ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2526/2016

Decizia nr. 2526/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC "A." SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Serviciul Soluționare Contestații, obligarea pârâtei să soluționeze contestația transmisă prin poștă la 25 februarie 2014 împotriva Deciziei din 22 ianuarie 2014 emisă în baza Raportului de inspecție din 22 ianuarie 2014, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Ulterior, prin completarea depusă la data de 23 iunie 2014, reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 315 din 29 mai 2014 emisă de pârâtă și obligarea pârâtei să soluționeze pe fond contestația administrativă transmisă prin poștă la data de 25 februarie 2014 la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj împotriva Deciziei de impunere din 22 ianuarie 2014 emisă în baza Raportului de inspecție din 22 ianuarie 2014.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 412/2014 din 1 octombrie 2014, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC "A." SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Serviciul Soluționare Contestații.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței menționate la pct. 1.2 a declarat recurs reclamanta SC "A." SRL, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii, s-a argumentat, mai întâi, că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 43 alin. (2) lit. e) și f) C. proc. fisc., care stabilesc în sarcina organelor fiscale obligația de a motiva în fapt și în drept actul administrativ fiscal, întrucât Decizia nr. 315 din 29 mai 2014 nu este motivată.

S-a mai susținut că hotărârea primei instanțe nu este motivată, întrucât aceasta a ignorat motivele reclamantei privind faptul că simpla sesizare a organelor de cercetare penală nu impune suspendarea soluționării în recursul grațios, și s-a rezumat doar la considerente cu caracter general.

Instanța de fond nu a analizat motivele de nelegalitate invocate de reclamantă.

În speță nu există între pretinsele infracțiuni și soluția pe care ar trebui să o pronunțe organul fiscal înrâurirea hotărâtoare impusă de dispozițiile art. 215 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc.

Recurenta a acționat cu bună-credință și a procurat toate documentele justificative, fără a fi deținut indicii care să justifice existența unor nereguli sau a unei fraude a emitenților, fiind evident că organul de soluționare a contestației trebuia să pronunțe o soluție, iar suspendarea soluționării contestației constituie o încălcare a dreptului european.

Hotărârea primei instanțe validează excesul de putere exercitat de organul fiscal și încalcă prevederile care garantează accesul la instanță și soluționarea cererilor în termen rezonabil.

1.4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Serviciul Soluționare Contestații a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, argumentând, în esență, că în mod temeinic s-a dispus suspendarea soluționării contestației, constatându-se că în speță există suspiciuni privind comiterea unor infracțiuni prevăzute de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) Noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 3 noiembrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) Noul C. proc. civ.

Nici una dintre părți nu a depus punct de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 10 mai 2016, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, a admis în principiu recursul formulat de reclamanta SC "A." SRL, în temeiul art. 493 alin. (7) Noul C. proc. civ., și a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

2.2. Cu privire la fondul recursului. Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Examinând actele și înscrisurile cauzei, raportat la susținerile părților și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Verificând, mai întâi, sentința recurată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Curtea constată că nu se poate susține incidența niciuneia dintre ipotezele reglementate de textul de lege invocat, în speță fiind respectate exigențele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

Motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În speța de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. art. 425 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se, atât la susținerile părților, cât și la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Considerentele hotărârii atacate fac referire în mod convingător la aspectele de fapt și de drept relevante pentru soluționarea cauzei.

Nu este întemeiat nici motivul de recurs vizând aplicarea greșită a normelor de drept material, prevăzut de 488 pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 218 alin. (2) din C. proc. fisc., Decizia nr. 315 din 29 mai 2014 a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin care s-a suspendat soluționarea contestației formulate de societate împotriva deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală din 22 ianuarie 2014, emisă în baza RIF din 22 ianuarie 2014, până la pronunțarea unei soluții pe latura penală.

În motivarea soluției administrative, s-a reținut că organele de inspecție fiscală au înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj sesizarea penală din 22 ianuarie 2014, împreună cu Procesul-verbal din 21 ianuarie 2014, ale cărui constatări au fost preluate în Raportul de inspecție fiscală din 22 ianuarie 2014 (ce a stat la baza emiterii Deciziei de impunere contestate), solicitând începerea cercetărilor în vederea constatării existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale unor infracțiuni prevăzute de Legea nr. 241/2005.

Potrivit dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din C. proc. fisc., incident în speță:

"Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când:

a)organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă."

Prima instanță și-a însușit punctul de vedere exprimat de intimată, arătând, în esență, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) din C. proc. fisc. pentru a se dispune suspendarea procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă, și aceasta este și concluzia instanței de control judiciar.

În speță, demersul organelor de inspecție fiscală a fost motivat de faptul că, în cauză, se ridică problema realității și legalității operațiunilor desfășurate de recurentă în perioada verificată (01 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2010), calificate de către I.P.J. Sălaj, prin adresa din 26 noiembrie 2013, ca fictive, circumstanțe care ar justifica, la momentul emiterii deciziei de impunere, neluarea în considerare a tranzacțiilor derulate cu 5 dintre furnizorii recurentei, stabilirea unor cheltuieli nedeductibile în cuantum de 1.424.347 lei, a impozitului pe profit suplimentar în cuantum de 225.916 lei și anulării dreptul de deducere exercitat de recurentă pentru TVA în sumă de 270.632 lei.

Este indiscutabil că între pretinsele infracțiuni cu care au fost sesizate organele penale și starea de fapt reținută prin raportul de inspecție fiscală, care a stat la baza emiterii deciziei de impunere contestate de recurentă în procedura prevăzută de art. 205 C. proc. fisc., există o strânsă legătură, eventuala constatare, de către organele competente, a elementelor constitutive ale unei infracțiuni, urmând a avea o influență hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă, astfel că această procedură în mod just a fost suspendată.

Este normal ca într-o asemenea situație soluționarea recursului administrativ să fie suspendat, pentru a se preveni pronunțarea unor hotărâri contradictorii pe aceeași situație juridică, după cum a statuat și Curtea Constituțională, prin deciziile nr. 449 din 26 octombrie 2004, nr. 1.173 din 6 noiembrie 2008 și nr. 95 din 01 februarie 2011.

Din lecturarea conținutului textului normativ anterior redat, Înalta Curte reține faptul că legiuitorul a conferit organului de soluționare a contestației administrative un drept de apreciere asupra oportunității adoptării măsurii de suspendare aflate în discuție, desigur, cu obligația acestuia de a motiva decizia adoptată.

În speța de față, intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca a prezentat în cuprinsul Deciziei nr. 315 din 29 mai 2014 motivele de fapt și de drept care au justificat necesitatea suspendării soluționării contestației administrative promovate de recurenta-reclamantă împotriva Deciziei de impunere din 22 ianuarie 2014.

Analizând modul în care autoritatea fiscală și-a exercitat dreptul de apreciere, prin raportare la definiția excesului de putere cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporționalității măsurii și a celorlalte exigențe ale dreptului la o bună administrare, precum și din perspectiva termenului rezonabil, Înalta Curte nu poate reține, în circumstanțele concrete ale prezentei spețe, elemente care să justifice anularea deciziei contestate.

Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC "A." SRL împotriva Sentinței civile nr. 412 din 1 octombrie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2016.

Procesat de GGC - ED