ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1788/2017

Decizia nr. 1788/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 24 februarie 2014 sub nr. x/271/2014 pe rolul Judecătoria Oradea, secția civilă, reclamanta A. SRL a solicitat în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională Antifraudă 6 Oradea anularea procesului-verbal încheiat la data de 05.02.2014 de către reprezentanții D.R.A. 6 Oradea.

Prin sentința civilă nr. 9136/2014, Judecătoria Oradea, secția civilă, a admis excepția de necompetență materială și a declinat în favoarea Curții de Apel Oradea competența de soluționare a cauzei.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă și contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 226/CA-P.I. din 24 noiembrie 2014, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă și contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul A.N.A.F. și a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor - Direcția Regională Antifraudă 6 și Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, criticile formulate încadrându-se în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului a susținut că în mod eronat prima instanță a reținut că actul contestat nu este act administrativ, întrucât procesul-verbal de control fiscal întrunește condițiile prevăzute de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 și art. 41 C. fisc., respectiv emană de la o autoritate publică, exprimă manifestarea unilaterală de voință a acesteia, urmărește executarea legii și stabilește în sarcina societății, chiar dacă în mod estimativ, obligații fiscale, producând astfel efecte juridice de necontestat.

A mai menționat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției nulității absolute a procesului-verbal întocmit de inspectorii antifraudă invocate de reclamantă prin notele scrise depuse la data de 4 septembrie 2014.

Pe fondul plângerii, a reiterat susținerile prezentate și în fața instanței de fond și a considerat că cele constatate prin procesul verbal contestat nu sunt legale și temeinice, sumele stabilite în sarcina societățiii ca obligații de plată sunt simple supoziții ale organului de control.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 15 martie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Prin încheierea de ședință din data de 21 noiembrie 2017, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 16 mai 2017.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, reține următoarele:

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost investită cu o acțiune având ca obiect anularea procesului-verbal din 5.02.2014 încheiat de Direcția Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea, prin care organele de control au stabilit o serie de aspecte imputabile societății, estimându-se un prejudiciu de 10.329.719 lei și reținându-se că societatea A. SRL, împreună cu alte societăți participante a generat operațiuni cu aparență de realitate care ar fi produs prejudiciu bugetului de stat.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 prin act administrativ se înțelege „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ”.

Pentru a fi considerat act administrativ, condițiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv să fie vorba de un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații.

Conform art. 41 C. proc. fisc. „În înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale.”

Procesul-verbal încheiat la 5.02.2014 nu îmbracă forma unui act administrativ-fiscal conform dispozițiilor art. 41 C. proc. fisc. și nici a unui act administrativ cu caracter individual în accepțiunea a art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu dă naștere, modifică sau stinge drepturi și obligații în sarcina contribuabilului, ci reprezintă act premergător întocmit de Direcția Generală Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea.

Atât timp cât procesul-verbal constată o stare de fapt și constituie doar un mijloc de proba, nu poate fi contestat în procedura administrativă prealabilă și, implicit, în fața instanței de contencios administrativ și fiscal. În plus, procesul-verbal de control nu cuprinde mențiunea că ar putea fi contestat în condițiile prevăzute de art. 205 C. proc. fisc., el fiind un act premergător emiterii unui act administrativ.

În acest context susținerile recurentei, potrivit cărora procesul-verbal în discuție produce efecte juridice, nu pot fi reținute întrucât acesta nu stabilește niciun raport obligațional în sarcina contribuabilului controlat, ci doar constată existența unor fapte și împrejurări din activitatea acestuia.

În mod corect prima instanță a admis excepția inadmisibilității, în considerarea faptului că procesul-verbal este un act premergător emiterii unui act administrativ, nefiind susceptibil de a fi contestat pe calea contenciosului administrativ.

Înalta Curte nu poate reține nici critica recurentei privind faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției nulității absolute a procesului-verbal întocmit de inspectorii antifraudă, de vreme ce judecătorul fondului a analizat, cu prioritate, potrivit art. 248 C. proc. civ., excepția inadmisibilității cererii de anulare a acestui proces-verbal, excepție de fond, absolută și peremptorie.

În concluzie, pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanței este legală și temeinică, astfel că va fi menținută, iar recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Oradea va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 496 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Oradea împotriva sentinței nr. 226/CA-P.I. din 24 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 mai 2017.