ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 453/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 453/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 453/2017
Asupra cererii
de revizuire constată următoarele:
Obiectul cererii
de revizuire formulată de A. la data de 8 decembrie 2016, când a fost înregistrată
pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, îl constituie
decizia nr. 874 din 18 noiembrie 2016 pronunțată de Tribunalul București,
secția a V-a civilă.
Revizuentul a
solicitat anularea deciziei tribunalului, arătând că este contradictorie
deciziei civile nr. 519/A/2014 și încheierii nr. 80 din 15 septembrie 2015
privind lămurirea dispozitivului deciziei, ambele pronunțate de Curtea
de Apel București.
A menționat
că în cadrul ambelor hotărâri potrivnice, instanțele de judecată
au trebuit să analizeze dacă a fost realizată de către B. SA
obligația predării terenului către revizuent, situație care
produce consecințe sub aspectul cuantumului despăgubirilor ce trebuie
datorate pentru lipsa de folosință.
A susținut
încălcarea autorității de lucru judecat și sub aspectul probatoriului.
Prin cererea depusă
la 22 februarie 2017, urmare a luării la cunoștință de către
revizuent a considerentelor deciziei atacate, acesta și-a întemeiat cererea
pe prevederile art. 322 pct. 7 și pct. 2 C. proc. civ.
A arătat
că Tribunalul București a realizat o altă interpretare a situației
stabilite de către Curtea de Apel București în decizia civilă
nr. 519/A/2014, care a condus la pronunțarea unei hotărâri de natură
a o contrazice pe prima.
A precizat astfel,
că deși perioadele executate erau diferite, deși C. nu era parte
în litigiul privind contestația la executare, tribunalul a decis că pârâta
B. nu ar putea fi executată pentru o sumă mai mare de 84.151,62 lei, ajungând
la această concluzie printr-o operație matematică de însumare a sumelor
executate până la respectivul moment, chiar dacă acestea priveau o altă
societate decât contestatoarea B.
A învederat că
în acord cu dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, în mod expres curtea
de apel, prin decizia nr. 519/A/2014, a înțeles să suspende judecarea
apelului declarat împotriva SC C. SA, întrucât această se afla în procedura
insolvenței.
Ca atare, cât
timp C. nu putea fi executată, judecata apelului fiind suspendată, revizuentul
a considerat că aceasta nu putea fi obligată nici la plata sumei de bani,
cum în mod contradictoriu a reținut Tribunalul București.
A concluzionat
că rezultă existența unei contradicții între hotărârea
tribunalului, care a apreciat că ambele societăți puteau fi executate
de revizuent și decizia curții de apel, prin care s-a apreciat că
doar una din cele două societăți putea face obiect al executării
silite, respectiv doar B. SA, în privința C. neputându-se efectua vreo executare
dat fiind că aceasta se afla în procedura insolvenței.
În ceea ce privește
motivele subsumate pct. 2 al art. 322 C. proc. civ., revizuentul a arătat,
în esență, că Tribunalul București s-a pronunțat asupra
altor aspecte decât cele pe care recurenta B. SA le sesizase și, mai mult decât
atât, adunând la sumele executate de la B. pe cele executate de la C. a acordat
mai mult decât ceea ce s-a cerut.
Asupra acestui
din urmă temei juridic s-a revenit ulterior, arătându-se că nu se
mai susține ca motiv al revizuirii (potrivit încheierii de dezbateri din 15
martie 2017).
Cu privire la
cererea de revizuire dedusă judecății, Înalta Curte constată
următoarele:
Conform precizărilor
formulate, se reține că s-a solicitat anularea deciziei nr. 874 din 18
noiembrie 2016 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, pentru
că e contradictorie deciziei civile nr. 519/A din 1 iulie 2014 a Curții
de Apel București pe temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Se constată
că prin decizia civilă nr. 874 din 18 noiembrie 2016, s-a observat că
titlul executoriu, reprezentat de sentința civilă nr. 25248 din 20 decembrie
2011 a Tribunalului București, a fost schimbat în calea de atac a apelului,
în sensul că acțiunea revizuentului din prezenta cauză a fost admisă
în parte cu privire la pretențiile având ca obiect contravaloarea lipsei de
folosință. Prin respectiva hotărâre au fost obligate pârâtele C.
și B. la evacuarea terenului situat în localitatea Sântămărie Orlea,
jud. Hunedoara, și la plata sumei de 9.713,33 lei reprezentând lipsa de folosință
pentru perioada 1.01.2009 - 1.10.2009, precum și la plata sumei de 0,29 euro/mp/lună
până la momentul eliberării terenului.
Prin decizia
nr. 519/A din 1 iulie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București,
secția a VI-a civilă, au fost admise căile de atac declarate de cele
două pârâte, dispunându-se schimbarea în parte a sentinței atacate, în
sensul obligării lor la plata sumei de 8.742 lei reprezentând lipsa de folosință
pentru perioada 1.01.2009 - 1.10.2009, precum și la plata sumei de 0,29 euro/mp/an
până la momentul eliberării terenului.
Cu toate acestea,
la data de 2 martie 2012, creditorul s-a adresat organului de executare, formându-se
astfel dosarul de executare nr. x/2012, în cadrul căruia debitoarea C. SA a
fost executată cu suma de 386.652,83 lei, conform recipisei de consemnare
din 23 mai 2012.
S-a observat,
prin urmare, că încasarea sumelor provenind din executarea silită s-a
făcut anterior schimbării titlului executoriu, împrejurare față
de care, tribunalul, prin hotărârea a cărei anulare se solicită,
cu aplicarea dispozițiilor art. 404
2
C. proc. civ., a reținut
temeinicia cererii privind întoarcerea executării, în limita admiterii recursului.
S-a constatat
astfel că titlul executoriu îi dădea creditorului dreptul la suma de 8.742
lei, precum și la suma de 0,29 euro/mp/an începând cu data de 1 octombrie 2009
până la momentul eliberării terenului. Plecând de la calculul făcut
chiar de către creditor în dosarul de executare, suma anuală aferentei
lipsei de folosință a fost de 2.726 euro (9.400 mp*0,29 euro), respectiv
12.021,66 lei, deci suma de 84.151,62 lei. De asemenea, a fost avută în vedere
suma deja executată anterior schimbării dispozitivului titlului executoriu,
adică suma de 386.652,83 lei, conform recipisei de consemnare din 23 mai 2012.
Concluzionând,
urmare a precizărilor revizuentului, după ce a luat cunoștință
de considerentele hotărârii atacate, rezultă că temeiul de drept
pe care s-a fundamentat cererea este dat de dispozițiile pct. 7 al art. 322
C. proc. civ., potrivit cărora revizuirea poate fi solicitată dacă
„există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același
grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași
persoane, având aceeași calitate. Aceste dispoziții se aplică și
în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs”.
Scopul reglementării
cazului de revizuire prevăzut de textul de lege precitat este cel al respectării
principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației
determinate prin nesocotirea acestuia, premisă ce nu se verifică în cauză.
Astfel, în speță,
nu numai că cea de-a doua hotărâre a cărei anulare, pe calea revizuirii,
s-a solicitat nu a ignorat cele statuate jurisdicțional anterior, ci și-a
fundamentat soluția pe cele dezlegate de instanța anterioară.
Analizând decizia
nr. 874 din 18 noiembrie 2016, a cărei anulare se solicită, pretins potrivnică
deciziei nr. 519/A din 1 iulie 2014 a Curții de Apel București, se observă
că în judecarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 4929/2016,
Tribunalul București a dispus întoarcerea executării având în vedere autoritatea
de lucru judecat a deciziei curții de apel.
Se constată,
în acest sens, că în soluționarea cererii vizând întoarcerea executării
silite, instanța nu doar că nu a ignorat cele stabilite prin decizia
nr. 519/A/2014 a Curții de Apel București, ci a pornit, în verificarea
pretențiilor, de la cele reținute prin această hotărâre, care
reprezenta titlul executoriu, în modalitatea în care se schimbase hotărârea
de primă instanță în baza căreia avusese loc executarea silită
înaintea soluționării irevocabile a cauzei.
Contrar susținerii
revizuentului, instanța din contestația la executare nu a contrazis cele
stabilite prin titlul executoriu în legătură cu debitorul obligației
de plată, în sensul că ambele societăți puteau fi executate
silit, în timp ce prin decizia în raport de care s-a invocat contrarietatea (decizia
nr. 519/A din 1 iulie 2014 a Curții de Apel București) s-ar fi stabilit
că doar una dintre cele două societăți (respectiv B.) putea
face obiect al unei astfel de executări.
În realitate,
prin decizia nr. 519/A/2014 a Curții de Apel București s-a stabilit că
temeiul răspunderii pârâtelor SC B. SA și SC C. SA este de natură
delictuală, fiind aplicabile dispozițiile art. 1003 C. civ. referitoare
la solidaritatea pasivă, în timp ce prin decizia nr. 874/2016 a Tribunalului
București s-a statuat, tocmai dându-se eficiență și respectându-se
această dezlegare jurisdicțională a instanței anterioare că,
întrucât creanța reclamantului a fost deja îndestulată prin executarea
societății C., se impune întoarcerea executării sumelor plătite
în plus prin executarea și a celeilalte societăți, B.
Or, în felul acesta,
instanța din contestația la executare nu a făcut decât să dea
eficiență efectului pozitiv al lucrului judecat anterior în legătură
cu natura obligației ce leagă cele două societăți într-o
solidaritate pasivă și, în mod corespunzător, consecințelor
juridice ce decurg de aici în legătură cu stingerea totală a creanței
atunci când unul dintre debitori efectuează plata sumei obiect al acesteia
(conform art. 1039 C. civ.).
În consecință,
constatându-se că cea de-a doua hotărâre nu numai că nu a negat cele
stabilite cu autoritate de lucru judecat prin hotărârea anterioară ci,
dimpotrivă, s-a sprijinit pe această dezlegare jurisdicțională,
rezultă că nu subzistă temeiul revizuirii reglementat de art. 322
pct. 7 C. proc. civ., astfel încât calea extraordinară de atac urmează
să fie respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea
de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 874 din 18 noiembrie 2016
a Tribunalului București, secția a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică astăzi, 15 martie 2017.