ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3156/2016

Decizia nr. 3156/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 07.11.2013, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară și B. - Șef al Inspecției Judiciare, a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată, obligarea pârâților la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu reparator al prejudiciilor morale și materiale pe care i le-au cauzat și obligarea pârâților la cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 193/CA/2014-P.I. din data de 27.10.2014 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a constatat perimată acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâților Inspecția Judiciară și B. - Șef al Inspecției Judiciare, fără cheltuieli de judecată.

Recursul

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul A. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și judecarea cauzei în fond.

În motivarea cererii de recurs, recurentul a susținut că sentința recurată nu este motivată, nefiind arătată care este perioada de timp de 6 luni în care cauza a rămas în nelucrare.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Apărările intimaților

Intimații Inspecția Judiciară și B. au depus în termen întâmpinări, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.

Derularea procedurii judiciare

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 11 februarie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din 26 aprilie 2016, completul de filtru a constatat că recursul este admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, fixând termen de judecată la data de 15 noiembrie 2016.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate de recurentul-reclamant, precum și de dispozițiile procedurale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Dispozițiile art. 416 și art. 417 C. proc. civ. prevăd următoarele:

„Art. 416 Cererile supuse perimării

(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

(3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată.

Art. 417 Întreruperea cursului perimării

Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.”

Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 420 C. proc. civ., „(1) Perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate. Judecătorul va cita de urgență părțile și va dispune grefierului să întocmească un referat asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea.”

Prin urmare, perimarea reprezintă o sancțiune procedurală pentru lipsa de stăruință a părții în desfășurarea judecății.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură ce nu a mai fost urmat, din motive imputabile părții, de alte acte de procedură în scopul continuării judecării cauzei.

În cazul de față, ultimul act de procedură îndeplinit de instanță a fost Încheierea de suspendare a judecății din 17 martie 2014, acesta fiind de altfel și momentul de la care a început să curgă termenul de perimare de 6 luni, conform art. 416 alin. (2) C. proc. civ., cum corect a apreciat și instanța de fond.

Fiind un termen procedural stabilit pe „luni” - respectiv 6 luni - el se calculează potrivit regulilor de drept comun stabilite de art. 181 alin. (1) pct. 3 și alin. (2) C. proc. civ.

Din conținutul dosarului de fond se poate constata fără putință de tăgadă pasivitatea procesuală, lipsa de stăruință în judecată, de care a dat dovadă recurentul-reclamant.

Înalta Curte amintește în acest sens că, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) C. proc. civ., părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind tot astfel finalizarea acestuia.

Această atitudine nu poate fi altfel calificată de instanța de control judiciar decât o încălcare a dispozițiilor art. 10 alin. (1) C. proc. civ. sancționată de legiuitor cu perimarea, ce intervine în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, din cauza rămânerii în nelucrare a cauzei, din vina părții, un anumit timp, prevăzut de lege.

Înalta Curte apreciază că în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 417-416 C. proc. civ., motiv pentru care instanța de fond în mod temeinic și legal a făcut aplicarea dispozițiilor art. 416 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 193 din 27 octombrie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 noiembrie 2016.