ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2312/2015

Decizia nr. 2312/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, s-a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. 41764/G/H din 27 septembrie 2013.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin Sentința nr. 94 din 4 martie 2014, Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinței nr. 94 din 4 martie 2014 a Curții de Apel Cluj a declarat recurs reclamantul A., pentru motive încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 din C. proc. civ.

1.4. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat de completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 3 martie 2015, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin Încheierea de ședință din data de 1 aprilie 2015, recursul a fost admis în principiu și, potrivit prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ. s-a fixat termen de judecată, în ședință, publică, cu citarea părților.

2.1. Recursul este nefondat, fiind respins ca atare pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

2.2. Prin sentința recurată, Curtea de apel a menținut actul administrativ atacat, respingând ca neîntemeiată acțiunea formulată de recurentul-reclamant.

În esență, instanța de fond a constatat că prin Raportul de evaluare nr. 41764/G/H din 27 septembrie 2013, Agenția Națională de Integritate a constatat că recurentul-reclamant, deputat în legislaturile 2004 - 2008 și, respectiv, 2008 - 2012, nu a respectat regimul juridic al conflictului de interese reglementat de Legea nr. 161/2003, prin aceea că a propus și avizat angajarea fiicei sale în funcția de expert în cadrul Biroului parlamentar pe care îl avea în județul Maramureș, încălcând astfel prevederile art. 70 și 71 din această lege.

După cum s-a arătat la pct. 1.3, recurentul-reclamant a invocat motivele de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 4 și, respectiv, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., o hotărâre poate fi casată când instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că instanța de fond și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin imixtiune în atribuțiile puterii legiuitoare, prin aceea că a dat relevanță prevederilor art. 70 și 71 din Legea nr. 161/2003 care conține doar dispoziții de principiu, care nu se regăsește în reglementări concrete privind conflictul de interese pentru membrii Parlamentului României.

În cauză, însă, este necontestat că instanța de fond, ca instanță de contencios administrativ, și-a exercitat controlul de legalitate exclusiv asupra actului administrativ dedus judecății - Raportul de evaluare nr. 41764/G/H din 27 septembrie 2013, iar nu asupra vreunui alt act juridic exceptat, potrivit art. 5 din Legea nr. 534/2004, de la controlul de legalitate atribuit de Constituție instanțelor de contencios administrativ.

Astfel, motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. este nefondat, iar susținerea referitoare la interpretarea și aplicarea prevederilor art. 70 și 71 din Legea nr. 161/2003 reprezintă critici care se circumscriu motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut, în esență, că dispozițiile art. 70 și 71 din Legea nr. 161/2003 nu pot constitui temeiul/reglementarea conflictului de interese în cazul membrilor Parlamentului României, din moment ce Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor a reglementat acest lucru abia după modificarea și completarea sa prin Legea nr. 219/2013.

Într-adevăr, art. 70 din Legea nr. 161/2003 definește noțiunea de conflict de interese, iar art. 71, din aceeași lege, enumeră principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese, însă aceste dispoziții se coroborează cu reglementările întregului act normativ, iar din conținutul Titlului IV al Legii nr. 161/2003 rezultă că regimul incompatibilităților și conflictului de interese se aplică tuturor titularilor de funcții publice, în care se includ atât funcțiile publice administrative, cât și funcțiile de demnitate publică: Președintele României, deputații și senatorii, consilierii prezidențiali și consilierii de stat din Administrația prezidențială, primul ministru, miniștrii, miniștrii delegați, secretarii și subsecretarii de stat, inclusiv funcțiilor asimilate acestora, prefecții și subprefecții, magistrații, aleșii locali, funcționarii publici.

Această interpretare a fost preluată prin Decizia nr. 81/2013 a Curții Constituționale care a statuat că situația senatorilor și deputaților este aceeași cu a celorlalte categorii de demnitari și funcționari publici cărora li se aplică actul normativ, ceea ce confirmă aplicabilitatea aceluiași regim juridic în materia conflictului de interese, atât funcționarilor publici administrativi, cât și celorlalți titulari de funcții/demnități publice.

Recurentul-reclamant a mai susținut că Legea nr. 96/2006 privind Statutul senatorilor și deputaților a fost modificată și completată prin Legea nr. 219/2013, intrată în vigoare la data de 11 iulie 2013 prin care a fost reglementat conflictul de interese în cazul membrilor Parlamentului, iar aplicarea acesteia la situația evaluată pentru perioada 2008 - 2012, reprezintă o încălcare a principiului neretroactivității legii.

Susținerile recurentului-reclamant sunt lipsite de temei, din moment ce nici instanța de fond și nici autoritatea publică intimată nu au reținut ca temei/nu au invocat prevederile Legii nr. 219/2013.

Recurentul-reclamant a mai susținut că instanța de fond, ca și autoritatea administrativă, a reținut în mod nelegal că parlamentarul este un funcționar public deși acesta exercită un mandat public potrivit art. 69 alin. (2) din Constituție, critică lipsită de temei.

Astfel, potrivit dispozițiilor și principiilor constituționale, Parlamentul, ca putere legiuitoare, exercită funcția legislativă a statului, astfel încât deputații și senatorii/membrii Parlamentului, ca urmare a mandatului primit în urma procesului electoral, devin titulari ai funcției publice/funcției de demnitate publică respective.

Recurentul-reclamant a mai susținut că instanța de fond și autoritatea publică administrativă au reținut fără temei existența unui interes al său, precum și a unui conflict de interese.

În cauză, însă, este necontestat faptul că recurentul-reclamant a deținut funcția publică/de demnitate publică în perioada supusă evaluării și că în aceeași perioadă, fiica sa a fost angajată expert la Biroul parlamentar din jud. Maramureș, ca urmare a propunerii sale și avizării contractului individual de muncă.

Or, definiția dată conflictului de interese la art. 70 din Legea nr. 161/2003 este și în sensul definiției de la art. 13 din Anexa (Codul model de conduită pentru funcționarii publici) la Recomandarea R (2000)10 a Comitetului Miniștrilor Consiliului Europei, potrivit căruia "Conflictul de interese se naște în situația în care un funcționar public are un interes personal de natură să influențeze sau să pară a influența exercitarea imparțială și obiectivă a funcției sale oficiale. Interesul personal al funcționarului public cuprinde orice avantaj pentru el însuși sau în favoarea familiei sale, părinților, prietenilor sau persoanelor apropiate".

Recurentul-reclamant a mai susținut că instanța de fond nu a avut în vedere că dispozițiile art. 70 și 71 din Legea nr. 161/2003 au caracter imprevizibil, susțineri care, în opinia instanței de recurs, sunt neîntemeiate.

Astfel, așa cum s-a arătat și mai sus, dispozițiile art. 70 și 71 din Legea nr. 161/2003 trebuie interpretate în mod sistematic cu întreaga reglementare a acestei legi, cu Regulamentele celor două Camere ale Parlamentului, precum și cu prevederile Legii nr. 176/2010, ceea ce conferă un cadru suficient pentru conformarea conduitei persoanelor vizate de regulile conflictului de interese și incompatibilităților.

În concluzie, având în vedere considerentele de mai sus, recursul va fi respins ca nefondat, sentința recurată și actul administrativ atacat fiind legale și temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 94 din 4 martie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2015.

Procesat de GGC - NN