ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3278/2010

Asupra recursului civil de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la 12

februarie 2006 sub nr. 42540/2006 la Tribunalul București, secția a III-a civilă, reclamanții I.M.V.S.D.J. și R.A. au chemat în

judecată Municipiul București prin Primarul General, solicitând instanței ca

prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului să le lase în

deplină proprietate și posesie, imobilul situat în București, compus din teren

în suprafață de 408 mp și construcție situată pe acest teren formată din parter

și 3 etaje.

Prin sentința civilă nr. 30 F din 30

august 2007, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și familie, a soluționat conflictul negativ de competență între

Tribunalul București, secția a III-a civilă, care prin sentința civilă nr. 146

din 25 ianuarie 2007 și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei

sectorului 5 București, care la rândul său prin sentința nr. 3167 din 09 mai 2007

și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București, constatând că în

temeiul art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. competența revine Tribunalului

București, secția civilă, deoarece acesta judecă procesele și cererile în

materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul București, secția a IV-a civilă, sub nr. 34560/3/2007 la 11 octombrie 2007.

În cauză, s-au administrat probe cu

înscrisuri, inclusiv actul de proprietate al autorului reclamanților,

autentificat sub nr. 45233 din 06 decembrie 1938 a secției Notariat a

Tribunalului Ilfov, din care rezultă că acesta avea în proprietate un teren în

suprafață de 140 mp cu construcțiile situate pe acesta, compuse din o cameră la

parter, în curte și 5 încăperi la etaj, conform planului anexat actului de

proprietate.

Expertiza efectuată în cauză în

temeiul actului de proprietate, a constatat că în prezent, imobilul este compus

dintr-un corp A reprezentând o clădire cu 3 etaje iar corpul B este compus din

parter și etaj. Cele două clădiri, distincte din punct de vedere structural,

aflate la adrese diferite au în prezent aceeași folosință - Primăria

Municipiului București. Expertul a mai constatat că imobilul ce se solicită a

fi retrocedat este situat în spațiul de la parter cu adresa în B-dul R. și are

fațada dinspre bulevard, cu parter și 3 etaje.

Având în vedere că în prezent

imobilul este schimbat în totalitate, iar la vechiul corp de clădire care a

aparținut autorului reclamanților s-a adăugat după preluarea de către stat a

imobilului un nou corp de clădire, tribunalul a considerat că în cauză sunt

incidente dispozițiunile art. 19 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea

normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, reclamanții

fiind îndreptățiți doar la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în

condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Ca urmare, prin sentința nr. 425 din

20 martie 2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, cererea

formulată de reclamanți a fost respinsă, cu motivarea potrivit căreia imobilul

proprietatea autorului reclamanților nu mai este același cu acela preluat de

stat, astfel că petiționarii urmează să beneficieze doar de măsurile

reparatorii prin echivalent stabilite prin procedura

administrativ-jurisdicțională.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia nr. 483 din 14 octombrie 2009 a respins ca nefondat

apelul reclamanților I.M.V.S. și R.A. împotriva sentinței civile nr. 425 din 20

martie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Întocmai instanței de fond, Curtea

de apel a reținut că deși prin actul de vânzare-cumpărare din 16 decembrie 1938

aparținând autorului reclamanților pe terenul de 140 mp se afla o construcție

parter și etaj, expertul a identificat imobilul teren și a constatat existența

a două clădiri separate, dar cu funcțiuni comune, care însă, nu mai au forma

inițială. Că la origini, imobilul era format din edecuri la care s-a adăugat

după preluarea de către stat, un nou corp de clădire – situație care generează

incidența art. 19 din Legea nr. 10/2001 și H.G. nr. 250/2007 pentru aplicarea

Legii nr. 10/2001 – făcând posibilă doar acordarea măsurilor reparatorii prin

echivalent – corespunzător suprafeței de teren de 140 mp și nu 408 mp – și

construcției (identificate de expert ca fiind edecuri și accesorii) și nu

construcție compusă din parter și trei etaje, așa cum au solicitat reclamanții.

- În recursul declarat și nemotivat

în drept, M.V.S.I. și R.A. – critică hotărârile pronunțate în cauză, arătând în

esență că în cauză s-a reținut în mod nelegal incidența art. 19 din H.G. nr. 250/2005

– în sensul că imobilul în litigiu s-a schimbat în totalitate, construindu-se

un nou corp de clădiri și că terenul aferent construcțiilor este de 140 mp și

nu de 408 mp.

- Ambele instanțe au ignorat actele

de proprietate ale autorului I.M. iar privitor la construcție, instanțele au

inventat o situație de fapt, care nu a construit obiectul disputei judiciare.

Municipiul București prin întâmpinare a invocat doar lipsa de legitimare

procesuală activă a reclamanților și caracterul de recomandare al termenului de

60 zile pentru soluționarea notificării - excepții care au fost respinse de

instanță, fără să pretindă cele reținute de instanțe prin aplicarea art. 19 din

H.G. nr. 250/2007.

- Autorul reclamanților figurează în

C.F. din 1940 cu imobilul dobândit în 1948 și acela din 1938 – încorporat

primului imobil, însă instanțele analizează și reține numai imobilul dobândit

de autor în 1938.

- Expertiza tehnică se coroborează

cu cele două titluri de proprietate și cu procesul-verbal nr. 1161/1940, în

care sunt descrise cele două clădiri A și B - aparținând autorului I.M.

Recursul este întemeiat.

În cauză reclamanții I.M.V. și R.A.

au notificat Municipiul București prin primar, în vederea restituirii în natură

a imobilului, teren în suprafață de 408 mp și construcție parter și 3 etaje , situat

în București, B-dul E. Întrucât notificarea nu a fost soluționată în termen de

60 zile, deși depuseseră toate actele doveditoare, reclamanții au calificat

pasivitatea Municipiului București ca respingere a notificării, sesizând în

acest sens instanța.

Așadar, cadrul legal al acțiunii

reclamanților, este acela conferit de Legea nr. 10/2001 și nu acela al

revendicării de drept comun, așa cum eronat au intitulat-o, raportându-se probabil

la finalitatea demersului judiciar. Acesta a fost și cadrul legal de

soluționare a cauzei de către cele două instanțe, care invariabil au făcut

referire la art. 19 din Legea nr. 10/2001 și normele de aplicare a legii,

aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

În cauză, este de necontestat că

reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii

potrivit art. 3 din Legea nr. 10/2001 și că imobilul aparținând autorului I.M.

aflat la adresa din București, a fost naționalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950

(fila 13 dosar nr. 42540/2006 Tribunalul București, secția a III-a).

Expertiza efectuată în cauză,

coroborată cu procesul-verbal nr. 1164/1940 (fila 113 dosar nr. 34560/3/2007

Tribunalul București) pentru înființarea cărților funciare și extrasul

legalizat din planul cadastral, atestă faptul că I.M. apare înscris ca

proprietar al unei suprafețe de teren dobândită în 1908 (având ca vecinătăți la

nord – B-dul A. pe o lungime de 12,80 mp, la sud C.S.D., pe o lungime de 21,9

mp, la est – proprietatea M.A.S.X.H.” pe o lungime de 30 m, iar la vest cu proprietatea S.G. pe o lungime de 17 m) și a unei alte suprafețe de teren de 140

mp cumpărată prin actul de vânzare-cumpărare autentificat la nr. 45233 din 16

decembrie 1938 – și despre care se face mențiunea expresă că „se încorporează

în proprietatea I.M.

Expertiza efectuată atestă că pe

terenul aparținând lui I.M., prin cele două acte de vânzare-cumpărare din 1938

și 1908 – se află clădirea în litigiu, alcătuită din cele două corpuri A și B,

iar Corpul A este o clădire cu trei etaje, iar corpul B este o clădire cu

parter și etaj.

Procesul-verbal nr. 1161/1940 pentru

înființarea cărților funciare, are anexată o schiță în care sunt prezentate

cele două corpuri și delimitarea proprietății autorului reclamanților.

Expertul precizează că, Corpul A a

fost edificat la începutul secolului XX – deducând acest lucru din structura

clădirii (zidărie portantă și planșee din lemn) și din fațada acesteia,

caracteristică acelei perioade.

Accesul la corpul A se realizează

prin clădirea învecinată la est, din str. A. nr. 3-5, printr-un gol realizat în

pereți între cele două clădiri.

Clădirea este separată constructiv

de aceea învecinată la est din str. A. nr. 3-5, care are caracteristici

structurale diferite. Separarea celor două clădiri care în prezent au funcțiuni

comune, se deduce din existența fațadelor diferite la strada, din rostul între

cei doi pereți, ce se vede în golul dat de aceștia, precum și din decalajul

planșeelor celor două clădiri.

Expertul a apreciat față de

configurația încăperilor și compoziția apartamentelor de la etajul clădirii din

str. A., că aceasta a fost hotel, aspect evidențiat și de actul de

vânzare-cumpărare din 1938. În cele două acte de vânzare-cumpărare aparținând

autorului reclamanților, se arată că linia despărțitoare a celor două

proprietăți trece pe la jumătatea pereților dintre bodegă și sălile învecinate,

astfel încât limita proprietăților pe această latură este determinată de linia

pereților, acolo unde aceștia sunt lipiți.

Deschiderea la bulevard a

imobilului, potrivit actului de proprietate din 1908 este comparabilă cu cea a

clădirii existente,13 m, în condițiile în care clădirile alăturate au

deschideri semnificativ mai mari, iar actul de vânzare-cumpărare din 1938 face

referire la amplasarea unui restaurant la parter, situație care se regăsește și

în prezent.

Toate aceste elemente evidențiate în

demersul tehnic al expertului, l-au dus la concluzia potrivit căreia, clădirea

revendicată de reclamanți este așezată pe amplasamentul descris prin cele două

acte de vânzare-cumpărare din 1908 și 1938 și este conformă procesului-verbal

nr. 1161/1940 al comisiei pentru înființarea cărților funciare și schiței de

plan aferentă acestuia.

Municipiul București, parte în

proces, căruia i-a fost comunicată lucrarea de expertiză nu a avut de făcut

obiecțiuni, deși folosește imobilul în litigiu.

Având în vedere faptul că

reclamanții și-au probat dreptul de proprietate asupra imobilului teren și

construcție, că imobilul există și în prezent în starea de la data

naționalizării, nefiind vândut, în aplicarea art. 20 din Legea nr. 10/2001 se

va dispune restituirea acestuia în natură.

Restituirea nu este condiționată de

returnarea vreunor despăgubiri, deoarece naționalizarea s-a realizat fără

plată, iar reclamanții (filele 121 și 122 dosar tribunal) au declarat pe

proprie răspundere că nu au beneficiat de despăgubiri în temeiul vreunei

hotărâri judecătorești anterioare Legii nr. 10/2001 și nici în temeiul acestei

legi.

În cauză, fără suport probator,

instanțele au reținut că imobilul – clădire a suferit transformări (modificări)

esențiale de natură a face incidente dispozițiunile art. 19 din Legea nr. 10/2001

și pct. 19 din normele de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin

H.G. nr. 250/2007, în pofida expertizei și a poziției Municipiului București,

care nici prin întâmpinare și nici pe parcursul procesului nu a susținut

efectuarea vreunor modificări constructive, prin adăugarea unor noi corpuri de

clădire.

În raport de această situație de

fapt mai sus arătată, instanțele au făcut greșit aplicarea în cauză a

dispozițiunilor art. 19 din Legea nr. 10/2001 refuzând reclamanților acordarea

măsurilor reparatorii în natură potrivit art. 20 din Legea nr. 10/2001.

Din această perspectivă și în

temeiul art. 313 C. proc. civ., recursul reclamanților va fi admis, iar

hotărârile pronunțate în cauză casate, în sensul admiterii acțiunii și

obligării Municipiului București să restituie în natură reclamanților imobilul

din București, compus din teren în suprafață de 408 mp și construcția existentă

pe aceasta, compusă din parter și 3 etaje.

Întrucât spațiul în litigiu se află

în folosința Primăriei București funcționând mai multe instituții ale acesteia

(Centrul de Planificare urbană și metropolitană, Direcția Generală de Asistență

Socială – aspect recunoscut și de reclamanți) în cauză se va face aplicarea

art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, spațiul păstrându-și afectațiunea pe o

durată de 3 ani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C ID E

Admite recursul declarat de reclamanții

I.M.V.S.D. și R.A. împotriva deciziei civile nr. 483 din 14 octombrie 2009 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia recurată și sentința civilă nr. 425

din 20 martie 2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, și

rejudecând

Admite acțiunea formulată de I.M.V.S.D. și R.A.

și obligă Municipiul București să restituie în natură reclamanților imobilul

situat în București, compus din teren în suprafață de 408 mp și construcția

existentă pe acesta compusă din parter și 3 etaje.

Restituirea se face în condițiile art. 16 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai

2010.