ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.04.2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1098/2016

HOTĂRÂRE
07.04.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1098/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal reclamanta A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, contestație împotriva Raportului de evaluare nr. 32287/G/II întocmit de pârâtă, solicitând anularea acestuia.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin Sentința nr. 189 din 30 iunie 2014, Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea formulată de reclamanta A..

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinței nr. 189 din 30 iunie 2014 a Curții de Apel Timișoara a declarat recurs reclamanta A., pentru motive încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

3.1. Examinarea recursului în completul filtru, în condițiile art. 499 C. proc. civ.

Prin raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, s-a apreciat ca fiind fundamentată soluția de respingere a recursului ca tardiv declarat, reținându-se că acesta a fost formulat cu nerespectarea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii de fond, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Raportul a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 12 noiembrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

3.2. Analizarea condițiilor de admisibilitate în principiu a recursului.

3.2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Recurenta-reclamantă a formulat cerere de repunere în termenul de declarare a recursului.

În motivarea cererii a arătat, în esență, că la momentul primirii hotărârii atacate, a contactat avocatul căruia i-a comunicat faptul că termenul de declarare a recursului este de 30 de zile, astfel cum se menționa în dispozitivul hotărârii.

În opinia sa, în măsura în care termenul de recurs de 30 de zile, reprezintă o eroare materială a primei instanțe, pe care nu a sesizat-o, apreciază că acest fapt reprezintă un motiv temeinic pentru repunerea în termenul de declarare a recursului.

În ceea ce privește cererea de repunere în termenul pentru declararea recursului, instanța urmează a o respinge, întrucât împrejurarea invocată nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 186 din C. proc. civ., care reglementează procedura repunerii în termen.

Analizând, cu prioritate, regularitatea învestirii sale cu recursul de față, Completul de filtru constată că recurenta-reclamantă nu a exercitat în termenul prevăzut de lege calea de atac.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare

Astfel, sentința civilă recurată a fost comunicată reclamantei la data de 11 iulie 2014 iar motivele de recurs au fost depuse ulterior, prin poștă la data de 8 august 2014.

3.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Completul de filtru, în temeiul art. 493 alin. (5) coroborat cu art. 489 alin. (1) C. proc. civ., republicat, va respinge recursul, ca tardiv formulat, decizia urmând a fi comunicată părților.

Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de recurenta-reclamantă.

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 189 din 30 iunie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 aprilie 2016.

Procesat de GGC - MM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-10-10
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2925/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. 1043/59/2014 din data de 16 iulie 2014, r
ÎCCJ 2018-03-20
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1208/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și
ÎCCJ 2015-02-18
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 699/2015
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 85 din 18 aprilie 2014, Curtea de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, a admis e
ÎCCJ 2017-05-11
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1727/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a sol
ÎCCJ 2017-03-30
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1318/2017
Decizia nr. 1318/2017 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal
Sursă