ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2057/2016

Decizia nr. 2057/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/3/2011, reclamanta SC A. SA Balotești a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu acesta, să se constate că reclamanta este proprietara Căminului de nefamiliști situat în Comuna Balotești, județul Ilfov.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 111 C. proc. civ. și prevederile art. 16 - 20 din Legea nr. 15/1990.

Prin încheierea din 12 martie 2012 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția necompetenței sale funcționale și a înaintat dosarul secției a IV-a civile a Tribunalului București în vederea soluționării cauzei de către un complet de judecată specializat în materia litigiilor între profesioniști.

Pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. x/3/2012.

Prin Sentința civilă nr. 1945 din 07 martie 2013 Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA Balotești în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că societatea reclamantă a formulat acțiunea în calitate de succesoare a Întreprinderii de Filatură și Finisaj Balotești solicitând a se constata dreptul său de proprietate asupra căminului de nefamiliști situat în comuna Balotești, județ Ilfov, cererea fiind formulată în contradictoriu cu pârâtul care, la data înființării, deținea acțiuni la societate, astfel că excepția lipsei calității procesuale pasive a fost respinsă întrucât, în cauză, exista identitate între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic supus judecății.

S-a reținut că prin H.G. nr. 1272/1990 a fost înființată societatea pe acțiuni SC A. SA, iar bunurile aflate în administrarea directă a întreprinderii de stat aflate în proprietate statului la acea dată au trecut în patrimoniul noii societăți, cu excepția terenurilor al căror regim juridic s-a reglementat ulterior, activul și pasivul fostelor unități de stat care se desființează fiind preluate de noile societăți, evidențiindu-se în acest sens dispozițiile art. 16 din Legea nr. 15/1990.

A mai reținut instanța de fond că reclamanta trebuia să dovedească cine a exploatat imobilul din 1990 până în prezent, cu ce titlu, dacă s-a comportat ca și proprietar, dacă a plătit taxe și impozite legale corespunzătoare, care este modul de dobândire al imobilului, care era situația juridică a acestuia și dovezi privind titularul dreptului în 1990.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta SC A. SA Balotești, care a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 134 din 24 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, hotărâre care a fost casată prin Decizia nr. 3392 din 04 noiembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cauza fiind trimisă aceleiași instanțe spre rejudecarea apelului, reținându-se că instanța de apel nu a respectat caracterul devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită, neadministrând probatoriile necesare stabilirii situației de fapt reale și aflării adevărului în cauză în raport de normele legale incidente.

În apel după casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, sub nr. x/3/2012*.

Prin Decizia civilă nr. 2139/A din 15 decembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a admis apelul declarat de reclamanta SC A. SA Balotești împotriva Sentinței civile nr. 1945 din 07 martie 2013 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. A schimbat sentința atacată în sensul că: a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA Balotești; a constatat că reclamanta este titulara dreptului de proprietate asupra construcției situată în comuna Balotești, jud. Ilfov - cămin de nefamiliști și a păstrat dispozițiile din sentința atacată referitoare la soluționarea excepției.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 15/1990 și a H.G. nr. 1272/1990, precum și în raport de probatoriul administrat, a reținut, în esență, că imobilul-construcție Cămin de nefamiliști situat în comuna Balotești, jud. Ilfov, făcea parte din activul fostei Întreprinderi de Filatură și Finisaj Balotești la momentul desființării acesteia prin H.G. nr. 1272/1990, astfel că el a fost preluat de societatea nou-înființată, respectiv A. SA Balotești, făcând parte din patrimoniul societății față de prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990.

Imobilul-construcție Cămin de nefamiliști situat în comuna Balotești, jud. Ilfov, a fost edificat în perioada 1974 - 1976 ca investiție la Filatura Balotești, față de planul de dezvoltare a acestei întreprinderi de stat și a făcut parte din activul fostei Întreprinderi Filatura și Finisajul Balotești, fiind preluată de noua societate comercială înființată în baza Legii nr. 15/1990, respectiv de apelanta-reclamantă A. SA Balotești, aceasta devenind proprietara imobilului conform prevederilor Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 1272/1990.

Instanța de prim control judiciar a mai reținut că din înscrisurile emise de Primăria Balotești rezultă că impozitul pe această clădire s-a plătit, din 1989 în mod neîntrerupt, de fosta unitate economică de stat și apoi de succesoarea acesteia A. SA Balotești, ceea ce conduce la concluzia că imobilul s-a aflat în mod continuu în patrimoniul fostei unități economice de stat, inclusiv în anul 1990 când a avut loc reorganizarea acesteia.

Instanța de apel a păstrat dispozițiile sentinței atacate referitoare la soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, dispoziții ce nu au fost atacate pe calea apelului.

Împotriva Deciziei civile nr. 2139/A din 15 decembrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, pârâtul a arătat, în esență, în ceea ce privește menținerea soluției privitoare la respingerea excepției lipsei calității sale procesuale pasive că instanța nu a respectat caracterul devolutiv al căii de atac cu care a fost a învestită și că dată fiind soluția tribunalului de respingere a acțiunii, o eventuală cale de atac formulată de pârât cu privire la respingerea excepției ar fost sortită respingerii pentru lipsa de interes în declararea acesteia.

Recurentul-pârât a susținut că, instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la o probă esențială în dezlegarea raportului juridic litigios și anume adresa din 29 noiembrie 2012 a Direcției de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, subliniind, totodată, că din probatoriul administrat rezultă fără echivoc faptul că dreptul de proprietate al terenului pe care este edificată construcția - imobil din comuna Balotești, jud. Ilfov aparține Primăriei Balotești.

S-a susținut că proprietarul terenului este proprietar și al construcțiilor ce sunt edificate pe acel teren, conform art. 489 și următoarele C. civ. din 1864 și astfel, în favoarea proprietarului terenului operează prezumția de proprietate, precum și că acțiunea în constatarea dreptului, reglementată de art. 111 C. proc. civ., se judecă în contradictoriu cu persoana care ar putea să conteste dreptul în cauză, proprietarul terenului.

În acest context, s-a arătat că instanța trebuia să constate lipsa identității între persoana pârâtului și titularul dreptului de proprietate astfel cum a fost demonstrat de înscrisurile administrate în cauză.

Recurentul-pârât a opinat că opozabilitatea unei hotărâri judecătorești intervine numai după ce, în urma analizei raportului juridic obligațional dedus judecății, se constată în mod temeinic și legal legitimitatea procesuală a fiecărui pârât, sarcina indicării calității procesuale revenind reclamantului care, prin cererea de chemare în judecată, trebuie sa expună împrejurările din care să rezulte că el este îndreptățit să-l cheme în judecată pe pârât, instanța sesizată având obligația să verifice atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă a fiecăreia dintre părți.

În acest sens, a susținut recurentul-pârât, critica soluției de admitere a acțiunii în temeiul art. 111 C. proc. civ. se subsumează motivului de prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: "când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".

De asemenea, s-a susținut că prin raportare la extrasul de carte funciară pentru informare din 08 martie 2010 care atestă că reclamanta este înscrisă în cartea funciară, în calitate de proprietar, cu construcția ce face obiectul litigiului, aceasta nu a făcut dovada interesului în promovarea acțiunii în constatare, interesul fiind una din condițiile de exercițiu ale acțiunii civile, care trebuie să fie născut și să se afle în ființă la data promovării acțiunii civile și pe tot timpul exercitării acesteia.

Recurentul-pârât a subliniat că nu este justificat demersul juridic al unei acțiuni în constatare formulate după 2 ani de la data înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară, reclamanta neexpunându-se nici unui prejudiciu dacă nu formulează o cerere de constatare a dreptului de proprietate în temeiul art. 111 C. proc. civ., dreptul său de proprietate fiind dobândit prin efectul legii și fiind opozabil.

A mai susținut că, din dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 834/1991 coroborate cu prevederile art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 47/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, rezultă că, față de reclamantă, ministerul de resort este Ministerul Economiei (actualmente Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului).

Totodată, a arătat că prin raportare la prevederile Legii nr. 15/1990 și ale H.G. nr. 1277/1990 nu este legală soluția pronunțată de instanța de apel în condițiile în care nu s-a făcut dovada că valoarea imobilului construcție în litigiu se reflectă în capitalul social și a includerii sale în patrimoniul societății, sub acest aspect recurentul-pârât opinând că probatoriul administrat nu a fost util și pertinent în sensul celor dispuse prin decizia de casare, precizând că modul în care instanța a apreciat probele nu suplinește cerințele acestei decizii.

Recurentul-pârât a mai susținut că, față de adresa Ministerului Economiei din 20 martie 2013, se impunea administrarea unei probe cu expertiză tehnică care ar fost în măsură să ofere instanței lămuriri cu privire la imobilul în discuție.

Totodată, a arătat recurentul-pârât că instanța de apel a constatat că reclamanta este înscrisă în Cartea Funciară, în calitate de proprietar, fără ca Extrasul de Carte Funciară să facă dovada că această mențiune privește imobilul - construcție "cămin de nefamiliști", iar în cuprinsul acestuia nu se face nici o referire la Blocul F4 .

Recurentul-pârât a susținut că în virtutea rolului activ și pentru cercetarea pricinii în acord cu considerentele deciziei de casare, instanța trebuia să solicite O.C.P.I. Ilfov toate documentele care au stat la baza înscrierii mențiunilor în cartea funciară, numai așa putându-se stabili situația de fapt reală și dezlega în mod judicios cauza dedusă judecății, iar împrejurarea că, din înscrisurile emise de Primăria Balotești rezultă că impozitul pe această clădire s-a plătit, din 1989 în mod neîntrerupt, de fosta unitate economică de stat și apoi succesoarea acesteia A. SA Balotești, nu dovedește calitatea de proprietar a reclamantei, contrar susținerii acesteia.

Prin faptul că, reclamanta nu a depus documente contabile care să ateste modul de înregistrare în contabilitate a acestui mijloc fix - construcție cămin nefamiliști, recurentul-pârât a apreciat că nu s-a făcut dovada că valoarea imobilului construcție în litigiu se reflectă în capitalul social și a includerii sale în patrimoniul societății.

Recurentul-pârât a mai arătat că, cele reținute de instanța de apel ca fiind aspecte dovedite cu înscrisuri completate în apel nu sunt constatări noi întrucât sunt probe ce au fost administrate în ciclul procesual anterior.

Pentru aceste motive, a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și respingerea apelului formulat de apelanta reclamantă SC A. SA Balotești cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 13 octombrie 2016, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., invocată de intimata-pârâtă în cadrul cererilor și excepțiilor prealabile, apreciind că din dezvoltarea memoriului de recurs se pot desprinde critici de nelegalitate, ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește critica recurentului-pârât privind menținerea soluției ce vizează respingerea excepției lipsei calității sale procesuale pasive, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită având în vedere că excepția a fost soluționată în faza procesuală a fondului, iar Statul Român nu a formulat apel împotriva acestei dispoziții, motiv pentru care dezlegarea dată prin sentința primei instanțe se bucură de autoritate de lucru judecat dacă nu a fost contestată în condițiile legii și nu mai poate fi repusă în discuție în această fază procesuală. După cum nu pot fi primite, față de aceste statuări, nici celelalte susțineri legate de calitatea procesuală pasivă, de faptul că instanța trebuia să constate lipsa identității între persoana pârâtului și titularul dreptului de proprietate.

Referitor la invocarea de către recurentul-pârât a lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii în constatare, Înalta Curte reține că sunt îndeplinite condițiile interesului autoarei cererii în ce privește litigiul pendinte, acest interes fiind legat de stabilirea dreptului de proprietate al reclamantei.

Interesul intimatei-reclamante rezultă și din necesitatea clarificării situației juridice a imobilului obiect al litigiului de față. Din această perspectivă nu are relevanță intabularea dreptului intimatei-reclamante asupra terenului pe care este edificată construcția în baza contractului de concesiune, partea având un interes vădit în stabilirea situației juridice și a imobilului.

Chiar dacă, de principiu, proprietarul terenului este și proprietarul construcției edificată pe acesta, legea impune deținerea unor acte specifice, ca de exemplu autorizația de construcție și procesul-verbal de recepție pentru efectuarea operațiunii de intabulare a dreptului de proprietate asupra construcției. Or, intimata-reclamantă nu este constructorul imobilului, acesta fiind preluat în patrimoniu în urma reorganizării fostei unități economice de stat. În consecință, în lipsa unor altfel de documente justificative, intimata-reclamantă dovedește interesul său în promovarea acțiunii în constatare.

Potrivit art. 304 alin. (1) pct. (9) C. proc. civ., casarea sau modificarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Aceste dispoziții vizează aplicarea unui text de lege străin situației de fapt prin restrângerea sau extinderea nejustificată a aplicării normelor unei situații de fapt determinată, interpretarea și aplicarea greșită a textului de lege la o anumită situație de fapt sau încălcarea unor principii generale de drept.

Din această perspectivă precum și din perspectiva criticilor aduse deciziei recurate, Înalta Curte reține că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței. Astfel, în mod corect s-a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 111 C. proc. civ. față de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv constatarea că reclamanta este proprietara Căminului de nefamiliști situat în Comuna Balotești, județul Ilfov. Totodată, instanța de apel a respectat, aplicat și interpretat corect normele legale incidente în cauză și analizând cu rigurozitate condițiile dispozițiilor art. 111 C. proc. civ. coroborate cu art. 489 și următoarele C. civ., în referire la prevederile Legii nr. 15/1990 și ale H.G. nr. 1277/1990, a constatat cu justețe că reclamanta este titulara dreptului de proprietate asupra construcției situată în comuna Balotești, jud. Ilfov - Cămin de nefamiliști.

Astfel, potrivit art. 111 C. proc. civ., partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.

Din textul de lege menționat rezultă că cererea având ca obiect acțiunea în constatare este admisibilă atunci când se solicită constatarea existenței sau inexistenței unui drept, nefiind admisibilă când se solicită constatarea existenței/inexistenței unei situații de fapt. Cum în cauză, s-a solicitat constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra Căminului de nefamiliști situat în Comuna Balotești, județul Ilfov, nu se poate susține cu temei că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul invocat de recurentul-pârât, respectiv că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În ceea ce privește critica potrivit căreia soluția instanței de apel nu este legală prin raportare la dispozițiile Legii nr. 15/1990 și H.G. 1277/1990, Înalta Curte reține că, prin Legea nr. 15/1990 s-a reglementat reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, iar potrivit art. 1 și art. 16 din acest act normativ, unitățile economice de stat se reorganizează sub formă de societăți comerciale, pe acțiuni sau cu răspundere limitată. Conform art. 17, reorganizarea unităților economice de interes republican are loc prin hotărâre a guvernului, iar, potrivit prevederilor art. 18, prin actul de înființare se stabilește și modalitatea de preluare a activului și pasivului unității economice de stat care se constituie în societate comercială.

De asemenea, se constată că prin H.G. nr. 1272/1990 au fost înființate, în baza Legii nr. 15/1990, o serie de societăți comerciale pe acțiuni printre care și societatea reclamantă A. SA Balotești, unitatea care și-a încetat existența prin reorganizare fiind Întreprinderea de Filatură și Finisaj Balotești.

Potrivit art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 1272/1990, activul și pasivul unităților de stat care se desființează se preiau de către societățile comerciale înființate, iar conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu.

Prin urmare, față de dispozițiile actelor normative anterior evocate, rezultă că prin reorganizarea unităților economice de stat menționate în H.G. nr. 1272/1990, întregul activ și pasiv al fostelor unități economice de stat a fost preluat de noile societăți comerciale înființate, iar nu doar parte din acesta, sens în care critica potrivit căreia soluția instanței de apel nu este legală prin raportare la dispozițiile Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 1277/1990 va fi respinsă.

Așadar, în mod corect, instanța de apel a stabilit că, imobilul-construcție Cămin de nefamiliști situat în comuna Balotești, jud. Ilfov, făcea parte din activul fostei Întreprinderi de Filatură și Finisaj Balotești, și că a fost preluat de societatea nou înființată, respectiv A. SA Balotești, aceasta devenind proprietara imobilului conform prevederilor Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 1272/1990.

Nu în ultimul rând, este de subliniat că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Din această perspectivă, criticile privind aprecierea probelor și stabilirea situației de fapt în referire la rolul activ al instanței, nu se impun a fi analizate în această etapă procesuală întrucât vizează netemeinicia și nu nelegalitatea soluției pronunțată în apel.

Drept urmare, Înalta Curte constată că din perspectiva cerințelor impuse de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. care vizează încălcarea normelor de drept material, decizia recurată este la adăpost de orice critică.

Înalta Curte, în raport de argumentele evocate și cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva Deciziei civile nr. 2139/A din 15 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva Deciziei civile nr. 2139/A din 15 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2016.

Procesat de GGC - NN