ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1546/2016

Decizia nr. 1546/2016

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată, inițial, pe rolul Judecătoriei Oradea, la data de 3 martie 2014, reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea, anularea procesului-verbal nr. 730 din 12 februarie 2014.

Prin sentința civilă nr. 4546 din 17 aprilie 2014, Judecătoria Oradea a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea, în temeiul art. 10 din Legea nr. 554/2004, reținând că se contestă un act administrativ-fiscal care privește obligații fiscale mai mari de 1.000.000 RON.

Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 154 din 4 septembrie 2014, a respins acțiunea reclamantei, ca inadmisibilă, reținând că procesul-verbal contestat este un înscris ce prepară emiterea unui act administrativ-fiscal, în speță nefiind emis titlul de creanță în acord cu dispozițiile C. proc. fisc.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, solicitând modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii contestației sale și al anulării procesului-verbal nr. 730 din 12 februarie 2014.

Susține recurenta că hotărârea este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, procesul-verbal contestat fiind un act administrativ în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Mai arată că instanța nu s-a pronunțat asupra excepției nulității absolute a procesului-verbal, excepție pe care a invocat-o prin notele de ședință depuse la data de 04 septembrie 2014.

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din 14 martie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din noul C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere asupra raportului întocmit, apreciind că procesul-verbal contestat este un act administrativ-fiscal sau cel puțin un act administrativ.

A arătat că deși procesul-verbal emis de D.R.A.F. nu stabilește în mod direct obligațiile fiscale pentru contribuabil, acesta a condus la instituirea unor măsuri asigurătorii, care îi împiedică desfășurarea activității. Astfel, înlăturarea prejudiciilor devine extrem de dificilă în lipsa unei decizii de impunere.

De asemenea, a mai precizat că procesul-verbal a avut implicații de natură penală asupra societății și organelor sale de conducere.

Față de obiectul cauzei, completul de filtru apreciază a fi relevantă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal (cu titlu de exemplu: deciziile nr. 732/2011 și nr. 1472/2012), prin care s-a stabilit, în esență, că procesul-verbal emis de organele de inspecție fiscală nu are trăsăturile caracteristice ale unui act administrativ, chiar dacă emană de la o autoritate administrativă, scopul emiterii acestuia nefiind producerea de efecte juridice de sine stătătoare specifice dreptului administrativ, ci constatarea existenței unor fapte și împrejurări din activitatea instituției controlate, în vederea valorificării lor de către organele fiscale competente.

În aceste condiții, avându-se în vedere că prin raportul întocmit s-a apreciat că recursul este admisibil, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată, în cauză soluționarea recursului se va face în condițiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

4.2. Cu privire la fondul recursului

Înalta Curte constată că nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurentă, ce se pot încadra între motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Obiectul acțiunii privește anularea procesului-verbal nr. 730 din 12 februarie 2014 încheiat de Direcția Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea, prin care organele de control au stabilit o serie de aspecte imputabile societății, estimându-se un prejudiciu de 10.386.631 RON și reținându-se că societatea A. SRL, împreună cu societățile participante la operațiuni, B. SRL, C. SRL, D. SRL, E. SRL, a generat operațiuni cu aparență de realitate care produc prejudiciul bugetului de stat.

Din motivele de recurs rezultă că problema de drept care se impune a fi dezlegată este aceea a examinării caracterului de act administrativ a procesului-verbal de constatare întocmit de Direcția Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea, prin prisma dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 prin act administrativ se înțelege „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ”.

Pentru a fi considerat act administrativ, condițiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv să fie vorba de un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații.

Potrivit art. 110 alin. (3) C. proc. fisc., în vigoare la data emiterii actului contestat,

„(3) Titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Asemenea titluri pot fi:

a) decizia de impunere;

b) declarația fiscală;

c) decizia referitoare la obligații de plată accesorii;

d) declarația vamală;

e) decizia prin care se stabilesc și se individualizează datoria vamală, impozitele, taxele și alte sume care se datorează în vamă, potrivit legii, inclusiv accesoriile;

f) procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, întocmit de organul prevăzut de lege, pentru obligațiile privind plata amenzilor contravenționale;

g) decizia de atragere a răspunderii solidare emisă potrivit art. 28;

h) ordonanța procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanței judecătorești ori un extras certificat întocmit în baza acestor acte, în cazul creanțelor fiscale stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanța judecătorească.

i) decizia emisă de Comitetul de Supraveghere al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc privind taxa aferentă acordării licențelor și a autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc, în baza prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările ulterioare.”

Procesul-verbal contestat nu face parte din cele enumerate de lege, ci a fost încheiat ca urmare a verificării legalității operațiunilor comerciale desfășurate de reclamantă.

Acest aspect rezultă, de altfel, și din art. 233

1

alin. (5) din același C. proc. fisc., modificat, potrivit căruia rezultatul verificărilor prevăzute de alin. (2) și (4) ale acestui articol se consemnează în procese-verbale care constituie mijloace de probă, acestea procese-verbale neconstituind titlu de creanță fiscală în înțelesul art. 110.

Astfel, procesul-verbal încheiat la 12 februarie 2014 nu îmbracă forma unui act administrativ-fiscal, ci a unui act premergător întocmit de Direcția Generală Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea.

De vreme ce procesul-verbal constată o stare de fapt și constituie doar un mijloc de probă, nu poate fi contestat în procedura administrativă prealabilă și, implicit, în fața instanței de contencios administrativ și fiscal.

În plus, procesul-verbal de control nu cuprinde mențiunea că ar putea fi contestat în condițiile prevăzute de art. 205 C. proc. fisc., el fiind un act premergător emiterii unui act administrativ.

Deci, nu se pot reține susținerile recurentei, potrivit cărora procesul-verbal în discuție produce efecte juridice, pentru că acest act nu stabilește niciun raport obligațional între contribuabilul controlat și bugetul de stat, fiind un act premergător unui act administrativ, nesusceptibil de a fi contestat separat în procedura administrativ-jurisdicțională reglementată de prevederile art. 205 din O.G. nr. 92/2003.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că procesul-verbal contestat, chiar dacă este emis de o autoritate publică, nu este un act administrativ, deoarece, prin concluziile sale, s-au prezentat anumite constatări, acesta fiind un act premergător, care nu produce prin el însuși efecte juridice.

Prin acest acest înscris nu s-au dispus măsuri de virare la bugetul de stat a sumelor reprezentând prejudiciul evaluat, nestabilindu-se o creanță fiscală în sensul art. 21 din O.G. nr. 92/2003.

În concluzie, Înalta Curte constată că procesul-verbal a cărui anulare se solicită în cauză nu are trăsăturile caracteristice ale unui act administrativ, chiar dacă emană de la o autoritate administrativă, scopul emiterii acestuia nefiind producerea de efecte juridice de sine stătătoare specifice dreptului administrativ, ci constatarea existenței unor fapte și împrejurări din activitatea societății controlate, în vederea valorificării lor de către organele fiscale competente.

Recurenta-reclamantă are posibilitatea contestării, în condițiile reglementate de O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., a actului administrativ-fiscal emis pe baza procesului-verbal în discuție, cu ocazia soluționării contestației urmând a fi analizată și legalitatea operațiunii administrative care a stat la baza emiterii sale.

Asupra unui act preparator care stă la baza unui act administrativ instanța se poate pronunța numai în situația în care se atacă acesta din urmă, astfel că în această etapă este inadmisibil ca instanța să analizeze în vreun fel legalitatea procesului-verbal atacat.

Înalta Curte nu poate reține nici critica recurentei privind faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției nulității absolute a procesului-verbal întocmit de inspectorii antifraudă, de vreme ce instanța de fond a analizat, cu prioritate, potrivit art. 248 C. proc. civ., excepția inadmisibilității cererii de anulare a acestui proces-verbal, excepție de fond, absolută și peremptorie.

4.3. Soluția instanței de recurs

Pentru toate considerentele anterior expuse, având în vedere că problema de drept care se pune în recurs face obiectul unei jurisprudențe constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție, după cum s-a relevat mai sus, în temeiul art. 493 alin. (6) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva sentinței nr. 154 din 4 septembrie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 mai 2016.