ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1669/2018

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 02 aprilie 2015, pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finațelor Publice Sălaj, a solicitat: - în principal, anularea Deciziei nr. 416/19.12.2014, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și obligarea acestei pârâte la soluționarea contestației administrative formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x din 31.07.2014 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/31.07.2014, emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finațelor Publice Sălaj; - în subsidiar, anularea Deciziei de impunere nr. x din 31.07.2014 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/31.07.2014, emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finațelor Publice Sălaj, constatându-se că reclamanta nu a încălcat niciuna din prevederile legale menționate în cuprinsul acestora.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 400 din 28 septembrie 2015, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a admis excepția inadmisibilității, invocată de pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj. Prin încheierea din 25 ianuarie 2016, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a admis cererea formulată de petenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în hotărârea judecătorească nr. 400 din 28.09.2015, în sensul că se va menționa "sentința civilă nr. 400", cum este corect, în loc de "decizia civilă nr. 400", cum din eroare s-a consemnat.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 400 din 28 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. În subsidiar, reclamanta a solicitat casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii, conform petitelor indicate în cererea introductivă de instanță. În ceea ce privește incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă apreciază că instanța de fond a încălcat norme de procedură care atrag sancțiunea nulității hotărârii. Întrucât la termenul de judecată din data de 14.09.2015, instanța a pus în discuția părților doar excepția de inadmisibilitate a capătului subsidiar de cerere (excepție invocată prin întâmpinare de ambele pârâte), iar prin hotărâre a respins întreaga cerere de chemare în judecată ca fiind inadmisibilă, hotărârea instanței de fond este dată cu încălcarea principiului contradictorialității prevăzut de art. 14 din C. proc. civ., fapt ce atrage nulitatea hotărârii atacate. Dispozițiile art. 14 alin. (6) din C. proc. civ. obligă instanța de judecată să-și întemeieze hotărârea numai pe aspecte de fapt și de drept care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii. Or, nicio parte din proces și nici instanța din oficiu, nu a invocat inadmisibilitatea capătului principal de cerere, astfel încât recurenta susține că a fost lipsită de posibilitatea de a se apăra cu privire la acest aspect. Recurenta-reclamantă consideră că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea cuprinzând motive contradictorii și străine de natura pricinii, dar și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., instanța depășind atribuțiile puterii judecătorești, întrucât, în esență, instanța nu a observat obiectul pricinii cu care a fost învestită. În concret, instanța a refuzat, explicit sau implicit, să judece obiectul cauzei cu care fusese investită, obligație care este de natura actului de justiție și care se regăsește inclusiv în dispozițiile art. 5 alin. (1) din C. proc. civ. Totodată, instanța de fond a avut o abordare contradictorie în ceea ce privește obligativitatea parcurgerii contestației fiscale prevăzută de dispozițiile art. 205-206 din Codul de procedură fiscală, raportat la prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004. De asemenea, recurenta-reclamantă apreciază că hotărârea atacată este pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Capătul principal al cererii de chemare în judecată vizează anularea unei decizii prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației fiscale, în temeiul art. 214 din Codul de procedură fiscală. Or, așa cum rezultă din jurisprudența depusă în fața instanței de fond (pe care reclamanta o invocă și în recurs), asemenea acțiuni, dincolo de faptul că sunt admisibile, au fost și admise. Admisibilitatea unei asemenea cereri rezultă și din prevederile exprese ale art. 218 alin. (2) din Codul de procedură fiscală. Mai mult, însăși instanța de fond reține în motivarea contradictorie că o decizie de suspendare a soluției contestate poate fi atacată la instanța de contencios administrativ. Curtea Constituțională a admis constant, prin jurisprudența sa, controlul, pe calea contenciosului administrativ, al deciziei de suspendare a soluționării contestației (în speță, Decizia nr. 416/19.12.2014, a cărei anulare a constituit principalul capăt de cerere de chemare în judecată). Or, instanța de fond a ignorat cu desăvârșire poziția instanței de contencios constituțional. Chiar dacă, strict procedural, s-ar impune trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere particularitatea litigiului și termenul relativ îndelungat de soluționare a unui asemenea gen de litigiu, cu aplicarea prioritară a prevederilor art. 6 din CEDO, recurenta-reclamantă solicită ca instanța de recurs să rejudece acțiunea, în fond după casare, cu consecința admiterii atât a capătului principal de cerere, cât și cel subsidiar, apreciind că sunt admisibile și fondate.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 04.01.2016, intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, în nume propriu și în numele Administrației Județene a Finanțelor Publice Sălaj, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 22.01.2016, intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 20 septembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat. La data de 26 octombrie 2017, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin încheierea din data de 31 ianuarie 2018, constatând că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. este fondat, pentru următoarele considerente: Principala critică formulată în recurs de reclamanta A. S.R.L., în raport de hotărârea instanței de fond, privește soluția de admitere a excepției inadmisibilității, cu consecința respingerii întregii cereri de chemare în judecată, fiind invocate, în esență, două aspecte de nelegalitate, și anume: (i) nepunerea în discuția părților a excepției inadmisibilității cu privire la petitul principal al cererii de chemare în judecată; (ii) admiterea excepției inadmisibilității cu privire atât la capătul principal, cât și la cel subsidiar din cuprinsul cererii, deși excepția a fost invocată de pârâte doar cu privire la petitul subsidiar al acțiunii. În analiza temeiniciei acestor critici, Înalta Curte se va raporta la obiectul cererii de chemare în judecată, observând că reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune cuprinzând două petite, din care unul formulat în principal, cel de-al doilea având caracter subsidiar. Cât privește excepția inadmisibilității, aceasta a fost invocată de pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca și Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin întâmpinările depuse la dosarul primei instanțe, obiectul excepției fiind circumscris strict capătului subsidiar de cerere, respectiv petitului vizând anularea Deciziei de impunere nr. x din 31.07.2014 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/31.07.2014. Potrivit încheierii de ședință din 14 septembrie 2015, prima instanță a pus în discuția părților excepția inadmisibilității, astfel cum a fost invocată prin întâmpinare, iar prin sentința civilă nr. 400 din 28 septembrie 2015, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a admis excepția inadmisibilității, respingând acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. În susținerea recursului, reclamantă a invocat, drept motive de casare, dispozițiile art. 488 alin. (4), (5) și (6) C. proc. civ., în ceea ce privește modalitatea de soluționare a excepției inadmisibilității, precum și dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu referire la temeinicia și admisibilitatea capătului principal al cererii de chemare în judecată. Referitor la motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât, prin modalitatea de soluționare a excepției inadmisibilității, prima instanță a refuzat să judece obiectul cauzei cu care a fost învestită. Înalta Curte apreciază că, față de criticile de nelegalitate formulate, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., întrucât motivul de casare referitor la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești privește nerespectarea unor competențe jurisdicționale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separației și echilibrului puterilor, respectiv săvârșirea, de către instanța de judecată, a unor acte aflate în sfera de competență a organelor puterii executive sau legislative. Subsumat aceluiași motiv de recurs, recurenta-reclamantă a apreciat incident și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în ceea ce privește critica privind obligativitatea formulării contestației administrative reglementată de art. 205 și art. 206 din Codul de procedură fiscală, arătând că aceste considerente fac posibilă încadrarea recursului în ambele motive de nelegalitate, respectiv pct. 4 și pct. 6 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte constată că toate criticile formulate de recurenta-reclamantă, expuse anterior, privitoare la modalitatea de soluționare a excepției inadmisibilității, se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi analizate în acest sens. Înalta Curte apreciază a fi fondată critica reclamantei privitoare la încălcarea principiului contradictorialității, prevăzut de art. 14 din C. proc. civ., precum și a rolului judecătorului în aflarea adevărului, prevăzut de art. 22 alin. (6) C. proc. civ., prin aceea că prima instanță s-a pronunțat asupra unei excepții care nu a fost invocată de nicio parte și nici de către instanță, din oficiu și nici nu a fost pusă în discuția părților. Deși excepția inadmisibilității a fost invocată de către pârâte numai cu privire la capătul subsidiar al acțiunii, prima instanță a depășit limitele acestei învestiri, pronunțându-se asupra excepției prin raportare la întreaga cerere de chemare în judecată, deci și cu privire la petitul principal, față de care nu fusese invocat un aspect de inadmisibilitate. Totodată, instanța de fond nu a pus în discuția părților excepția inadmisibilității capătului principal de cerere, dezbaterile fiind purtate doar asupra inadmisibilității petitului subsidiar, astfel cum a fost invocată această excepție prin întâmpinările depuse la dosarul cauzei. Prin urmare, în cauză este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte apreciind că încălcarea regulilor de procedură privitoare la contradictorialitatea procesului civil și la respectarea limitelor învestirii instanței a condus la nesocotirea dreptului la apărare a reclamantei, singura reparație posibilă fiind casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. Pe de altă parte, Înalta Curte reține că punerea în discuție de către instanța de fond și pronunțarea cu prioritate asupra excepției inadmisibilității petitului subsidiar este prematură, în condițiile în care acțiunea nu cuprinde petite distincte, ce pot fi soluționate independent, și nici petite între care există un raport de accesorietate, ci acțiunea este structurată prin formularea unui petit principal și a unui petit subsidiar. Raportul de subsidiaritate dintre petitele acțiunii reclamă cercetarea cu prioritate a temeiniciei capătului principal de cerere, iar aspectele de admisibilitate și temeinicie ale capătului subsidiar urmează a fi examinate în raport de soluția acordată capătului principal. Prin urmare, se impune soluția casării cauzei cu trimitere spre rejudecare primei instanțe, aceasta urmând ca, în funcție de soluția ce se va acorda capătului principal de cerere, să examineze petitul privind anularea Deciziei de impunere nr. x din 31.07.2014 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/31.07.2014, cu luarea în considerare și a excepției inadmisibilității, invocate de către pârâte. Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a invocat și motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în dezvoltarea aspectelor privind temeinicia petitului principal, vizând anularea Deciziei nr. 416/19.12.2014, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și obligarea acestei pârâte la soluționarea contestației administrative formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x din 31.07.2014 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/31.07.2014. Pentru motivele expuse anterior, întrucât prima instanță nu a intrat în analiza fondului cauzei și nu a analizat temeinicia capătului principal de cerere, ceea ce a determinat soluția de casare cu trimitere la rejudecare, Înalta Curte apreciază a fi inutilă examinarea acestui motiv de recurs, aspectele dezvoltate în susținerea sa urmând a fi avute în vedere de instanța de fond în rejudecare. Pentru aceste considerente, constatându-se incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ., dispunându-se casarea sentinței civile nr. 400 din 28 septembrie 2015 și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă.