ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 573/2016

Decizia nr. 573/2016 Asupra recursului constată următoarele: Rejudecând, după casarea dispusă prin Decizia civilă nr. 57 din 13 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, prin care s-au admis apelurile declarate de reclamanți, intervenientă și pârâtă împotriva sentinței civile nr. 3476 din 5 decembrie 2012 a Tribunalului Buzău, prin sentința nr. 569 din 14 martie 2014, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată de pârâta SC A. SA, ca fiind rămasă fără obiect. A respins excepția inadmisibilității cererilor de intervenție, invocată de pârâta SC A. SA. A respins excepția de netimbrare a acțiunii principale și a cererilor de intervenție, invocată de pârâta SC A. SA.

A admis, în parte, acțiunea principală formulată de reclamanții B., C., D., E., F., G., H. și I. și, în parte, cererile de intervenție în interes propriu formulate de J. și K., în contradictoriu cu pârâta SC A. SA și, în consecință: A obligat pe pârâtă la plata către reclamanți și către intervenienți a următoarelor sume cu titlul de despăgubiri: - suma de 35.000 lei despăgubiri morale și de 30.000 lei despăgubiri materiale către reclamantul C.; - suma de câte 30.000 lei despăgubiri morale către fiecare dintre reclamantele D. și B.; - suma de 45.000 lei despăgubiri morale și de 40.000 lei despăgubiri materiale către reclamantul F.; - suma de 30.000 lei despăgubiri morale și de 8.600 lei despăgubiri materiale către reclamantul G.; - suma de 30.000 lei despăgubiri morale și de 15.000 lei despăgubiri materiale către reclamantul H.; - suma de 20.000 lei despăgubiri morale și de 8.000 lei despăgubiri materiale către reclamanta E.; - suma de 15.000 lei despăgubiri morale și de 10.000 lei despăgubiri materiale către reclamanta I.; - suma de 20.000 lei despăgubiri morale și suma de 5.000 lei despăgubiri materiale către intervenientul J.; - suma de 20.000 lei despăgubiri morale și suma de 5.000 lei despăgubiri materiale către intervenientul K. A obligat pe pârâtă la plata de penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere pentru sumele acordate,

începând cu data rămânerii irevocabile a prezentei sentințe și până la plata efectivă a acestor sume. A obligat pe pârâtă la plata sumei totale de 13.640 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat și anume câte 1.240 lei către reclamanții G., F., H., E., I. și către intervenienții J. și K. și suma de 4.960 lei către reclamantul C.. Cauza a fost înregistrată inițial pe rolul secției I civile a Tribunalului Buzău, însă prin încheierea din 18 ianuarie 2012 a fost admisă excepția de necompetență funcțională a acestei secții, invocată din oficiu și, în temeiul art. 99 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, s-a dispus transpunerea acesteia la secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a Tribunalului Buzău, unde a fost înregistrată la data de 24 ianuarie 2012, sub nr. x/114/2011*.

1. Asupra excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată. În condițiile, în care în acest ciclu procesual, judecata cauzei s-a făcut cu legala citare a numitei V., moștenitoarea celui vinovat de producerea evenimentului rutier, în calitate de intervenient forțat, tribunalul a apreciat că excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată de pârâta SC A. SA, a rămas fără obiect, motiv pentru care această excepție a fost respinsă. 2. Asupra excepției inadmisibilității cererilor de intervenție.

Examinând cererile de intervenție în interes propriu formulate de către K. și J., tribunalul a reținut că fiecare dintre aceștia justifică un interes și pretinde un drept propriu, ca urmare a prejudiciilor suferite prin vătămarea lor în urma accidentului rutier produs din vina persoanei asigurate, L. Au fost constatate ca fiind îndeplinite astfel condițiile de admisibilitate a cererii de intervenție în interes propriu, reglementate de art. 49 alin. (1) C. proc. civ. 3. Asupra excepției netimbrării acțiunii și a cererilor de intervenție.

Cu prilejul dezbaterilor în fond, pârâta SC A. SA a invocat faptul că nici acțiunea reclamanților și nici cererile de intervenție în interes propriu, formulate în cauză, nu sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, nefiind aplicabile dispozițiile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, întrucât această dispoziție legală se aplică numai cauzelor penale, precum și cererilor de despăgubiri civile pentru daune materiale și morale decurgând din acestea. Tribunalul a apreciat în raport de art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, că nu se poate reține niciun raționament juridic pentru care acest text al legii taxelor de timbru să se aplice diferențiat, după cum există sau nu acțiune penală pusă în mișcare.

În sensul Legii nr. 146/1997, cuprinsul noțiunii de „cauză penală” nu este similar celui folosit de legea procesuală penală pentru a contura limitele procesului penal și vectorul său - acțiunea penală. S-a reținut că este evident că în speță a existat o cauză penală, însă acțiunea penală nu a putut fi pusă în mișcare din lipsă de obiect - decesul făptuitorului - ipoteză prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. 4. Asupra situației de fapt; Examinând întregul material probator administrat în cauză, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt: În dimineața zilei de 18 august 2010, în jurul orelor 4:40, organele de poliție au fost sesizate despre faptul că pe DN 2 E 85, pe raza comunei Valea Râmnicului din județul Buzău, a avut loc un eveniment rutier, soldat cu decesul și vătămarea corporală a mai multor persoane.

Prin Rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău pronunțată în Dosarul nr. x/P/2010 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul L. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1), (2) și (5) C. pen., vătămare corporală gravă din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. și vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., reținându-se că a intervenit decesul făptuitorului. Polița de asigurare R.C.A. (asigurare obligatorie) pentru autoutilitara, al cărei șofer a fost vinovat de producerea accidentului, a fost emisă de pârâta SC A. SA (fila 24 Dosar nr. x/114/2011).

Instanța a reținut că această situație de fapt nu a fost contestată de pârâtă.

Din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că reclamantul C. a solicitat despăgubiri materiale și morale de pe urma decesului soției sale, M., iar reclamantele D. și B. au solicitat daune morale de urma decesului mamei lor, M. În urma accidentării sale, reclamantul F., în vârstă de 22 de ani la data producerii evenimentului rutier, a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 120-150 zile îngrijiri medicale, din actele de la dosar rezultând că acesta și-a pierdut ochiul stâng; reclamantul G., șoferul microbuzului implicat în accidentul rutier, care nu a avut nicio culpă în producerea acestuia, a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 80-90 zile îngrijiri medicale; pasagerii aflați în microbuz și care au formulat acțiune pentru a solicita daune materiale și morale au suferit,în urma accidentului rutier, leziuni care au necesitat îngrijiri medicale după cum urmează: 80-90 zile îngrijiri medicale pentru reclamantul H.; 40-45 de zile îngrijiri medicale pentru reclamanta E.; 12-14 zile îngrijiri medicale pentru reclamanta I.; 50-52 zile îngrijiri medicale pentru intervenientul J. și 40-45 zile îngrijiri medicale pentru intervenientul K. Raportat la această situație de fapt, instanța a reținut că,

în conformitate cu dispozițiile art. 49 și 50 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România și art. 26 alin. (1) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul nr. 21/2009, emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, asigurătorului R.C.A. îi revine obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile de ordin material și moral suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat. Potrivit dispozițiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 136/1995, în cazul vătămării corporale sau al decesului, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât și pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepția conducătorului vehiculului respectiv.

La cuantificarea daunelor materiale, instanța a avut în vedere și art. 49 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule. Având în vedere criteriile mai sus menționate, precum și consecințele negative suferite de victimele accidentului rutier, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite, instanța a stabilit cuantumul despăgubirilor ce urmează a fi acordate reclamanților și intervenienților potrivit dispozitivului. Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 369 din 22 octombrie 2014, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți și de intervenienți împotriva sentinței pronunțate de tribunal.

Prin Decizia nr. 900 din 24 martie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a admis recursul declarat de reclamanți și intervenienți împotriva deciziei curții de apel, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. S-a constatat ca fiind întemeiată critica subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reținându-se că instanța de apel nu a făcut o analiză judicioasă și coroborată a întregului material probator administrat în cauză. S-a constatat astfel, că în decizia pronunțată nu se regăsesc, sub nicio formă, considerentele pentru care au fost înlăturate toate apărările recurenților cu privire la persoanele vătămate corporal sau cei vătămați grav, unii dintre ei rămânând cu infirmități pentru tot restul vieții.

Sub acest aspect, Înalta Curte a reținut că instanța de apel nu a avut în vedere probele din dosar, declarațiile martorilor, expertizele efectuate în cauză pentru fiecare reclamant, respectiv intervenient, precum și actele medicale depuse de către aceștia. S-a reținut astfel, că motivarea curții de apel este lacunară, considerentele deciziei având un caracter general și nereprezentând un răspuns punctual la motivele de apel, nefiind evaluată situația particulară a fiecărei părți. Or, speța nu presupune un examen global, ci analiza situației personale a tuturor părților, a valorilor lezate, a consecințelor, gravității și duratei, a modului în care se repercutează în viața personală, socială, profesională, medicală a tuturor dintre acestea, a nevoilor de adaptare și a eforturilor pe care acestea le fac pentru viața lor, a posibilităților efective de vindecare și recuperare.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții au susținut că instanța de apel a făcut referire la aplicarea dispozițiilor art. 49 din Ordinul nr. 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ce cuprind criterii orientative, fără însă a indica temeiurile de drept la care s-a raportat. Din analiza deciziei atacate a reieșit că aceasta nu cuprinde argumente clare și fără echivoc referitoare la soluția de respingere a apelului, aceasta rezumându-se la a enunța criteriile ce ar trebui avute în vedere raportat la legislație, doctrină și practică judiciară, fără însă a motiva explicit în ce sens a înțeles a face aplicarea respectivelor criterii.

Repararea daunelor morale este și trebuie să fie înțeleasă într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare materială, care fizic nu este posibilă, ci ca un complex de măsuri nepatrimoniale și patrimoniale, al căror scop este acela ca, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, să ofere victimei o anumită satisfacție sau ușurare, pentru suferințele îndurate. Această despăgubire trebuie să fie totuși efectivă și rezonabilă, compensarea prejudiciului neefectuându-se prin faptul obligării la plata în sine, ci prin chiar suma de bani acordată, care trebuie să aibă o capacitate de a diminua întrucâtva suferințele și frustrările trăite de victime. În acest context, s-a reținut că instanța de apel a făcut referire la judecata în echitate, enunțând o serie de principii fără însă a face o evaluare efectivă a prejudiciului suferit de părți.

S-a constatat, așa fiind, că instanța de apel nu a administrat probatoriile necesare stabilirii situației de fapt reale și aflării adevărului în cauză, în raport de normele legale incidente, situația de fapt dedusă judecății nefiind pe deplin stabilită, astfel încât decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea art. 295 C. proc. civ., ce consacră caracterul devolutiv al căii de atac.

Rejudecând după casare, prin Decizia nr. 704 din 28 octombrie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de reclamanții F., G., H., E. și intervenienții K. și J., a schimbat, în parte, sentința, în sensul că a obligat pe pârâtă la plata către acești apelanți a următoarelor sume cu titlu de despăgubiri pentru daune morale: suma de 350.000 lei pentru F., suma de 85.000 lei pentru G., suma de 100.000 lei pentru H., suma de 40.000 lei pentru E., suma de 50.000 lei pentru K. și suma de 40.000 lei pentru J. A respins apelul declarat de reclamanții C., D., B. și I., ca nefondat. A menținut restul sentinței.

S-a constatat că numitul L., în timp ce conducea o autoutilitară, în dreptul localității Oreavu a adormit la volan, moment în care autoutilitara a pătruns pe contrasens, lovindu-se de un microbuz, proprietatea N. și utilizat de O., condus de G., care efectua curse regulate de persoane și care se îndrepta dinspre Bacău spre București. În urma impactului dintre cele două mașini, trei persoane și-au pierdut viața, două dintre ele fiind conducătorul autoutilitarei - L. și pasagera M., aflată în microbuzul de persoane. Alte 14 persoane au fost rănite, printre care: G. - șoferul microbuzului, F., G., E., I., K. și J. Apelanții - reclamanți și intervenienți în interes propriu au criticat soluția dată în rejudecare de instanța de fond numai sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate pentru daunele morale suferite ca urmare a accidentului, situația de fapt mai înainte expusă nefiind contestată de părți.

Curtea de apel a reținut că vătămarea integrității unei persoane poate să se concretizeze nu numai într-un prejudiciu patrimonial determinat și evaluabil în bani, dar și într-un alt prejudiciu, neevaluabil în bani și anume suferința de ordin fizic și psihic, provocată de accidentare și de recuperarea medicală, prejudiciul de agrement constând în pierderea posibilităților de îmbogățire spirituală, divertisment și destindere, prejudiciul constând în echivalentul efortului suplimentar pe care persoana trebuie să-l depună printr-o cantitate mai mare de muncă sau printr-o sporire a intensității muncii pentru a obține venituri de același fel sau prejudiciul estetic.

Ca prejudiciu nepatrimonial, s-a reținut în doctrină și literatura de specialitate pretium doloris - suferințele de natură fizică și cele de natură psihică pe care le încearcă victima unui fapt ilicit și culpabil; prejudiciul de agrement - pierderea posibilităților de îmbogățire spirituală, divertisment și destindere sau prejudiciul estetic - urmările vătămărilor și leziunilor prin care se aduce atingere armoniei fizice sau înfățișării unei persoane, pe care acestea le au sau le pot avea asupra posibilităților ei de afirmare deplină în viață, precum și suferințele psihice pe care asemenea situații le pot determina. Înalta Curte de Casație și Justiție a mai reținut în jurisprudența sa că este necesar să se facă distincția între prejudiciul de agrement și prejudiciul estetic, pentru a se analiza impactul asupra vieții sociale și de familie a persoanei vătămate.

Sub acest aspect, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că ambele prejudicii se caracterizează prin vătămări aduse sănătății sau integrității corporale, din punct de vedere subiectiv, atât prejudiciul estetic, cât și prejudiciul de agrement implicând suferințe. Însă, dacă în cazul prejudiciului de agreement, leziunile au influență asupra tuturor acțiunilor pe care le presupune o viață normală, în ceea ce privește prejudiciul estetic urmările negative ale acestuia se resimt îndeosebi în plan familial și profesional, fără a pierde din vedere faptul că orice persoană suferă în urma conștientizării plăgilor sau cicatricelor inestetice. La stabilirea cuantumului daunelor morale, instanța de apel a observat că legislația în vigoare nu detaliază criteriile după care se stabilește acest cuantum, aprecierea fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanțelor de judecată care se raportează la circumstanțele fiecărei cauze în parte.

Instanța nu este ținută de eventuale date statistice rezultate din analiza jurisprudenței în materie a instanțelor românești sau a celei a unor instanțe străine, indiferent de colectorul național sau internațional al acestor date. Având în vedere și art. 16 din Constituție, s-a precizat că aceasta nu înseamnă că o instanță nu poate să acorde daune morale într-un cuantum diferit de cel stabilit de alte instanțe dacă apreciază că împrejurările speței respective o impun, pentru că ar echivala cu îngrădirea libertății de decizie a judecătorului cauzei. Argumentele expuse mai sus nu înseamnă că instanța nu se poate raporta la jurisprudența națională, la cea europeană și la criteriile de stabilire a daunelor morale conturate de aceasta în vederea realizării unei justiții echitabile pentru toți cetățenii aflați în situații similare.

La stabilirea cuantumului daunelor morale, așadar, trebuie să se aibă în vedere, pe de o parte, dreptul apelanților de a primi o compensație materială față de prejudiciul moral suferit, iar, pe de altă parte, ca această compensație materială să nu ducă la o îmbogățire fără justă cauză. Astfel, suma ce urmează a fi acordată cu titlu de despăgubiri pentru daune morale nu trebuie să constituie nici o amendă nejustificată pentru autorul daunei, nici venituri nejustificate pentru victima daunei. Având în vedere că nu este posibilă identificarea unor criterii științifice exacte pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru daunele morale, curtea de apel a considerat că aprecierea prejudiciului nepatrimonial nu se rezumă la determinarea prețului suferinței fizice și psihice, care sunt inestimabile, ci reprezintă aprecierea multilaterală a tuturor evenimentelor negative ale prejudiciului și implicația acestuia pe toate planurile sociale ale apelanților.

În acest sens, instanța trebuie să analizeze consecințele negative suferite de reclamant pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. Curtea de la Strasbourg a realizat o serie de aprecieri notabile în ceea ce privește proba prejudiciului moral, în sensul că proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul și legătura de cauzalitate să fie prezumate, instanțele deducând producerea prejudiciului moral din simpla existență a faptei ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu.

Cât privește întinderea prejudiciului, este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcție de împrejurările concrete ale speței, statuând în echitate, instanța urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă (cauza Tolstoi Miloslovski împ. R.U.). În speță, curtea a considerat că sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale către reclamanții F., G., H., E. și către intervenienții K. și J. nu reprezintă o justă și echitabilă despăgubire pentru traumele suferite în urma accidentului, sub acest aspect admițând apelurile, schimbând, în parte, sentința apelată și majorând cuantumul sumelor acordate cu titlu de despăgubiri morale.

Astfel, în ceea ce îl privește pe apelantul-reclamant F., curtea a reținut că a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 120-150 de zile de îngrijiri medicale și, ca urmare a accidentului, a suportat mai multe intervenții chirurgicale, atât sub anestezie generală (la data de 18 august 2010), cât și sub anestezie locală și a rămas fără vedere la ochiul stâng, fiindu-i scos cristalinul, astfel după cum reiese din raportul de expertiză medico-legală din 1 noiembrie 2010, eliberat de Serviciul Județean de Medicină Legală Buzău. Leziunile produse prin accidentul rutier au necesitat internarea repetată a apelantului pentru tratament, acesta depunând la dosar biletele de ieșire din spital din datele de 28 februarie 2011 și 9 mai 2011 (filele 86 - 87, 226 - 229 dosar de fond).

De asemenea, a rămas cu cicatrice pe față din cauza traumatismelor pe care le-a avut (filele 91 - 92 dosar de fond). Din declarația martorului P. (fila 195 dosar de fond) a reieșit că, din cauza accidentului, apelantul-reclamant, care era student la data producerii accidentului, a renunțat la urmarea cursurilor facultății, fiind foarte afectat psihic, fără a-și reveni ulterior. Așadar, curtea de apel a reținut că viața socială a apelantului, care se afla în curs de formare profesională, a fost afectată în mod dramatic de invaliditatea permanentă dobândită în urma accidentului, în mod evident durerea fizică și psihică produse ca urmare a vătămării corporale fiind foarte mari, determinată de operațiile la care a fost supus, internările repetate, cu tratamentele corespunzătoare, apelantul suferind și un prejudiciu estetic, prejudiciul fiind complex, astfel că s-a impus majorarea cuantumului despăgubirilor pentru daune morale la suma de 350.000 lei.

În ceea ce îl privește pe apelantul-reclamant G., curtea de apel a reținut că acesta a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 80-90 de zile de îngrijiri medicale de la data producerii, perioadă ce include ablația materialului de osteosinteză și recuperarea morfo-funcțională, astfel după cum a reieșit din raportul de constatare medico-legală din 1 octombrie 2010, eliberat de Serviciul Județean de Medicină Legală Neamț, apelantul suferind un politraumatism în urma accidentului, respectiv fractură de femur, fractură de torace, fractură de arc costal, care a necesitat intervenția chirurgicală (fila 225 dosar de fond). Curtea a mai reținut schimbarea produsă de accident în viața apelantului și pe plan profesional, din cauza afecțiunilor medicale acesta fiind nevoit să se adapteze și să desfășoare o activitate care îl solicită mai puțin, din punct de vedere fizic.

Or, în raport de intervenția chirurgicală suferită, numărul de zile de îngrijiri medicale și consecințele pe plan emoțional și profesional produse apelantului curtea a considerat că este fondat apelul acestuia, majorând cuantumul despăgubirilor pentru daune morale la suma de 85.000 lei. În ceea ce îl privește pe apelantul-reclamant H., curtea de apel a reținut că acesta a suferit leziuni care au necesitat 80-90 de zile de îngrijiri medicale de la data producerii, în condițiile unei evoluții favorabile, astfel după cum a reieșit din raportul de constatare medico-legală din 24 octombrie 2010, eliberat de Serviciul Județean de Medicină Legală Neamț, reclamantul fiind internat pentru fractură luxație șold stâng, fiindu-i practicată reducerea cu osteosinteză cu 3 șuruburi, iar din declarația martorei R. a reieșit că apelantul a suferit leziuni la cap, stern, spate și la brațe, fiind operat la piciorul stâng (fila 230 dosar de fond).

Având în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale și natura leziunilor suferite de apelant, care implică suferințe fizice și psihice importante, provocate de accidentare și de recuperarea medicală, în urma intervenției chirurgicale apelantul rămânând cu 3 șuruburi de osteosinteză metalice și modificări osteoporotice posttraumatice, astfel după cum s-a menționat în rezultatul analizei de computer din data de 13 decembrie 2010 și în buletinul de analize medicale din 14 aprilie 2011 (filele 96, 98, 117, 118 dosar de fond), curtea a admis apelul reclamantului, considerând că instanța de fond nu a făcut o corectă apreciere a prejudiciului nepatrimonial suferit de apelant, astfel că a majorat cuantumul despăgubirilor pentru acest prejudiciu la suma de 100.000 lei.

În ceea ce o privește pe apelanta-reclamantă E., instanța a reținut că aceasta a suferit leziuni care au necesitat 40-45 de zile de îngrijiri medicale de la data producerii, astfel după a cum reieșit din raportul de constatare medico-legală din 23 octombrie 2010, eliberat de Serviciul Județean de Medicină Legală Neamț, fiind internată cu politraumatism, respectiv plagă contuză epicraniană parietală stânga, contuzie forte toracică, fractură 1/3 distală cubitus stg. cu deplasare minimă, contuzie genunchi și șold stâng, fiind imobilizată cu atelă gipsată 31 de zile (filele 231, 232 dosar de fond). Potrivit declarației martorului S. (fila 197), reclamanta, pe lângă suferințele fizice a avut și suferințe morale, apelanta efectuând proceduri de recuperare a sănătății, curtea reținând, totodată, că în urma accidentului comportamentul acesteia s-a schimbat în mod negativ.

Ținând seama, de asemenea, de numărul de zile de îngrijiri medicale, de suferințele implicate atât de leziunile avute, cât și de tratamentele ulterioare, curtea a considerat că suma de 40.000 lei constituie o reparație echitabilă a acestui prejudiciu nepatrimonial, schimbând sentința apelată cât o privește pe această apelantă. În ceea ce îl privește pe apelantul-intervenient în interes propriu K., curtea a reținut că acesta a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 40-45 de zile de îngrijiri medicale de la data producerii, după cum a reieșit din certificatul medico-legal din 14 septembrie 2010, eliberat de Serviciul Județean de Medicină Legală Bacău, suferind o fractură deschisă piramidală nazală, care a fost operată, de asemenea, fractură cominutivă col chirurgical humerus stâng - operată - osteosinteză cu broșe, cu imobilizare, contuzie la coloana lombară (filele 154 - 161 dosar de fond).

Potrivit declarației martorei T. (fila 199 dosar de fond), în urma accidentului rutier apelantul și-a schimbat comportamentul, devenind depresiv și suferind de insomnii. Având în vedere repercusiunile pe plan emoțional și psihic reieșite din probele administrate de apelant, alterarea stilului de viață al acestuia, curtea a admis apelul intervenientului și a majorat cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul moral la suma de 50.000 lei.

În ceea ce îl privește pe apelantul-intervenient în interes propriu J.,curtea a reținut că acesta a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 50-52 de zile de îngrijiri medicale, după cum a reieșit din certificatul medico-legal din 18 octombrie 2010, eliberat de Serviciul Județean de Medicină Legală Bacău, prezentând un politraumatism cu fractură epifiză distală radius drept, traumatism cranio-cerebral minor, plăgi excoriate, fiind imobilizat în aparat gipsat 45 de zile și necesitând tratament recuperator ulterior (filele 172 - 176 dosar de fond). Din declarația martorului U. (fila 201 dosar de fond), curtea a reținut că în urma accidentului rutier apelantul a rămas cu dureri fizice la cap și torace, nemaiputând conduce autoturismul, așadar a fost afectat modul de viață al acestuia.

În consecință, ținând seama de prejudiciul de agrement, cât și de suferințele de natură fizică și psihică probate de apelant, curtea a majorat cuantumul despăgubirilor pentru daune morale la suma de 40.000 lei. În ceea ce îi privește pe apelanții - reclamanți C., D., B. și I., curtea a apreciat, luând în considerare orientativ jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, întrucât la acordarea despăgubirilor morale, Curtea nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, că sumele de 35.000 lei, 30.000 lei, 30.000 lei și respectiv 15.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daunele morale, către reclamanții C., D., B. și I., acordate de Tribunalul Buzău, corespund cerințelor unei juste și echitabile despăgubiri.

Astfel, instanța de apel a considerat că judecătorul fondului a reținut în mod corect, raportat la modul de afectare a situației familiale, compensațiile pentru soțul defunctei M. și pentru descendenții acesteia, întrucât prin acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul nepatrimonial suferit este vizată strict alinarea suferinței pricinuite ca urmare a relațiilor afective care existau între apelanți și defunctă și nu conferirea unui grad de satisfacție persoanei prejudiciate prin sancționarea pe latură civilă a persoanei responsabile pentru producerea prejudiciului sau a asigurătorului. Curtea a considerat că suma de 35.000 de lei acordată reclamantului C. - soțul defunctei, precum și sumele de câte 30.000 de lei pentru fiecare dintre reclamantele D. și B. - fiicele majore ale defunctei, sunt de natură a compensa suferința cauzată de pierderea soției, respectiv a mamei, neimpunându-se majorarea cuantumului compensației.

Sub acest aspect, din declarația martorului P. (fila 195 dosar de fond), într-adevăr, a reieșit că M. lucra în gospodărie, împreună cu soțul său, fără a avea alte venituri. Curtea a considerat, însă, că instanța de fond a ținut seama de criteriile care permit acordarea unei compensații în echitate, respectiv de relațiile de afecțiune dintre apelant și victimă, de suferința pricinuită apelantului prin pierderea soției. De asemenea, în ceea ce privește daunele morale pretinse de reclamantele D. și B., curtea a reținut că tribunalul a făcut o estimare justă a despăgubirilor pentru daunele morale pricinuite acestora de decesul mamei lor, ținând seama de faptul că reclamantele erau adulte la data producerii evenimentului rutier, nu mai locuiau și nici nu gospodăreau împreună cu mama lor, iar aceasta avea vârsta de 73 de ani.

Este evident că sumele acordate drept compensații rudelor defunctei nu constituie un echivalent al suferinței acestora, întrucât valoarea nepatrimonială lezată nu poate fi prețuită, dreptul la viață și la sănătate fiind inestimabile, însă instanța are a stabili o compensație de natură a ușura pierderea suferită, stabilindu-i o limită, prin raportare la jurisprudență, astfel încât să nu constituie o îmbogățire fără justă cauză pentru persoana care o primește. Totodată, curtea a reținut că apelanta D., pe de o parte, nu a invocat în cererea de chemare în judecată, la instanța de fond, prejudiciul suferit prin vătămarea corporală gravă a fiului său, F., astfel încât acest prejudiciu nu poate constitui direct obiectul analizei instanței de apel, iar, pe de altă parte, în cazul prejudiciilor morale ca urmare a vătămării corporale vocația la despăgubire aparține persoanei care a suferit efectiv respectivele vătămări.

În ceea ce o privește pe apelanta I., curtea a considerat, de asemenea, că instanța de fond a apreciat în mod corect asupra daunelor morale, raportându-se la numărul de zile de îngrijiri medicale acordate acesteia, la natura leziunilor suferite, precum și la consecințele produse ca urmare a accidentului rutier, respectiv a modului de afectare a situației familiale, profesionale și sociale. Astfel, apelanta a suferit leziuni care au necesitat 12 - 14 zile de îngrijiri medicale de la data producerii, astfel după cum a reieșit din raportul de constatare medico-legală din 23 octombrie 2010, eliberat de Serviciul Județean de Medicină Legală Neamț, fiind internată cu un traumatism cranio-cerebral minor cu plagă contuză epicraniană frontală stânga, care a fost ulterior suturată, comoție cerebrală și contuzie toraco-abdominală și la coapsa stângă.

Curtea a considerat că suma de 15.000 de lei, acordată drept compensație de instanța de fond este o sumă rezonabilă pentru repararea prejudiciului suferit de reclamantă, pentru durerea fizică și psihică urmarea vătămării corporale și pentru prejudiciul estetic constând în cicatricea constatată în raportul medico-legal (filele 125 - 129, 233 - 234 dosar de fond). Valoarea despăgubirilor acordate cu acest titlu de către instanța de fond reprezintă o acoperire echilibrată și rezonabilă, prin raportare la necesitatea asigurării unui echilibru între prejudiciul suferit de reclamantă și compensația cuvenită acesteia, fără a ignora realitățile economice și sociale prezente. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A. SA.

A criticat decizia, apreciind cu sumele acordate prin aceasta cu titlu de daune morale reclamanților sunt nejustificat de mari în raport cu legislația și jurisprudența din România, drept pentru care a solicitat diminuarea acestora. Spre deosebire de despăgubirile pentru daune materiale, care sunt supuse unei riguroase probațiuni, cele pentru daune morale se stabilesc pe baza unei evaluări a organului judiciar. Recurenta a mai solicitat a se avea în vedere efectele compensatorii ale daunelor morale acordate, fără ca acestea să constituie venituri nejustificate. Totodată a apreciat că la stabilirea cuantumului daunelor morale, instanța trebuie să țină seama de realitatea economică din România la acest moment.

A considerat, de asemenea, că nu trebuie să se tindă la acordarea unor sume cât mai mari, ci despăgubirea trebuie să fie apreciată de către instanță în mod echitabil, pentru a evita obținerea unui câștig necuvenit. A apreciat că instanța trebuie să țină seama și de faptul că vătămarea a fost produsă din culpă și nu cu intenție. Cum asiguratorul preia răspunderea civilă a faptuitorului, nu trebuie raportată despăgubirea la disponibilitățile bănești pe care terța persoană le are. Raportat la faptul că legiuitorul nu a instituit criterii legale de evaluare a prejudiciului moral suferit, a solicitat a se avea în vedere că daunele acordate în cauză sunt exagerate. Recursul este nul. Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică. Potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat. Indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora realizează exigențele art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din cod. Or, în speță, se observă că recurenta nu a susținut în vreun fel nelegalitatea soluției atacate, limitându-se a face considerații generale asupra cuantumului exagerat al daunelor acordate în cauză, fără a indica ce prevedere legală ar fi fost nesocotită de către instanța de apel în adoptarea soluției.

Astfel, printr-o susținere de ordin general, recurenta - pârâtă a susținut, în esență, că sumele acordate sunt nejustificat de mari în raport cu legislația și jurisprudența din România, că instanța ar fi trebuit să țină seama de realitatea economică la acest moment și că vătămarea a fost produsă din culpă și nu cu intenție, fără a indica, în concret, în ce ar consta greșeala de judecată și nelegalitatea sub acest aspect a deciziei din apel. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, urmare celor dispuse prin decizia de casare a Înaltei Curți, curtea de apel, procedând la redimensionarea sumelor acordate cu titlu de daune morale, a motivat pe larg soluția adoptată, ținând seama de circumstanțele specifice și situația particulară a fiecărei părți.

O astfel de atitudine procesuală a pârâtei ignoră faptul că pe calea recursului nu pot fi valorificate orice fel de nemulțumiri, ci doar acelea care îmbracă forma unor aspecte de nelegalitate în termenii prevăzuți de art. 304 C. proc. civ. Ca atare, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul Curții de Apel Ploiești. Or, criticile formulate de recurentă, vizând redimensionarea daunelor morale, privesc aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate în sensul cerut de prevederile art. 304 C. proc. civ. Văzând dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., precum și pe cele ale art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din cod, se va constata nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiții procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâta SC A. SA împotriva Deciziei nr. 704 din 28 octombrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 martie 2016.