ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3447/2018

Asupra cererii de recurs de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată de A. (administratorul judiciar), prin practician în insolvență Av. B., în calitate de administrator judiciar al S.C. C. S.A. (C. debitoarea), societate în insolvență, procedură deschisă în Dosarul nr. x/2013 de pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca împotriva următoarelor decizii emise de către organele fiscale:

Solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze ambele decizii contestate și, pe cale de consecință, să se anuleze și următoarele:

De asemenea, ca o consecință a anulării actelor de mai sus, a solicitat și anularea:

Prin Sentința civilă nr. 278 din data de 13 mai 2015, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamanta S.C. C. S.A., societate în insolvență, prin administrator judiciar A., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca; a anulat parțial Decizia nr. 33 din 23.01.2014 emisă de D.G.R.F.P. Cluj-Napoca sub aspectul pct. 1 al dispozitivului acesteia și a dispus soluționarea pe fond a contestației și Decizia nr. 894 din 12.02.2014 emisă de A.J.F.P. Sălaj sub aspectul pct. 2 al dispozitivului acesteia și a dispus soluționarea pe fond a contestației.

Împotriva Sentinței civile nr. 278 din data de 13 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca în nume propriu și în numele pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj, invocând ca temei al cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că motivele pentru care instanța de fond a dispus admiterea în parte a acțiunii au fost că, organul fiscal a respins contestația administrativ-fiscală prin interpretarea greșită a textelor de lege pe un temei de ordin procedural, atât în ceea ce privește Decizia nr. 33 emisă de DRGFP Cluj-Napoca, cât și în cazul Deciziei nr. 894/12.02.2014 emisă de AJFP Sălaj.

În ceea ce privește pct. 2 din Decizia nr. 33 din 23.01.2014 instanța de fond a reținut că scopul textelor de lege invocate de către organul fiscal nu sunt de natură să conducă automat la respingerea contestației pe motiv de ordin procedural.

În ceea ce privește pct. 2 din Decizia nr. 894/12.02.2014 emisă de AJFP Sălaj, instanța de fond a reținut că acesta este netemeinic și nelegal motivat de faptul că în Raportul de inspecție fiscală s-a reținut că la data de 30.06.2012 organele de inspecție fiscală au stabilit o cheltuială nedeductibilă în sumă de 301.835 RON. Pentru perioada 2009 - 2011 organele de inspecție fiscală au diminuat pierderea fiscală înregistrată de societate cu suma de 3.212.778 RON, iar prin Dispoziția nr. 3627 din 14.05.2013 s-a dispus diminuarea pierderii fiscale doar pentru anii 2009 - 2011. Contestația privește cheltuieli nedeductibile pentru perioada 01.01.2012 - 30.06.2012, însă instanța a reținut că AJFP Sălaj nu ar fi fost învestită cu soluționarea respectivei dispoziții.

Consideră recurenta că instanța de fond este în eroare atât în ceea ce privește Decizia nr. 33 emisă de DRGFP Cluj-Napoca, cât și în cazul Deciziei nr. 894/12.02.2014 emisă de AJFP Sălaj pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 33 din 23.01.2014 organul de soluționare a contestațiilor din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca a respins contestația formulată de către reclamantă pentru suma de 1.481.714 RON, motivat de faptul că nu au fost îndeplinite condițiile procedurale ale contestației.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 alin. (1), (3) și (4) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care precizează:

"(1) Împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.

(3) Baza de impunere și impozitul, taxa sau contribuția stabilite prin decizie de impunere se contestă numai împreună.

(4) Pot fi contestate în condițiile alin. (3) și deciziile de impunere prin care nu sunt stabilite impozite, taxe, contribuții sau alte sume datorate bugetului general consolidat."

De asemenea, potrivit art. 206 alin. (2) din același act normativ "obiectul contestației îl constituie numai sumele și măsurile stabilite și înscrise de organul fiscal în titlul de creanță sau în actul administrativ fiscal atacat, cu excepția contestației împotriva refuzului nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal".

Conform dispozițiilor art. 209 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din același act normativ:

"(1) Contestațiile formulate împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, deciziilor pentru regularizarea situației emise în conformitate cu legislația în materie vamală, a măsurii de diminuare a pierderii fiscale stabilite prin dispoziție de măsuri, precum și împotriva deciziei de reverificare se soluționează de către:

a) structura specializată de soluționare a contestațiilor din cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice în a căror rază teritorială își au domiciliul fiscal contestatarii, pentru contestațiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuții, datorie vamală, accesorii ale acestora, măsura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de până la 5 milioane RON, precum și pentru contestațiile îndreptate împotriva deciziilor de reverificare, cu excepția celor emise de organele centrale de inspecție/control;

(2) Contestațiile formulate împotriva altor acte administrative fiscale se soluționează de către organele fiscale emitente."

Având în vedere aceste dispoziții legale, organul de soluționare a contestațiilor a trecut la respingerea contestației pe excepția de procedură, fără a cerceta în fond contestația.

Prin acțiunea formulată reclamanta a arătat că până la soluționarea contestației administratorul judiciar și-a schimbat adresa poștală fără să înștiințeze însă organul de soluționare a contestației cu privire la noua comunicare a actelor de procedură, aceasta stând în pasivitate deși avea această obligație.

Astfel, consideră recurenta că organul de soluționare a contestațiilor în mod corect a respins contestația pentru motive de ordin procedural.

Motivul pentru care organul de soluționare a contestației a învestit AJFP Sălaj să se pronunțe cu privire la capătul de cerere privind anularea Raportului de inspecție fiscală a fost următorul: societatea a contestat cheltuielile deductibile și veniturile neimpozabile stabilite suplimentar pentru perioada 01.01.2012 - 30.06.2012 stabilite prin Raportul de inspecție fiscală. Prin Dispoziția privind măsurile stabilite de organele fiscale nr. 3627 din 14.05.2013 a fost lăsată măsura diminuării pierderii fiscale declarată de societate prin declarația 101, doar pentru perioada 2009 - 2011.

Astfel, întrucât organul de soluționare a contestațiilor este învestit în soluționarea contestațiilor doar în condițiile art. 206 din C. proc. fisc., acesta putând să se pronunțe doar în ceea ce privește un titlu de creanță sau în ceea ce privește un act administrativ fiscal și întrucât Raportul de inspecție fiscală și procesul-verbal nu reprezintă titluri de creanță sau acte administrativ fiscale în înțelesul dispozițiilor Codului de procedură fiscală, consideră că în mod corect nu s-a pronunțat asupra acestor aspecte.

Prin acțiunea formulată reclamanta nu aduce argumente care să contrazică Decizia nr. 33 din 23.01.2014 emisă de organul de soluționare a contestației din cadrul DGRFP Cluj-Napoca, precum nici aspecte care să contrazică Decizia nr. 894 din 12.02.2014 emisă de AJFP Sălaj, reclamanta preferând să reitereze aspecte ce țin de fondul cauzei și nu aspecte ce țin de ordin procedural, acestea fiind practic motivele pentru care s-a dispus respingerea contestației pe calea procedurii prealabile.

Intimata-reclamantă nu a depus întâmpinare.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 23 octombrie 2017, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.

Având în vedere că în urma verificărilor efectuate s-a constatat că lichidatorul numit în cauza de față este CITRL Filiala Galați s-a dispus recomunicarea raportului la sediul acestuia.

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 01 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 22 octombrie 2018.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenții-pârâți, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Controlul judiciar declanșat de intimata-reclamantă are ca obiect anularea Deciziei DGPF Cluj nr. 33/23.01.2014 privind soluționarea contestației formulate de către C. S.A. și a Deciziei AFP Sălaj nr. 894/12.02.2014 privind soluționarea contestației formulate de către C. S.A.

Prima instanță a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta S.C. C. S.A., societate în insolvență, prin administrator judiciar A., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca; a anulat parțial Decizia nr. 33 din 23.01.2014 emisă de D.G.R.F.P. Cluj-Napoca sub aspectul pct. 1 al dispozitivului acesteia și a dispus soluționarea pe fond a contestației și Decizia nr. 894 din 12.02.2014 emisă de A.J.F.P. Sălaj sub aspectul pct. 2 al dispozitivului acesteia și a dispus soluționarea pe fond a contestației.

Soluția primei instanțe este împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte reține următoarele:

Recurentele-pârâte au invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material").

6.1. Cu privire la Decizia nr. 33 din data de 23.01.2014 recurentele-pârâte au arătat că, instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile art. 205 alin. (1), (3) și (4), art. 206 alin. (2) și art. 209 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Din actele dosarului de fond referitoare la situația de fapt, Înalta Curte constată că, prin Adresa nr. x/16.05.2013 Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Sălaj a comunicat intimatei-reclamante S.C. C. S.A. Raportul de Inspecție Fiscală Generală nr. x/14.05.2013, Decizia de impunere nr. x/14.05.2013, Decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr. x/14.05.2013, Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. x/14.05.2013, Fișa privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală - din care sumele stabilite prin estimare nr. x/14.05.2013.

Intimata-reclamantă s-a adresat A.N.A.F. - Direcția Generală a Finanțelor Publice Sălaj cu o contestație înregistrată sub nr. de ieșire 198/20.06.2013, transmisă atât prin serviciu poștal cu confirmare de primire (expediată la 20.06.2013 - primită de organul fiscal D.G.F.P. Sălaj la 25.06.2013, conform semnăturii reprezentantului acestuia și a ștampilei aparținând D.G.F.P. Sălaj), cât și prin fax (20.06.2013, ora 18:25.30 la nr. x, 4 pag.), iar aceasta a fost înregistrată la D.G.F.P. Sălaj sub nr. x/20.06.2013, aspect ce rezultă din înscrisul atașat la dosar fond.

Cu alte cuvinte, intimata-reclamantă a formulat o singură contestație împotriva actelor administrative emise în urma inspecției fiscale, iar aceasta a fost transmisă D.G.F.P. Sălaj.

Aceste aspecte rezultă și din cuprinsul Deciziei nr. 33/23.01.2014 în care se menționează că:

"La dosarul cauzei nu există contestația în original, ci doar două exemplare transmise de A. prin fax și prin e-mail, semnate de avocat B. și ștampilate de A., înregistrate la Activitatea de Inspecție Fiscală Sălaj sub nr. x/20.06.2013".

Faptul că, după înregistrarea la A.N.A.F. - Direcția Generală a Finanțelor Publice Sălaj s-a hotărât înaintarea contestației spre competentă soluționare către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, iar originalul contestației nu a fost trimis, în mod corect instanța de fond a constatat că această împrejurare nu atrage culpa intimatei-reclamante.

De asemenea, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, constată finalitatea normei înscrise la art. 206 alin. (1) lit. e) C. proc. fisc. este aceea de asigura o reprezentare corectă în fața organelor fiscale a persoanelor juridice, în concordanță cu capacitatea de folosință și de exercițiu atribuită acestora.

Rezultă așadar că respingerea contestației pentru motive de ordin procedural, în condițiile art. 206 C. proc. fisc. și a Instrucțiunilor date în aplicarea sa, nu va interveni în mod automat pentru orice neregularitate constatată ci numai în măsura în care din cauza viciilor contestației nu se pot realiza obiectivele urmărite de legiuitor prin instituirea respectivelor condiții de formă.

Astfel, legiuitorul a urmărit, în general, crearea unui mecanism procedural prin care să se evite punerea pe rolul organelor fiscale a unor contestații informe, care să împiedice buna desfășurare a soluționării lor, cu consecința tergiversării procedurii prealabile și a efectuării de cheltuieli inutile, atât de contestator, cât și de sistemul organelor fiscale.

Fiind o sancțiune de natură să îngrădească accesul contestatorului la justiție, care este o componentă a dreptului constituțional și convențional la un proces echitabil (art. 21 alin. (3) din Constituție, art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului), aceasta trebuie să fie proporțională cu motivele care o justifică.

În raport de aceste aspecte, în mod corect a reținut prima instanță că nu a existat un raport de rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite (soluția de respingere pentru motive de ordin formal) și scopul urmărit (asigurarea desfășurării în condiții corespunzătoare a soluționării contestației, care are natura juridică a unei plângeri prealabile).

Cu privire la obligația de a depune originalul contestației, din actele dosarului rezultă că reclamanta prin administrator judiciar a trimis și prin poștă contestația, cu confirmare de primire, iar lipsa acestui înscris de la dosarul contestației nu poate fi imputată intimatei-reclamante.

Referitor la lipsa depunerii la dosarul contestației a hotărârii judecătorești prin care A. a fost numit administrator judiciar al intimatei-reclamante, respectiv Încheierea civilă nr. 278/29.01.2013 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în Dosarul nr. x/2013, Înalta Curte constată că în raport de preambulul contestației în care s-a indicat numărul dosarului, organul fiscal putea să verifice acest lucru fie prin utilizarea Portalului instanțelor de judecată, fie a Buletinului procedurilor de insolvență, la care are acces cu ușurință, fiind vorba de informații cu caracter public.

Cu privire la lipsa comunicării împuternicirii avocațiale în original sau în copie legalizată, Înalta Curte constată că d-na avocat B. are și calitatea de practician în insolvență, fiind partener asociat al administratorului judiciar, așa cum rezultă din împuternicirea depusă la dosarul de fond, aspect în raport de care societatea reclamantă a fost reprezentată în mod legal în fața organelor fiscale.

Într-adevăr, prin Adresa nr. x/20.12.2013, emisă de Serviciul de Soluționare a Contestațiilor din cadrul D.G.R.F.P (23.12.2013) i s-a pus în vedere intimatei-reclamante să transmită, în original sau copie legalizată împuternicirea avocațială și hotărârea judecătorească prin care A. a fost desemnată administrator judiciar al S.C. C. S.A., iar această adresă a fost restituită cu mențiunea "expirat termen păstrare" deoarece administratorul și-a schimbat sediul, însă având în vedere că de la înregistrarea contestației la A.J.F.P. Sălaj (20.06.2013) și până la transmiterea adresei a trecut mai mult de 6 luni, Înalta Curte constată că informațiile au fost solicitate după expirarea termenul legal de 45 de zile în care trebuia soluționată contestația, așa cum prevăd dispozițiile art. 70 din C. proc. fisc.

Așa fiind, în mod corect prima instanță a dispus anularea parțială a deciziei sub aspectul pct. 1 al dispozitivului actului administrativ fiscal atacat și soluționarea pe fond a contestației.

6.2. Cu privire la Decizia nr. 894/12.02.2014 emisă de A.J.F.P. Sălaj recurentele-pârâte au arătat că organul de soluționare a contestațiilor este învestit în soluționarea contestațiilor doar în condițiile art. 206 din C. proc. fisc., acesta putând să se pronunțe doar în ceea ce privește un titlu de creanță sau în ceea ce privește un act administrativ fiscal și întrucât Raportul de inspecție fiscală și procesul-verbal nu reprezintă titluri de creanță sau acte administrativ fiscale în înțelesul dispozițiilor Codului de procedură fiscală, consideră că în mod corect nu s-a pronunțat asupra acestor aspecte.

Cu privire la acest motiv de recurs, prima instanță a statuat că, soluția de la pct. 1 al actului administrativ atacat este temeinică și legală întrucât Procesul-verbal nr. x/14.05.2013 nu este act administrativ fiscal (titlu de creanță) în sensul art. 41 C. proc. fisc. întrucât nu a dat naștere, a modificat sau stins raporturi juridice fiscale.

Actul supus analizei este un act de constatare încheiat în condițiile art. 108 C. proc. fisc. (fiind consemnate obligațiile cu stopaj la sursă cu care reclamanta figurează în evidența pe plătitor), așa încât, din interpretarea per a contrario a art. 206 alin. (2) C. proc. fisc., nu poate face obiectul contestației administrative.

Însă, în mod corect prima instanță a reținut că soluția dată de organul fiscal la pct. 2 este netemeinică și nelegală, deoarece din modul în care s-a disjuns contestația inițială (prin care reclamanta a solicitat în principal anularea unor acte administrativ fiscale și, numai ca o consecință a admiterii cererii principale, anularea raportului de inspecție fiscală) prin declinarea de competență s-a ajuns ca A.J.F.P. Sălaj să fie învestită cu analizarea parțială a raportului de inspecție fiscală, contrar manifestării de voință a contestatoarei.

În mod corect mai întâi trebuia analizată această dispoziție și legătura ei cu partea contestată din raportul de inspecție fiscală și în măsura în care aceasta era desființată se impunea, dacă era cazul, și anularea (parțială) a raportului de inspecție fiscală.

Având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 instanța de contencios administrativ se pronunță asupra legalității operațiunilor administrative care a stat la baza emiterii actului supus judecății, prin similitudine, organul de soluționare a contestației este competent să analizeze raportul de inspecție care a stat la baza emiterii unui act administrativ fiscal, în procedura prealabilă, raportul de inspecție fiscală nu poate fi contestat conform legislației fiscale întrucât nu are conținutul unui act administrativ fiscal, astfel cum este prescris din perspectivă formală de art. 43 alin. (2) C. proc. fisc., însă având în vedere că acesta stă la baza întocmirii deciziei de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, deciziei de nemodificare a bazei impozabile și dispoziției privind măsurile stabilite de organul de inspecție fiscală, legalitatea acestor acte administrative fiscale nu se poate realiza fără analizarea raportului de inspecție fiscală.

În concret, în raportul de inspecție fiscală s-a reținut că la data de 30.06.2012 organele de inspecție fiscală au stabilit o cheltuială nedeductibilă în sumă de 301.835 RON, iar pentru perioada 2009 - 2011 organele de inspecție fiscală au diminuat pierderea fiscală înregistrată de societate cu suma de 3.212.778 RON.

Înalta Curte constată că în decizia atacată se invocă faptul că prin Dispoziția nr. 3627/2013 s-a dispus diminuarea pierderii fiscale doar pentru anii 2009 - 2011, iar prin contestația formulată se contestă cheltuieli nedeductibile pentru perioada 1.01.2012 - 30.06.2012.

Având în vedere că prin contestația administrativă s-au atacat și alte acte asupra cărora organele de soluționare a contestației nu s-au pronunțat în vreun fel, respectiv Decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr. x/14.05.2015 și Fișa privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală - din care sumele stabilite prin estimare nr. 145/14.05.2013, în mod corect prima instanță a apreciat că nu se poate pronunța direct asupra acestor acte, urmând ca organul de soluționare a contestației să facă aplicarea dispozițiilor art. 213 alin. (1) C. proc. fisc., iar pentru o soluționare unitară a contestației se impune ca aceasta să fie efectuată de D.G.R.F.P. Cluj-Napoca, așa cum a apreciat inițial și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Sălaj.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca în numele Administrației Județene a Finanțelor Publice Sălaj împotriva Sentinței nr. 278 din 13 mai 2015 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2014, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 octombrie 2018.

Procesat de GGC - NN