ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 845/2015

Decizia nr. 845/2015

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 332 din 27 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș în Dosarul nr. x/43/2013, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC A. SRL, prin lichidator judiciar SC B. IPURL, împotriva Deciziei nr. 206/2012, prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației pentru suma de 1.486.323 lei, reprezentând obligații fiscale stabilite în baza Deciziei de impunere nr. F/MS/207 din 06 martie 2012.

Prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 206 din 24 octombrie 2012 a fostei C. Mureș, prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației pentru suma de 1.486.323 lei, reprezentând obligații fiscale stabilite în baza Deciziei de impunere privind obligații fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, nr. F/MS/207 din 06 martie 2012 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 206 din 05 martie 2013, ca fiind nelegală și netemeinică; anularea măsurii suspendării soluționării contestației pentru suma de 1.486.323 lei, sumă compusă din 1.279.854 lei reprezentând T.V.A., 206.469 lei reprezentând majorări de întârziere aferente T.V.A.; trimiterea cauzei la C. Mureș pentru soluționarea contestației pentru debitele fiscale, în sumă de 1.486.323, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Urmare a inspecției fiscale efectuată de organele de control din cadrul fostei C. Mureș - D. la SC A. SRL, din Reghin, au fost întocmite Raportul de inspecție fiscală nr. 206 din 05 martie 2012 și Decizia de impunere nr. 207 din 06 martie 2012 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală.

Împotriva Deciziei nr. 207 din 06 martie 2012 privind obligațiile suplimentare de plată stabilite, reclamanta a formulat contestație soluționată de către organul fiscal prin Decizia nr. 206 din 24 octombrie 2012.

Prin decizia de soluționare a contestației s-a analizat daca C. Mureș, prin E., se poate investi cu soluționarea pe fond a cauzei, în condițiile în care pentru constatările în baza cărora au fost stabilite suplimentar obligațiile fiscale amintite, consemnate în Raportul de inspecție fiscală nr. 206 din 05 martie 2012 și Decizia de impunere nr. 207 din 06 martie 2012, organele de control au sesizat organele în drept cu privire la existenta indiciilor săvârșirii unor infracțiuni.

Curtea de Apel Bacău a reținut, în esență,

că scopul suspendării

este acela de a clarifica și elimina toate bănuielile, respectiv indiciile privind săvârșirea unei fapte penale a cărei constatare ar avea o directă influență asupra soluției date în procedura administrativă, prealabil emiterii deciziei administrativ fiscale. În cazul existenței unei legături dintre potențialul caracter penal al faptei și soluția organului administrativ, legiuitorul a înțeles să acorde prioritate organului de cercetare penală,

dispoziție apreciată în mai multe rânduri de Curtea Constituțională ca fiind o consacrare în materie fiscală a principiului „penalul ține în loc civilul”,

soluție legislativă

în acord cu garanțiile constituționale,

inclusiv cu dreptul de acces la justiție.

Totodată s-a apreciat că acțiunea reclamantei este neîntemeiată,

având în vedere că soluția suspendării contestației este motivată și se înscrie în limitele legale trasate de prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. precum și, observând

legătura

dintre

actul de creanță fiscală emis de pârât și faptele care formează obiectul cauzei penale, precum și î

ntâietatea rezolvării cauzei penale.

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs reclamanta SC S. SRL prin administrator judiciar SC B. IPURL criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut în esență că Decizia de suspendare a soluționării contestației este nelegală, în speță nefiind îndeplinite condițiile art. 214 C. proc. civ.

Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele expuse în continuare:

Potrivit prevederilor art. 214 alin. (1) C. proc. fisc. „Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

În conformitate cu prevederile alin. (3) și (4) ale aceluiași art. 214 procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea iar hotărârea definitivă a instanței penale prin care se soluționează acțiunea civilă este opozabilă organelor competente pentru soluționarea contestației, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte.

În speță, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, organele de control au reținut că întrucât în urma constatărilor consemnate la cap. III pct. 1 "Taxa pe valoarea adăugată" lit. a) - f) din Raportul de inspecție fiscală nr. 206 din 05 martie 2012, care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. 207 din 06 martie 2012 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, au rezultat sume reprezentând T.V.A. care, nefiind înregistrate de societatea verificată în perioadele respective, au condus la declararea de T.V.A. de rambursat în mod eronat în deconturile întocmite pentru lunile ianuarie 2011, aprilie 2011 și mai 2011, faptele ar putea întruni elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, astfel că a fost întocmit Procesul verbal din 05 martie 2012, prin adresa din 09 martie 2012 organele de inspecție fiscală din cadrul fostei C. Mureș - D. sesizând Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin în vederea efectuării cercetărilor ce se impun pentru constatarea existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale infracțiunii anterior menționate.

Întrucât între stabilirea obligațiilor bugetare prin Decizia de imputare nr. 207 din 6 martie 2012 și stabilirea caracterului penal al faptelor reținute în sarcina reprezentanților societății intimate exista o strânsă interdependență de care depinde soluționarea contestației în calea administrativă de atac, s-a dispus suspendarea soluționării contestației administrative în conformitate cu dispozițiile art. 214 alin. (1) C. proc. fisc.

Instanța de control judiciar constată că în mod corect s-a reținut prin sentința atacată că numai în funcție de stabilirea cauzei care a condus la diminuarea obligațiilor fiscale se poate asigura soluționarea legală și temeinică a contestației, soluționarea cauzei pe latură penală putând determina adoptarea unor soluții diferite în ceea ce privește menținerea sau anularea obligațiilor fiscale stabilite prin Decizia de impunere nr. 207 din 6 martie 2012.

Totodată, s-a reținut corect de instanța de fond și faptul că neînceperea urmăririi penale nu constituie un aspect care să intereseze legalitatea măsurii suspendării, în condițiile în care art. 214 C. proc. fisc. impune cu titlu de condiții necesare pentru a se putea dispune suspendarea existența unei sesizări a organelor de cercetare penală, din partea organului care a efectuat activitatea de control, cu privire la existența indicii lor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă, fără a se condiționa dispunerea suspendării de începerea urmării penale.

În acest context, și Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 449/26 octombrie 2001, s-a pronunțat în sensul că înaintarea rezolvării acțiunii penale este neîndoielnic justificată și consacrată ca atare și de prevederile art. 19 alin. (2) C. proc. pen., scopul suspendării constituindu-l tocmai verificarea existenței sau nu a infracțiunii cu privire la care instanța are unele indicii.

În acest sens este și Decizia Curții Constituționale nr. 72 din 28 mai 1996 prin care s-a reținut că nu trebuie ignorate nici prevederile art. 22 alin. (1) din C. proc. pen. potrivit cărora "Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia".

Astfel fiind, decizia de suspendare a soluționării contestației împotriva deciziei de impunere și a procesului-verbal de control, în raport de dispozițiile art. 214 alin. (1) lit. a) este legală și în consecință recursul formulat va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC S. SRL prin administrator judiciar SC B. IPURL împotriva sentinței nr. 332 din 27 septembrie 2013 a Curții de Apel Târgu - Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 februarie 2015.