ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2480/2015

Decizia nr. 2480/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 21 august 2013, reclamanta SC A. SA, prin Cabinet Individual de Practician în Insolvență B., a solicitat obligarea pârâtelor Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Argeș și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova la plata, în solidar, a următoarelor sume:

- 5.000.000 RON reprezentând prejudiciu material cauzat prin anularea Autorizațiilor de utilizator final nr. 9 din 25 iunie 2008 și nr. 11 din 2 octombrie 2008;

- 2.000.000 RON reprezentând beneficiu nerealizat; 100.000 RON prejudiciu moral.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Decizia nr. 12 din 25 martie 2009 Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Argeș a dispus anularea Autorizațiilor de utilizator final nr. 9 din 25 iunie 2008 și nr. 11 din 2 octombrie 2008, iar prin Decizia nr. 3 din 7 mai 2009 s-a respins contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva Deciziei nr. 12 din 25 martie 2009.

Reclamanta s-a adresat justiției, iar prin Decizia nr. 2227/R din 22 noiembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. x/46/2011, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus anularea Deciziei nr. 3 din 7 mai 2009 emisă de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova și a Deciziei nr. 12 din 25 martie 2009 emisă de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Argeș.

Reclamanta a mai arătat că din cauza anulării autorizației de utilizator final a fost în imposibilitate de a onora obligațiile contractuale și nu a mai putut să se redreseze din punct de vedere economic și financiar, fiind nevoită să solicite Tribunalului Comercial Argeș deschiderea procedurii de insolvență, cerere admisă la data de 17 august 2011 în Dosarul nr. y/1259/2011.

Prin sentința nr. 15 din 16 ianuarie 2015, Tribunalul Argeș, secția civilă - Complet specializat de contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, reținând incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și faptul că valoarea obiectului cererii reclamantei este mai mare de 1.000.000 RON.

Prin sentința nr. 61 din 22 aprilie 2015, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, constatând ivit conflictul negativ de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut că anularea autorizațiilor de utilizator final a generat o serie de măsuri de natură fiscală luate de alte organe decât cele care au anulat respectivele autorizații, iar acest fapt nu poate conduce la concluzia că pretențiile rezultate din anularea autorizațiilor pot fi soluționate de instanțe de contencios fiscal competente în raport de rangul de autoritate centrală al autorităților fiscale implicate ulterior în procesul de stabilire a obligațiilor reclamantei față de bugetul de stat, ca efect al anulării autorizațiilor.

De altfel, implicarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală a fost doar de la nivelul de autoritate învestită cu soluționarea contestației administrative împotriva unui act de impunere emis de o autoritate de nivel local și se constată că aceasta s-a realizat doar prin emiterea Deciziei nr. 452 din 15 decembrie 2009, iar nu și ulterior în soluționarea pe fond a contestației administrative, dispusă de instanțele judecătorești.

În concluzie, Curtea de apel a constatat că, în speță, competența de soluționare a cauzei în primă instanță aparține tribunalului în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, întrucât obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă acoperirea prejudiciului suportat de reclamantă prin anularea unor acte emise de autorități publice vamale și fiscale de nivel local, fiind fără relevanță cuantumul prejudiciului pretins.

Înalta Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA are ca obiect obligarea pârâților Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești la plata prejudiciului material, beneficiului nerealizat și a daunelor morale, toate acestea fiind cauzate prin anularea Autorizațiilor de utilizator final nr. 9 din 25 iunie 2008 și nr. 11 din 2 octombrie 2008.

Prin Decizia nr. 12 din 25 martie 2009, Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Argeș a dispus anularea Autorizațiilor de utilizator final nr. 9 din 25 iunie 2008 și nr. 11 din 2 octombrie 2008, iar prin Decizia nr. 3 din 7 mai 2009 s-a respins contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva Deciziei nr. 12 din 25 martie 2009.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 2227/R din 22 noiembrie 2011, a dispus anularea Deciziei nr. 3 din 7 mai 2009 emisă de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova și a Deciziei nr. 12 din 25 martie 2009 emisă de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Argeș.

Înalta Curte reține că despăgubirile solicitate de reclamantă constituie strict o consecință a anulării de către instanța de contencios administrativ actelor administrative prin care organele fiscale au dispus anularea Autorizațiilor de utilizator final nr. 9 din 25 iunie 2008 și nr. 11 din 2 octombrie 2008.

Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „ când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubiri curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei”, iar potrivit alin. (2) „cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente, în termenul de 1 an prevăzut de art. 11. alin. (2)”.

Astfel, în materia contenciosului administrativ, acordarea despăgubirilor cauzate prin emiterea unui act administrativ fiscal nelegal se poate solicita odată cu acțiunea în anularea actului sau cu acțiunea în obligare, printr-o cerere accesorie, ce urmează soarta cererii principale, sau după anularea actului de către instanța de contencios administrativ, în termen de un an de la data cunoașterii pagubei, dacă paguba nu a fost cunoscută la data judecății, prin acțiune principală, adresată instanței de contencios administrativ și fiscal.

Din interpretarea dispozițiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care instituie regula în materia contenciosului administrativ și ale art. 19 din aceeași lege, care instituie excepția, rezultă că acțiunea în răspundere patrimonială are un caracter subsecvent acțiunii în anularea actului.

În speță, Înalta Curte constată că cererea reclamantei de acordare a despăgubirilor a fost precedată de o acțiune îndreptată împotriva actului administrativ care a fost finalizată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă de admitere a acțiunii și de anulare a actului administrativ nelegal.

Astfel, Înalta Curte constată că, în această materie, între capătul de cerere având ca obiect anularea actului și cel în despăgubiri există un raport de accesorietate, ultimul împărtășind soarta primului.

În raport de aceste aspecte și având în vedere că decizia prin care au fost anulate autorizațiile de utilizator final a fost emisă de autorități publice fiscale de nivel local, acțiunea în anularea acestora fiind soluționată în primă instanță de către Tribunalul Argeș, Înalta Curte constată că, potrivit art. 19 alin. (2) raportat la art. 10 din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a acțiunii în despăgubiri aparține Tribunalului Argeș.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Argeș, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC A. SA, prin administrator judiciar Cabinet Individual de Practician în Insolvență B., în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Agenția Națională de Administrare Fiscală, în favoarea Tribunalului Argeș, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2015.

Procesat de GGC - LM