ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 482/2016

Decizia nr. 482/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R., S., T., U., V., X., Z., Y., A.A., B.B., C.C., D.D., E.E., F.F., G.G., H.H., I.I., J.J., K.K., L.L., M.M., N.N., O.O., P.P., R.R., S.S., T.T., U.U., V.V., X.X., Z.Z., Y.Y., A.A.A., B.B.B., C.C.C., D.D.D., E.E.E., F.F.F., G.G.G., H.H.H., I.I.I., J.J.J., K.K.K., L.L.L. au chemat în judecată pe pârâtul M.M.M., solicitând suspendarea executării Ordinul nr. 733/2013 emis de M.M.M., cu toate anexele care îl însoțesc, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare a aceluiași act.

Prin Încheierea nr. 5/CA/2014/PI din 21 ianuarie 2014, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, cererea formulată de reclamanți, dispunând suspendarea executării Anexei nr. 1 - Norme privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, aprobată prin Ordinul nr. 733/2013 emis de M.M.M., până la soluționarea definitivă a cauzei.

A respins cererea de suspendare în privința celorlalte dispoziții ale Ordinului nr. 733/2013 și a celorlalte Anexe.

Împotriva Încheierii nr. 5/CA/2014/PI din 21 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul M.M.M., invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. și a solicitat casarea hotărârii atacate în ceea ce privește suspendarea executării Anexei nr. 1 - Norme privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, aprobată prin Ordinul nr. 733/2013, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării Anexei 1 a actului administrativ contestat.

În motivarea recursului declarat s-a arătat, în esență, că instanța de fond a considerat în mod greșit ca fiind îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării Anexei nr. 1 din Ordinul nr. 733/2013 emis de M.M.M.

În privința condiției existenței cazului bine justificat, recurentul a arătat că instanța de fond nu a identificat aparentul conflict dintre actele normative cu forță juridică superioară în baza cărora a fost emis Ordinul nr. 733/2013, respectiv O.U.G. nr. 195/2002 și O.G. nr. 27/2001, și nu a reținut argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat în cauză.

În privința condiției pericolului producerii unei pagube iminente, recurentul a susținut că intimații nu au administrat dovezi care să confirme aspectele invocate, iar simplele lor afirmații sunt lipsite de relevanță.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 10 noiembrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părțile nu au formulat puncte de vedere asupra raportului întocmit în cauză.

Prin Încheierea din 11 decembrie 2015, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Înalta Curte a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la data de 24 februarie 2016.

II. Analiza motivelor de casare;

Examinând cauza în raport cu criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate și apărările formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată recursul fondat și îl va admite, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În cauză, reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, solicitând suspendarea executării Ordinul nr. 733/2013 emis de M.M.M., cu toate anexele care îl însoțesc, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare a aceluiași act.

Ordinul nr. 733/2013 a fost emis de M.M.M. pentru aprobarea Normelor privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instrucțiunilor auto, a Normelor privind atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto, a metodologiei de organizare și desfășurare a cursurilor de pregătire teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, a Programei de școlarizare, precum și privind condițiile și obligațiile pentru pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere.

Cu privire la Anexa nr. 1 din acest ordin prin care au fost aprobate Normele privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, prima instanță a considerat că sunt îndeplinite cerințele cumulative prevăzute de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și a suspendat executarea normelor juridice din Anexa nr. 1 a ordinului susmenționat până la pronunțarea instanței de fond.

Suspendarea executării actului administrativ este condiționată, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, de existența unui caz bine justificat și de prevenirea unei pagube iminente.

Îndeplinirea celor două condiții este verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanță.

Înalta Curte observă că prima instanță a reținut că este îndeplinită condiția referitoare la existența cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Judecătorul fondului a apreciat că impunerea unor cerințe de dotare a vehiculelor în vederea obținerii atestatului privind exercitarea profesiei de instructor auto, conturează o aparență de nelegalitate a prevederilor menționate din actul contestat, în sensul că ordinul a fost emis doar de M.M.M.. În acest sens, instanța de fond a reținut că ordinul contravine dispozițiilor art. 23 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în forma în vigoare la data adoptării actului contestat.

La o analiză sumară a aparenței de legalitate, Înalta Curte constată că Ordinul ministrului transporturilor nr. 733/2013 a fost emis de autoritatea competentă, în exercitarea atribuțiilor ce îi sunt conferite de art. 62 alin. (2) și (3), art. 63 și art. 64 din O.G. nr. 27/2011, conform cărora M.M.M. îi revine competența de a stabili prin norme: condițiile de autorizare a școlilor de conducători auto și a instructorilor auto; condițiile de atestare a profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto; programa de școlarizare și metodologia de organizare și desfășurare a cursurilor de pregătire teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere; condițiile și obligațiile privind pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere.

Astfel, condiția existenței unui caz bine justificat nu este îndeplinită în prezentul litigiu, întrucât nu au fost invocate argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea ordinului contestat și nici nu s-au identificat împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității acestui act, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește condiția referitoare la prevenirea unei pagube iminente, Înalta Curte observă că, în absența unor mijloace de probă, instanța de fond a argumentat, fără just temei, îndeplinirea acestei cerințe pe baza simplei presupuneri că aplicarea dispozițiilor din Anexa nr. 1 la ordinul contestat determină costuri semnificative pentru îndeplinirea condițiilor de autorizare, prin care s-ar crea în sarcina reclamanților un prejudiciu material viitor și previzibil.

Este adevărat că, pentru îndeplinirea condițiilor de autorizare prevăzute de normele aprobate prin ordin, este posibilă efectuarea unor cheltuieli de către partea care intenționează să desfășoare activitatea respectivă, însă, atâta timp cât aceste efecte patrimoniale se produc în baza unui act care se bucură de prezumția de legalitate, efectele produse în patrimoniului subiectului de drept sunt prezumate a avea caracter legal și nu reprezintă o pagubă iminentă, în sensul de prejudiciu, daună sau atingere adusă intereselor patrimoniale cu încălcarea dispozițiilor legale.

Condiția prevenirii unei pagube iminente, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca prejudiciul material viitor și previzibil, nu este îndeplinită în cauză, dat fiind că, intimații-reclamanți nu au administrat probe concludente pentru dovedirea susținerilor din cerere privind lipsirea lor de venituri, ca urmare a executării ordinului contestat, care a stabilit un termen de 6 luni pentru îndeplinirea condițiilor prevăzute în noua reglementare.

În consecință, se apreciază că nu sunt îndeplinite cerințele impuse de lege pentru suspendarea executării actului administrativ.

Față de considerentele care au fost expuse, Înalta Curte constată că este nelegală hotărârea instanței de fond și în baza dispozițiilor art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul declarat de M.M.M., va casa hotărârea atacată în ceea ce privește suspendarea executării Anexei nr. 1 - Norme privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, aprobată prin Ordinul nr. 733/2013 și, pe cale de consecință, va respinge cererea de suspendare a executării formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., se va dispune obligarea intimaților-reclamanți, în solidar, la plata către recurentul-pârât M.M.M. a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul M.M.M. împotriva Încheierii nr. 5/CA/2014/PI din 21 ianuarie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată.

Respinge cererea de suspendare a executării formulată de reclamanți ca neîntemeiată.

Obligă intimații reclamanți, în solidar, la plata către recurentul pârât M.M.M. a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 februarie 2016.