Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.05.2010
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 348/2017

HOTĂRÂRE
26.05.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 348/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Decizia nr. 348/2017 Asupra cauzei constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 42540/3/2006 la Tribunalul București, reclamanții A. și B. au chemat în judecată municipiul București, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, compus din teren în suprafață de 408 mp și construcție compusă din parter și trei etaje. Tribunalul București, prin Sentința nr. 425 din 20 martie 2009, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Apelul declarat de reclamanți împotriva Deciziei nr. 425 din 20 martie 2009 a fost respins de Curtea de Apel București, prin Decizia nr. 483 din 14 octombrie 2009. Reclamanții au declarat recurs împotriva Deciziei nr. 483 din 14 octombrie 2009. Prin Decizia nr. 3278 din 26 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală a admis recursul declarat de reclamanți, a casat decizia recurată și Sentința nr. 425 din 20 martie 2009 și, rejudecând, a dispus admiterea acțiunii și obligarea pârâtului să restituie în natură reclamanților imobilul situat în București, compus din teren în suprafață de 408 mp și construcția existentă pe acesta, compusă din parter și trei etaje.

La data de 22 decembrie 2016, petenții B. și A. au formulat cerere de completare a Deciziei nr. 3278 din 26 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în sensul de a se menționa că imobilul ce a fost restituit se compune din teren în suprafață de 408 mp și construcție existentă pe acesta, compusă din pivniță, parter și trei etaje. În temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate excepția tardivității cererii de completare a Deciziei nr. 3278 din 26 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, pe care urmează să o admită având în vedere următoarele considerente: Înalta Curte reține că cererea de completare a hotărârii prevăzută de dispozițiile art. 281 2 C. proc.

civ. este reglementată prin norme de ordine publică, motiv pentru care nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenul prevăzut de lege pentru formularea ei și de la modalitatea în care acesta se calculează. Conform dispozițiilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ., dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.

Înalta Curte urmează a reține incidența prevederilor art 281 alin. (1) teza finală C. proc. civ. în legătură cu termenul de 15 zile în care trebuia să fie promovată cererea, termen care curge de la data pronunțării hotărârii. Hotărârea a cărei completare se solicită, fiind pronunțată la data de 26 mai 2010, termenul de 15 zile în care trebuia să fie solicitată completarea se împlinește ia data de 11 iunie 2010, calculat potrivit dispozițiilor art. 101 alin. (1) C. proc. civ. Or, cererea a fost formulată la data de 22 decembrie 2016, conform ștampilei aplicată pe plicul atașat cererii formulate, aflat la fila 21 în dosarul acestei instanțe, iar în atare situație petenții au încălcat prevederile art. 281 2 alin. (1) C. proc.

civ., deoarece au formulat cererea de completare a dispozitivului cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de textul menționat, împrejurare față de care cererea de completare a hotărârii urmează a fi respinsă, ca tardiv formulată. Dată. fiind prioritatea soluționării excepției de tardivitate a cererii de completare formulate, celelalte aspecte subsumate prezentei cereri nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția tardivității fiind o excepție de procedură absolută și peremptorie.

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca tardivă, cererea de completare a Deciziei nr. 3278 din data de 26 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, formulată de petenții B. și A. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2017. Procesat de GGC - LM

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-04-01
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3128/2011
Asupra recursului civil de față, constată următoarele: La data de 19 mai 2009, reclamanții C.A.M. și P.M.A. au formulat contestație împotriva dispoziției nr. RR din 26 martie 2009 emisă de Municipiul București prin Primarul General, solicit
ÎCCJ 2010-05-26
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3278/2010
nelegal incidența art. 19 din H.G. nr. 250/2005 – în sensul că imobilul în litigiu s-a schimbat în totalitate, construindu-se un nou corp de clădiri și că terenul aferent construcțiilor este de 140 mp și nu de 408 mp. - Ambele instanțe au i
ÎCCJ 2016-06-16
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1395/2016
Decizia nr. 1395/2016 Asupra cauzei constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 3 București la data de 04 mai 1998, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București, pentru a fi obligat la
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 950/2017
Decizia nr. 950/2017 Asupra recursului de față constată următoarele: Fondul și hotărârea instanței de fond în primul ciclu procesual: Prin sentința civilă nr. 1046 din 16 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2008, Tribunalului Bucureșt
ÎCCJ 2016-06-23
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1443/2016
Decizia nr. 1443/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25 martie 2015, reclamanții A., B., C. și D. au chemat în judecată pârâtul Municipiul București prin Primar Gener
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă