ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2302/2015

Deliberând, asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1. Hotărârea instanței de apel Prin Decizia nr. 162 din 21 aprilie 2015, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a admis apelul formulat de reclamanții V.I. și Ș.G.V. împotriva Sentinței civile nr. 1835 din 12 noiembrie 2008 a Tribunalului Iași, secția civilă, sentință pe care a schimbat-o în parte. A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții V.I. și Ș.G.V. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Iași, prin Primar. A anulat, în parte, Dispoziția nr. 3499 din 04 decembrie 2006, emisă de Primarul Municipiului Iași și a obligat Municipiul Iași, prin Primar, să restituie reclamanților V.I. și Ș.G.V. - în natură - suprafața totală de 1063 mp teren, situat în Iași, Șoseaua Nicolina nr. 79, din care suprafața de 498 mp, delimitată de punctele 212; 232; 234; 235; 220; 230; 231; 238; 237; 236; 212, ce face parte din Lotul nr. 3 din raportul de expertiză întocmit de expert M.V.

și suprafața de 565 mp, delimitată de punctele 200; 52; 129; 148; 130; 147; 155; 117; 156; 116; 200, ce face parte din Lotul nr. 11 din raportul de expertiză întocmit de expert M.V., raport care face parte integrantă din prezenta decizie. A menținut celelalte prevederi ale Dispoziției nr. 3499 din 04 decembrie 2006 emisă de Primarul Municipiului Iași. A păstrat dispoziția din sentința apelată, cu privire la respingerea acțiunii reclamanților în contradictoriu cu Municipiul Iași, prin Consiliul Local, pentru lipsa calității procesuale pasive. A respins cererea apelanților, vizând obligarea Municipiului Iași, prin Primar, de a oferi reclamanților bunuri sau servicii în compensare, ca măsură reparatorie prin echivalent pentru imobilele preluate și care nu pot fi restituite în natură și emiterea unei dispoziții cu privire la măsurile reparatorii ce urmează a fi acordate reclamanților pentru imobilele preluate și care nu pot fi restituite în natură.

A obligat pe pârâtul Municipiul Iași, prin Primar, să plătească reclamanților suma de 9221,75 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că reclamanții V.I. și Ș.G.V. au chemat în judecată pe pârâții Municipiul Iași, prin Consiliul Local al Municipiului Iași, și Primarul Municipiului Iași, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să anuleze în parte Dispoziția nr. 3499/2006 emisă de Primarul Municipiului Iași și să dispună restituirea în natură a părții de teren situat în Șoseaua Nicolina nr. 79, având o suprafață de 0,75 ha, preluată de la autorii lor, și care poate fi restituită în natură. Prin Decizia nr. 5333 din 19 noiembrie 2013, instanța supremă, trasând limitele rejudecării cauzei de către instanța de apel, a statuat, referitor la posibilitatea restituirii în natură a loturilor nr. 6,14,16,30 din expertiza efectuată de D.R.

în fața primei instanțe, reprezentând diferența dintre 1067 mp și 341 mp, că a intervenit puterea de lucru judecat, atâta timp cât Decizia nr. 48/2010 a Curții de Apel Iași nu a fost criticată sub acest aspect, în recursul soluționat prin Decizia nr. 3719 din 6 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. În aceste condiții, instanța de apel nu a procedat la o nouă verificare a situației juridice a loturilor nr. 6,14,16,30 din expertiza efectuată de D.R., reprezentând diferența dintre 1067 mp și 341 mp. În ceea ce privește suprafețele L21 = 22 mp; L22 = 66 mp; L25 = 187 mp, identificate în expertiza efectuată de D.R. în fața primei instanțe, Curtea a notat că, deși instanța supremă a constatat că acestea însumează 341 mp din suprafața totală de 1067 mp, suprafața reală a acestor trei loturi este de 275 mp, suprafața reținută de instanța de recurs fiind mai mare, ca urmare a unei erori materiale, de calcul.

Curtea a observat că, potrivit expertizei tehnice efectuate în apel de către expert tehnic I.A.M. - expertiză la care niciuna dintre părți nu a formulat obiecțiuni -, loturilor identificate în expertiza efectuată de D.R. le corespund loturile din expertiza M., după cum urmează: L21 = 22 mp îi corespunde o parte a lotului 11 din expertiza M., conform Planșei nr. 1, suprafața care se suprapune fiind delimitată de punctele 403, 129, 404,405, 406, 407, 400, 401, 402, 403; L22 = 66 mp îi corespunde o parte a lotului 11 din expertiza M., conform Planșei nr. 1, suprafața care se suprapune fiind delimitată de punctele 404, 411, 410, 409, 408, 407, 406, 405, 404, 411; L25 = 187 mp îi corespunde o parte a lotului 11 din expertiza M., conform Planșei nr. 1, suprafața care se suprapune fiind delimitată de punctele 411, 412, 413, 154, 155, 117, 408, 409, 410, 411. Aceste loturi au fost identificate prin ambele expertize (efectuate de D.R.

și de V.M.) ca fiind libere de construcții sau de lucrări de utilitate publică. Raportat la situația juridică a suprafețelor de teren și la art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, Curtea a apreciat că aceste trei loturi pot fi retrocedate în natură moștenitorilor vechilor proprietari, având în vedere și că titlul de proprietate emis în beneficiul numitului M.P. pentru aceste terenuri a fost anulat, iar Municipiul Iași, prin primar, nu a formulat obiecțiuni la expertiza tehnică efectuate în cauză. În ceea ce privește celelalte suprafețe de teren ce au fost solicitate de către reclamanții apelanți, Curtea a apreciat că ele nu pot fi restituite în natură. Astfel, suprafața de 191 mp teren identificată în planul de situație nr. 1 la raportul de expertiză M.V.

constituie trotuar și peron trepte, fiind destinată circulației pietonale și face legătura între Șoseaua Nicolina, Bulevardul Poitiers și piața agroalimentară C., suprafața de 299 mp din același plan de situație are destinația de trotuar și este destinată circulației pietonale, asigurând accesul pietonal între Șoseaua Nicolina, blocurile de locuințe și piața agroalimentară C., suprafața de 82 mp reprezintă, conform expertului tehnic, canal deschis dalat pentru preluarea și dirijarea apelor pluviale, cu rol de protecție a Bulevardului Poitiers, iar suprafețele de 12, 94 și 32 mp identificate de expertul tehnic reprezintă spații verzi liniare, la marginea carosabilului, pe care sunt amplasați stâlpi electrici pentru iluminat public și de susținere a liniei electrice de tracțiune a troleibuzelor, iar suprafața de 25, 92 mp, identificată de expertul tehnic I.A.M.

ca fiind suprafața notată cu 234 - 235 - 237 - 236 - 234 în raportul de expertiză M.V., constituie cale de acces dalată. Raportat la art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, toate suprafețele mai sus menționate constituie amenajări de utilitate publică ale Municipiului Iași și sunt exceptate de la restituirea în natură către reclamanții apelanți. În ceea ce privește suprafața de 411 mp, ocupată de ampriza infrastructurii căii de rulare a tramvaiului, Curtea a constatat că Municipiul Iași nu are calitatea de unitate deținătoare a acesteia, deoarece conform raportului de expertiză tehnică M.V., aceasta se află în deținerea Regiei Autonome de Transport Public, persoană juridică distinctă de unitatea administrativ-teritorială.

În ceea ce privește cererea apelanților de obligare a Municipiului Iași, prin Primar, de a le oferi bunuri sau servicii în compensare, ca măsură reparatorie prin echivalent pentru imobilele preluate și care nu pot fi restituite în natură, și emiterea unei dispoziții cu privire la măsurile reparatorii ce urmează a le fi acordate pentru imobilele preluate și care nu pot fi restituite în natură, Curtea a reținut că Tribunalul Iași a omis să se pronunțe asupra acestei cereri. Prin motivele de apel, V.I. și Ș.G.V. au invocat omisiunea tribunalului de a se pronunța asupra cererii completatoare, însă, potrivit art. 281 2 C. proc. civ., dacă prin hotărârea dată instanța a omis sa se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri.

Raportat la acest text, Curtea a observat că omisiunea tribunalului de a se pronunța asupra cererii completatoare a reclamanților apelanți nu poate constitui motiv de apel, calea pe care fi invocată fiind numai aceea reglementată de textul mai sus indicat. 2. Recursul 2.1.

Motive Reclamanții au declarat recurs prin care au formulat, în esență, următoarele critici: Prin decizia de casare, s-a stabilit că instanța de apel trebuia să aibă în vedere situația juridică a terenurilor la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/1991, dar și evoluția regimului lor juridic până la data soluționării notificării potrivit Legii nr. 10/2001, moment în funcție de care se apreciază dacă terenul este liber în înțelesul art. 11 alin. (3) raportat la art. 10 alin. (3) - (6) din Legea nr. 10/2001, iar nu prin raportare la destinația dată terenului prin proiectul care a stat la baza exproprierii efectuate în anul 1978. Deși instanța de apel a dispus efectuarea unei noi expertize, iar expertul I.A.M.

a identificat doar două suprafețe de teren afectate de amenajări de utilitate publică ori de servituți legale - o suprafață de 271 mp ce face parte din Șoseaua Nicolina și o suprafață de 1976 mp ce face parte din zona destinată Bulevardului Poitiers -, restul suprafețelor nefiind afectate de amenajări de utilitate publică, instanța de apel a adoptat o soluție identică cu cea pronunțată în ciclul procesual anterior, pe baza raportului de expertiză întocmit de expertul M.V.

Astfel, deși în privința suprafețelor de 191 mp, 299 mp, 82 mp, 12 mp, 94 mp, 32 mp și 25,92 mp expertiza I. a confirmat că la momentul actual nu sunt afectate de amenajări de utilitate publică, instanța de apel a adoptat o soluție identică cu cea pronunțată în ciclul procesual anterior, în baza raportului de expertiză M. Or, în analiza destinației acestor suprafețe expertul M. s-a raportat la afectațiunea preconizată la momentul exproprierii, iar nu la destinația actuală a acestor suprafețe de teren. Însă, acest aspect fusese reținut și de instanța de casare, care a retrimis cauza spre rejudecare tocmai pentru a se administra probe suplimentare în vederea determinării situației juridice a terenurilor la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și, respectiv a evoluției regimului lor juridic până la data soluționării notificării potrivit Legii nr. 10/2001.

Instanța de apel, în rejudecare, a făcut totală abstracție de motivele casării hotărârii anterioare și de dezlegările instanței de recurs, și a pronunțat o hotărâre dată cu încălcarea prevederilor art. 10 și 11 din Legea nr. 10/2001. În privința suprafețelor de teren menționate există deja dezlegări date de instanțe în sensul că acestea nu sunt de utilitate publică, motiv pentru care pot fi restituite în natură. O altă critică vizează modul în care instanța de apel a analizat cererea referitoare la terenul în suprafață de 411 mp, ce a constituit un rond de tramvai. Se arată că instanța de apel a reținut că această suprafață de teren nu poate fi restituită pentru că municipiul Iași nu are calitate de unitate deținătoare, ci terenul este deținut de Regia Autonomă de Transport Public.

Instanța nu putea să stabilească acest aspect numai pe baza unei simple afirmații a expertului M., ci trebuia să administreze dovezi sub acest aspect. Pe de altă parte, nici prin Dispoziția emisă de municipiul Iași în soluționarea notificării, nici ulterior în cursul procesului, pârâtul nu a contestat faptul că ar avea calitatea de unitate deținătoare, ci a soluționat pe fond notificarea, inclusiv cu privire la suprafața aferentă rondului de tramvai. Soluția pronunțată încalcă prevederile art. 27 alin. (2) și (5) din Legea nr. 10/2001. Pe de altă parte, și în privința aceste suprafețe de teren instanțele au dat o dezlegare parțială, în litigiul întemeiat pe Legea nr. 18/1991, în sensul că suprafața nu are un regim de utilitate publică.

Prin urmare, nu există niciun impediment legal la restituirea în natură a acestei suprafețe. Instanța de recurs a casat hotărârea anterioară ținând cont de criticile formulate de reclamanți cu privire la Loturile 2.3, 2.4 și 2.5. Prin decizia recurată, instanța de apel, în rejudecare, a menținut soluția primei instanțe, de respingere a cererii de restituire în natură a acestor suprafețe, fără a arăta, însă, motivele pe care se întemeiază această soluție, ceea ce constituie un motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În fine, în privința suprafeței de teren de 73 mp notată în expertiza M. drept cale de acces dalată, expertiza I. a confirmat că aceasta este parțial inclusă în suprafața reconstituită reclamanților în baza Legii nr. 18/1991.

Cu privire la restul de suprafață neretrocedată, instanța de apel a menținut soluția primei instanțe limitându-se a motiva că suprafața respectivă constituie cale de acces dalată. S-au încălcat instrucțiunile din decizia de casare, prin care se dispunea că referitor la calea de acces dalată trebuie determinat dacă îndeplinește condițiile unei servituți legale sau reprezintă doar o scurtătură practicată pe terenul în litigiu, care a fost acoperită ulterior cu dale. 2.2.

Analiza recursului Recursul este întemeiat, și va fi admis pentru următoarele considerente: În primul rând, menținerea soluției adoptate prin Dispoziția nr. 3499 din 4 decembrie 2006 emisă de Primarul municipiului Iași, în sensul respingerii notificării privind restituirea în natură a suprafeței de teren de 411 mp, identificată în expertiza M. ca fiind un fost rond de tramvai, cu motivarea că, prin raportul de expertiză s-a spus că terenul nu se află în deținerea municipiului Iași, ci a Regiei Autonome de Transport Public, este de natură să încalce prevederile art. 27 alin. (2) și (5) din Legea nr. 10/2001, conform cu care, persoana juridică notificată va comunica persoanei îndreptățite toate datele privind persoana fizică sau juridică deținătoare a celeilalte părți din imobilul solicitat.

Totodată va anexa la comunicare și copii de pe actele de transfer al dreptului de proprietate sau, după caz, de administrare. În cazul în care nu deține aceste date persoana juridică notificată va comunica acest fapt persoanei îndreptățite; dispozițiile alin. (2), (3) și (4) se aplică în mod corespunzător și în cazul în care unitatea notificată nu deține nici măcar în parte imobilul solicitat, dar comunică persoanei îndreptățite datele de identificare a unității deținătoare. Or, prin Dispoziția nr. 3499 din 4 decembrie 2006 s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru toată suprafața de teren menționată în notificare.

Prin urmare, apreciind abia cu ocazia celei de a doua rejudecări după casarea cu trimitere că, practic, pârâtul notificat nici nu se putea pronunța cu privire la suprafața de teren arătată, întrucât se află în deținerea unei alte persoane juridice, instanța de trimitere a pronunțat o soluție nelegală, decurgând din nesocotirea textelor sus-menționate. În respectarea principiului disponibilității și al aflării adevărului în cauză, instanța de apel trebuia să pună în dezbaterea contradictorie a părților problema situației juridice a terenului în suprafață de 411 mp, și să impună administrarea de dovezi pentru a determina cui aparține terenul, iar nu să se limiteze să preia din concluziile unui raport expertiză care, oricum, nu fusese menținut, față de cele arătate în Decizia nr. 5333 din 19 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cum prin această decizie se stabilise în mod clar să se administreze dovezi suplimentare pentru a se determina dacă terenurile pot fi restituite în natură, deci, atât situația de fapt, cât și situația juridică a acestora, felul în care a procedat instanța de trimitere a nesocotit cerințele impuse prin decizia de casare, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. Instanța de recurs nu se poate pronunța direct asupra restituirii în natură a acestui teren, făcând aplicarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat al hotărârilor judecătorești date în procedura declanșată în sistemul Legii nr. 18/1991, astfel cum au solicitat recurenții, ci, pentru respectarea dublului grad de jurisdicție se impune casarea cu trimitere spre rejudecare pentru a se administra dovezi cu privire la deținătorul terenului, urmând ca acesta să fie obligat la soluționarea notificării, în condițiile art. 28 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 10/2001.

În al doilea rând, instanța de trimitere a nesocotit decizia de casare și prin modul în care a procedat în privința suprafețelor de 191 mp, 299 mp, 82 mp, 12 mp, 94 mp, 32 mp și 25,92 mp. Astfel, instanța de casare a impus să se efectueze un nou raport de expertiză care să aibă în vedere situația juridică a acestor terenuri atât la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, cât și evoluția regimului lor juridic până la data soluționării notificării. Cu toate acestea, instanța de apel și-a întemeiat soluția de respingere a restituirii în natură a acestor suprafețe tot pe concluziile expertizei M., care determinase amplasamentul imobilului în conformitate cu planul topografic din 1987, care a stat la baza întocmirii proiectului de urbanizare a zonei, fără să țină cont de afectațiunea actuală a terenurilor.

Or, suprafețele identificate de către expertul I. ca fiind afectate la data expertizei de amenajări de utilitate publică și de servituți legale sunt cele de 271 mp, ce face parte din Șoseaua Nicolina, respectiv de 1976 mp ce face parte din zona destinată Bulevardului Poitiers. Însă, având în vedere modul defectuos în care au fost stabilite obiectivele expertizei după casarea cu trimitere - expertului cerându-i-se, practic, să facă aprecieri asupra celor statuate prin expertiza M. - nu rezultă, cu claritate, dacă sunt și alte suprafețe de teren care au un regim juridic similar. În aceste condiții, trimiterea pe care o face instanța la raportul M., pentru a justifica respingerea cererii de restituire în natură a suprafeței de 299 mp încalcă cerințele deciziei de casare prin care acest raport de expertiză fusese infirmat.

De asemenea, expertul I. a stabilit că suprafața ocupată de linia de tramvai, peron tramvai și trepte, în suprafață de 199 mp, nu mai este necesară unității deținătoare. În plus, a arătat că trotuarele și rampele de acces destinate folosirii liniei de tramvai, în prezent dezactivate, nu își mai păstrează afectațiunea de utilitate publică, pentru că nu se mai circulă cu tramvaiul, în măsura în care și linia de tramvai în interiorul rondului vechi nu mai este funcțională.

Totuși, instanța și-a motivat soluția tot pe expertiza M. După cum, deși expertul I. arată că suprafața de teren de 25,92 mp considerată în expertiza M. drept o cale de acces dalată nu mai este prevăzută cu dale, astfel încât nu mai poate fi considerată o scurtătură practicată, instanța a respins restituirea în natură cu motivarea din expertiza M. În fine, în privința spațiilor verzi expertul I. arată că nu poate menționa dacă acestea se încadrează sau nu în art. 3 lit. a) - f) din Legea nr. 24/2007 pentru că nu are studii de specialitate. Cu toate acestea, făcând din nou trimitere la cele statuate prin expertiza M., instanța, fără să administreze alte dovezi, consideră că nu pot fi restituite în natură pentru că au destinația de spații verzi.

Soluția instanței de apel este întemeiată pe expertiza I. - întrucât concluziile expertului coincid cu cele ale expertizei M. - numai cu privire la suprafața de 82 mp ce își menține în continuare afectațiunea de canal deschis de scurgere a apelor pluviale. Față de cele ce preced, întrucât instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu nesocotirea prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., criticile formulate de recurenți întrunesc cerințele art. 304 pct. 5 C. proc. civ. În al treilea rând, prin Decizia nr. 5333/2013 instanța de recurs a stabilit în sarcina instanței de trimitere să analizeze și criticile vizând loturile 2.3, 2.4 și 2.5 astfel cum au fost delimitate prin expertiza M. Totuși, instanța de apel s-a pronunțat asupra acestor suprafețe de teren numai "implicit", aspect ce poate fi dedus doar din dispozitivul hotărârii, fără ca în considerente să fie arătate motivele pentru care s-a menținut soluția dată în primă instanță.

Drept urmare, această critică întrunește cerințele art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Având în vedere cele mai sus arătate, întrucât instanța de trimitere nu a răspuns criticilor formulate de către apelanți, prin prisma celor statuate prin decizia de casare, nu a avut loc o cercetare a fondului procesului, motiv pentru care decizia va fi casată și cauza va fi trimisă spre rejudecare. Cu ocazia rejudecării, urmează să se administreze dovezi pentru a se determina cine este deținătorul suprafeței de 411 mp pe care se află infrastructura căii de rulare a tramvaiului, precum și o nouă expertiză prin care să se stabilească, raportat la toate criticile formulate în recurs de către reclamanți, în ce măsură, fiecare dintre suprafețele de teren solicitate de aceștia pot fi restituite sau nu în natură.

De asemenea, se va ține cont de cele impuse instanței de trimitere prin Decizia de casare nr. 5333 din 19 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de către reclamanții V.I. și Ș.G.V. împotriva Deciziei civile nr. 162 din 21 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, și în consecință: Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 octombrie 2015. Procesat de GGC - NN