ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3274/2015

Decizia nr. 3274/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28.06.2013, reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a chemat în judecată pe pârâta SC A. SRL, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 22.294,73 lei, reprezentând finanțare încasată necuvenit în baza contractului de finanțare nr. 1651 din 08 iunie 2011 și la plata dobânzilor de întârziere începând cu data de 19.01.2013 (ziua următoare a expirării termenului limită de restituire a debitului, conform notificării M.D.R.A.P. nr. 95217/20.12.2012), în valoare de 0,1% pe zi de întârziere din suma datorată, până la data plății efective, precum și obligarea pârâtei la plata comisioanelor bancare ocazionate de rambursarea sumelor.

Prin sentința civilă nr. 3677 din 22 noiembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei de interes în formularea cererii și a respins cererea formulată de către reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL, ca lipsită de interes.

În baza art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice criticând-o pentru nelegalitate.

Au fost invocate în sprijinul casării sentinței atacate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din noul C. proc. civ., solicitându-se trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, subliniindu-se că în speță nu există o neregulă așa cum este această noțiune definită prin prevederile art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, prevederi a căror interpretare a fost greșit făcută de instanța de fond, iar concluzia a fost de asemenea eronată, în sensul că autoritatea reclamantă nu justifică interes în formularea acțiunii al cărei obiect decurge din încetarea/rezilierea unui contract de finanțare.

La solicitarea pârâtei SC A. SRL, M.D.R.A.P. a emis decizia nr. 87 din 19 decembrie 2012 prin care, în temeiul art. 7 alin. (2), (10) și (17) și art. 18 alin. (4) din Contractul de finanțare încheiat între minister și pârâtă, s-a dispus rezilierea proiectului, reținându-se în sarcina beneficiarului și obligația restituirii sumelor acordate cu titlu de finanțare.

În temeiul art. 21 alin. (1) din contractul de finanțare, la sediul recurentului a avut loc o ședință de conciliere în cadrul căreia s-a analizat posibilitatea eșalonării debitului pe o anumită perioadă, însă s-a considerat că nu se justifică o eșalonare a plăților.

În speță nu se poate vorbi despre premisa existenței unei nereguli prin „acțiunea sau inacțiunea beneficiarului”, care a implementat proiectul până la constatarea imposibilității continuării acestuia, pe care de altfel a notificat-o ca atare.

De asemenea, conform prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ „instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea și încetarea contractului administrativ”.

În speță, ministerul a învestit instanța de contencios administrativ cu soluționarea unei acțiuni care privește rezilierea unui contract administrativ și recuperarea sumelor deja achitate către pârâtă.

Totodată, arată recurentul, potrivit dispozițiilor art. 43 din O.U.G. nr. 66/2011, constituie titlu executoriu, după caz:

- procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare, nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare și procesul-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate, de la data la care creanța bugetară este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut în procesul-verbal, conform art. 141 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

- hotărârea judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă.

Ca atare, legiuitorul distinge între situațiile în care se pot recupera sumele plătite necuvenit beneficiarilor fondurilor nerambursabile și cele în care este vorba de recuperarea unor sume de bani ca urmare a rezilierii unor contracte de finanțare.

Înalta Curte reține că sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 noul C. proc. civ. potrivit cărora se poate cere casarea unei hotărâri judecătorești pentru motivul de nelegalitate „când hotărâre nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei”.

Acțiunea formulată de M.D.R.A.P. a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 8 alin. (2) cu referire la art. 2 lit. c) și art. 10 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile în care solicita, ca urmare a rezilierii contractului de finanțare încheiat cu SC A. SRL, recuperarea sumelor deja achitate către aceasta.

În mod greșit, prima instanță a invocat din oficiu excepția lipsei de interes a reclamantului în formularea cererii, admițând această excepție prin raportare la prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, cu consecința respingerii acțiunii ca lipsită de interes, prin aplicarea art. 32 alin. (1) lit. d) noul C. proc. civ.

Art. 2 alin. (1) lit. a) din ordonanța de urgență menționată definește noțiunea de „neregulă” în reglementarea activităților de prevenire, constatare și sancționare ce revin autorităților și instituțiilor publice prevăzute la art. 1 alin. (2) din același act normativ.

Raportarea la definiția legală a „neregulii” este neadecvată, în speță nefiind în discuție o inacțiune a beneficiarului care a condus la prejudicierea bugetului U.E. și a fondului public național aferent, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, în condițiile în care beneficiarul/societatea pârâtă a solicitat rezilierea contractului de finanțare, iar prin decizia nr. 87 din 19 decembrie 2012 a șefului A.M.P.O.R. s-a dispus rezilierea contractului de finanțare nr. 1651 din 8 iunie 2011 pentru proiectul cu nr. SMIS-23440, intitulat „Înființare service auto Bolintin Vale, jud. Giurgiu”, încheiat între M.D.R.T., în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional 2007-2013 și SC A. SRL, în calitate de beneficiar (art. 1). Prin art. 2 din Decizia M.D.R.T., ca urmare a rezilierii contractului de finanțare, în conformitate cu art. 18 alin. (4) teza a II-a s-a stabilit în sarcina beneficiarului obligația restituirii sumei de 22.294,73 lei, debit aferent F.E.D.R., Cererea de rambursare nr. 1.

În urma unei abordări eronate, din perspectiva art. 2 alin. (1) lit. a), art. 30 care trimite la art. 20 și art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, judecătorul fondului a conchis că ministerul reclamant putea evita procedura judiciară emițând un titlu de creanță necesar recuperării finanțării acordate necuvenit, în speță nefiind însă vorba de existența unei „nereguli” în accepțiunea actului normativ în discuție, câtă vreme M.D.R.A.P. a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu soluționarea unei acțiuni care vizează încetarea/rezilierea unui contract administrativ încheiat cu SC A. SRL și recuperarea sumelor achitate deja către această pârâtă.

Din economia O.U.G. nr. 66/2011 rezultă, fără dubiu, că legiuitorul nu a impus obligativitatea emiterii unui titlu de creanță pentru recuperarea sumelor care decurg din rezilierea unor contracte de finanțare, așa cum este cazul în speță, cu atât mai mult cu cât a fost urmată procedura de reziliere reglementată de art. 18 alin. (10) și (11) din contractul de finanțare nr. 1651 din 8 iunie 2011, la solicitarea pârâtei.

Așadar nu este incidentă în cauză procedura prevăzută de O.U.G. nr. 66/2011, la care s-a raportat instanța de fond, pentru recuperarea creanței de 22.294,73 lei astfel că soluția de respingere a acțiunii pentru lipsa de interes este nelegală.

Față de cele expuse și având în vedere dispozițiile art. 496 alin. (1) noul C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, va fi admis recursul, va fi casată sentința, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe căreia îi revine sarcina de a se pronunța pe fondul pricinii cu care a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice împotriva sentinței civile nr. 3677 din 22 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 octombrie 2015.