, cu rol de

protecție a Bulevardului Poitiers, iar suprafețele de 12, 94 și 32 mp

identificate de expertul tehnic reprezintă spații verzi liniare, la marginea

carosabilului, pe care sunt amplasați stâlpi electrici pentru iluminat public

și de susținere a liniei electrice de tracțiune a troleibuzelor, iar suprafața

de 25, 92 mp, identificată de expertul tehnic I.A.M. ca fiind suprafața notată

cu 234 - 235 - 237 - 236 - 234 în raportul de expertiză M.V., constituie cale

de acces dalată.

Raportat la art. 10.3

din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, toate suprafețele mai

sus menționate constituie amenajări de utilitate publică ale Municipiului Iași

și sunt exceptate de la restituirea în natură către reclamanții apelanți.

În ceea ce privește

suprafața de 411 mp, ocupată de ampriza infrastructurii căii de rulare a

tramvaiului, Curtea a constatat că Municipiul Iași nu are calitatea de unitate

deținătoare a acesteia, deoarece conform raportului de expertiză tehnică M.V.,

aceasta se află în deținerea Regiei Autonome de Transport Public, persoană

juridică distinctă de unitatea administrativ-teritorială.

În ceea ce privește

cererea apelanților de obligare a Municipiului Iași, prin Primar, de a le oferi

bunuri sau servicii în compensare, ca măsură reparatorie prin echivalent pentru

imobilele preluate și care nu pot fi restituite în natură, și emiterea unei

dispoziții cu privire la măsurile reparatorii ce urmează a le fi acordate

pentru imobilele preluate și care nu pot fi restituite în natură, Curtea a

reținut că Tribunalul Iași a omis să se pronunțe asupra acestei cereri.

Prin motivele de

apel, V.I. și Ș.G.V. au invocat omisiunea tribunalului de a se pronunța asupra

cererii completatoare, însă, potrivit art. 281

2

C. proc. civ., dacă

prin hotărârea dată instanța a omis sa se pronunțe asupra unui capăt de cerere

principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate

cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după

caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri.

Raportat la acest

text, Curtea a observat că omisiunea tribunalului de a se pronunța asupra

cererii completatoare a reclamanților apelanți nu poate constitui motiv de

apel, calea pe care fi invocată fiind numai aceea reglementată de textul mai

sus indicat.

2.1. Motive

Reclamanții au

declarat recurs prin care au formulat, în esență, următoarele critici:

Prin decizia de

casare, s-a stabilit că instanța de apel trebuia să aibă în vedere situația

juridică a terenurilor la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/1991, dar și

evoluția regimului lor juridic până la data soluționării notificării potrivit

Legii nr. 10/2001, moment în funcție de care se apreciază dacă terenul este

liber în înțelesul art. 11 alin. (3) raportat la art. 10 alin. (3) - (6) din

Legea nr. 10/2001, iar nu prin raportare la destinația dată terenului prin

proiectul care a stat la baza exproprierii efectuate în anul 1978.

Deși instanța de apel

a dispus efectuarea unei noi expertize, iar expertul I.A.M. a identificat doar

două suprafețe de teren afectate de amenajări de utilitate publică ori de

servituți legale - o suprafață de 271 mp ce face parte din Șoseaua Nicolina și

o suprafață de 1976 mp ce face parte din zona destinată Bulevardului Poitiers

-, restul suprafețelor nefiind afectate de amenajări de utilitate publică,

instanța de apel a adoptat o soluție identică cu cea pronunțată în ciclul

procesual anterior, pe baza raportului de expertiză întocmit de expertul M.V.

Astfel, deși în

privința suprafețelor de 191 mp, 299 mp, 82 mp, 12 mp, 94 mp, 32 mp și 25,92 mp

expertiza I. a confirmat că la momentul actual nu sunt afectate de amenajări de

utilitate publică, instanța de apel a adoptat o soluție identică cu cea

pronunțată în ciclul procesual anterior, în baza raportului de expertiză M.

Or, în analiza

destinației acestor suprafețe expertul M. s-a raportat la afectațiunea

preconizată la momentul exproprierii, iar nu la destinația actuală a acestor

suprafețe de teren. Însă, acest aspect fusese reținut și de instanța de casare,

care a retrimis cauza spre rejudecare tocmai pentru a se administra probe

suplimentare în vederea determinării situației juridice a terenurilor la

momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și, respectiv a evoluției

regimului lor juridic până la data soluționării notificării potrivit Legii nr.

10/2001.

Instanța de apel, în

rejudecare, a făcut totală abstracție de motivele casării hotărârii anterioare

și de dezlegările instanței de recurs, și a pronunțat o hotărâre dată cu

încălcarea prevederilor art. 10 și 11 din Legea nr. 10/2001.

În privința

suprafețelor de teren menționate există deja dezlegări date de instanțe în

sensul că acestea nu sunt de utilitate publică, motiv pentru care pot fi

restituite în natură.

O altă critică

vizează modul în care instanța de apel a analizat cererea referitoare la

terenul în suprafață de 411 mp, ce a constituit un rond de tramvai.

Se arată că instanța

de apel a reținut că această suprafață de teren nu poate fi restituită pentru

că municipiul Iași nu are calitate de unitate deținătoare, ci terenul este

deținut de Regia Autonomă de Transport Public.

Instanța nu putea să

stabilească acest aspect numai pe baza unei simple afirmații a expertului M.,

ci trebuia să administreze dovezi sub acest aspect.

Pe de altă parte,

nici prin Dispoziția emisă de municipiul Iași în soluționarea notificării, nici

ulterior în cursul procesului, pârâtul nu a contestat faptul că ar avea

calitatea de unitate deținătoare, ci a soluționat pe fond notificarea, inclusiv

cu privire la suprafața aferentă rondului de tramvai.

Soluția pronunțată

încalcă prevederile art. 27 alin. (2) și (5) din Legea nr. 10/2001.

Pe de altă parte, și

în privința aceste suprafețe de teren instanțele au dat o dezlegare parțială,

în litigiul întemeiat pe Legea nr. 18/1991, în sensul că suprafața nu are un

regim de utilitate publică. Prin urmare, nu există niciun impediment legal la

restituirea în natură a acestei suprafețe.

Instanța de recurs a

casat hotărârea anterioară ținând cont de criticile formulate de reclamanți cu

privire la Loturile 2.3, 2.4 și 2.5.

Prin decizia

recurată, instanța de apel, în rejudecare, a menținut soluția primei instanțe,

de respingere a cererii de restituire în natură a acestor suprafețe, fără a

arăta, însă, motivele pe care se întemeiază această soluție, ceea ce constituie

un motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În fine, în privința

suprafeței de teren de 73 mp notată în expertiza M. drept cale de acces dalată,

expertiza I. a confirmat că aceasta este parțial inclusă în suprafața

reconstituită reclamanților în baza Legii nr. 18/1991. Cu privire la restul de

suprafață neretrocedată, instanța de apel a menținut soluția primei instanțe

limitându-se a motiva că suprafața respectivă constituie cale de acces dalată.

S-au încălcat instrucțiunile din decizia de casare, prin care se dispunea că

referitor la calea de acces dalată trebuie determinat dacă îndeplinește

condițiile unei servituți legale sau reprezintă doar o scurtătură practicată pe

terenul în litigiu, care a fost acoperită ulterior cu dale.

2.2. Analiza recursului

Recursul este

întemeiat, și va fi admis pentru următoarele considerente:

În primul rând,

menținerea soluției adoptate prin Dispoziția nr. 3499 din 4 decembrie 2006

emisă de Primarul municipiului Iași, în sensul respingerii notificării privind

restituirea în natură a suprafeței de teren de 411 mp, identificată în

expertiza M. ca fiind un fost rond de tramvai, cu motivarea că, prin raportul

de expertiză s-a spus că terenul nu se află în deținerea municipiului Iași, ci

a Regiei Autonome de Transport Public, este de natură să încalce prevederile

art. 27 alin. (2) și (5) din Legea nr. 10/2001, conform cu care, persoana

juridică notificată va comunica persoanei îndreptățite toate datele privind

persoana fizică sau juridică deținătoare a celeilalte părți din imobilul

solicitat. Totodată va anexa la comunicare și copii de pe actele de transfer al

dreptului de proprietate sau, după caz, de administrare. În cazul în care nu

deține aceste date persoana juridică notificată va comunica acest fapt

persoanei îndreptățite; dispozițiile alin. (2), (3) și (4) se aplică în mod

corespunzător și în cazul în care unitatea notificată nu deține nici măcar în

parte imobilul solicitat, dar comunică persoanei îndreptățite datele de

identificare a unității deținătoare.

Or, prin Dispoziția

nr. 3499 din 4 decembrie 2006 s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în

echivalent pentru toată suprafața de teren menționată în notificare.

Prin urmare,

apreciind abia cu ocazia celei de a doua rejudecări după casarea cu trimitere

că, practic, pârâtul notificat nici nu se putea pronunța cu privire la

suprafața de teren arătată, întrucât se află în deținerea unei alte persoane

juridice, instanța de trimitere a pronunțat o soluție nelegală, decurgând din

nesocotirea textelor sus-menționate.

În respectarea

principiului disponibilității și al aflării adevărului în cauză, instanța de

apel trebuia să pună în dezbaterea contradictorie a părților problema situației

juridice a terenului în suprafață de 411 mp, și să impună administrarea de

dovezi pentru a determina cui aparține terenul, iar nu să se limiteze să preia

din concluziile unui raport expertiză care, oricum, nu fusese menținut, față de

cele arătate în Decizia nr. 5333 din 19 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție. Cum prin această decizie se stabilise în mod clar să se

administreze dovezi suplimentare pentru a se determina dacă terenurile pot fi

restituite în natură, deci, atât situația de fapt, cât și situația juridică a

acestora, felul în care a procedat instanța de trimitere a nesocotit cerințele

impuse prin decizia de casare, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 315

C. proc. civ.

Instanța de recurs nu

se poate pronunța direct asupra restituirii în natură a acestui teren, făcând

aplicarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat al hotărârilor

judecătorești date în procedura declanșată în sistemul Legii nr. 18/1991,

astfel cum au solicitat recurenții, ci, pentru respectarea dublului grad de

jurisdicție se impune casarea cu trimitere spre rejudecare pentru a se administra

dovezi cu privire la deținătorul terenului, urmând ca acesta să fie obligat la

soluționarea notificării, în condițiile art. 28 alin. (1) teza a II-a din Legea

nr. 10/2001.

În al doilea rând,

instanța de trimitere a nesocotit decizia de casare și prin modul în care a

procedat în privința suprafețelor de 191 mp, 299 mp, 82 mp, 12 mp, 94 mp, 32 mp

și 25,92 mp.

Astfel, instanța de

casare a impus să se efectueze un nou raport de expertiză care să aibă în

vedere situația juridică a acestor terenuri atât la momentul intrării în

vigoare a Legii nr. 10/2001, cât și evoluția regimului lor juridic până la data

soluționării notificării.

Cu toate acestea,

instanța de apel și-a întemeiat soluția de respingere a restituirii în natură a

acestor suprafețe tot pe concluziile expertizei M., care determinase

amplasamentul imobilului în conformitate cu planul topografic din 1987, care a

stat la baza întocmirii proiectului de urbanizare a zonei, fără să țină cont de

afectațiunea actuală a terenurilor.

Or, suprafețele identificate

de către expertul I. ca fiind afectate la data expertizei de amenajări de

utilitate publică și de servituți legale sunt cele de 271 mp, ce face parte din

Șoseaua Nicolina, respectiv de 1976 mp ce face parte din zona destinată

Bulevardului Poitiers.

Însă, având în vedere

modul defectuos în care au fost stabilite obiectivele expertizei după casarea

cu trimitere - expertului cerându-i-se, practic, să facă aprecieri asupra celor

statuate prin expertiza M. - nu rezultă, cu claritate, dacă sunt și alte

suprafețe de teren care au un regim juridic similar. În aceste condiții,

trimiterea pe care o face instanța la raportul M., pentru a justifica

respingerea cererii de restituire în natură a suprafeței de 299 mp încalcă

cerințele deciziei de casare prin care acest raport de expertiză fusese

infirmat.

De asemenea, expertul

I. a stabilit că suprafața ocupată de linia de tramvai, peron tramvai și

trepte, în suprafață de 199 mp, nu mai este necesară unității deținătoare. În

plus, a arătat că trotuarele și rampele de acces destinate folosirii liniei de

tramvai, în prezent dezactivate, nu își mai păstrează afectațiunea de utilitate

publică, pentru că nu se mai circulă cu tramvaiul, în măsura în care și linia

de tramvai în interiorul rondului vechi nu mai este funcțională. Totuși,

instanța și-a motivat soluția tot pe expertiza M.

După cum, deși

expertul I. arată că suprafața de teren de 25,92 mp considerată în expertiza M.

drept o cale de acces dalată nu mai este prevăzută cu dale, astfel încât nu mai

poate fi considerată o scurtătură practicată, instanța a respins restituirea în

natură cu motivarea din expertiza M.

În fine, în privința

spațiilor verzi expertul I. arată că nu poate menționa dacă acestea se

încadrează sau nu în art. 3 lit. a) - f) din Legea nr. 24/2007 pentru că nu are

studii de specialitate. Cu toate acestea, făcând din nou trimitere la cele

statuate prin expertiza M., instanța, fără să administreze alte dovezi,

consideră că nu pot fi restituite în natură pentru că au destinația de spații

verzi.

Soluția instanței de

apel este întemeiată pe expertiza I. - întrucât concluziile expertului coincid

cu cele ale expertizei M. - numai cu privire la suprafața de 82 mp ce își

menține în continuare afectațiunea de canal deschis de scurgere a apelor

pluviale.

Față de cele ce

preced, întrucât instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu nesocotirea

prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., criticile formulate de recurenți

întrunesc cerințele art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

În al treilea rând,

prin Decizia nr. 5333/2013 instanța de recurs a stabilit în sarcina instanței

de trimitere să analizeze și criticile vizând loturile 2.3, 2.4 și 2.5 astfel

cum au fost delimitate prin expertiza M.

Totuși, instanța de

apel s-a pronunțat asupra acestor suprafețe de teren numai "implicit",

aspect ce poate fi dedus doar din dispozitivul hotărârii, fără ca în

considerente să fie arătate motivele pentru care s-a menținut soluția dată în

primă instanță. Drept urmare, această critică întrunește cerințele art. 304

pct. 7 C. proc. civ.

Având în vedere cele

mai sus arătate, întrucât instanța de trimitere nu a răspuns criticilor

formulate de către apelanți, prin prisma celor statuate prin decizia de casare,

nu a avut loc o cercetare a fondului procesului, motiv pentru care decizia va

fi casată și cauza va fi trimisă spre rejudecare.

Cu ocazia

rejudecării, urmează să se administreze dovezi pentru a se determina cine este

deținătorul suprafeței de 411 mp pe care se află infrastructura căii de rulare

a tramvaiului, precum și o nouă expertiză prin care să se stabilească, raportat

la toate criticile formulate în recurs de către reclamanți, în ce măsură,

fiecare dintre suprafețele de teren solicitate de aceștia pot fi restituite sau

nu în natură.

De asemenea, se va

ține cont de cele impuse instanței de trimitere prin Decizia de casare nr. 5333

din 19 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de către reclamanții V.I. și Ș.G.V. împotriva Deciziei civile nr. 162

din 21 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, și în

consecință:

Casează decizia și

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 22 octombrie 2015.

Procesat

de GGC - NN