ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 348/2022

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/21.03.2019, reclamanta A. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului, să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună obligarea pârâtului la înregistrarea sa în Registrul Sportiv și la eliberarea Certificatului de Identitate Sportivă cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 188 din 11 iunie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului și s-a dispus obligarea pârâtului să procedeze la înregistrarea reclamantei în Registrul sportiv prevăzut de H.G. nr. 884/2001 și să-i elibereze Certificatul de identitate sportivă. A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă, a sumei de 50 RON cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul Ministerului Tineretului și Sportului (Ministerul Sportului) criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate: - instanța a încălcat regulile de procedură prevăzute de art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. (art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.), din conținutul sentinței rezultând că a omis să soluționeze excepția de necompetență teritorială invocată prin întâmpinare înainte de primul termen de judecată; - hotărârea de fond a fost dată cu încălcarea normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.), întrucât prin nr. H.G. nr. 884/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispozițiilor Legii nr. 69/2000, fiind aplicabil principiul specialia generalibus derogant, legiuitorul a stabilit structura și conținutul documentației ce urmează a fi depusa de către structurile sportive la Ministerul Tineretului și Sportului în vederea înregistrării în Registrul Sportiv și eliberării Certificatului de Identitate Sportivă; - a invocat recurenta Decizia nr. 33/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 23 februarie 2009, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a României a stabilit că, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, chiar dacă acest fapt nu este prevăzut expres în legea specială; S-a apreciat că sentința civilă nr. 188/11.06.2019, prin care pârâtul a fost obligat să procedeze la înregistrarea intimatei în Registrul sportiv prevăzut de H.G. nr. 884/2001 și să-i elibereze Certificatul de identitate sportivă, a fost dată cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 8, 11 și 12 din H.G. nr. 884/2001. S-a solicitat admiterea recursului și, casarea în tot a sentinței nr. 188/11.06.2019, cu consecința rejudecării procesului în fond.

Apărările formulate în cauză Intimata -reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A arătat intimata că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât instanța de fond a soluționat excepția de necompetență teritorială, prin respingerea acesteia ca neîntemeiată, soluție consemnată în încheierea de ședință pronunțată la data de 28.05.2019. In ceea ce privește al doilea motiv de recurs (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.), s-a arătat că cerința întocmirii actelor în forma autentică a fost introdusă prin legislația secundară, respectiv în Regulamentul de punere în aplicare a Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, aprobat prin H.G. nr. 884/2001, necorelare legislativă care a fost rezolvată de instanța de fond în favoarea normei cu forță juridică superioară, astfel cum este reglementat prin dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante Reclamanta s-a adresat, începând cu anul 2017, instituției pârâte, cu mai multe cereri care au avut ca scop înscrierea sa în Registrul Sportiv și eliberarea Certificatului de Identitate Sportivă. După conformarea de către reclamantă celor solicitate în diverse rânduri de către autoritatea pârâtă, prin adresa nr. x/09.10.2018, aceasta din urmă i-a adus la cunoștință faptul că nu poate da curs solicitării sale, întrucât se impune completarea dosarului cu: Procesul-verbal al adunării generale nr. x/11.10.2017 (în formă autentificată sau legalizată de notar), Actul adițional modificator al Statutului A. (în formă autentificată sau legalizată de notar) - menționate în cuprinsul Încheierii Judecătoriei Sânnicolau Mare nr. 796/06.11.2017; Hotărârea Adunării Generale nr. 2/29.05.2018 (în formă autentificată sau legalizată de notar); Actul adițional modificator al Statutului A. (în formă autentificată sau legalizată de notar) - menționate în cuprinsul Încheierii Judecătoriei Sânnicolau Mare nr. 1043/05.06.2018; copie legalizată de pe Certificatul de înscriere a persoanei juridice fără scop patrimonial cu noua denumire. Astfel pârâtul a refuzat înscrierea reclamantei în Registrul Sportiv, cu motivarea că actele depuse nu îndeplinesc condițiile impuse prin dispozițiile art. 12 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 884/2001, respectiv că procesul-verbal al adunării generale și actele modificatoare nu au fost depuse în formă autentificată sau legalizată de notar, iar actul constatator emis de Judecătoria Sânnicolau Mare - care atestă înscrierea asociației în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor al Judecătoriei Sânnicolau Mare - nu reprezintă certificatul de înscriere a persoanei juridice fără scop patrimonial. Împotriva acestui răspuns, reclamanta a formulat plângere prealabilă, în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, solicitând revocarea deciziei de respingere a cererii de înscriere. Prin adresele ulterioare, autoritatea pârâtă și-a menținut poziția exprimată, apreciind că cererea reclamantei nu poate fi primită până în momentul în care nu se conformează celor solicitate, în sensul completării dosarului cu documentele menționate. Curtea de apel prin soluția pronunțată a constatat că refuzul instituției pârâte de a da curs cererii reclamantei motivat, în esență, prin aceea că actele de constituire nu sunt încheiate în formă autentică, așa cum impun dispozițiile art. 12 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 884/2001 și că actul constatator emis de Judecătoria Sânnicolau Mare, prin care se atestă înscrierea Asociației în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor, nu poartă denumirea de certificat de înscriere a persoanei juridice fără scop patrimonial, este unul nejustificat. Analizând motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că la termenul de judecată din data de 28 mai 2019, instanța, prin încheiere, cu ocazia verificării competenței în condițiile art. 131 din C. proc. civ., a respins și excepția de necompetență teritorială invocată de pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului, astfel că nu se poate reține vreo omisiune a instanței în acest sens, cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., fiind nefondat. În ceea ce privește fondul raportului juridic dedus judecății, se constată că este neîntemeiat și cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., referitor la pretinsa încălcare de către prima instanță a dispozițiilor art. 8, 11 și 12 din H.G. nr. 884/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispozițiilor Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000. Constată Înalta Curte, în raport cu soluția pronunțată de prima instanță, că nu se poate reține încălcarea principiului de drept specialia generalibus derogant, ci de un conflict între actul legislativ cu forță superioară, respectiv O.G. nr. 26/2000 și un regulament de punere în aplicare a Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, respectiv H.G. nr. 884/2001. Reține Înalta Curte că reclamanta este, potrivit actului de înființare, reprezentat de încheierea civilă nr. 694/2016 a Judecătoriei Sânnicolau Mare, o persoană juridică română de drept privat, non profit, constituită în conformitate cu prevederile O.G. nr. 26/2000, cu modificările și completările ulterioare și înscrisă în Registrul special - Asociații, aflat la grefa Judecătoriei Sânnicolau Mare, iar potrivit art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000, actul constitutiv și statutul asociaței se încheie în formă autentică sau atestată de avocat. De asemenea, se reține că dispozițiile art. 12 din același act normativ prevăd că, în relațiile cu terții, dovada pesonalității juridice se face cu certificatul de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor. In aceste condiții, certificarea actelor constitutive de către avocat îndeplinește condiția valabilitate cerută de lege. În plus, reține Înalta Curte că aspectele invocate în respingerea cererii reclamantei, vizează exclusiv condiții de formă, respectiv depunerea înscrisurilor certificate de notar și nu de avocat, precum și forma certificatului care atestă înregistrarea în Registrul persoanelor juridice fără scop patrimonial de la grefa Judecătoriei Sânnicolau Mare, certificat care este emis de o instanță de judecată, iar nu lipsuri ale documentației de obținere a certificatului. Din această perspectivă, atrage atenția Înalta Curte că principiul proporționalității raportului de drept administrativ presupune ca măsurile dispuse de autorități să nu depășească ceea ce este necesar și rezonabil în vederea asigurării unui echilibru rezonabil între interesul public ocrotit și măsura individuală aplicată, pentru ca, acordându-se prioritatea cuvenită interesului public, să nu fie vătămate nejustificat și disproporționat drepturile, libertățile și interesele legitime ale destinatarului actului administrativ, prin acordarea unei ponderi excesive aspectelor de ordin formal. Pentru aceste motive, în mod corect prima instanță a apreciat că formalismul excesiv de care a dat dovadă autoritatea pârâtă, în condițiile în care justificarea respingerii cererii a reprezentat-o doar nedepunerea unor înscrisuri certificate notarial, iar nu prin avocat, precum și denumirea certificatului de atestare, îmbracă forma refuzului nejustificat astfel cum este acesta definit in art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.