ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 453/2017

Decizia nr. 453/2017 Asupra cererii de revizuire constată următoarele: Obiectul cererii de revizuire formulată de A. la data de 8 decembrie 2016, când a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, îl constituie decizia nr. 874 din 18 noiembrie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă. Revizuentul a solicitat anularea deciziei tribunalului, arătând că este contradictorie deciziei civile nr. 519/A/2014 și încheierii nr. 80 din 15 septembrie 2015 privind lămurirea dispozitivului deciziei, ambele pronunțate de Curtea de Apel București. A menționat că în cadrul ambelor hotărâri potrivnice, instanțele de judecată au trebuit să analizeze dacă a fost realizată de către B. SA obligația predării terenului către revizuent, situație care produce consecințe sub aspectul cuantumului despăgubirilor ce trebuie datorate pentru lipsa de folosință.

A susținut încălcarea autorității de lucru judecat și sub aspectul probatoriului. Prin cererea depusă la 22 februarie 2017, urmare a luării la cunoștință de către revizuent a considerentelor deciziei atacate, acesta și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 322 pct. 7 și pct. 2 C. proc. civ. A arătat că Tribunalul București a realizat o altă interpretare a situației stabilite de către Curtea de Apel București în decizia civilă nr. 519/A/2014, care a condus la pronunțarea unei hotărâri de natură a o contrazice pe prima.

A precizat astfel, că deși perioadele executate erau diferite, deși C. nu era parte în litigiul privind contestația la executare, tribunalul a decis că pârâta B. nu ar putea fi executată pentru o sumă mai mare de 84.151,62 lei, ajungând la această concluzie printr-o operație matematică de însumare a sumelor executate până la respectivul moment, chiar dacă acestea priveau o altă societate decât contestatoarea B. A învederat că în acord cu dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, în mod expres curtea de apel, prin decizia nr. 519/A/2014, a înțeles să suspende judecarea apelului declarat împotriva SC C. SA, întrucât această se afla în procedura insolvenței. Ca atare, cât timp C. nu putea fi executată, judecata apelului fiind suspendată, revizuentul a considerat că aceasta nu putea fi obligată nici la plata sumei de bani, cum în mod contradictoriu a reținut Tribunalul București.

A concluzionat că rezultă existența unei contradicții între hotărârea tribunalului, care a apreciat că ambele societăți puteau fi executate de revizuent și decizia curții de apel, prin care s-a apreciat că doar una din cele două societăți putea face obiect al executării silite, respectiv doar B. SA, în privința C. neputându-se efectua vreo executare dat fiind că aceasta se afla în procedura insolvenței. În ceea ce privește motivele subsumate pct. 2 al art. 322 C. proc. civ., revizuentul a arătat, în esență, că Tribunalul București s-a pronunțat asupra altor aspecte decât cele pe care recurenta B. SA le sesizase și, mai mult decât atât, adunând la sumele executate de la B. pe cele executate de la C. a acordat mai mult decât ceea ce s-a cerut.

Asupra acestui din urmă temei juridic s-a revenit ulterior, arătându-se că nu se mai susține ca motiv al revizuirii (potrivit încheierii de dezbateri din 15 martie 2017). Cu privire la cererea de revizuire dedusă judecății, Înalta Curte constată următoarele: Conform precizărilor formulate, se reține că s-a solicitat anularea deciziei nr. 874 din 18 noiembrie 2016 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, pentru că e contradictorie deciziei civile nr. 519/A din 1 iulie 2014 a Curții de Apel București pe temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Se constată că prin decizia civilă nr. 874 din 18 noiembrie 2016, s-a observat că titlul executoriu, reprezentat de sentința civilă nr. 25248 din 20 decembrie 2011 a Tribunalului București, a fost schimbat în calea de atac a apelului, în sensul că acțiunea revizuentului din prezenta cauză a fost admisă în parte cu privire la pretențiile având ca obiect contravaloarea lipsei de folosință.

Prin respectiva hotărâre au fost obligate pârâtele C. și B. la evacuarea terenului situat în localitatea Sântămărie Orlea, jud. Hunedoara, și la plata sumei de 9.713,33 lei reprezentând lipsa de folosință pentru perioada 1.01.2009 - 1.10.2009, precum și la plata sumei de 0,29 euro/mp/lună până la momentul eliberării terenului. Prin decizia nr. 519/A din 1 iulie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, au fost admise căile de atac declarate de cele două pârâte, dispunându-se schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul obligării lor la plata sumei de 8.742 lei reprezentând lipsa de folosință pentru perioada 1.01.2009 - 1.10.2009, precum și la plata sumei de 0,29 euro/mp/an până la momentul eliberării terenului.

Cu toate acestea, la data de 2 martie 2012, creditorul s-a adresat organului de executare, formându-se astfel dosarul de executare nr. x/2012, în cadrul căruia debitoarea C. SA a fost executată cu suma de 386.652,83 lei, conform recipisei de consemnare din 23 mai 2012. S-a observat, prin urmare, că încasarea sumelor provenind din executarea silită s-a făcut anterior schimbării titlului executoriu, împrejurare față de care, tribunalul, prin hotărârea a cărei anulare se solicită, cu aplicarea dispozițiilor art. 404 2 C. proc. civ., a reținut temeinicia cererii privind întoarcerea executării, în limita admiterii recursului. S-a constatat astfel că titlul executoriu îi dădea creditorului dreptul la suma de 8.742 lei, precum și la suma de 0,29 euro/mp/an începând cu data de 1 octombrie 2009 până la momentul eliberării terenului.

Plecând de la calculul făcut chiar de către creditor în dosarul de executare, suma anuală aferentei lipsei de folosință a fost de 2.726 euro (9.400 mp*0,29 euro), respectiv 12.021,66 lei, deci suma de 84.151,62 lei. De asemenea, a fost avută în vedere suma deja executată anterior schimbării dispozitivului titlului executoriu, adică suma de 386.652,83 lei, conform recipisei de consemnare din 23 mai 2012. Concluzionând, urmare a precizărilor revizuentului, după ce a luat cunoștință de considerentele hotărârii atacate, rezultă că temeiul de drept pe care s-a fundamentat cererea este dat de dispozițiile pct. 7 al art. 322 C. proc. civ., potrivit cărora revizuirea poate fi solicitată dacă „există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs”. Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de textul de lege precitat este cel al respectării principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate prin nesocotirea acestuia, premisă ce nu se verifică în cauză. Astfel, în speță, nu numai că cea de-a doua hotărâre a cărei anulare, pe calea revizuirii, s-a solicitat nu a ignorat cele statuate jurisdicțional anterior, ci și-a fundamentat soluția pe cele dezlegate de instanța anterioară. Analizând decizia nr. 874 din 18 noiembrie 2016, a cărei anulare se solicită, pretins potrivnică deciziei nr. 519/A din 1 iulie 2014 a Curții de Apel București, se observă că în judecarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 4929/2016, Tribunalul București a dispus întoarcerea executării având în vedere autoritatea de lucru judecat a deciziei curții de apel.

Se constată, în acest sens, că în soluționarea cererii vizând întoarcerea executării silite, instanța nu doar că nu a ignorat cele stabilite prin decizia nr. 519/A/2014 a Curții de Apel București, ci a pornit, în verificarea pretențiilor, de la cele reținute prin această hotărâre, care reprezenta titlul executoriu, în modalitatea în care se schimbase hotărârea de primă instanță în baza căreia avusese loc executarea silită înaintea soluționării irevocabile a cauzei. Contrar susținerii revizuentului, instanța din contestația la executare nu a contrazis cele stabilite prin titlul executoriu în legătură cu debitorul obligației de plată, în sensul că ambele societăți puteau fi executate silit, în timp ce prin decizia în raport de care s-a invocat contrarietatea (decizia nr. 519/A din 1 iulie 2014 a Curții de Apel București) s-ar fi stabilit că doar una dintre cele două societăți (respectiv B.) putea face obiect al unei astfel de executări.

În realitate, prin decizia nr. 519/A/2014 a Curții de Apel București s-a stabilit că temeiul răspunderii pârâtelor SC B. SA și SC C. SA este de natură delictuală, fiind aplicabile dispozițiile art. 1003 C. civ.

referitoare la solidaritatea pasivă, în timp ce prin decizia nr. 874/2016 a Tribunalului București s-a statuat, tocmai dându-se eficiență și respectându-se această dezlegare jurisdicțională a instanței anterioare că, întrucât creanța reclamantului a fost deja îndestulată prin executarea societății C., se impune întoarcerea executării sumelor plătite în plus prin executarea și a celeilalte societăți, B. Or, în felul acesta, instanța din contestația la executare nu a făcut decât să dea eficiență efectului pozitiv al lucrului judecat anterior în legătură cu natura obligației ce leagă cele două societăți într-o solidaritate pasivă și, în mod corespunzător, consecințelor juridice ce decurg de aici în legătură cu stingerea totală a creanței atunci când unul dintre debitori efectuează plata sumei obiect al acesteia (conform art. 1039 C. civ.).

În consecință, constatându-se că cea de-a doua hotărâre nu numai că nu a negat cele stabilite cu autoritate de lucru judecat prin hotărârea anterioară ci, dimpotrivă, s-a sprijinit pe această dezlegare jurisdicțională, rezultă că nu subzistă temeiul revizuirii reglementat de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., astfel încât calea extraordinară de atac urmează să fie respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 874 din 18 noiembrie 2016 a Tribunalului București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 martie 2017.