ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1567/2016

Decizia nr. 1567/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamantul Clubul Sportiv A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului solicitând, în principal, anularea în tot a Adresei nr. 808 din 7 februarie 2013 a Ministerului Tineretului și Sportului (MTS), ce i-a fost comunicată la data de 16 februarie 2013, respectiv, a actului administrativ prin care a fost refuzată recunoașterea oficială a practicării ramurii de sport „Trageri aplicativ dinamice” și obligarea MTS la emiterea Ordinului Ministrului Tineretului și Sportului de recunoaștere oficială a practicării ramurii de sport "Trageri aplicativ dinamice". În subsidiar, reclamantul a solicitat ca instanța să constate nelegalitatea constituirii comisiei de recunoaștere a practicării ramurilor sportive și să anuleze toate actele acesteia, emise pe parcursul procedurii demarate, în sensul recunoașterii oficiale a practicării noii ramuri sportive, distinct de disciplinele deja practicate sub autoritatea altor federații sportive, precum și să fie obligat pârâtul M.T.S. la numirea unei noi comisii conform dispozițiilor art. 27 alin. (3) din Regulamentul de punere în aplicare a dispozițiilor Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000 și la refacerea procedurii de analiză a cererii de recunoaștere oficială a practicării noii ramuri sportive și în toate cazurile, cu obligarea pârâtului, la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 1391 din 6 septembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea reclamantului Clubul Sportiv A., formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului, a anulat Adresa nr. 808 din 7 februarie 2013, emisă de pârât, a obligat pârâtul la emiterea unui ordin de recunoaștere oficială a practicării ramurii de sport "Trageri aplicativ dinamice", a admis în parte cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 8.000 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva Sentinței civile nr. 1391 din 6 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului (MTS) a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ. și solicitând casarea hotărârii atacate, apreciată ca fiind netemeinică și nelegală, cu consecința rejudecării și a respingerii acțiunii reclamantului intimat.

În esență, prin motivele de recurs dezvoltate, pârâtul recurent a susținut următoarele:

• instanța de fond și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești în sensul că la pronunțarea hotărârii atacate s-a substituit Comisiei de recunoaștere a unor noi ramuri de sport;

• instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 24 alin. (5) din H.G. nr. 884/2001 care cuprinde, ca o condiție limitativă, cerința raportului favorabil al comisiei de recunoaștere a unei noi ramuri de sport;

• doar în baza unui raport favorabil al respectivei comisii, Ministerul Tineretului și Sportului va emite ordinul de recunoaștere a practicării oficiale a unei noi ramuri de sport, însă în cauză instanța de fond a nesocotit că raportul cu privire la cererea reclamantului a fost nefavorabil, substituindu-se astfel atribuțiilor comisiei și încălcând totodată și prevederile art. 27 alin. (3) din H.G. nr. 884/2001, privind analiza și verificarea documentației care însoțește cererea de recunoaștere oficială;

• instanța de fond a încălcat și dispozițiile art. 27 alin. (4) din H.G. ce reglementează conținutul raportului comisiei și din care rezultă că asupra „necesității recunoașterii oficiale” a practicării unei noi ramuri de sport se poate pronunța doar comisia respectivă, nu și instanța de judecată care a nesocotit competența administrativă a acesteia;

• cererea însoțită de documentația aferentă nu conduce automat la recunoașterea practicării oficiale a unei noi ramuri de sport, iar în cauză instanța de fond a nesocotit împrejurarea că prin răspunsul formulat, trimis intimatului-reclamant nu s-a comunicat că sportul în discuție nu există sau că ar fi interzis, ci faptul că solicitarea de practicare în România a acestei noi ramuri de sport (trageri sportive aplicative) nu a întrunit condițiile legale necesare, comisia, cu unanimitate de voturi, propunând respingerea cererii;

• instanța de contencios administrativ este abilitată să cenzureze legalitatea actelor administrative emise de autoritățile publice dar nu să se subroge în competența autorității publice exercitată prin Comisia de recunoaștere a practicării ramurilor de sport;

• hotărârea primei instanțe este contradictorie și pentru că actul privind respingerea practicării oficiale în România a noii ramuri de sport „trageri aplicativ dinamice” nu a fost anulat, astfel că MTS este obligat pe cale judiciară să emită un act administrativ de recunoaștere a noii ramuri de sport, deși actul ce servea drept temei în acest sens, este nefavorabil, instanța pronunțându-se doar în parte cu privire la primul capăt din cererea introductivă;

• în fine, instanța a apreciat eronat că refuzul de recunoaștere oficială a noii ramuri de sport se întemeiază doar pe punctele de vedere exprimate de cele două federații și de DGPMB, neținând cont de faptul că raportul se întemeiază și pe votul membrilor comisiei de recunoaștere.

Prin întâmpinarea înregistrată la 19 decembrie 2014 intimatul Clubul Sportiv a solicitat respingerea recursului formulat de MTS, ca nefondat.

Răspunzând motivelor de recurs, intimatul a arătat că instanța de fond a respectat întocmai principiul constituțional al separației puterilor în stat, consacrat în Constituția României astfel că nu se poate susține cu temei depășirea de către prima instanță a atribuțiilor puterii judecătorești, cauza de față fiind subsumată unui contencios administrativ general, de plină jurisdicție.

Intimatul a mai arătat, în esență, că cererea de recurs este netemeinică și din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât din interpretarea teleologică și coroborată iar nu disparată a prevederilor art. 27 din H.G. nr. 884/2001 și a art. 5 din H.G. nr. 11/2013 reiese că singurul decident în chestiunea supusă dezbaterii în cauză este MTS, iar nu comisia numită prin Ordin al ministrului, ceea ce face ca „raportul” emis de respectiva comisie să fie unul facultativ, iar nu unul conform, o atare calificare derivând din chiar conținutul acestuia, în sensul că în finalul documentului este folosită sintagma „propune”, ceea ce semnifică că decidentul nu este obligat la urmarea soluției propuse.

A mai arătat intimatul că, respectiva Comisie de recunoaștere a practicării ramurilor de sport din cadrul MTS nu are prerogative decizionale, ci doar de studiere a documentației transmise la MTS.

Conform art. 493 alin. (2) și (3 C. proc. civ., pe baza cererii de recurs, a întâmpinării și a răspunsurilor părților, a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, comunicat apoi părților.

Prin încheierea din data de 24 februarie 2016, completul de filtru a admis în principiu recursul, iar potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ. a fixat termen pentru judecarea recursului, cu citarea părților, în ședință publică.

6.Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentului-pârât dar și a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatului-reclamant, în urma propriului demers de analiză și de evaluare a ansamblului probator administrat în cauză ca și a cadrului normativ aplicabil, Înalta Curte constată că este fondat recursul de față, în sensul și pentru argumentele în continuare expuse.

Reclamantul intimat Clubul Sportiv A. a învestit instanța de contencios administrativ, în principal, cu cererea de anulare, în tot a Adresei nr. 808 din 7 februarie 2013, emisă de recurentul-pârât MTS, prin care i-a fost comunicat refuzul de recunoaștere oficială a practicării ramurii de sport „Trageri aplicativ dinamice” și totodată de obligare a MTS la emiterea ordinului de recunoaștere a acesteia.

În subsidiar, reclamantul a solicitat ca instanța să constate nelegalitatea constituirii comisiei de recunoaștere a practicării ramurilor sportive și să anuleze toate actele acesteia emise pe parcursul procedurii derulate.

Instanța de fond, prin sentința ce formează obiectul prezentului recurs a admis acțiunea reclamantului, a anulat Adresa nr. 808 din 7 februarie 2013 emisă de pârâtul MTS pe care l-a și obligat la emiterea unui ordin de recunoaștere oficială a practicării ramurii de sport „Trageri aplicativ dinamice”.

În esență, judecătorul fondului și-a întemeiat soluția adoptată pe existența unui refuz nejustificat din partea autorității pârâte de recunoaștere a ramurii sportive, raportat la analiza adreselor depuse la dosar și a documentației anexate cererii de recunoaștere oficială, arătând totodată că nu se poate reține că activitățile au un caracter militar, în vederea desfășurării lor fiind folosite arme destinate, potrivit legii, utilizării și în scop sportiv.

A mai reținut prima instanță că ramura de sport în discuție prezintă valențe sociale și instructiv-educative iar necesitatea recunoașterii sale oficiale rezultă din faptul că există în prezent aproximativ 100 de practicanți ai acestui sport care în lipsa recunoașterii oficiale nu au posibilitatea de a practica activitățile specifice într-un cadru organizat.

Instanța de control judiciar, reevaluând modul în care a fost aplicat cadrul normativ la elementele factuale ale cauzei arată că nu își însușește considerentele decisive ale sentinței, anterior redate rezumativ, apreciind ca fiind întemeiat motivul de nelegalitate invocat în cererea de recurs și fundamentat pe prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în sensul arătat în cele ce urmează.

Cu referire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. vizând depășirea atribuțiilor puterii judecătorești

Contrar susținerilor recurentului-pârât pe acest aspect, Înalta Curte reține că nu este incident în cauză acest motiv de casare în condițiile în care, astfel cum s-a reținut și în doctrină, prin reglementarea propusă se are în vedere depășirea de către judecători a atribuțiilor conferite prin lege, în sensul săvârșirii unor acte pe care numai puterea legislativă sau cea executivă le-ar putea face.

Raportat la obiectul cererii de față, la conținutul hotărârii și la măsurile cuprinse în dispozitivul sentinței atacate, Înalta Curte constată că judecătorul fondului nu a depășit atribuțiile ce-i sunt conferite prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată cu modificări, întrucât prevederile art. 1 alin. (1), alin. (2) și art. 18 din acest act normativ instituie un contencios subiectiv de plină jurisdicție. Într-un astfel de cadru controlul exercitat de instanța de contencios administrativ nu se limitează la aspectele formale ale raportului juridic dedus judecății, instanța putând, pe temeiul arătat, chiar obliga autoritatea pârâtă la emiterea unui act cu conținutul solicitat de reclamant atunci când constată că sunt îndeplinite toate celelalte condiții prevăzute de lege, iar nu doar să oblige autoritatea să reevalueze cererea care i-a fost adresată.

Concluzionând pe acest aspect Înalta Curte reține așadar că nu este incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Cu referire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 vizând încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material

Înalta Curte reține însă că sunt fondate criticile recurentului-pârât MTS subsumate acestui motiv de casare și pe acest temei urmează a admite recursul de față, cu consecința rejudecării și a respingerii acțiunii reclamantului intimat, ca neîntemeiată.

Cu titlu prealabil înfățișării considerentelor sale în sensul adoptării în rejudecare a soluției contrare celei dispuse de prima instanță, Înalta Curte arată că sunt fondate și criticile recurentului-pârât vizând situația contradictorie creată prin pronunțarea unei hotărâri prin care a fost anulată numai Adresa nr. 808 din 7 februarie 2013, emisă de pârât, dar care reprezintă practic răspunsul la plângerea prealabilă a reclamantului, fiind însă menținute actele premergătoare cu conținut nefavorabil în temeiul cărora ar trebui emis ordinul de recunoaștere oficială a noii ramuri de sport.

Independent însă de această chestiune, mai degrabă formală în contextul întregii argumentații înfățișate de prima instanță, centrată pe existența refuzului nejustificat de emitere al actului, pretins a fi fost dedus din răspunsul la cererea prealabilă și care, în opinia primei instanțe a condus și la neanalizarea excepției de inadmisibilitate invocată de recurentul-pârât prin întâmpinarea depusă cu ocazia judecății în fond, Înalta Curte apreciază că judecătorul fondului a omis să analizeze în mod direct și efectiv problema ce se cerea a fi dezlegată în cauză, respectiv natura juridică a raportului întocmit de comisie, pe baza căruia urma să fie emis ordinul de ministru, cu referire la practicarea ramurii de sport respective în România, în condițiile reglementării cuprinse în art. 27 alin. (1) - (6) din Regulamentul de punere în aplicare a dispozițiilor Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000.

Contrar susținerilor intimatului-reclamant și în acord cu motivele cuprinse în cererea de recurs, Înalta Curte apreciază că, față de conținutul art. 27 alin. (5) din Regulamentul sus arătat, în care se stipulează expres că „în baza raportului favorabil al comisiei Ministerul Tineretului și Sportului recunoaște oficial, prin ordin al ministrului, practicarea ramurii de sport respective în România”, un atare raport are natura juridică și reprezintă practic un aviz conform.

Interpretarea logico-rațională a textului sus indicat impune o atare concluzie, câtă vreme din întreg cuprinsul art. 27 din Regulament rezultă că Ministerul Tineretului și Sportului, ca emitent al ordinului de recunoaștere oficială a practicării în România a unei ramuri de sport este obligat atât să solicite cât și să respecte raportul.

Așa se justifică prevederea de „raport favorabil”. În ipoteza în care legiuitorul ar fi intenționat să confere unui astfel de raport o natură pur consultativă sau facultativă, nu se impunea indicarea caracterului „favorabil” al acestuia.

Mai mult, în aprecierea caracterului conform al raportului, Înalta Curte apreciază că prezintă relevanță și dispozițiile art. 27 alin. (2) - (4) din același regulament, din cuprinsul cărora rezultă, fără echivoc, rolul și activitatea concretă desfășurată de comisie în pregătirea raportului și a concluziilor acestuia, competențele acesteia în evaluarea și nu doar în studierea întregii documentații depuse fiind evidente.

Împrejurarea că în cuprinsul raportului comisiei se prevede la finele acestuia, „Comisia ANST, cu unanimitate de voturi propune respingerea cererii de recunoaștere a practicării în România a ramurii de sport „Trageri Aplicativ Dinamice” nu este de natură a conferi acestuia un caracter consultativ, fiind pur și simplu consecința firească a faptului că avizul reprezintă opinia de specialitate solicitată de autoritatea administrativă competentă să emită, respectiv să adopte actul administrativ și ca atare nu poate îmbrăca forma actului, a ordinului final.

Concluzionând pe acest aspect, Înalta Curte reține așadar că raportul comisiei, în discuție, are natura juridică a unui aviz conform și nu consultativ, împrejurare în raport de care constată că nu se poate aprecia că refuzul de recunoaștere a ramurii de sport intitulată „Trageri aplicativ dinamice” de către autoritatea pârâtă are un caracter nejustificat, fiind consecința raportului conform, a cărui respectare se impunea.

Prin urmare, în temeiul art. 496 alin. (1) și (2) C. proc. civ. cu referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată, va fi admis recursul declarat de pârâtul recurent și în urma casării sentinței și a rejudecării cauzei, va fi respinsă acțiunea reclamantului ca neîntemeiată, capătul subsidiar de cerere fiind de altfel parțial absorbit în petitul principal iar în rest, neîntemeiat deopotrivă.

Pârâtul recurent a susținut, cu temei că, Comisia de recunoaștere a ramurilor de sport a fost constituită cu respectarea dispozițiilor legale, respectiv a art. 27 alin. (3) din H.G. nr. 884/2001, prin Ordinul nr. 83/2011, în condițiile în care legiuitorul nu a dispus în mod expres ce condiții trebuie să îndeplinească ordinul privind numirea comisiei ci doar faptul că aceasta se va constitui prin ordin al ministrului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului împotriva Sentinței civile nr. 1391 din 6 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

Casează sentința atacată și, rejudecând, respinge acțiunea reclamantului Clubul Sportiv A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2016.

Procesat de GGC - LM