ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1255/2016

Decizia nr. 1255/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., a solicitat în contradictoriu cu B., sa se constate nelegalitatea Hotărârii Consiliului de Administrație al B. nr. 6 din 12 martie 2014.

În motivarea cererii, prin decizia atacata, Consiliul de Administrație al B. a dispus suspendarea exercitării dreptului de vot al reclamantului și al domnului C., în calitate de acționari ai SC D. SA, precum și interzicerea achiziționării de către reclamant și de către celalalt acționar menționat anterior, de acțiuni ale SC D. SA.

Totodată B. a instituit obligația SC D. SA de a aduce la cunoștința B. orice modificare privind deținerile de acțiuni ale reclamantului A.

Cu privire la nulitatea absoluta a Hotărârii Consiliului de administrație al B. nr. 6 din 12 martie 2014, reclamantul a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 233 alin. (2) din O.U.G. nr. 99/2006 "actele cu privire la o instituție de credit, prin care sunt dispuse masuri sau sunt aplicate sancțiuni potrivit prezentului capitol se emit de către guvernatorul, prim-viceguvernatorul sau viceguvernatorul B., cu excepția masurilor prevăzute la art. 226 alin. (2) lit. g) și a) sancțiunilor prevăzute de art. 229, alin. (1) lit. d) și e), a căror aplicare este de competenta consiliului de administrație".

Astfel, potrivit art. 226 alin (1) lit. g) din O.U.G. nr. 99/2006 "B. poate sa dispună următoarele masuri: g) sa instituie supravegherea speciala sau după caz, administrarea speciala asupra instituției de credit ori sa dispună masuri de stabilizare, potrivit dispozițiilor cuprinse in prezenta ordonanța de urgenta", iar potrivit art. 229 alin. (1) lit. d) „retragerea aprobării acordate persoanelor prevăzute la art. 108 alin (1)” și lit. e), „retragerea autorizației acordate instituției de credit".

În același sens, a menționat ca măsura suspendării dreptului de vot al acționarilor instituției de credit este prevăzuta de art. 230 din actul normativ amintit, fiind în lumina textelor menționate mai sus, atribuția exclusiva a guvernatorului, prim viceguvernatorului sau viceguvernatorilor B.

Din textele menționate mai sus, rezultă că măsura cuprinsa în Decizia nr. 6 din 12 martie 2014 cu privire la suspendarea dreptului de vot al reclamantului în calitate de acționar majoritar al SC D. SA a fost luata de Consiliul de Administrație al B. cu încălcarea competentei legale, aspect care atrage nulitatea absoluta a acesteia.

În ceea ce privește netemeinicia măsurii suspendării dreptului său de vot, în calitate de acționar al SC D. SA, reclamantul a susținut că aceasta este abuziva și îi încalcă dreptul de proprietate prin suprimarea atributului de dispoziție, fiind luată cu nesocotirea dispozițiilor legale în materie și cu aprecierea greșita a situației de fapt.

A mai precizat reclamantul că faptele pentru care este cercetat nu au legătura cu activitatea bancara, iar pe de alta parte îi este încălcată prezumția de nevinovăție.

De asemenea, a arătat că situațiile în care dreptul de vot al acționarilor unei bănci poate fi suspendat de B. sunt circumstanțiate în O.U.G. nr. 113/2009 privind serviciile de plata, deopotrivă aplicabila instituțiilor de credit conform prevederilor art. 2, lit. a) din acest act normativ, cu aplicarea art. 7 alin (1) pct. 10 lit. a) din O.U.G. nr. 99/2006 privind titlurile de credit și adecvarea capitalului.

În plus, potrivit dispozițiilor art. 70 din același act normativ "B. poate dispune suspendarea exercitării dreptului de vot aferente participațiilor deținute de acționarii sau asociații respectivi în privința deciziilor referitoare la activitatea de prestare de servicii de plata", și nu de plano, cu privire la toate deciziile adunării generale a acționarilor supuse votului acestora.

Pârâta B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de netimbrare, excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată și excepția tardivității, iar pe fond, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Cu titlu prealabil, pârâta a susținut că pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a aflat înregistrat Dosarul nr. x/1/2014, având ca obiect cererea formulată de contestatorul A. privind anularea Hotărârii Consiliului de administrație al B. nr. 6 din 12 martie 2014 prin care s-a dispus suspendarea exercitării drepturilor de vot al contestatorului, în calitate de acționar al SC D. SA, precum și interzicerea achiziționării de acțiuni ale SC D. SA.

La termenul de judecată din data de 8 octombrie 2014, instanța de judecată a luat act de renunțarea contestatorului la judecata acestei contestații. formulate împotriva Hotărârii nr. 6 din 12 martie 2014.

Având în vedere această împrejurare și ținând cont de prevederile art. 494 C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 406 alin. (6) C. proc. civ., renunțarea contestatorului este definitivă, astfel că apare ca inadmisibilă formularea unei noi acțiuni cu același obiect și între aceleași părți.

Relativ la excepția de netimbrare a cererii, pârâta a arătat că, în cauza dedusă judecății, instanța a fost sesizată cu o cerere neevaluabilă în bani, iar conform dispozițiilor art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 27 al O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, iar orice alte acțiuni sau cereri neevaluabile în bani, cu excepția celor scutite de plata taxei judiciare de timbru potrivit legii, se taxează.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, s-a susținut că, față de petitul cererii de chemare în judecată, respectiv constatarea nulității absolute a Hotărârii Consiliului de administrație al B. nr. 6 din 12 martie 2014, procedura care reglementează anularea unei hotărâri a Consiliului de administrație al B. este cea prevăzută de art. 275 din O.U.G. nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, act normativ special și de strictă interpretare și aplicare.

Astfel, a apreciat că este inadmisibilă contestarea, direct, la instanța de judecată a Hotărârii Consiliului de administrație nr. 6 din 12 martie 2014.

Cu privire la excepția tardivității acțiunii, pârâta a susținut că, potrivit prevederilor art. 275 din O.U.G. nr. 99/2006, contestatorul avea la dispoziție un termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii Consiliului de administrație nr. 9 din 6 mai 2014 să formuleze contestație la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv dovada comunicării acestei hotărâri către contestator, rezultă că i-a fost adusă la cunoștință la data de 21 mai 2014.

Pe fondul cererii de chemare în judecată, s-a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

Prin cererea adițională înregistrată la data de 19 noiembrie 2015, reclamantul A. a formulat un capăt de cerere suplimentar, solicitând să se constate nelegalitatea Hotărârii Consiliului de Administrație al B. nr. 9 pronunțată în data de 6 mai 2014 și, pe cale de consecință, anularea acesteia.

În ceea ce privește motivele de nelegalitate ale Hotărârii nr. 9 din 6 mai 2014, reclamantul a invocat neconvenționalitatea art. 230 din O.U.G. nr. 99/2006 care prevăd posibilitatea aplicării acestei măsuri de sancționare, anume suspendarea exercițiului drepturilor de vot, raportat la prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1, adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit art. 20 alin. (2) din Constituția României, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

În ceea ce privește art. 1 din Protocolul nr. 1, adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Reclamantul a arătat, pe de o parte, că suspendarea exercitării dreptului de vot conduce la imposibilitatea exercitării atributelor folosinței și dispoziției în ceea ce privește acțiunile respective, putând conduce astfel la privarea de proprietate, iar pe de altă parte, potrivit prevederilor legale, acționarii față de care s-a dispus măsura în discuție nu mai pot achiziționa noi acțiuni ale instituției de credit, persoană juridică română.

Dacă măsura suspendării drepturilor de vot prevăzută la alin. (1) este aplicată acționarilor reprezentând întregul capital social, B. poate hotărî retragerea autorizației instituției de credit, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 255.

În plus, potrivit art. 231 alin. (3) din actul normativ, măsura sancționatorie privind suspendarea exercitării drepturilor de vot ale acționarului sau acționarilor responsabili își încetează efectele la data la care achiziționarea unei dețineri calificate ori majorarea acesteia este aprobată în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, cu aplicarea corespunzătoare a procedurii prevăzute la art. 25 alin. (9).

Rezultă că această măsura are drept consecință înlăturarea în mod indirect a acționarului din cadrul instituției de credit, acesta fiind forțat să înstrăineze acțiunile pe care le deține, fiind practic exclus dintr-o entitate pe care a constituit-o.

Deși, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, anterior citat, există posibilitatea unei ingerințe în dreptul de proprietate al reclamantului, această ingerință trebuie să respecte cerințele proporționalității. Or, în prezenta speță, măsura suspendării exercitării dreptului de vot nu îndeplinește aceste cerințe, având în vedere consecințele grave, anterior menționate, pe care le produce în ceea ce îl privește pe acționar.

S-a arătat de către reclamant că în cadrul actelor administrative individuale atacate se menționează faptul că aceasta a fost dispusă în temeiul art. 230 din O.U.G. nr. 99/2006, dar și în conformitate cu alte acte normative emise de către B.

În opinia reclamantului, Regulamentele B. nr. 6/2008 și nr. 11/2007 nu sunt direct aplicabile în cauza dedusă judecății.

Art. 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 11/2007 instituie norme juridice cu privire la procedura, condițiile de autorizare și documentația ce trebuie prezentată B. în procesul de autorizare a băncilor.

În ceea ce privește art. 85 din același Regulament B. nr. 11/2007, referitoare la criteriile de evaluare a acționarilor semnificativi, acestea detaliază procedura menționată la art. 12, în cadrul autorizării instituției de credit respective.

Pe parcursul funcționării instituției de credit, aceasta fiind o entitate juridică distinctă de acționar, având organe de reprezentare, măsura suspendării exercitării dreptului de vot al acționarului trebuie dispusă în momentul în care există dubii serioase cu privire la acționarul respectiv.

Reclamantul a susținut că măsura suspendării exercitării dreptului de vot este nelegală, având în vedere că nu s-a demonstrat de către B. faptul că aspectele invocate de către aceasta pot conduce la dubii serioase în ceea ce privește reputația acționarului.

S-a menționat că o condamnare a acționarului semnificativ sau adoptarea unei măsuri preventive cu privire la acesta nu conduce, automat, la neîndeplinirea criteriului reputației acționarului respectiv, ci aceasta trebuie analizată de la caz la caz.

A menționat, de asemenea, că în momentul în care s-a dispus condamnarea la pedeapsa închisorii cu executare a reclamantului, B. nu a adoptat o astfel de măsură. Faptul că, ulterior executării acestei condamnări, acesta a fost arestat preventiv, nu poate conduce, pur și simplu, la neîndeplinirea criteriilor respective.

Mai mult, B. a motivat adoptarea acestei soluții și pe faptul că dl. A. și dl. C. ar fi acționat concertat, având în vedere împuternicirile de a exercita dreptul de vot în numele celuilalt în cadrul Adunărilor generale ale acționarilor SC D. SA. Or, faptul de a fi acționat în această modalitate nu este sancționat de legislația bancară.

Mai mult, din analiza procurilor în baza cărora s-a luat această măsură, nici nu rezultă faptul că cei doi acționar ar fi acționat în această modalitate.

Potrivit prevederilor art. 125 din Legea nr. 31/1990 privind societățile, aplicabilă cu titlu de drept comun în ceea ce privește instituțiile de credit, acționarii pot fi reprezentați, în adunările generale chiar de către alți acționari. Din această perspectivă și acest motiv este o falsă premisă a măsurii suspendării exercitării dreptului de vot al dlui. A.

De asemenea, din înscrisurile aflate la dosar, anume Raport de supraveghere, încheiat la data de 19 februarie 2014, de către B., Direcția Supraveghere și Nota de constatare, emisă de către B., Direcția de Supraveghere cu nr. VI/1/2760 din 24 februarie 2014, nu se poate stabili că există o legătură de cauzalitate între conduita d-lor A. și C. și faptul că profilul de risc al băncii a crescut.

Așadar, nu a fost dovedit faptul că riscul de credit și riscul operațional ar fi crescut, din cauza conduitei dlui. A., condamnat la pedeapsa cu închisoarea și arestat preventiv (în dosare diferite și cu privire la fapte distincte).

În ceea ce privește prevederile Regulamentului nr. 6/2008, acesta este incident în cazul în care se produc modificări, în cadrul instituției de credit care sunt supuse notificării și/sau aprobării de către B.

În opinia reclamantului, nu se poate considera faptul că, prin diminuarea numărului membrilor Consiliului de Supraveghere s-ar fi ajuns la apariția vreunui risc pentru instituția de credit, având în vedere că nu s-a dovedit legătura dintre aceasta decizie și profilul de risc al instituției bancare.

De asemenea, potrivit prevederilor Regulamentului nr. 6/2008, se stabilesc măsuri specifice în această situație. Exempli gratia, numai în cazul în care numărul membrilor directoratului va scădea sub numărul prevăzut de lege, se va convoca organul competent, care va proceda la numirea unor noi persoane în această calitate. Ori, având în vedere că în situația de față, reducerea numărului membrilor din Consiliul de Supraveghere reprezintă în mod evident un fals argument pentru a dispune măsura anterior menționată.

Din acest punct de vedere, având în vedere că, în momentul în care contestatorul a fost condamnat la pedeapsa închisorii cu executare nu s-a dispus această măsură, simpla arestare preventivă a acționarului semnificativ al SC D. SA nu este de natură să conducă la suspendarea exercitării dreptului de vot, având în vedere prezumția de nevinovăție care intervine în ceea ce îl privește pe reclamant până la pronunțarea unei sentințe judecătorești.

Mai mult, sunt premise false aspectele menționate referitoare la profilul de risc al băncii și la pretinsa acțiune concertată, având în vedere că nu s-a dovedit faptul că există o legătură între măsura arestării preventive și pretinsa creștere a profilului de risc al instituției de credit. Or, simpla măsura a arestării preventive nu este suficientă, fiind necesar ca aceasta să conducă la existența unor dubii în ceea ce privește reputația acționarului, care nu au fost dovedite de către B.

Înlăturând aspectele referitoare la care nu se poate stabili o legătură de cauzalitate, unicul motiv pentru care s-a dispus această măsură constă în arestarea preventivă. Din această perspectivă, numai arestarea preventivă nu este de natură să conducă la măsura suspendării exercitării dreptului de vot, ci aceasta trebuie să conducă la apariția unor dubii cu privire la acționarul respectiv, aspecte neîndeplinite în cauză.

Un alt motiv de nelegalitate al Hotărârii invocat de reclamant constă în nerespectarea prevederilor art. 234

1

alin. (2) din O.U.G. nr. 99/2006, potrivit cărora în cazul în care B. evaluează buna reputație a persoanelor care asigură administrarea și sau/conducerea unei instituții de credit, precum și a acționarilor respectivei acesteia, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, B. consultă baza de date centralizată a sancțiunilor, pe care Autoritatea Bancară Europeană o administrează. Or, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei nu rezultă că B. și-ar fi îndeplinit această obligație.

Pârâta a formulat întâmpinare la cererea adițională depusă de reclamant, prin care a solicitat să se dispună respingerea acțiunii în anulare astfel cum aceasta a fost precizată, în principal, ca inadmisibilă, în subsidiar, ca tardiv formulată, iar într-un al doilea subsidiar, ca neîntemeiată.

În susținerea excepției inadmisibilității, pârâta a arătat că față de prevederile art. 275 alin. (2) din O.U.G. nr. 99/2006, petitul acțiunii în anulare prin care s-a solicitat anularea hotărârii de suspendare este inadmisibil, deoarece aceasta nu poate fi atacată direct în fața instanțelor de judecată.

De asemenea, petitul acțiunii în anulare prin care s-a solicitat anularea hotărârii de suspendare este inadmisibil și în lumina dispozițiilor art. 8 alin. (1) coroborat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

În acest context, mai trebuie precizat și că la data de 24 martie 2014, Hotărârea de Suspendare a fost atacată direct la Înalta Curte de Casație și Justiție și de către domnul C., un alt acționar al SC D. SA formându-se Dosarul nr. x/1/2014.

Având în vedere că și această acțiune în anulare a fost îndreptată, în mod greșit, direct împotriva Hotărârii de Suspendare (iar nu împotriva hotărârii Consiliului de Administrație al B. prin care s-a soluționat contestația administrativă), prin Decizia nr. 2238 din 29 mai 2015 (încă neredactată) instanța supremă a dispus respingerea sa ca inadmisibilă.

În ceea ce privește excepția tardivității acțiunii în anulare sub aspectul capătului de cerere pentru anularea hotărârii de respingere a contestației, s-a susținut că potrivit art. 275 alin. (2) din O.U.G. nr. 99/2006, termenul de contestare în instanță a deciziei pronunțate de către Consiliul de Administrație al B. cu privire la contestația administrativă este de 15 zile de la comunicarea respectivei hotărâri către partea interesată.

În speță, hotărârea de respingere a contestației a fost comunicată reclamantului la data de 21 mai 2014, astfel că introducerea cererii adiționale prin care se solicită anularea acestei hotărâri după o perioadă mai mare de un an de la data comunicării sale este în mod evident tardivă.

Asupra excepției inadmisibilității și excepției formulării contestației astfel cum a fost formulată la data de 13 martie 2015 și completată la data de 19 noiembrie 2015, prin cerere adițională, Curtea apreciază pentru următoarele considerente că excepțiile nu pot fi reținute în raport de dispozițiile art. 204 C. proc. civ. și art. 275 și următoarele din O.U.G. nr. 99/2009.

Contestatorul a sesizat prezenta instanței solicitând anularea Hotărârii nr. 6 din 12 martie 2004 al B. prin care s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de vot al contestatorului A. în calitate de acționar al SC D. SA precum și interzicerea achiziționării de acțiuni ale SC D. SA.

În raport de această hotărâre se invocă motive de nulitate în principal și aspecte de netemeinicie în subsidiar.

Ulterior, la data de 19 noiembrie 2015 contestatorul în raport de dispozițiile art. 275 alin. (2) din O.U.G. nr. 99/2006 și-a completat acțiunea, prin cerere adițională solicitând și anularea Hotărârii nr. 9 din 6 mai 2014 a Consiliului de administrație al B. prin care s-a respins contestația administrativă formulată împotriva Hotărârii nr. 6 din 12 martie 2014. aceasta deoarece în raport de dispozițiile speciale aplicabile respectiv art. 275 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 99/2006 privind instituțiile de audit și aducerea capitalului singura hotărâre administrativă admisibilă a fi contestată la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, o reprezintă Hotărârea nr. 9/2014, dată în soluționarea contestației administrative.

Curtea apreciază că în raport de dispozițiile art. 204 C. proc. civ. este admisibilă contestația contestatorului astfel cum a fost formulată și completată apreciind că primul termen în care părțile au fost legal citate în prezenta cauză a fost termenul din 19 noiembrie 2015 dată la care contestatorul a depus prezenta completare privind contestația formulată prin care a precizat că înțelege să conteste și Hotărârea nr. 9 din 6 mai 2014 prin care Consiliul de Administrație al B. i-a respins contestația administrativă.

Față de Hotărârea nr. 9/2014 contestatorul a invocat neconvenționalitatea art. 230 din O.U.G. nr. 99/2006 care prevăd posibilitatea aplicării acestei măsuri de sancționare, raportat la prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, solicitând ca instanța să facă aplicarea art. 20 alin. (2) din Constituția României.

Curtea nu va aprecia că introducerea altor cauze având ca obiect Hotărârea nr. 6/2014 și renunțarea la judecată ar reprezenta un impediment pentru introducerea prezentei contestații, neputându-se reține existența unui abuz de drept procesual din partea contestatorului.

În ceea ce privește excepția tardivității formulării contestației în raport de dispozițiile art. 275 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 66/2006 pe motivul nerespectării de către contestator a termenului de 15 zile de la comunicarea Hotărârii nr. 6/2014 respectiv a aceluiași termen de contestare a Hotărârii nr. 9/2014 în fața Înaltei Curții de Casație și Justiție.

Curtea constată că ambele hotărâri au fost contestate cu respectarea termenului de 15 zile de la comunicare, cu precizarea că termenul de contestare a Hotărârii nr. 9/2014 nu a început să curgă de la data comunicării 21 mai 2014.

Hotărârea nr. 6/2014 a fost adoptată la 12 martie 2014, iar contestația administrația a fost înregistrată pe rolul B. cu nr. 358 din 14 martie 2014, în cadrul termenului de 15 zile de la comunicare.

În ceea ce privește Hotărârea nr. 9/2014 aceasta a fost comunicată la adresa de domiciliu a contestatorului la data de 21 mai 2014. Aceasta nu poate fi reținută ca dată de la care curge termenul de contestare la Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile în care în perioada 29 ianuarie 2014-09 iulie 2014 contestatorul, fapt de necontestat și probat cu actele depuse la dosar, a fost arestat preventiv, iar intimata nu a probat că a comunicat la locul de detenție Hotărârea nr. 9/2014.

În raport de cele expuse, Curtea apreciază că sunt neîntemeiate excepțiile invocate de intimată, cu precizarea că excepția netimbrării contestației nu a mai fost susținută, în condițiile în care la dosar s-a depus dovada achitării taxei de timbru aferente cererii de chemare în judecată.

Pe fond analizând contestația astfel cum a fost formulată și completată, Curtea va aprecia pentru următoarele considerentele că ambele hotărâri contestate sunt legal emise, neputând fi reținută excepția de neconvenționalitate, astfel cum a fost invocată cu privire la Hotărârea nr. 9/2014.

În ceea ce privește Hotărârea nr. 6 din 12 martie 2014 prin care s-a dispus suspendarea dreptului de vot al contestatorului, în calitate de acționar al SC D. SA, Curtea apreciază că în cauză au fost respectate de intimată dispozițiile art. 230 alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2006 atât în ceea ce privește competența emiterii cât și în ceea ce privește oportunitatea acestei măsuri, necesară pentru protejarea intereselor clienților, interese care puteau fi afectate de situația concretă în care se află contestatorul în calitatea sa de acționar semnificativ.

Hotărârea în cauză a fost întemeiată pe dispozițiile art. 230 alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2006, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: "În cazul în care persoanele care au dețineri calificate la instituția de credit, persoana juridică română, nu mai îndeplinesc cerințele prevăzute de lege și de reglementările emise in aplicarea acesteia privind calitatea acționariatului unei instituții de credit sau exercită o influență de natură să pericliteze administrarea prudentă a instituției de credit. B. dispune măsurile adecvate pentru încetarea acestei situații. In acest sens, independent de alte măsuri sau sancțiuni care pot fi aplicate instituției de credit ori persoanelor care exercită responsabilități de administrare și/sau conducere a acesteia. B. poale dispune suspendarea exercitării drepturilor de vot aferente acțiunilor deținute de acționarii sau membrii respectivi."

Art. 230 alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2006 dispune la modul general "B.'' ca fiind autoritatea care dispune aplicarea măsurilor adecvate în situația în care sunt îndeplinite condițiile specifice menționate, fără a menționa expres cine/cum anume dispune. Apreciem că acest fapt permite ca autoritatea de supraveghere, prin cel mai înalt organ de decizie al său, Consiliul de administrație, să își poată exercita competența de analiză și decizie față de o situație nouă, de o deosebită complexitate și gravitate a consecințelor potențiale posibil a se manifesta în piața financiar bancară, știut fiind că acțiunile SC D. SA sunt listate la categoria întâi a Bursei de Valori București.

Totodată, Consiliul de administrație al B. a înțeles să materializeze cu prudență și responsabilitate o măsură de gravitate sporită - suspendarea acționarului semnificativ al unei instituții de credit - asemănătoare ca efecte cu aceea a retragerii autorizației instituției de credit, aflată de asemenea în competența sa de decizie. În acest context, devine deplin aplicabil principiul de drept exprimat prin adagiul "qui potest plus, protest minus" cunoscut și ca argumentul "a fortiori" - cine poate mai mult poate și mai puțin.

Totodată, B. a acționat cu responsabilitatea calității de unică autoritate de supraveghere prudențială a activității bancare, apreciind asupra riscului sistemic potențial manifestat la SC D. SA prin acțiunea concertată a celor doi acționari semnificativi, din perspectiva situației de fapt existente și a dispozițiilor normative incidente, având în vedere împrejurarea că cei doi acționari semnificativi, C. și A., au ales să cunoască și să se conformeze cerințelor legale specifice activității instituțiilor de credit, din perspectivă profesională.

Potrivit dispozițiilor art. 233 alin. (2) din O.U.G. nr. 99/2006, cu modificările și completările ulterioare, actul de aplicare a măsurii de suspendare a drepturilor de vot aferente acțiunilor deținute în instituția de credit, a fost emis de guvernatorul B., care are și calitatea de președinte al Consiliului de administrație al B., fiind întrunite în acest fel condițiile prevăzute de prima teză a articolului indicat.

În plus, actul normativ în cauză nu menționează cine hotărăște dispunerea vreunei măsuri/sancțiuni, ci stabilește care sunt persoanele/organele din cadrul B. care au competențe în emiterea de acte prin care se aplică aceste măsuri sau sancțiuni. În acest context potrivit art. 230 alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2006, cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care se constată că persoanele care dețin participații calificate nu mai îndeplinesc cerințele prevăzute de lege, B. dispune măsurile adecvate pentru încetarea acestei situații, fără a se menționa, în mod expres, Consiliul de administrație sau guvernatorul/prim-viceguvernatorul/viceguvernatorii.

În limitele competenței sale și cu respectarea dispozițiilor legale intimata a apreciat că aspectele menționate în raport de supravegherea din 19 februarie 2014 și în nota de constatare din 24 februarie 2014 impun luarea anumitor măsuri față de acționarii semnificative C. și contestator.

Astfel, având în vedere competenta B. de a evalua pe o bază continuă calitatea acționarilor existenți ai unei instituții de credit din perspectiva integrității acestora, precum și a influenței pe care o exercită asupra administrării unei instituții de credit, din verificarea efectuată în conformitate cu prevederile art. 15

17

din Regulamentul B. nr. 6/2008, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 12 alin. (1)

2

și alin. (3), coroborate cu cele ale art. 18

5

din Regulamentul B. nr. 11/2007, cu modificările și completările ulterioare, s-a constatat că domnul A. nu mai îndeplinește condițiile de reputație prin faptul că a suferit o condamnare cu executare în anul 2012 și că, la momentul emiterii hotărârii contestate, acesta se afla în stare de arest, sub acuzația de săvârșire a infracțiunilor de dare de mită. fals sub semnătură privată și instigare la abuz în serviciu (în cauză fiind astfel incidente dispozițiile art. 183 alin. (1) lit. a) și b) din Regulamentul B. nr. 11/2007, cu modificările și completările ulterioare).

Astfel, având în vedere că domnii A. și C. se constituie într-un grup de persoane fizice care acționează concertat și care dețin participații calificate la instituția de credit, precum și ținând seama de noțiunea de acționar semnificativ potrivit căreia "o persoană fizică sau juridică ori un grup de persoane fizice și/sau juridice care acționează concertat, care deține direct sau indirect participații calificate într-o instituție de credit", a rezultat că, prin relația de grup, nici contestatorul nu mai îndeplinește cerințele privind calitatea, prevăzute de lege și de reglementările emise în aplicarea acesteia, din perspectiva criteriului reputației acționarului unei instituții de credit care în această situație se aplică și grupului constituit.

Intimata a dispus măsura suspendării exercitării drepturilor de vot aferente acționarilor deținute de contestator în baza art. 230 alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2006 și nu în baza O.U.G. nr. 113/2009 privind serviciile de plată.

În cauză nu pot fi reținute susținerile privind încălcarea drepturilor de proprietate a contestatorului prin măsura suspendării contestată deoarece suspendarea exercitării drepturilor de vot, măsură aplicată conform art. 230 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 99/2006 presupune că acționarul nu mai poate vota în cadrul adunărilor generale ale acționarilor și nu mai poate achiziționa acțiuni noi în cadrul acelei instituții de credit.

În schimb dreptul de proporționalitate asupra acțiunilor nu este afectat contestatorul având libertatea de a-și exercita atribuțiile aferente dreptului său.

În ceea ce privește Hotărârea nr. 9/2014 prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 6/2014, Curtea apreciază că nu este fondată excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost invocată ca motiv de nelegalitate a hotărârii prin care s-a dispus măsura suspendării dreptului de vot în baza art. 230 alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2006.

Curtea nu va reține susținerea în sensul că dispozițiile legale în baza cărora a fost dispusă măsura suspendării ar fi neconformă cu exigențele Protocolului 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Aceasta deoarece măsura suspendării nu încalcă dreptul de proprietate cu privire la acțiunile deținute, contestatorul nefiind privat de bunul său în sensul dispozițiilor Protocolului 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Dispozițiile art. 230 alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2006 reprezintă o transpunere în legislația internă a dispozițiilor Directivei nr. 2013/36/Uniunea Europeană, iar măsura suspendării dreptului de vot respectă cerința proporționalității măsurii în raport de interesul general acela de protejare a intereselor investitorilor și de administrare prudentă a instituției de credit în condițiile în care acționarul semnificativ a fost condamnat pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție și este subiectul unor acțiuni penale în curs pentru săvârșirea unor infracțiuni care pot afecta integritatea și reputația profesională a contestatorului în calitate de acționar semnificativ, aspecte de natură a vătăma interesele celorlalți acționari și ale băncii în cauză.

Față de cele expuse mai sus, pe fond, Curtea în baza art. 275 alin. (2) din O.U.G. nr. 99/2006 cu modificările și completările ulterioare va respinge ca neîntemeiată acțiunea astfel cum a fost formulată și completată privind anularea Hotărârii nr. 6/2014 și a Hotărârii nr. 9/2014 ale Consiliului de Administrație al B.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile invocate de pârâta B., ca neîntemeiate.

Respinge acțiunea astfel cum a fost formulată și completată de reclamantul A. privind anularea Hotărârii nr. 6 din 12 martie 2014 și a Hotărârii nr. 9 din 6 mai 2014 ale Consiliului de Administrație al B., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2016.