ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2046/2016

Decizia nr. 2046/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 17 ianuarie 2014, sub nr. x/2/2014, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâtului ca în termen de 10 zile de la pronunțarea hotărârii să efectueze operațiunea administrativă ce constă în acordarea avizului și autorizației de funcționare pentru reclamantă, ca structură sportivă legal constituită și recunoscută oficial, respectiv să dispună înregistrarea reclamantei în Registrul sportiv organizat la ministerul pârât, cu consecința eliberării certificatului de identitate sportivă, conform legii.

Prin Sentința civilă nr. 1582 din 20 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu Ministerul Tineretului și Sportului.

Împotriva Sentinței civile nr. 1582 din 20 mai 2014 a declarat recurs în termen legal reclamanta A., susținând că aceasta este netemeinică și nelegală, pentru următoarele motive:

3.1. Prima instanță a pronunțat o hotărâre care cuprinde motive contradictorii, astfel că urmează a se dispune casarea acesteia pentru motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Așa cum rezultă din cuprinsul hotărârii atacate, prima instanță a procedat la analiza probei cu înscrisuri administrată în cauză și, în fapt, a reținut că "..prin cererea înregistrată la ministerul pârât sub nr. x din 03 octombrie 2013 reclamanta a solicitat emiterea avizului cu privire la actul constitutiv și statutul său, precum și cu privire la înființarea sa, pentru a-și desfășura activitatea ca structură sportivă, legal constituită și recunoscută oficial, dar pârâtul nu a soluționat această cerere.".

Mai mult, instanța a reținut faptul că "(...) reclamanta a formulat o nouă cerere, înregistrată la minister sub nr. x din 13 decembrie 2013, prin care a solicitat emiterea avizului, dar nici această cerere nu a fost soluționată, pârâtul neformulând un răspuns cu privire la admiterea cererii sau, după caz, respingerea cererii (...)".

Prin urmare, prima instanță a constatat că "(...) în cauză este vorba despre nesoluționarea în termen legal a unei cereri, în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/0224, pârâtul neîndeplinindu-și obligația de a răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, o asemenea obligație existând, indiferent dacă soluția este una favorabilă sau nefavorabilă (...)".

Mai mult, instanța constată că "nu poate fi reținută susținerea din întâmpinare, potrivit căruia nu i se poate imputa - intimatului-pârât Ministerul Tineretului și Sportului, în mod evident - faptul că nu a dat curs Memoriului nr. 9125 din 03 octombrie 2013, atât timp cât acesta nu era însoțit de avizul și acordul de înființare cerute de lege, întrucât pârâtul avea obligația de a soluționa cererea pe baza înscrisurilor atașate acesteia de către reclamantă, respectiv de a da un răspuns cu privire la această cerere, chiar și în situația în care răspunsul este unul negativ (...)".

În contradictoriu cu cele reținute și constatate, prima instanță apreciază în mod eronat că "(...) prin susținerile din întâmpinare pârâtul exprimă refuzul de a soluția pozitiv cererea reclamantei (...)".

În continuare, față de constatările sale contradictorii, prima instanță reține și apreciază că "(...) poate proceda - totuși - la soluționarea cauzei prin prisma incidenței dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 care definesc refuzul nejustificat de a soluționa o cerere (...)", însă, din nou, în contradicție cu cele reținute anterior, instanța apreciază că "(...) acest refuz la care se face referire în întâmpinare nu constituie un refuz nejustificat în sensul prevederilor legale sus-menționate față de prevederile art. 42 alin. (1) - (5) din Legea nr. 69/2000 (...)".

3.2. Prima instanță a pronunțat o hotărâre prin care a încălcat autoritatea de lucru judecat, impunându-se casarea acesteia pentru motivul prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ.

În acest sens, recurenta a invocat faptul că prima instanță nu a ținut seama de Încheierea PJ/16 din 15 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2013, prin care s-a acordat personalitate juridică Asociației "A.", cu consecința înscrierii acestei persoane juridice în Registrul Federațiilor organizat la Grefa Tribunalului, la poziția nr. 01 din 11 decembrie 2013.

3.3. Hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, instanța a reținut faptul că "(...) reclamanta nu a obținut avizul A. cu privire la Statutul său și nici acordul acestei federații pentru înființarea sa ca structură sportivă și pentru dobândirea personalității juridice (...)", însă, în mod cu totul eronat, a stabilit faptul că "(...) în lipsa acestora, refuzul ministerului pârât de a aviza înființarea reclamantei ca structură sportivă nu este unul nejustificat (...)".

Prima instanță nu a ținut seama de faptul că demersul reclamantei se fundamentează pe dispozițiile art. 42 alin. (5) din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000 și art. 14 din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații. Aceste din urmă dispoziții legale stabilesc în mod imperativ faptul că, în situația în care Asociația, prin natura scopului sau a obiectivelor propuse, urmează să desfășoare activități pentru care, potrivit legii, sunt necesare autorizații administrative prealabile, aceste activității nu pot fi inițiate decât după obținerea autorizațiilor respective.

În concluzie, pentru motivele expuse, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea Sentinței civile nr. 1582 din 20 mai 2014 și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Intimatul Ministerul Tineretului și Sportului a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe, ca fiind legală și temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Motivele de nelegalitate invocate de recurentă sunt cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 din acest act normativ, casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta "nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Din această perspectivă, se constată că susținerile recurentei sunt neîntemeiate, întrucât considerentele pe care prima instanță și-a fundamentat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată nu sunt unele contradictorii.

Astfel, se observă că prima instanță evidențiază situația de fapt supusă judecății și reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, față de refuzul autorității pârâte de a soluționa cererile reclamantei, înregistrate sub nr. x din 3 decembrie 2013, și nr. x din 13 decembrie 2012 în termenul legal de 30 de zile.

În continuare, față de apărările formulate prin întâmpinare, în sensul refuzului de soluționare favorabilă a cererilor reclamantei, refuz argumentat în fapt și în drept, prima instanță apreciază că poate proceda la soluționarea cauzei prin prisma dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, care definesc refuzul nejustificat de a soluționa cererea.

Procedura adoptată de prima instanță este în concordanță cu prevederile art. 1 alin. (1) și (2), art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, care instituie un contencios subiectiv de plină jurisdicție, în cadrul căruia controlul exercitat de instanța de contencios administrativ nu se limitează la aspectele formale ale raportului juridic dedus judecății.

Sub acest aspect, se constată că, deși în motivarea cererii de chemare în judecată reclamanta invocă art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, obiectul cererii constă în obligarea autorității pârâte la efectuarea unei operațiuni administrative constând în acordarea avizului și autorizației de funcționare pentru reclamantă, ca structură sportivă legal constituită și recunoscută oficial.

Așadar, însăși reclamanta solicită obligarea autorității pârâte la efectuarea unei anumite operațiuni administrative și nu obligarea acesteia la soluționarea cererilor care i-au fost adresate, astfel că demersul instanței este unul legal și se înscrie în limitele sesizării acesteia.

Referitor la motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere "când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat", susținerile recurentei sunt, de asemenea, neîntemeiate.

Astfel, nu se poate reține existența autorității de lucru judecat prin raportare la Încheierea PJ/16 din 15 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/4/2013, prin care s-a acordat personalitate juridică Asociației "A.", întrucât nu este îndeplinită cerința triplei identități, de cauză, de obiect și de părți.

În privința motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se observă că textul are în vedere "încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Niciuna dintre ipotezele vizate de norma legală nu este incidentă în cauză, întrucât prima instanță a interpretat și aplicat corect prevederile art. 42 alin. (1) - (5) din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, în condițiile în care reclamanta nu s-a conformat cerințelor impuse de acest text de lege, în sensul că nu a obținut avizul Federației Române de Box cu privire la Statutul său și nici acordul acestei federații pentru înființarea sa ca structură sportivă și pentru dobândirea personalității juridice.

Prin urmare, în mod legal prima instanță a constatat că refuzul pârâtului de soluționare favorabilă a cererilor reclamantei nu este unul nejustificat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și a dispus respingerea acțiunii în contencios administrativ, ca neîntemeiată.

În concluzie, pentru considerentele de fapt și de drept expuse, Înalta Curte urmează să dispună respingerea recursului declarat de reclamantă, ca nefondat, în temeiul art. 496 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 1582 din 20 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 iunie 2016.

Procesat de GGC - NN