ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1727/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1727/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de Evaluare nr. x din 21.05.2014 întocmit de pârâtă.
1.2. Prin sentința nr. 307 din 12.11.2014, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A. și a dispus anularea Raportului de evaluare nr. x din 21.05.2014 emis de pârâtă.
Calea de atac exercitată
2.1. Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
2.2. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru
Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14 iunie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Totodată, completul de filtru, prin încheierea de ședință din 4 octombrie 2016, a admis în principiu recursul formulat și, potrivit prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a fixat termen de judecată în ședința din data de 16 martie 2017, dispunând citarea părților.
Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.
3.1. Recursul este întemeiat, fiind admis potrivit considerentelor care vor fi prezentate în continuare.
3.2. Așa cum s-a menționat la pct. 1.2 al prezentei decizii, instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamantul A. și a dispus anularea Raportului de evaluare nr. x/21.05.2014 emis de autoritatea pârâtă.
Din considerentele soluției, rezultă că instanța de fond a reținut că, în cauză, nu s-a contestat deținerea simultană de către reclamant a funcției de Primar al Comunei Bocsig și a calității de membru/reprezentant al A. "MCP Întreprindere familială", care, după cum rezultă din art. 4 lit. a) al O.U.G. nr. 44/2008, i-a conferit calitatea de comerciant persoană fizică. Ceea ce susține reclamantul este faptul că, în ciuda coexistenței celor două calități, acesta nu s-a manifestat în sensul încălcării dispozițiilor legale.
Instanța de fond a reținut că reclamantul nu a avut vreodată intenția de a se amplasa într-o situație de incompatibilitate, ci, dimpotrivă, a acționat pentru a evita ivirea unei astfel de situații. Neavând studii juridice, acesta s-a adresat secretarului comunei, fost consilier juridic, considerat persoana îndreptățită să furnizeze o interpretare calificată a dispozițiilor legale, în considerarea faptului că, potrivit art. 116 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, este funcționar public de conducere, cu studii superioare juridice, iar potrivit art. 117 lit. a) și e) din aceeași lege, avizează pentru legalitate actele autorităților publice locale, asigurând transparența și comunicarea de către aceste autorități a actelor întocmite, precum și în considerarea faptului că, potrivit art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, acesta este obligat să sesizeze prefectul pentru emiterea unui ordin de constatare a încetării de drept a mandatului de ales local, în ipoteza existenței unei situații de incompatibilitate.
A mai reținut instanța de fond că Nota de constatare încheiată sub nr. 7410 din 14.11.2013 de Instituția Prefectului Județului Arad, cu ocazia controlului tematic desfășurat la sediul Primăriei Comunei Bocsig, care, la pct. 6, referitor la "urmărirea realizării Programului de aplicare a prevederilor Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției", consemnează că nu au fost identificate situații cu privire la incompatibilități în exercitarea funcțiilor de demnitate publică alese la nivelul autorităților locale, în comună.
Totodată, a subliniat instanța de fond, după validarea primului său mandat de primar, în anul 2004, nu a mai exercitat activitate în cadrul A. "MCP Întreprindere familială", activitățile acesteia fiind preluate de către soția sa, trebuie concluzionat că acesta nu mai poate fi calificat drept comerciant persoană fizică, astfel cum s-a reținut prin raportul pârâtei.
A mai reținut instanța de fond că probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că renunțarea reclamantului la calitatea de membru/reprezentant al întreprinderii familiale a fost făcută opozabilă și terților, începând cu data de 5.06.2014, în baza actului adițional prezentat spre vedere pârâtei, alăturat punctului de vedere transmis.
În raport cu aceste aspecte, instanța de fond a constatat că Raportul de evaluare nr. x/21.05.2014, atacat în speță este lipsit de temeinicie și, prin urmare, nelegal în sens larg, motiv pentru care a dispus anularea acestuia.
3.3. În recursul formulat, așa cum s-a menționat la pct. 2.1 al prezentei decizii, Agenția a invocat motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, susținând că soluția instanței de fond este nelegală.
În concret, instanța de recurs a constatat că autoritatea recurentă a susținut, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod eronat dispozițiile legale incidente în cauză: art. 131 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, art. 87 alin. (1) lit. g), art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, art. 11 și 31 din O.U.G. nr. 44/2008, art. 5 alin. (1), art. 21 lit. h), art. 22 din Legea nr. 26/1990, republicată.
3.4. Dispozițiile legale incidente în cauză sunt și au următorul conținut:
- Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței m exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției:
Art. 87 - (1) "Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu: g) calitatea de comerciant persoană fizică;
Art. 91 alin. (3) Alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcție. Alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor prezentei secțiuni este obligat să demisioneze din una dintre funcțiile incompatibile în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi".
- Legea nr. 31/1990 (r2) - privind societățile comerciale:
" Art. 131 alin. (4) Pentru a fi opozabile terților, hotărârile adunării generale vor fi depuse în termen de 15 zile la oficiul registrului comerțului, spre a fi menționate în registru și publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
- O.U.G. nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale:
Art. 11. - (1) "Înregistrarea în registrul comerțului a persoanei fizice autorizate, a întreprinderii individuale și a întreprinderii familiale se face în baza rezoluției motivate a directorului oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal.
(2) Dacă socotește îndeplinite condițiile prevăzute de art. 8 și 9, directorul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal va dispune înregistrarea în registrul comerțului și autorizarea funcționării persoanei fizice autorizate, a întreprinderii individuale și a întreprinderii familiale. Prin aceeași rezoluție va dispune și înregistrarea în registrul comerțului a declarației-tip pe propria răspundere date conform prevederilor Legii nr. 359/2004, cu modificările și completările ulterioare. Dispozițiile art. 17 din Legea nr. 359/2004, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la transmiterea declarațiilor-tip către autoritățile publice competente, se aplică în mod corespunzător.
(3) Dacă documentele depuse în susținerea cererii sunt incomplete, directorul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal va dispune prin rezoluție motivată acordarea unui termen de maximum 15 zile pentru completarea acestora. Termenul va fi comunicat solicitantului fie pe loc, dacă este prezent, fie prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. În toate cazurile se vor indica documentele care urmează să fie depuse până la termenul acordat. La cererea motivată a solicitantului, termenul de 15 zile poate fi prelungit.
(4) În cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile legale, directorul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal va dispune prin rezoluție motivată respingerea cererii de înregistrare în registrul comerțului și de autorizare a funcționării pentru persoana fizică autorizată, întreprinderea individuală sau întreprinderea familială solicitantă, precum și a înregistrării declarației-tip pe propria răspundere date conform Legii nr. 359/2004, cu modificările și completările ulterioare.
(5) Rezoluțiile directorului oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal cu privire la înmatriculare și orice alte înregistrări în registrul comerțului, conform prezentei ordonanțe de urgență, se execută de îndată, în baza lor efectuându-se înregistrările dispuse prin acestea, fără nicio altă formalitate.
Art. 31 - Membrii întreprinderii familiale sunt comercianți persoane fizice de la data înregistrării acesteia în registrul comerțului și răspund solidar și indivizibil pentru datoriile contractate de reprezentant în exploatarea întreprinderii cu patrimoniul de afectațiune, dacă acesta a fost constituit, și, în completare, cu întreg patrimoniul, corespunzător cotelor de participare prevăzute la art. 29 alin. (1)".
- Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului:
Art. 21:
" În registrul comerțului se vor înregistra mențiuni referitoare la: h) orice modificare privitoare la actele, faptele și mențiunile înregistrate".
Art. 22 (1):
" Comerciantul are obligația să solicite înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor prevăzute la art. 21, în cel mult 15 zile de la data actelor și faptelor supuse obligației de înregistrare.
(2) Înregistrarea mențiunilor se poate face și la cererea persoanelor interesate, în termen de cel mult 30 de zile de la data când au cunoscut actul sau faptul supus înregistrării.
(3) Mențiunile se înregistrează din oficiu, în termen de 15 zile de la data primirii copiei legalizate a hotărârii definitive referitoare la faptele și actele prevăzute la art. 21 lit. e), f) și g), cu excepția cazului în care legea dispune altfel.
(4) Faptul că mențiunile pot fi înregistrate și la cererea altor persoane sau din oficiu nu scutește pe comerciant de obligația de a cere efectuarea lor".
În cauză, așa cum a reținut și instanța de fond, este necontestat faptul că, în perioada supusă verificării intimatul-reclamant a deținut începând cu data de 17.06.2008, atât funcția de primar, cât și calitatea de comerciant persoană fizică - A. MCP Întreprindere Familială, înregistrată cu nr. RCF2/63/2002.
Or, din interpretarea prevederilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 rezultă că funcția de primar este incompatibilă cu "calitatea de comerciant persoană fizică".
Dispozițiile legale citate mai sus au fost interpretate în mod greșit de instanța de fond, situațiile reținute de judecătorul fondului nefiind în măsură să afecteze legalitatea și temeinicia raportului de evaluare.
Astfel, faptul că intimatul-reclamant a consultat secretarul comunei în legătură cu existența/inexistența stării de incompatibilitate, nu este în măsură să îl exonereze de răspundere și nici să aibă efectele pretinse.
De asemenea, nici împrejurarea că, în Nota de constatare nr. 7410 din 14.11.2013 întocmită la controlul efectuat, reprezentanții Instituției Prefectului au consemnat că la nivelul comunei Bocsig nu au fost identificate situații de incompatibilitate în exercitarea funcției publice, nu poate constitui un argument valabil în sensul exonerării de răspunderea disciplinară.
Nici faptul că intimatul-reclamant nu ar mai fi exercitat nicio activitate în cadrul întreprinderii familiale nu are semnificația juridică pretinsă de intimatul-reclamant și acceptată/însușită de judecătorul fondului, din moment ce prevederile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 nu se referă la exercitarea activității de comerciant persoană fizică, ci la simpla deținere a calității de comerciant persoană fizică.
În concluzie, soluția instanței de fond este nelegală și temeinică, recursul fiind întemeiat, iar actul administrativ atacat fiind legal și temeinic.
Astfel fiind, recursul va fi admis, sentința pronunțată va fi casată și, rejudecând cauza, acțiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței nr. 307 din 12 noiembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința recurată și respinge acțiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2017.