ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 573/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 573/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 573/2016

Asupra recursului constată

următoarele:

Rejudecând, după casarea dispusă prin Decizia

civilă nr. 57 din 13 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, prin

care s-au admis apelurile declarate de reclamanți, intervenientă și pârâtă

împotriva sentinței civile nr. 3476 din 5 decembrie 2012 a Tribunalului Buzău,

prin sentința nr. 569 din 14 martie 2014, Tribunalul Buzău, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția

inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată de pârâta SC A. SA,

ca fiind rămasă fără obiect. A respins excepția inadmisibilității cererilor de

intervenție, invocată de pârâta SC A. SA. A respins excepția de netimbrare a

acțiunii principale și a cererilor de intervenție, invocată de pârâta SC A. SA.

A admis, în parte, acțiunea principală formulată de reclamanții B., C., D., E.,

F., G., H. și I. și, în parte, cererile de intervenție în interes propriu

formulate de J. și K., în contradictoriu cu pârâta SC A. SA și, în consecință:

A obligat pe pârâtă

la plata către reclamanți și către intervenienți a următoarelor sume cu titlul

de despăgubiri:

- suma de 35.000 lei

despăgubiri morale și de 30.000 lei despăgubiri materiale către reclamantul C.;

- suma de câte 30.000

lei despăgubiri morale către fiecare dintre reclamantele D. și B.;

- suma de 45.000 lei

despăgubiri morale și de 40.000 lei despăgubiri materiale către reclamantul F.;

- suma de 30.000 lei

despăgubiri morale și de 8.600 lei despăgubiri materiale către reclamantul G.;

- suma de 30.000 lei

despăgubiri morale și de 15.000 lei despăgubiri materiale către reclamantul H.;

- suma de 20.000 lei

despăgubiri morale și de 8.000 lei despăgubiri materiale către reclamanta E.;

- suma de 15.000 lei

despăgubiri morale și de 10.000 lei despăgubiri materiale către reclamanta I.;

- suma de 20.000 lei

despăgubiri morale și suma de 5.000 lei despăgubiri materiale către

intervenientul J.;

- suma de 20.000 lei

despăgubiri morale și suma de 5.000 lei despăgubiri materiale către

intervenientul K.

A obligat pe pârâtă

la plata de penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere

pentru sumele acordate, începând cu data rămânerii irevocabile a prezentei

sentințe și până la plata efectivă a acestor sume. A obligat pe pârâtă la plata

sumei totale de 13.640 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând

onorariu de avocat și anume câte 1.240 lei către reclamanții G., F., H., E., I.

și către intervenienții J. și K. și suma de 4.960 lei către reclamantul C..

Cauza a fost

înregistrată inițial pe rolul secției I civile a Tribunalului Buzău, însă prin

încheierea din 18 ianuarie 2012 a fost admisă excepția de necompetență

funcțională a acestei secții, invocată din oficiu și, în temeiul art. 99 alin. (2)

din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, s-a dispus

transpunerea acesteia la secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, a Tribunalului Buzău, unde a fost înregistrată la data de 24 ianuarie

2012, sub nr. x/114/2011*.

inadmisibilității cererii de chemare în judecată.

În condițiile, în

care în acest ciclu procesual, judecata cauzei s-a făcut cu legala citare a

numitei V., moștenitoarea celui vinovat de producerea evenimentului rutier, în

calitate de intervenient forțat, tribunalul a apreciat că excepția

inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată de pârâta SC A. SA,

a rămas fără obiect, motiv pentru care această excepție a fost respinsă.

inadmisibilității cererilor de intervenție.

Examinând cererile de

intervenție în interes propriu formulate de către K. și J., tribunalul a

reținut că fiecare dintre aceștia justifică un interes și pretinde un drept

propriu, ca urmare a prejudiciilor suferite prin vătămarea lor în urma

accidentului rutier produs din vina persoanei asigurate, L. Au fost constatate

ca fiind îndeplinite astfel condițiile de admisibilitate a cererii de

intervenție în interes propriu, reglementate de art. 49 alin. (1) C. proc. civ.

netimbrării acțiunii și a cererilor de intervenție.

Cu prilejul

dezbaterilor în fond, pârâta SC A. SA a invocat faptul că nici acțiunea

reclamanților și nici cererile de intervenție în interes propriu, formulate în

cauză, nu sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, nefiind aplicabile

dispozițiile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, întrucât această

dispoziție legală se aplică numai cauzelor penale, precum și cererilor de

despăgubiri civile pentru daune materiale și morale decurgând din acestea.

Tribunalul a apreciat

în raport de art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de

timbru, că nu se poate reține niciun raționament juridic pentru care acest text

al legii taxelor de timbru să se aplice diferențiat, după cum există sau nu

acțiune penală pusă în mișcare.

În sensul Legii nr. 146/1997,

cuprinsul noțiunii de „cauză penală” nu este similar celui folosit de legea

procesuală penală pentru a contura limitele procesului penal și vectorul său -

acțiunea penală.

S-a reținut că este

evident că în speță a existat o cauză penală, însă acțiunea penală nu a putut

fi pusă în mișcare din lipsă de obiect - decesul făptuitorului - ipoteză

prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen.

de fapt;

Examinând întregul

material probator administrat în cauză, tribunalul a reținut următoarea

situație de fapt:

În dimineața zilei de

18 august 2010, în jurul orelor 4:40, organele de poliție au fost sesizate

despre faptul că pe DN 2 E 85, pe raza comunei Valea Râmnicului din județul

Buzău, a avut loc un eveniment rutier, soldat cu decesul și vătămarea corporală

a mai multor persoane.

Prin Rezoluția

Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău pronunțată în Dosarul nr. x/P/2010 s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul L. sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1), (2) și

(5) C. pen., vătămare corporală gravă din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2)

și (4) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. și vătămare corporală din

culpă, prevăzută de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit.

b) C. pen., reținându-se că a intervenit decesul făptuitorului.

Polița de asigurare R.C.A.

(asigurare obligatorie) pentru autoutilitara, al cărei șofer a fost vinovat de

producerea accidentului, a fost emisă de pârâta SC A. SA (fila 24 Dosar nr. x/114/2011).

Instanța a reținut că

această situație de fapt nu a fost contestată de pârâtă.

Din înscrisurile depuse

la dosar a rezultat că reclamantul C. a solicitat despăgubiri materiale și

morale de pe urma decesului soției sale, M., iar reclamantele D. și B. au

solicitat daune morale de urma decesului mamei lor, M.

În urma accidentării

sale, reclamantul F., în vârstă de 22 de ani la data producerii evenimentului

rutier, a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 120-150

zile îngrijiri medicale, din actele de la dosar rezultând că acesta și-a

pierdut ochiul stâng; reclamantul G., șoferul microbuzului implicat în

accidentul rutier, care nu a avut nicio culpă în producerea acestuia, a suferit

leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 80-90 zile îngrijiri

medicale; pasagerii aflați în microbuz și care au formulat acțiune pentru a

solicita daune materiale și morale au suferit,în urma accidentului rutier,

leziuni care au necesitat îngrijiri medicale după cum urmează: 80-90 zile

îngrijiri medicale pentru reclamantul H.; 40-45 de zile îngrijiri medicale

pentru reclamanta E.; 12-14 zile îngrijiri medicale pentru reclamanta I.; 50-52

zile îngrijiri medicale pentru intervenientul J. și 40-45 zile îngrijiri

medicale pentru intervenientul K.

Raportat la această

situație de fapt, instanța a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 49

și 50 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România

și art. 26 alin. (1) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere

civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin

Ordinul nr. 21/2009, emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor,

asigurătorului R.C.A. îi revine obligația de a despăgubi partea prejudiciată

pentru prejudiciile de ordin material și moral suferite în urma accidentului

produs prin intermediul vehiculului asigurat. Potrivit dispozițiilor art. 50 alin.

(2) din Legea nr. 136/1995, în cazul vătămării corporale sau al decesului,

despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care

a produs accidentul, cât și pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu

excepția conducătorului vehiculului respectiv.

La cuantificarea

daunelor materiale, instanța a avut în vedere și art. 49 din Normele privind

asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin

accidente de vehicule.

Având în vedere

criteriile mai sus menționate, precum și consecințele negative suferite de

victimele accidentului rutier, intensitatea și consecințele traumei fizice și

psihice suferite, instanța a stabilit cuantumul despăgubirilor ce urmează a fi

acordate reclamanților și intervenienților potrivit dispozitivului.

Soluția

primei instanțe a fost menținută de

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 369 din 22

octombrie 2014, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de

reclamanți și de intervenienți împotriva sentinței pronunțate de tribunal.

Prin Decizia nr. 900

din 24 martie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă,

a admis recursul declarat de reclamanți și intervenienți împotriva deciziei curții

de apel, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași

instanță.

S-a constatat ca

fiind întemeiată critica subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 7 C. proc. civ., reținându-se că instanța de apel nu a făcut o analiză

judicioasă și coroborată a întregului material probator administrat în cauză.

S-a constatat astfel,

că în decizia pronunțată nu se regăsesc, sub nicio formă, considerentele pentru

care au fost înlăturate toate apărările recurenților cu privire la persoanele

vătămate corporal sau cei vătămați grav, unii dintre ei rămânând cu infirmități

pentru tot restul vieții.

Sub acest aspect,

Înalta Curte a reținut că instanța de apel nu a avut în vedere probele din

dosar, declarațiile martorilor, expertizele efectuate în cauză pentru fiecare

reclamant, respectiv intervenient, precum și actele medicale depuse de către

aceștia. S-a reținut astfel, că motivarea curții de apel este lacunară,

considerentele deciziei având un caracter general și nereprezentând un răspuns

punctual la motivele de apel, nefiind evaluată situația particulară a fiecărei

părți. Or, speța nu presupune un examen global, ci analiza situației personale

a tuturor părților, a valorilor lezate, a consecințelor, gravității și duratei,

a modului în care se repercutează în viața personală, socială, profesională,

medicală a tuturor dintre acestea, a nevoilor de adaptare și a eforturilor pe

care acestea le fac pentru viața lor, a posibilităților efective de vindecare

și recuperare.

Subsumat motivului de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții au susținut

că instanța de apel a făcut referire la aplicarea dispozițiilor art. 49 din

Ordinul nr. 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ce cuprind

criterii orientative, fără însă a indica temeiurile de drept la care s-a

raportat.

Din analiza deciziei

atacate a reieșit că aceasta nu cuprinde argumente clare și fără echivoc

referitoare la soluția de respingere a apelului, aceasta rezumându-se la a

enunța criteriile ce ar trebui avute în vedere raportat la legislație, doctrină

și practică judiciară, fără însă a motiva explicit în ce sens a înțeles a face

aplicarea respectivelor criterii.

Repararea daunelor

morale este și trebuie să fie înțeleasă într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare

materială, care fizic nu este posibilă, ci ca un complex de măsuri

nepatrimoniale și patrimoniale, al căror scop este acela ca, în funcție de

particularitățile fiecărui caz în parte, să ofere victimei o anumită

satisfacție sau ușurare, pentru suferințele îndurate.

Această despăgubire

trebuie să fie totuși efectivă și rezonabilă, compensarea prejudiciului

neefectuându-se prin faptul obligării la plata în sine, ci prin chiar suma de

bani acordată, care trebuie să aibă o capacitate de a diminua întrucâtva

suferințele și frustrările trăite de victime.

În acest context, s-a

reținut că instanța de apel a făcut referire la judecata în echitate, enunțând

o serie de principii fără însă a face o evaluare efectivă a prejudiciului

suferit de părți.

S-a constatat, așa

fiind, că instanța de apel nu a administrat probatoriile necesare stabilirii

situației de fapt reale și aflării adevărului în cauză, în raport de normele

legale incidente, situația de fapt dedusă judecății nefiind pe deplin

stabilită, astfel încât decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea art. 295

C. proc. civ., ce consacră caracterul devolutiv al căii de atac.

Rejudecând după

casare, prin Decizia nr. 704 din 28 octombrie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat

de reclamanții F., G., H., E. și intervenienții K. și J., a schimbat, în parte,

sentința, în sensul că a obligat pe pârâtă la plata către acești apelanți a

următoarelor sume cu titlu de despăgubiri pentru daune morale: suma de 350.000

lei pentru F., suma de 85.000 lei pentru G., suma de 100.000 lei pentru H.,

suma de 40.000 lei pentru E., suma de 50.000 lei pentru K. și suma de 40.000

lei pentru J. A respins apelul declarat de reclamanții C., D., B. și I., ca nefondat.

A menținut restul sentinței.

S-a constatat că

numitul L., în timp ce conducea o autoutilitară, în dreptul localității Oreavu

a adormit la volan, moment în care autoutilitara a pătruns pe contrasens,

lovindu-se de un microbuz, proprietatea N. și utilizat de O., condus de G.,

care efectua curse regulate de persoane și care se îndrepta dinspre Bacău spre

București.

În urma impactului

dintre cele două mașini, trei persoane și-au pierdut viața, două dintre ele

fiind conducătorul autoutilitarei - L. și pasagera M., aflată în microbuzul de

persoane. Alte 14 persoane au fost rănite, printre care: G. - șoferul

microbuzului, F., G., E., I., K. și J.

Apelanții -

reclamanți și intervenienți în interes propriu au criticat soluția dată în

rejudecare de instanța de fond numai sub aspectul cuantumului despăgubirilor

acordate pentru daunele morale suferite ca urmare a accidentului, situația de

fapt mai înainte expusă nefiind contestată de părți.

Curtea de apel a

reținut că vătămarea integrității unei persoane poate să se concretizeze nu

numai într-un prejudiciu patrimonial determinat și evaluabil în bani, dar și

într-un alt prejudiciu, neevaluabil în bani și anume suferința de ordin fizic

și psihic, provocată de accidentare și de recuperarea medicală, prejudiciul de

agrement constând în pierderea posibilităților de îmbogățire spirituală,

divertisment și destindere, prejudiciul constând în echivalentul efortului

suplimentar pe care persoana trebuie să-l depună printr-o cantitate mai mare de

muncă sau printr-o sporire a intensității muncii pentru a obține venituri de

același fel sau prejudiciul estetic.

Ca prejudiciu

nepatrimonial, s-a reținut în doctrină și literatura de specialitate pretium

doloris - suferințele de natură fizică și cele de natură psihică pe care le

încearcă victima unui fapt ilicit și culpabil; prejudiciul de agrement -

pierderea posibilităților de îmbogățire spirituală, divertisment și destindere

sau prejudiciul estetic - urmările vătămărilor și leziunilor prin care se aduce

atingere armoniei fizice sau înfățișării unei persoane, pe care acestea le au

sau le pot avea asupra posibilităților ei de afirmare deplină în viață, precum

și suferințele psihice pe care asemenea situații le pot determina.

Înalta

Curte de Casație și Justiție a mai reținut în jurisprudența sa că este necesar

să se facă distincția între prejudiciul de agrement și prejudiciul estetic,

pentru a se analiza impactul asupra vieții sociale și de familie a persoanei

vătămate. Sub acest aspect, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că ambele

prejudicii se caracterizează prin vătămări aduse sănătății sau integrității

corporale, din punct de vedere subiectiv, atât prejudiciul estetic, cât și

prejudiciul de agrement implicând suferințe. Însă, dacă în cazul prejudiciului

de agreement, leziunile au influență asupra tuturor acțiunilor pe care le

presupune o viață normală, în ceea ce privește prejudiciul estetic urmările

negative ale acestuia se resimt îndeosebi în plan familial și profesional,

fără a pierde din vedere faptul că orice persoană suferă în urma

conștientizării plăgilor sau cicatricelor inestetice.

La stabilirea

cuantumului daunelor morale, instanța de apel a observat că legislația în

vigoare nu detaliază criteriile după care se stabilește acest cuantum,

aprecierea fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanțelor de judecată care se

raportează la circumstanțele fiecărei cauze în parte. Instanța nu este ținută

de eventuale date statistice rezultate din analiza jurisprudenței în materie a

instanțelor românești sau a celei a unor instanțe străine, indiferent de

colectorul național sau internațional al acestor date.

Având în vedere și art.

16 din Constituție, s-a precizat că aceasta nu înseamnă că o instanță nu poate

să acorde daune morale într-un cuantum diferit de cel stabilit de alte instanțe

dacă apreciază că împrejurările speței respective o impun, pentru că ar

echivala cu îngrădirea libertății de decizie a judecătorului cauzei.

Argumentele expuse

mai sus nu înseamnă că instanța nu se poate raporta la jurisprudența națională,

la cea europeană și la criteriile de stabilire a daunelor morale conturate de

aceasta în vederea realizării unei justiții echitabile pentru toți cetățenii

aflați în situații similare.

La stabilirea

cuantumului daunelor morale, așadar, trebuie să se aibă în vedere, pe de o

parte, dreptul apelanților de a primi o compensație materială față de

prejudiciul moral suferit, iar, pe de altă parte, ca această compensație

materială să nu ducă la o îmbogățire fără justă cauză. Astfel, suma ce urmează

a fi acordată cu titlu de despăgubiri pentru daune morale nu trebuie să

constituie nici o amendă nejustificată pentru autorul daunei, nici venituri

nejustificate pentru victima daunei.

Având în vedere că nu

este posibilă identificarea unor criterii științifice exacte pentru stabilirea

cuantumului despăgubirilor pentru daunele morale, curtea de apel a considerat

că aprecierea prejudiciului nepatrimonial nu se rezumă la determinarea prețului

suferinței fizice și psihice, care sunt inestimabile, ci reprezintă aprecierea

multilaterală a tuturor evenimentelor negative ale prejudiciului și implicația

acestuia pe toate planurile sociale ale apelanților.

În acest sens,

instanța trebuie să analizeze consecințele negative suferite de reclamant pe

plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au

fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute

consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială,

profesională și socială.

Curtea de la

Strasbourg a realizat o serie de aprecieri notabile în ceea ce privește proba

prejudiciului moral, în sensul că proba faptei ilicite este suficientă, urmând

ca prejudiciul și legătura de cauzalitate să fie prezumate, instanțele deducând

producerea prejudiciului moral din simpla existență a faptei ilicite de natură

să producă un asemenea prejudiciu.

Cât privește

întinderea prejudiciului, este evident că aceasta nu poate fi cuantificată

potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcție de

împrejurările concrete ale speței, statuând în echitate, instanța urmează să

acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă (cauza Tolstoi

Miloslovski împ. R.U.).

În speță, curtea a

considerat că sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale către reclamanții F.,

G., H., E. și către intervenienții K. și J. nu reprezintă o justă și echitabilă

despăgubire pentru traumele suferite în urma accidentului, sub acest aspect

admițând apelurile, schimbând, în parte, sentința apelată și majorând cuantumul

sumelor acordate cu titlu de despăgubiri morale.

Astfel, în ceea ce îl

privește pe apelantul-reclamant F., curtea a reținut că a suferit leziuni care

au necesitat pentru vindecare 120-150 de zile de îngrijiri medicale și, ca

urmare a accidentului, a suportat mai multe intervenții chirurgicale, atât sub

anestezie generală (la data de 18 august 2010), cât și sub anestezie locală și

a rămas fără vedere la ochiul stâng, fiindu-i scos cristalinul, astfel după cum

reiese din raportul de expertiză medico-legală din 1 noiembrie 2010, eliberat

de Serviciul Județean de Medicină Legală Buzău. Leziunile produse prin

accidentul rutier au necesitat internarea repetată a apelantului pentru

tratament, acesta depunând la dosar biletele de ieșire din spital din datele de

28 februarie 2011 și 9 mai 2011 (filele 86 - 87, 226 - 229 dosar de fond).

De asemenea, a rămas

cu cicatrice pe față din cauza traumatismelor pe care le-a avut (filele 91 - 92

dosar de fond).

Din declarația

martorului P. (fila 195 dosar de fond) a reieșit că, din cauza accidentului,

apelantul-reclamant, care era student la data producerii accidentului, a

renunțat la urmarea cursurilor facultății, fiind foarte afectat psihic, fără

a-și reveni ulterior.

Așadar, curtea de

apel a reținut că viața socială a apelantului, care se afla în curs de formare

profesională, a fost afectată în mod dramatic de invaliditatea permanentă

dobândită în urma accidentului, în mod evident durerea fizică și psihică

produse ca urmare a vătămării corporale fiind foarte mari, determinată de

operațiile la care a fost supus, internările repetate, cu tratamentele

corespunzătoare, apelantul suferind și un prejudiciu estetic, prejudiciul fiind

complex, astfel că s-a impus majorarea cuantumului despăgubirilor pentru daune

morale la suma de 350.000 lei.

În ceea ce îl

privește pe apelantul-reclamant G., curtea de apel a reținut că acesta a

suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 80-90 de zile de îngrijiri

medicale de la data producerii, perioadă ce include ablația materialului de

osteosinteză și recuperarea morfo-funcțională, astfel după cum a reieșit din

raportul de constatare medico-legală din 1 octombrie 2010, eliberat de

Serviciul Județean de Medicină Legală Neamț, apelantul suferind un

politraumatism în urma accidentului, respectiv fractură de femur, fractură de

torace, fractură de arc costal, care a necesitat intervenția chirurgicală (fila

225 dosar de fond).

Curtea a mai reținut

schimbarea produsă de accident în viața apelantului și pe plan profesional, din

cauza afecțiunilor medicale acesta fiind nevoit să se adapteze și să desfășoare

o activitate care îl solicită mai puțin, din punct de vedere fizic.

Or, în raport de

intervenția chirurgicală suferită, numărul de zile de îngrijiri medicale și

consecințele pe plan emoțional și profesional produse apelantului curtea a

considerat că este fondat apelul acestuia, majorând cuantumul despăgubirilor

pentru daune morale la suma de 85.000 lei.

În ceea ce îl

privește pe apelantul-reclamant H., curtea de apel a reținut că acesta a

suferit leziuni care au necesitat 80-90 de zile de îngrijiri medicale de la

data producerii, în condițiile unei evoluții favorabile, astfel după cum a

reieșit din raportul de constatare medico-legală din 24 octombrie 2010,

eliberat de Serviciul Județean de Medicină Legală Neamț, reclamantul fiind

internat pentru fractură luxație șold stâng, fiindu-i practicată reducerea cu

osteosinteză cu 3 șuruburi, iar din declarația martorei R. a reieșit că apelantul

a suferit leziuni la cap, stern, spate și la brațe, fiind operat la piciorul

stâng (fila 230 dosar de fond).

Având în vedere

numărul de zile de îngrijiri medicale și natura leziunilor suferite de apelant,

care implică suferințe fizice și psihice importante, provocate de accidentare

și de recuperarea medicală, în urma intervenției chirurgicale apelantul

rămânând cu 3 șuruburi de osteosinteză metalice și modificări osteoporotice

posttraumatice, astfel după cum s-a menționat în rezultatul analizei de computer

din data de 13 decembrie 2010 și în buletinul de analize medicale din 14

aprilie 2011 (filele 96, 98, 117, 118 dosar de fond), curtea a admis apelul

reclamantului, considerând că instanța de fond nu a făcut o corectă apreciere a

prejudiciului nepatrimonial suferit de apelant, astfel că a majorat cuantumul

despăgubirilor pentru acest prejudiciu la suma de 100.000 lei.

În ceea ce o privește

pe apelanta-reclamantă E., instanța a reținut că aceasta a suferit leziuni care

au necesitat 40-45 de zile de îngrijiri medicale de la data producerii, astfel

după a cum reieșit din raportul de constatare medico-legală din 23 octombrie 2010,

eliberat de Serviciul Județean de Medicină Legală Neamț, fiind internată cu

politraumatism, respectiv plagă contuză epicraniană parietală stânga, contuzie

forte toracică, fractură 1/3 distală cubitus stg. cu deplasare minimă, contuzie

genunchi și șold stâng, fiind imobilizată cu atelă gipsată 31 de zile (filele

231, 232 dosar de fond).

Potrivit declarației

martorului S. (fila 197), reclamanta, pe lângă suferințele fizice a avut și

suferințe morale, apelanta efectuând proceduri de recuperare a sănătății,

curtea reținând, totodată, că în urma accidentului comportamentul acesteia s-a

schimbat în mod negativ.

Ținând seama, de

asemenea, de numărul de zile de îngrijiri medicale, de suferințele implicate

atât de leziunile avute, cât și de tratamentele ulterioare, curtea a considerat

că suma de 40.000 lei constituie o reparație echitabilă a acestui prejudiciu

nepatrimonial, schimbând sentința apelată cât o privește pe această apelantă.

În ceea ce îl

privește pe apelantul-intervenient în interes propriu K., curtea a reținut că

acesta a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 40-45 de zile de

îngrijiri medicale de la data producerii, după cum a reieșit din certificatul

medico-legal din 14 septembrie 2010, eliberat de Serviciul Județean de Medicină

Legală Bacău, suferind o fractură deschisă piramidală nazală, care a fost

operată, de asemenea, fractură cominutivă col chirurgical humerus stâng -

operată - osteosinteză cu broșe, cu imobilizare, contuzie la coloana lombară

(filele 154 - 161 dosar de fond).

Potrivit declarației

martorei T. (fila 199 dosar de fond), în urma accidentului rutier apelantul

și-a schimbat comportamentul, devenind depresiv și suferind de insomnii.

Având în vedere

repercusiunile pe plan emoțional și psihic reieșite din probele administrate de

apelant, alterarea stilului de viață al acestuia, curtea a admis apelul

intervenientului și a majorat cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul moral

la suma de 50.000 lei.

În ceea ce îl

privește pe apelantul-intervenient în interes propriu J.,curtea a reținut că

acesta a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 50-52 de zile de

îngrijiri medicale, după cum a reieșit din certificatul medico-legal din 18

octombrie 2010, eliberat de Serviciul Județean de Medicină Legală Bacău,

prezentând un politraumatism cu fractură epifiză distală radius drept,

traumatism cranio-cerebral minor, plăgi excoriate, fiind imobilizat în aparat

gipsat 45 de zile și necesitând tratament recuperator ulterior (filele 172 -

176 dosar de fond).

Din declarația

martorului U. (fila 201 dosar de fond), curtea a reținut că în urma

accidentului rutier apelantul a rămas cu dureri fizice la cap și torace, nemaiputând

conduce autoturismul, așadar a fost afectat modul de viață al acestuia.

În consecință, ținând

seama de prejudiciul de agrement, cât și de suferințele de natură fizică și

psihică probate de apelant, curtea a majorat cuantumul despăgubirilor pentru

daune morale la suma de 40.000 lei.

În ceea ce îi

privește pe apelanții - reclamanți C., D., B. și I., curtea a apreciat, luând

în considerare orientativ jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului,

întrucât la acordarea despăgubirilor morale, Curtea nu operează cu criterii de

evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, că sumele de 35.000 lei, 30.000

lei, 30.000 lei și respectiv 15.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daunele

morale, către reclamanții C., D., B. și I., acordate de Tribunalul Buzău,

corespund cerințelor unei juste și echitabile despăgubiri.

Astfel, instanța de

apel a considerat că judecătorul fondului a reținut în mod corect, raportat la

modul de afectare a situației familiale, compensațiile pentru soțul defunctei M.

și pentru descendenții acesteia, întrucât prin acordarea despăgubirilor pentru

prejudiciul nepatrimonial suferit este vizată strict alinarea suferinței

pricinuite ca urmare a relațiilor afective care existau între apelanți și

defunctă și nu conferirea unui grad de satisfacție persoanei prejudiciate prin

sancționarea pe latură civilă a persoanei responsabile pentru producerea

prejudiciului sau a asigurătorului.

Curtea a considerat

că suma de 35.000 de lei acordată reclamantului C. - soțul defunctei, precum și

sumele de câte 30.000 de lei pentru fiecare dintre reclamantele D. și B. -

fiicele majore ale defunctei, sunt de natură a compensa suferința cauzată de

pierderea soției, respectiv a mamei, neimpunându-se majorarea cuantumului

compensației.

Sub acest aspect, din

declarația martorului P. (fila 195 dosar de fond), într-adevăr, a reieșit că M.

lucra în gospodărie, împreună cu soțul său, fără a avea alte venituri.

Curtea a considerat,

însă, că instanța de fond a ținut seama de criteriile care permit acordarea

unei compensații în echitate, respectiv de relațiile de afecțiune dintre

apelant și victimă, de suferința pricinuită apelantului prin pierderea soției.

De asemenea, în ceea

ce privește daunele morale pretinse de reclamantele D. și B., curtea a reținut

că tribunalul a făcut o estimare justă a despăgubirilor pentru daunele morale

pricinuite acestora de decesul mamei lor, ținând seama de faptul că

reclamantele erau adulte la data producerii evenimentului rutier, nu mai

locuiau și nici nu gospodăreau împreună cu mama lor, iar aceasta avea vârsta de

73 de ani.

Este evident că

sumele acordate drept compensații rudelor defunctei nu constituie un echivalent

al suferinței acestora, întrucât valoarea nepatrimonială lezată nu poate fi

prețuită, dreptul la viață și la sănătate fiind inestimabile, însă instanța are

a stabili o compensație de natură a ușura pierderea suferită, stabilindu-i o

limită, prin raportare la jurisprudență, astfel încât să nu constituie o

îmbogățire fără justă cauză pentru persoana care o primește.

Totodată, curtea a

reținut că apelanta D., pe de o parte, nu a invocat în cererea de chemare în

judecată, la instanța de fond, prejudiciul suferit prin vătămarea corporală

gravă a fiului său, F., astfel încât acest prejudiciu nu poate constitui direct

obiectul analizei instanței de apel, iar, pe de altă parte, în cazul

prejudiciilor morale ca urmare a vătămării corporale vocația la despăgubire

aparține persoanei care a suferit efectiv respectivele vătămări.

În ceea ce o privește

pe apelanta I., curtea a considerat, de asemenea, că instanța de fond a

apreciat în mod corect asupra daunelor morale, raportându-se la numărul de zile

de îngrijiri medicale acordate acesteia, la natura leziunilor suferite, precum

și la consecințele produse ca urmare a accidentului rutier, respectiv a modului

de afectare a situației familiale, profesionale și sociale.

Astfel, apelanta a

suferit leziuni care au necesitat 12 - 14 zile de îngrijiri medicale de la data

producerii, astfel după cum a reieșit din raportul de constatare medico-legală din

23 octombrie 2010, eliberat de Serviciul Județean de Medicină Legală Neamț,

fiind internată cu un traumatism cranio-cerebral minor cu plagă contuză

epicraniană frontală stânga, care a fost ulterior suturată, comoție cerebrală

și contuzie toraco-abdominală și la coapsa stângă.

Curtea a considerat

că suma de 15.000 de lei, acordată drept compensație de instanța de fond este o

sumă rezonabilă pentru repararea prejudiciului suferit de reclamantă, pentru

durerea fizică și psihică urmarea vătămării corporale și pentru prejudiciul

estetic constând în cicatricea constatată în raportul medico-legal (filele 125

- 129, 233 - 234 dosar de fond).

Valoarea

despăgubirilor acordate cu acest titlu de către instanța de fond reprezintă o

acoperire echilibrată și rezonabilă, prin raportare la necesitatea asigurării

unui echilibru între prejudiciul suferit de reclamantă și compensația cuvenită

acesteia, fără a ignora realitățile economice și sociale prezente.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta SC A. SA.

A criticat decizia,

apreciind cu sumele acordate prin aceasta cu titlu de daune morale

reclamanților sunt nejustificat de mari în raport cu legislația și

jurisprudența din România, drept pentru care a solicitat diminuarea acestora.

Spre deosebire de despăgubirile pentru daune materiale, care sunt supuse unei

riguroase probațiuni, cele pentru daune morale se stabilesc pe baza unei

evaluări a organului judiciar.

Recurenta a mai solicitat

a se avea în vedere efectele compensatorii ale daunelor morale acordate, fără

ca acestea să constituie venituri nejustificate.

Totodată a apreciat

că la stabilirea cuantumului daunelor morale, instanța trebuie să țină seama de

realitatea economică din România la acest moment.

A considerat, de

asemenea, că nu trebuie să se tindă la acordarea unor sume cât mai mari, ci

despăgubirea trebuie să fie apreciată de către instanță în mod echitabil,

pentru a evita obținerea unui câștig necuvenit.

A apreciat că

instanța trebuie să țină seama și de faptul că vătămarea a fost produsă din

culpă și nu cu intenție.

Cum asiguratorul

preia răspunderea civilă a faptuitorului, nu trebuie raportată despăgubirea la

disponibilitățile bănești pe care terța persoană le are. Raportat la faptul că

legiuitorul nu a instituit criterii legale de evaluare a prejudiciului moral

suferit, a solicitat a se avea în vedere că daunele acordate în cauză sunt exagerate.

Recursul este nul.

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă,

sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază

recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse

printr-un memoriu separat.

Recursul se

motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau

înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la

art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din cod prevede că recursul este

nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute

la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

Potrivit legii, nu

orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii

recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea

motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.,

iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici

privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat.

Indicarea greșită a

motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora

realizează exigențele art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că face

posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din cod.

Or, în speță, se

observă că recurenta nu a susținut în vreun fel nelegalitatea soluției atacate,

limitându-se a face considerații generale asupra cuantumului exagerat al

daunelor acordate în cauză, fără a indica ce prevedere legală ar fi fost

nesocotită de către instanța de apel în adoptarea soluției.

Astfel, printr-o

susținere de ordin general, recurenta - pârâtă a susținut, în esență, că sumele

acordate sunt nejustificat de mari în raport cu legislația și jurisprudența din

România, că instanța ar fi trebuit să țină seama de realitatea economică la

acest moment și că vătămarea a fost produsă din culpă și nu cu intenție, fără a

indica, în concret, în ce ar consta greșeala de judecată și nelegalitatea sub

acest aspect a deciziei din apel.

Aceasta, cu atât mai

mult cu cât, urmare celor dispuse prin decizia de casare a Înaltei Curți,

curtea de apel, procedând la redimensionarea sumelor acordate cu titlu de daune

morale, a motivat pe larg soluția adoptată, ținând seama de circumstanțele

specifice și situația particulară a fiecărei părți.

O astfel de atitudine

procesuală a pârâtei ignoră faptul că pe calea recursului nu pot fi

valorificate orice fel de nemulțumiri, ci doar acelea care îmbracă forma unor

aspecte de nelegalitate în termenii prevăzuți de art. 304 C. proc. civ.

Ca atare, eventualele

critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit

să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru

care motive este eronat și nelegal raționamentul Curții de Apel Ploiești.

Or, criticile

formulate de recurentă, vizând redimensionarea daunelor morale, privesc aspecte

de netemeinicie și nu de nelegalitate în sensul cerut de prevederile art. 304 C.

proc. civ.

Văzând dispozițiile art.

302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum și pe cele ale art. 306

alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din cod, se va constata nulitatea

căii de atac exercitată în asemenea condiții procedurale încât nu este posibilă

examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta SC

A. SA împotriva Deciziei nr. 704 din 28 octombrie 2015 a Curții de Apel

Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 16 martie 2016.