ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3298/2015

Obiectul acțiunii Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 11 decembrie 2013, reclamanta Fundația A. a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea de Management Operațional 2007-2013/AM (Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice) să respecte prevederile contractului de finanțare nr. 1249 din 2 martie 2011, în sensul decontării cheltuielilor în cuantum total de 30.000 lei, cu penalități de întârziere până la data plății efective.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 1040 din 28 martie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei, a respins excepția inadmisibilității și a obligat pârâtul să deconteze suma de 30.000 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de audit, sub sancțiunea plății de penalități de întârziere de 100 lei/zi de la rămânerea definitivă a hotărârii, până la decontarea efectivă și să-i plătească reclamantei suma de 3.350 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Recursul pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a atacat cu recurs sentința menționată, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În esență, recurentul-pârât a arătat că instanța de fond nu a motivat soluția pronunțată, limitându-se la a prelua susținerile din cererea de chemare în judecată și a nesocotit dispozițiile legislației în materia achizițiilor publice și clauzele contractului de finanțare, în raport cu care neeligibilitatea cheltuielilor este atrasă nu de data la care au fost efectuate și plătite, ci de data la care s-a desfășurat activitatea de auditare prevăzută în proiect.

Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă Fundația A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că instanța și-a motivat hotărârea în mod clar, convingător, pertinent și complet și că soluția este corectă, pentru că în instrucțiunile de prefinanțare și rambursare a cheltuielilor, la pct. 10, Anexa nr. III la Contractul de finanțare nr. 1249 din 02 martie 2011, se stabilește că toate cheltuielile efectuate și plătite de către beneficiar până la termenul de depunere a cererii de rambursare sunt considerate a fi eligibile. Recurenta în mod greșit susține că eligibilitatea cheltuielilor se justifică doar în perioada de implementare a proiectului, și nu ulterior acesteia, până la momentul depunerii cererii de rambursare. Deși recurenta susține că efectuarea cheltuielilor în perioada de implementare este o condiție sine qua non a rambursării acestora, totuși efectuarea unui audit anterior expirării perioadei de implementare ar conduce la situația în care anumite cheltuieli efectuate ulterior declanșării controlului să nu aibă justificare.

Procedura derulată în recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 4 mai 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat. Prin încheierea din 23 iulie 2015, completul de filtru a constatat că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și l-a admis în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, fixând termen de judecată pe fond a acestuia.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma motivelor formulate de recurentul-pârât, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Motivul de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează hotărârile care nu cuprind motivele pe care se întemeiază , care cuprind motive contradictorii sau care conțin numai motive străine de natura cauzei . În speță nu este îndeplinită niciuna dintre aceste ipoteze, sentința atacată fiind motivată cu respectarea exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cu indicarea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate și a motivelor de drept pe care s-a întemeiat soluția, fiind expuse clar, logic și cuprinzător clauzele din contractul de finanțare care au fost avute în vedere. Subsumat motivului prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât tinde a convinge instanța de control judiciar că sentința a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a cadrului de reglementare general, precum și a criteriilor de eligibilitate a cheltuielilor aferente proiectului finanțat. În esență, recurentul-pârât susține că refuzul decontării ultimei tranșe de cheltuieli, aferente raportului de audit final nr. 1447 din 18 iunie 2012, este justificat de împrejurarea că activitatea de audit a fost desfășurată după împlinirea perioadei de implementare a proiectului, care a fost cuprinsă între 3 martie 2011 și 2 iunie 2012. Nici acest motiv de recurs nu este fondat, pentru că prima instanță a efectuat o analiză riguroasă a documentației referitoare la cheltuielile nedecontate prin prisma prevederilor contractului de finanțare și a instrucțiunilor aferente Programului Operațional Regional 2007-2013, ajungând la concluzia justă că auditul final, pentru a fi complet, nu putea fi realizat decât după efectuarea tuturor operațiunilor și cheltuielilor care s-au încadrat în perioada de implementare a proiectului. Instanța de control judiciar împărtășește această abordare, pentru că, în contextul faptic al cauzei, măsura administrativă dispusă de autoritatea emitentă întrunește elementele unei exercitări abuzive a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, având un evident caracter excesiv, disproporționat în raport cu împrejurările pe care s-a întemeiat și cu interesul public urmărit. Așa cum s-a reținut în mod constant și în jurisprudența C.J.U.E., ținând cont de tradițiile constituționale comune statelor membre, măsurile și restricțiile impuse de autoritățile publice trebuie să răspundă efectiv unor obiective de interes general urmărite de uniune și să nu afecteze în mod disproporționat drepturile și interesele legitime ale destinatarului. După cum corect s-a reținut în sentință, potrivit obligațiilor asumate de parată prin Contractul de finanțare nr. 1249 din 02 martie 2011, Articolul 9 - obligațiile părților, lit. B). Obligațiile OI pct. (31) - (37), lit. C). Obligațiile AM POR pct. (39) - (43), articolul 14 - nereguli și restituirea finanțării, pct. (2), în cazul în care intimata ar fi considerat ca fiind eronat modul în care derula contractul ar fi trebuit să o consilieze cu privire la reglementarea situației și să aibă în vedere toată documentația pe care a prezentat-o spre analiză și avizare. Susținerile referitoare la existența unui raport de audit intermediar căruia, în opinia recurentului-pârât, i-ar fi aferente cheltuielile dovedite cu factura emisă la 30 mai 2012, achitată la data de 11 iunie 2013, vizează chestiuni de fapt care exced limitele controlului de legalitate exercitat în recurs pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privind aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin urmare, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., având în vedere dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ. , Înalta Curte va respinge recursul formulat în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat. În baza prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-pârât va fi obligat să-i plătească intimatei-reclamante cheltuielile de judecată constând în onorariul de avocat aferent recursului, care va fi redus în raport cu complexitatea cauzei și activitatea depusă pentru această fază procesuală, potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ.