ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1443/2016

Decizia

nr. 1443/2016

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25 martie

2015, reclamanții A., B., C. și D. au chemat în judecată pârâtul

Municipiul București prin Primar General, solicitând ca, în temeiul Legii

nr. 10/2001 și având în vedere îndrumările obligatorii ale Înaltei

Curți de Casație și Justiție din Decizia nr. XX/2007,

să fie obligat pârâtul să soluționeze pe fond notificarea nr. 51

din data de 18 iunie 2001, privind retrocedarea imobilului situat în

București.

Prin

Sentința nr. 972 din 1 septembrie 2015, Tribunalul București,

secția a IV-a civilă, a admis excepția prematurității

introducerii cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtă,

hotărârea fiind pronunțată cu drept de apel, în termen de 30 de

zile de la comunicare.

Prin

Decizia nr. 172 A din 9 martie 2016, Curtea de Apel București, secția

a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de

apelanții-contestatori A., B., C. și D. împotriva Sentinței

civile nr. 972 din 1 septembrie 2015 pronunțată de Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, hotărâre

pronunțată fiind definitivă.

Împotriva

acestei decizii, la data de 14 martie 2016, reclamanții B., A., C., D. au

formulat recurs.

Dosarul

a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă, la data de 19 mai 2016 și

repartizat completului CF 5.

În

aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ.  a fost întocmit

raportul asupra admisibilității în principiu a recursului,

însușit de membrii completului de judecată la data de 30 mai 2016

și comunicat părților la data de 2 iunie 2016, conform dovezilor

de înmânare aflate la dosar.

La

data de 9 iunie 2016 recurenții-reclamanți au depus punct de vedere

la raport arătând că, în fapt, acțiunea introductivă este o

acțiune în revendicare a cărei valoare depășește

500.000 lei, pentru care legea prevede calea de atac a recursului.

Consideră

că, în mod greșit, instanțele au reținut că trebuie

să aștepte soluționarea procedurilor instituite de Legea nr.

165/2013, având în vedere că nu figurează pe nicio listă sau

tabel întocmit de Primăria municipiului București cu solicitări

nerezolvate, întrucât solicitarea a fost rezolvată, chiar dacă numai

parțial.

Analizând

excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu,

Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri

definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum și

cele neatacate cu recurs.

Conform

prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după

caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a

cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se

pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului

în a cărui circumscripție se află sediul unității

deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu

soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de

competența curții de apel.

De

asemenea, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, dacă prin

prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială

se prevede că hotărârea judecătorească de primă

instanță este definitivă, de la data intrării în vigoare a

Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului

la instanța ierarhic superioară.

Din

interpretarea sistematică a dispozițiilor menționate, rezultă

că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate de

tribunal în materia Legii nr. 10/2001 este apelul, intenția legiuitorului

fiind aceea de a suprima calea de atac a recursului în scopul degrevării

instanței supreme, ca instanță de drept comun în materia

recursului, de soluționarea acestor cauze.

Susținerea

recurenților potrivit căreia acțiunea formulată este o

revendicare, astfel că recursul formulat împotriva deciziei

pronunțate în apel este admisibil, nu poate fi primită, având în

vedere că în cuprinsul cererii introductive recurenții au invocat, ca

temei de drept al acțiunii, prevederile Legii nr. 10/2001 și

îndrumările obligatorii ale Înaltei Curți de Casație și

Justiție din Decizia nr. XX/2007.

De

altfel, instanța de fond, în conformitate cu dispozițiile art. 131 C.

proc. civ., reținând poziția reclamanților exprimată prin

apărător, la termenul de judecată din data de 1 septembrie 2015

a constatat că este competentă material și teritorial a

soluționa cauza, față de prevederile Legii nr. 10/2001.

Pentru

argumentele expuse, din coroborarea textelor legale mai sus menționate,

rezultă că Decizia nr. 172 A din 9 martie 2016 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă, este definitivă, nefiind

supusă prin lege cenzurii căii de atac a recursului, fiind

pronunțată în soluționarea unui apel declarat împotriva unei

hotărâri supuse numai apelului.

Având

în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la

prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ. , Înalta Curte urmează

să respingă recursul formulat, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca inadmisibil, recursul formulat de reclamanții B., C., D., A. împotriva

Deciziei civile nr. 172 A din 9 martie 2016 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără

cale de atac.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 23 iunie 2016.

Procesat

de GGC - GV