ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2309/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 29.08.2015 sub nr. x/2/2014 reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în principal anularea în parte a Deciziei nr. 12/DGACRPDS/13.06.2014 în sensul anulării obligației stabilite în sarcina societății reclamante de a restitui în întregime suma totală de 677.507,54 lei, precum și suspendarea executării Deciziei nr. 12/DGACRPDS/13.06.2014 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, iar în subsidiar a solicitat anularea termenului de restituire de 15 zile și anularea obligației de plată a penalităților de întârziere și restituirea sumei în tranșe, eșalonate pe un interval de 24 de luni, cu o perioadă de grație de 3 luni.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 3336 din data de 08.12.2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 12/DGACRDS/13.06.2014, formulată de reclamanta-pârâtă SC A. SRL în contradictoriu cu intimatul-reclamant Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ca neîntemeiată; s-a respins cererea de anulare a aceleiași decizii, ca nefondată și s-a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, ambele părți au formulat recurs reclamanta SC A. SRL și pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, criticând pentru nelegalitate, netemeinicie, sentința recurată, a arătat, în esență, următoarele motive:

- Recurentul arată că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, caz de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că Decizia nr. 12/DGACRPDS/13.06.2014 (actul administrativ contestat) este suficientă pentru a fi reținută obligația de plată a debitoarei SC A. SRL, sens în care nu se mai impune formularea unei cereri reconvenționale.

Prin intermediul Deciziei nr. 12/DGACRPDS/13.06.2014, emisă în baza art. 7 alin. (10)-(12) și art. 18 alin. (4) din Contractul de finanțare nr. 2341 din 12 octombrie 2011, instituția recurentă a decis încetarea contractului și restituirea în întregime a sumelor deja plătite beneficiarului (cu titlu de finanțare nerambursabilă).

Întrucât Decizia nr. 12/DGACRPDS/13.06.2014 nu reprezintă titlu de creanță, ci este numai un act administrativ cu caracter individual, recuperarea sumelor în discuție nu poate fi realizată decât prin formularea unei acțiuni în instanță, având ca finalitate obținerea unui titlu executoriu (în baza căruia se poate proceda la executarea silită a debitoarei).

În contextul în care SC A. SRL nu a restituit nicio sumă din debitul creat în urma încetării contractului de finanțare, ci a înțeles să se adreseze instanței de judecată în vederea anulării Deciziei nr. 12/DGACRPDS/13.06.2014 (deși instituția noastră era titularul unei creanțe de recuperat și urma să introducă cerere de chemată în judecată a debitoarei), M.D.R.A.P. s-a prevalat de singurul mijloc legal și procesual care permitea obținerea unui titlu executoriu, respectiv formularea unei cereri reconvenționale în baza art. 209 C. proc. civ. Recurentul solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei civile nr. 3336 din 08 decembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2/2014, iar în urma rejudecării cauzei să se admită cererea reconvențională formulată de instituția recurentă și să se dispună obligarea SC A. la plata sumei de 677.507,54 lei, la care se adaugă dobânzile de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere din suma datorată, începând cu data de 16.07.2014 și până la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs și reclamanta SC A. SRL, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, în esență, pentru următoarele motive:

Motivul de casare este cel prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., decizia atacată fiind pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 1268, art. 1269, art. 1270 din noul C. civ., respectiv art. 12 și art. 18 din Contractul nr. 2341 din 12 octombrie 2011.

Prin adresa nr. 30 din 06 martie 2014, SC A. SRL a solicitat rezilierea contractului de finanțare ca urmare a dificultăților financiare și a imposibilității obiective a asigurării cofinanțării, solicitare ce a fost comunicată de către Agenția de Dezvoltare Regională Sud Est, Autorității de Management pentru Programul Operațional Regional, prin adresa nr. 5457 din 13 martie 2014.

Prin adresa nr. 19909 din 21 martie 2014 Direcția de Plați și Contabilitate a comunicat faptul ca în cadrul proiectului Cod SMIS 21043 au fost efectuate plăți ca urmare a 3 cereri de rambursare, în valoare totală de 677.507, 54 lei.

Direcția Monitorizare din cadrul AM POR a organizat o întâlnire de conciliere în data de 16.05.2014, în cadrul căreia reprezentanții SC A. SRL au solicitat ca AMPOR să aprobe rezilierea contractului fără restituirea finanțării nerambursabile încasate. Reprezentanții M.D.R.A.P. au apreciat că situația de fapt expusă de către beneficiar în cadrul adresei nr. 30 din 06 martie 2014 nu poate fi considerată excepțională sau fiind o situație de forță majoră deoarece prin Declarația de eligibilitate anexată la cererea de finanțare, beneficiarul și-a asumat obligația de a asigura resursele financiare necesare implementării proiectului iar insolvența unuia dintre clienții importanți nu este de natură a afecta iremediabil proiectul din punct de vedere al sustenabilității economice a acestuia.

Prin adresa nr. 30 din 06 martie 2014 și documentele suport ale acesteia existente la dosarul administrativ al Contractului de finanțare 2341 din 12 octombrie 2011, SMIS 21043, SC A. SRL a învederat cauzalitatea obiectivă ce a condus la constituirea unei situații de fapt de natură a impune societății adoptarea unei decizii dificile, respectiv aceea de a renunța la finanțarea din fonduri nerambursabile pentru proiectul în cauza.

Se arată că notorietatea crizei financiar-economice ce a afectat nu doar mediul economic unde activează societatea noastră ci un spectru cu mult mai larg, național și internațional, constituie o probă edificatoare a situației excepționale ce a afectat planul de afaceri al societății și implicit capacitatea sa de a face față adecvat obligațiilor financiare asumate într-un proiect de anvergură celui care a făcut obiectul Contractului de finanțare anterior menționat. Inclusiv insolvența unuia dintre clienții semnificativi ai SC A. SRL, respectiv SC B. SRL, a generat nu doar o scădere semnificativă a fluxurilor de capital ci și o lovitură semnificativă dată planului de afaceri ce a stat la baza proiectului în cauză, B. SRL fiind unul dintre cei mai importanți clienți interesați de facilitățile logistice ale Parcului C. ce a făcut obiectul finanțării prin contractul de finanțare nr. 2.341 din 12 octombrie 2011.

Autoritatea contractantă, prin decizia pe care a înțeles să o atace, susține buna credință a societății și buna conduită a acesteia în raport cu obligațiile contractuale asumate, învederând faptul că prin adresa CSN 20220 din 21 martie 2014, departamentul de specialitate al autorității de management abilitat cu monitorizarea modului de îndeplinire a obligațiilor contractuale de către beneficiar, a comunicat ca nu s-a desfășurat vreo acțiune de control finalizată cu titlul de creanța în sarcina societății, aspect care rezuma faptul că pe numele beneficiarului nu exista nici o suspiciune de neregulă ori frauda care să impună masuri sancționatorii, inclusiv de natură pecuniară, cum ar fi corecții financiare, dobânzi penalizatoare, daune interese etc.

Instanța de fond a apreciat, realizând o interpretare greșită a normelor de drept material, respectiv o interpretare eronată a clauzelor contractuale prevăzute la art. 12 și art. 18 alin. (1) și alin. (4) din Contractul nr. 2341 din 12 octombrie 2011, faptul că solicitările nu ar fi temeinice, motivarea invocată de către societate neputând avea drept temei prevederile art. 18 alin. (1) din contractul anterior menționat, astfel că a dispus respingerea cererii de anulare a actului administrativ, respectiv a deciziei emise de către M.D.R.A.P.

- Termenul de 15 zile stabilit de către autoritatea de management pentru restituirea sumei de 677.507, 54 în temeiul art. 18 alin. (4) coroborat cu prevederile art. 12 din Contractul de finanțare se apreciază că nu poate fi utilizat pentru situația în speța deoarece în cuprinsul art. 12 nu exista nici o prevedere referitoare la o astfel de situație. Astfel, nici alin. (10) și nici alin. (11) ale art. 12 din contractul de finanțare nu fac referire la cazul rezilierii la inițiativa beneficiarului, reziliere ce intervine fără ca în situația dată să existe un caz de neregulă constatat conform procedurii menționate la alin. (2) la art. 12 din contract.

Instanța de fond a apreciat ca netemeinice susținerile recurentei, făcând o aplicare greșită a prevederilor art. 12 alin. (8) și ale art. 12 alin. (16) din Contractul nr. 2341 din 12 octombrie 2011, considerând ca în mod corect intimata a stabilit sancțiunea plații penalităților în sarcina societății în cazul în care rambursarea sumelor nu se realizează în termenul de 15 zile.

Daca totuși instanța ar retine obligativitatea beneficiarului de a restitui sumele absorbite prin cele trei cereri de rambursare și ținând cont de situația de fapt recunoscuta inclusiv prin decizia autorității de management, ca în cazul societății nu au fost înregistrate nereguli în implementarea proiectului, nereguli care să impună sancționarea prin corecție financiară ori de altă natură sancționatorie, apreciază că instanța poate dispune restituirea eșalonată a sumelor ce au făcut obiectul cererilor de rambursare, într-un interval de timp propus de 24 luni, cu o perioadă de grație propusă de 3 luni.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele incidente aplicabile în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul reclamantei SC A. SRL

Conform raportului asupra admisibilității în principiu a recursului recurentei-reclamante SC A. SRL este tardiv declarat și, în conformitate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., recursul va fi anulat.

Recursul pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice este nefondat.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat cererea reconvențională formulată de recurenta-pârâtă ca fiind o apărare împotriva cererii reclamantei de anulare a deciziei nr. 12/DGACRPDS/13.06.2014.

Astfel, pârâta-recurentă nu a făcut nicio delimitare între ce reprezintă întâmpinarea și ce reprezintă cererea reconvențională din cererea depusă în același timp și în același format.

De asemenea, se observă și faptul că această cerere nu a fost timbrată corespunzător valorii solicitate, cuprinzând argumente pentru menținerea deciziei nr. 12/DGACRPDS/13.06.2014 prin care s-a stabilit de această autoritate ca urmare a constatării rezilierii contractului de finanțare nr. 2341 din 12 octombrie 2011, obligația restituirii de către beneficiar a sumelor arătate în întâmpinare/cerere reconvențională.

Nu poate fi valabil argumentul că autoritatea pârâtă-recurentă nu ar putea să pună în executare titlul executoriu deoarece se observă că instanța de fond, prin considerente, nu s-a pronunțat pe o cerere reconvențională veritabilă, considerând-o doar o simplă apărare.

Ca urmare, potrivit art. 9 alin. (1) din Contractul de finanțare nr. 2341 din 07 octombrie 2011, "Prezentul contract obligă părțile să respecte întocmai și cu bună credință fiecare dispoziție a acestuia, în conformitate cu principiul obligativității contractului între părți, raportat la art. 21 alin. (1), conform căruia (…) "În eventualitatea unui litigiu (…) se va încerca soluționarea acestuia pe cale amiabilă. În situația în care nu se poate ajunge la o înțelege pe cale amiabilă, litigiul va fi soluționat de către instanțele judecătorești competente (…)", recurentul având posibilitatea pentru a pune în executare titlul executoriu.

Nu se poate considera că cererea reconvențională/întâmpinare așa cum a fost formulată vizează pretenții proprii, practic recurentul fiind interesat în menținerea ca legală și temeinică a actului atacat, aceasta însemnând, implicit, menținearea obligației reclamantei de a plăti sumele arătate în decizia nr. 12/2014.

Potrivit art. 43 din O.U.G. nr. 66/2011:

"

Constituie titlu executoriu, după caz:

a) procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare, nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare și procesul-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate, de la data la care creanță bugetară este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut în procesul-verbal, conform art. 141 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

b) hotărârea judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă".

Temeiul legal al soluției adoptate de instanța de recurs

Față de cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 496 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice împotriva sentinței nr. 3336 din 08 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat și va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL împotriva sentinței nr. 3336 din data de 08.12.2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice împotriva sentinței nr. 3336 din 08 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL împotriva sentinței nr. 3336 din data de 08.12.2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 iunie 2017.