ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1982/2016

Decizia nr. 1982/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Asociația „A.”, obligarea acesteia la plata sumei totale de 37.838,71 RON, compusă din următoarele sume: 5.346,77 RON, reprezentând plată aferentă Cererii de rambursare nr. 1 privind cofinanțarea de la bugetul de stat; 22.620,97 RON, reprezentând plată aferentă Cererii de rambursare nr. 1 privind debit FEDR și 9.870,97 RON, reprezentând TVA, sume ce constituie finanțare încasată necuvenit în baza Contractului de finanțare încheiat între părți.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtei, în baza art. 14 alin. (16) din Contractul de finanțare nr. 2940 din 9 aprilie 2012, la plata majorărilor de întârziere începând cu data de 21 februarie 2014 (care reprezintă ziua următoare expirării termenului limită de restituire a debitului, conform Notificării MDRAP nr. 2722 din 15 ianuarie 2014), în valoare de 0,1% pe zi de întârziere din suma datorată, până la data plății efective.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 2534 din 30 septembrie 2014, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca inadmisibilă, apreciind că suma solicitată în prezenta cauză poate fi recuperată silit de la pârâtă prin intermediul procedurii prevăzute de art. 17

1

din O.U.G. nr. 64/2009, reclamanta având astfel la dispoziție o procedură specială pentru satisfacerea pretențiilor sale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Astfel, în mod neîntemeiat prima instanță a apreciat că suma solicitată cu titlu de pretenții, respectiv 37.838,71 RON, poate fi executată potrivit procedurii speciale prevăzute de O.U.G. nr. 64/2009, întrucât, față de art. 3 alin. (1) din Decizia nr. 1 din 9 ianuarie 2014 prin care a fost reziliat contractul încheiat între părți, acest act administrativ constituie titlu de creanță numai pentru suma de 68.297,85 RON, în temeiul art. 6 alin. (9) și art. 17

1

din O.U.G. nr. 64/2009, având în vedere că doar această sumă reprezintă prefinanțare acordată în cadrul Contractului de finanțare nr. 2940 din 9 aprilie 2012.

Prin urmare, dispozițiile art. 17

1

din O.U.G. nr. 64/2009 sunt incidente numai sumei de 68.297,85 RON, asupra căreia Decizia nr. 1 din 9 ianuarie 2014 constituie titlu de creanță și urmează să fie recuperată potrivit procedurii legale, nu și în ceea ce privește suma de 37.838,71 RON, solicitată prin acțiune, care nu reprezintă prefinanțare acordată în cadrul contractului și nu poate fi recuperată potrivit procedurii speciale prevăzute de textul de lege menționat.

În plus, respectiva sumă, potrivit art. 2 din aceeași decizie, reprezintă cofinanțare de la bugetul de stat, TVA și finanțare din FEDR, fiind achitată intimatei ca urmare a aprobării cererii de rambursare nr. 1 în cadrul contractului și nu înainte de începerea activităților la care Asociația era obligată să le efectueze, așa cum este cazul sumei de 68.297,85 RON.

În opinia recurentei, prima instanță nu a ținut cont de Decizia de recuperare a prefinanțării nr. 2 din 19 martie 2014, prin care instituția a emis titlu de creanță pentru suma aferentă prefinanțării, prin acțiune solicitând doar sumele pentru care nu are titlu de creanță, respectiv 37.838,71 RON, reprezentând plata făcută de Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional către intimată în cadrul cererii de rambursare nr. 1 a proiectului, făcând referire și la art. 14 alin. (16) din Contract, în privința majorărilor de întârziere solicitate.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 29 februarie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent și în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând obligarea acestuia la plata sumei totale de 37.838,71 RON, compusă din următoarele sume: 5.346,77 RON, reprezentând plată aferentă cererii de rambursare nr. 1 privind cofinanțarea de la bugetul de stat; 22.620,97 RON, reprezentând plată aferentă cererii de rambursare nr. 1 privind debit FEDR și 9.870,97 RON, reprezentând TVA, sume ce constituie finanțare încasată necuvenit în baza contractului de finanțare.

În cauză, a fost încheiat Contractul de finanțare nr. 2940 din 9 aprilie 2012 între Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (actualmente MDRAP) - în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional 2007 - 2013 și Asociația „A." - în calitate de beneficiar, având ca obiect implementarea proiectului "Peștera cu sarcofage de la Olteni".

Ca urmare a intervenirii rezilierii acestui contrat, s-a emis Decizia nr. 1 din 9 ianuarie 2014 prin care Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional a stabilit în sarcina pârâtei, potrivit art. 20 alin. (4) coroborat cu art. 14 din Contract, restituirea sumei de 37.838,71 RON, reprezentând plată aferentă Cererii de rambursare nr. 1 privind cofinanțarea de la bugetul de stat, plată aferentă Cererii de rambursare nr. 1 privind debit FEDR și TVA aferentă.

Prin aceeași decizie, în temeiul art. 6 alin. (9) și art. 17

1

din O.U.G. nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, cu modificările și completările ulterioare, s-a stabilit în sarcina pârâtei restituirea sumei de 68.297,85 RON, reprezentând prefinanțare acordată în cadrul contractului de finanțare.

Demersul judiciar inițiat de recurentul-reclamant privește suma totală de 37.838,71 RON, reprezentând plată aferentă Cererii de rambursare nr. 1 privind cofinanțarea de la bugetul de stat, plată aferentă Cererii de rambursare nr. 1 privind debit FEDR și TVA aferentă.

Prin sentința atacată, prima instanță a respins cererea reclamantului, apreciind că suma în discuție poate fi recuperată silit de la pârâtă prin intermediul procedurii prevăzute de art. 17

1

din O.U.G. nr. 64/2009.

În raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și prevederile legale incidente, instanța de control judiciar observă că textul de lege avut în vedere de prima instanță este aplicabil doar în privința unei părți din debitul constatat de autoritate.

Astfel, în temeiul prevederilor art. 17

1

din O.U.G. nr. 64/2009, reținute de prima instanță, poate fi recuperată doar suma de 68.297,85 RON, care reprezintă prefinanțare acordată în cadrul Contractului de finanțare nr. 2940 din 9 aprilie 2012, astfel cum rezultă din Decizia nr. 1 din 9 ianuarie 2014.

În acest sens, prin Decizia nr. 2 din 19 martie 2014, instituția a emis titlu de creanță pentru recuperarea sumei aferente prefinanțării, potrivit Deciziei nr. 1 din 9 ianuarie 2014, iar pentru suma de 37.838,71 RON, reprezentând plată aferentă Cererii de rambursare nr. 1 privind cofinanțarea de la bugetul de stat, plată aferentă Cererii de rambursare nr. 1 privind debit FEDR și TVA aferentă, neputând fi recuperată potrivit procedurii speciale, s-a promovat prezentul demers judiciar.

În concluzie, se constată că suma solicitată prin cererea de chemare în judecată reprezintă doar o parte din debitul stabilit în sarcina asociației intimate, potrivit Deciziei nr. 1 din 9 ianuarie 2014, nu reprezintă, așadar, suma globală, care formează obiectul acestei decizii, respectivele sume în litigiu fiind acordate la momente și în baza unor temeiuri diferite, prin urmare și recuperarea lor urmează aceeași cale, așa încât se impune ca judecătorul fondului să aibă în vedere aceste aspecte.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 - teza I C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va casa sentința atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice împotriva Sentinței nr. 2534 din 30 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2016.

Procesat de GGC - LM