ÎCCJ, decizie (scj.ro #118624)

Acțiune în revendicare mobiliară. Lipsa calității procesuale active Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Judecata Index alfabetic: acțiune în revendicare mobiliară - excepția lipsei calității procesuale active C. proc. civ. din 1865, art. 129 alin. (4), (6), art. 295 alin. (1), art. 315 alin. (1) Legea nr. 182/2000, art. 99 alin. (2) Legea nr. 213/1998 În cazul în care printr-o hotărâre judecătorească s-a stabilit că o persoană, în calitate de moștenitor al proprietarului unui bun cultural mobil intrat în patrimoniul statului prin actul de voință al testatorului, are un drept de creanță de 25% din prețul de vânzare al tabloului, iar nu un drept de proprietate în natură, aceasta nu are calitate procesuală activă pentru a solicita revendicarea în natură a tabloului.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3981 din 11 decembrie 2014 Prin cererea înregistrată la data de 28.10.2009, pe rolul Tribunalului București, Secția a III-a civilă, reclamanta I.G. a chemat în judecată pe pârâtul Muzeul Național de Artă al României, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună următoarele: - să se constate că tabloul „Țiganca de la Ghergani” pictat de Nicolae Grigorescu a fost preluat de Statul Român fără titlu; - să fie obligat pârâtul să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie tabloul „Țiganca de la Ghergani” pictat de Nicolae Grigorescu; - în subsidiar, în situația respingerii capătului 2 de cerere, să fie obligat pârâtul la plata unor despăgubiri bănești echivalente cu prețul de piață al tabloului, stabilit printr-o expertiză tehnică.

În motivare, reclamanta a arătat că tabloul indicat a aparținut familiei G., prin cumpărare de către străbunicul său în 1872, după decesul bunicului N.G., în baza actului de partaj, sentința civilă nr. 303/1944, pronunțată de Tribunalul Ilfov, Secția a II-a CC, în dosarul nr. x67/1943, reclamantei revenindu-i lotul 4 din masa de împărțit, acesta incluzând și 25% din valoarea tabloului, după realizarea prețului. S-a mai arătat că după anul 1944 tabloul a fost preluat ilegal, rezultând din procesul-verbal de inventariere din 06.03.1949 preluarea tuturor bunurilor mobile de valoare aflate la moșia Ghergani. Se invocă în drept art. 99 alin. (2) din Legea nr. 182/2000 și art. 1 din Primul Protocol Adițional la CEDO.

La data de 08.03.2010, reclamanta și-a extins cadrul procesual, chemând în judecată și Statul prin Ministerul Finanțelor Publice.

Pârâtul Muzeul Național de Artă al României („MNAR”) a depus întâmpinare la data de 8.03.2010 prin care a invocat excepțiile privind lipsa calității procesuale active a reclamantei pentru motivele că prin documentele atașate cererii de chemare în judecată nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra lucrării revendicate, ci doar a existenței unui drept de creanță reprezentând 25% din valoarea tabloului și, respectiv, că nu poate fi unicul proprietar al tabloului în lipsa acordului celorlalți coproprietari, prescripția dreptului material la acțiune, lipsa calității procesuale pasive în ceea ce-l privește, justificată de faptul că cel care este proprietarul tabloului revendicat este Statul, acesta fiind inclus în categoria „Tezaur”, astfel că Statul Român prin Ministerul Culturii și Patrimoniului Național este cel care are legitimare procesuală pasivă, iar nu pârâtul care este doar deținător al tabloului (sens în care s-au depus în copie înscrisurile doveditoare de la filele 153- 158 și 165 din vol. 1 dosarul primei instanțe, ultimele vizând și achiziționarea tabloului în litigiu de fosta Gospodărie a CC al PCR de la numita T.E.

din București, B-dul M. nr.32, sector 1). S-a mai invocat excepția de netimbrare pe cererea de despăgubire formulată în subsidiar, motivându-se că, potrivit legii, doar cererea de revendicare este scutită de plata taxei de timbru, excepția prevăzută de Legea nr. 182/2000 referindu-se la acțiunile în revendicare în ceea ce privește netimbrarea. De asemenea, excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a fost invocată de pârât și în ceea ce privește capătul de cerere în despăgubiri, calitate, susținând pârâtul, având tot Statul, prin Ministerul Finanțelor Publice. Prin încheierea de ședință din data de 17 mai 2010, tribunalul a luat act de precizarea cadrului procesual pasiv pe baza cererii reclamantei de introducere în cauză a Ministerului Culturii și Patrimoniului Național.

La data de 04.11.2010, B.G.I. a formulat cerere de intervenție în interes propriu în cauză, ca moștenitoare pe linie paternă a numitei G.C.A., căsătorită B., arătând la rândul său că tabloul a fost preluat de Statul Român după ce fusese lăsat în păstrare în anul 1944 Palatului Regal de la Peleș, solicitările sale fiind aceleași cu cele formulate de reclamantă. Ministerul Culturii și Patrimoniului Național a depus întâmpinare, la 14.03.2011, prin care a solicitat respingerea cererilor formulate împotriva sa, în principal pentru lipsa de calitate procesuală pasivă și în subsidiar ca nefondate. La data de 20.04.2011, prima instanță a dispus respingerea excepției privind netimbrarea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 1299 din 28.06.2012, Tribunalul București, Secția a III-a civilă a respins excepțiile privind lipsa de calitate procesuală activă a reclamantei și prescripția dreptului la acțiune; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Culturii și Patrimoniului Național; a admis excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare principale formulată de reclamanta G.I.P. în contradictoriu cu pârâții Muzeul Național de Artă al României, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și intervenienta B.G.I., cât și a capătului de cerere subsidiar în despăgubiri pe care le-a respins ca inadmisibile. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta I.G., invocând art. 282 și urm. C. proc.

civ. Ministerul Culturii și Patrimoniului Național a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, iar Muzeul Național de Artă al României prin întâmpinare a solicitat respingerea apelului ca nefondat în principal și desființarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanță în subsidiar, dacă s-ar aprecia necesară judecata pe fond. Prin decizia civilă nr. 185 A din 18.12.2012, Curtea de Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția lipsei de interes pe capătul de cerere având ca obiect acțiunea în constatare, excepția lipsei calității procesuale active pe capătul de cerere având ca obiect revendicare mobiliară și excepția prescripției pe capătul de cerere având ca obiect despăgubiri bănești, soluția primei instanței fiind menținută în privința cererii de intervenție și a cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 652 din 20 februarie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei civile nr. 185 A din 18.12.2012 pe care a casat-o cu consecința trimiterii cauzei pentru rejudecare reținându-se modul greșit de soluționare al celor trei excepții din perspectiva dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. și al motivării contradictorii în privința ordinii de soluționare a acestora în funcție de efectele pe care le produc pe plan procesual.

În apel, după casare, prin decizia nr. 287 A din 30 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie s-a admis apelul formulat de reclamanta G.I.P.; a fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că s-a admis excepția lipsei calității procesuale active în ceea ce privește capetele de cerere având ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului și acțiunea în revendicare; s-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Culturii și Muzeul Național de Artă al României pentru lipsa calității procesuale active; s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Culturii și a M.N.A.R.

pe capătul de cerere având ca obiect despăgubirile bănești și s-au menținut dispozițiile sentinței referitoare la respingerea cererii de intervenție principală. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut în principal că din înscrisurile administrate în cauză rezultă că tabloul a intrat în patrimoniul statului, potrivit cu actul de voință al testatorului, la data de 22 mai 1975 valoarea de achiziție a bunului fiind de 67.000 lei la care s-a adăugat suma de 3.350 lei valoarea comisionului achitat Gospodăriei CC al PCR de la numita T.E. În condițiile prevăzute de art. 109 C. proc. civ. reținând inexistența identității între titularul cererii de chemare în judecată și subiectul activ al raportului juridic dedus judecății, Curtea a apreciat că excepția lipsei calității procesuale active invocată din oficiu este întemeiată.

În privința capătului de cerere având ca obiect despăgubirile bănești echivalente prețului de piață al tabloului, Curtea a constatat că, pentru aceleași argumente avute în vedere la stabilirea situației de fapt, excepțiile lipsei calității procesuale pasive a M.N.A.R. și Ministerului Culturii sunt întemeiate, aceste instituții neavând prin raportare la dispozițiile Legii nr. 182/2000 și ale Legii nr. 213/1998 calitate de subiect pasiv în litigii având ca obiect pretenții bănești pentru bunurile aflate în patrimoniul statului. Împotriva deciziei civile nr. 287 A/30.06.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs I.P.G.

invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei Curții de apel, admiterea apelului și restituirea în natură a tabloului revendicat. În motivarea cererii recurenta a arătat că instanța de apel în mod greșit a soluționat din nou cauza pe excepția lipsei calității procesuale active a apelantei-reclamante deoarece intimații-pârâți nu au formulat apel și nu au criticat soluția instanței de fond prin care au fost respinse excepțiile invocate de către aceștia prin întâmpinare în fața instanței fondului, hotărârea instanței fondului fiind căzută în puterea lucrului judecat. Recurenta a mai arătat că în cauză ambele instanțe au aplicat greșit dispozițiile legale referitoare la acțiunea în revendicare a bunului mobil (tabloul) preluat abuziv de regimul comunist susținând că în speță sunt incidente dispozițiile Legii nr. 182/2000 ca lege specială care prevăd că bunurile preluate ilegal pot fi revendicate.

În mod cu totul eronat instanța de apel a admis pentru a doua oară excepția lipsei calității procesuale active a recurentei-reclamante, la dosarul cauzei existând dovezi că aceasta este fiica lui I.G., fiul predecedat al lui N.G. și al M.G. De asemenea, a arătat recurenta, în mod greșit instanța de apel a reținut că apelanta-reclamantă ar avea doar un drept de creanță asupra tabloului, voința testatorului exprimată prin testament în sensul vânzării tabloului de către toți moștenitorii către stat reprezintă o condiție suspensivă care nu s-a mai îndeplinit.

Recurenta arată că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 315 alin. (1) din vechiul Cod de procedură civilă (neconformându-se dispozițiilor cu caracter obligatoriu ale deciziei de casare în sensul de a rejudeca în limitele cererii de apel) și a dispozițiilor art. 129 alin. (4) și (6) din vechiul Cod de procedură civilă (nu a fost pusă în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului-pârât M.N.A.R. și nu a dispus asupra capătului de cerere referitor la despăgubirile bănești în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice). Intimații-pârâți Ministerul Culturii și Muzeul Național de Artă al României (M.N.A.R.) au formulat fiecare întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat/neîntemeiat.

Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de criticile recurentei și încadrate în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte a reținut următoarele: Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Literatura juridică a statuat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a cărei hotărâre se atacă a aplicat dispozițiile legale speței, însă fie le-a încălcat, fie le-a aplicat greșit. Din această perspectivă, precum și din perspectiva criticilor hotărârii recurate, Înalta Curte a reținut că decizia atacată este pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței și a deciziei de casare nr. 652 din 20 februarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă.

Astfel, în ceea ce privește critica recurentei referitoare la încălcarea art. 315 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte a înlăturat-o deoarece din considerentele deciziei recurate rezultă cu certitudine că instanța de apel, în rejudecare, a avut în vedere decizia civilă nr. 652 din 20 februarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă și, în consecință, a reluat judecata apelului cu privire la excepțiile discutate pe parcursul celor două cicluri procesuale, cât și în limitele motivelor de apel formulate de reclamantă. Nu este lipsit de relevanță de a sublinia în acest context că în decizia civilă nr. 652 din 20 februarie 2014 s-a reținut că instanța de apel, prin modul de soluționare a celor trei excepții (lipsa de interes juridic, lipsa calității procesuale active și a prescripției dreptului la acțiune), s-a contrazis și nu a avut în vedere consecințele juridice pe plan procesual.

Recomandarea deciziei de casare a fost ca instanța de apel să stabilească cu exactitate conținutul raportului juridic dintre părțile litigante în limitele cererii de apel și în funcție de acesta de a motiva decizia în fapt și în drept într-o formă clară, concisă și coerentă, indiferent dacă se va pronunța pe excepție sau pe fondul cererii de apel. Din acest punct de vedere, Înalta Curte nu își însușește critica recurentei privind modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale active de către instanța de apel după casare având în vedere atât dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ.

care prevăd că instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu, cât și faptul că în etapa de judecată, anterioară deciziei de casare au fost invocate excepția lipsei de interes juridic, excepția lipsei calității procesuale active, excepția prescripției dreptului material la acțiune. Or, așa cum am arătat deja, în decizia de casare nr. 652/20.02.2014 s-a arătat că prin modul de soluționare a excepțiilor instanța de apel nu a avut în vedere consecințele juridice pe plan procesual. Referitor la critica recurentei în sensul că instanța de apel în rejudecare a soluționat greșit excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în condițiile în care M.N.A.R.

nu a declarat apel, Înalta Curte a reținut că nu este întemeiată din două considerente și anume, în primul rând Muzeul Național de Artă al României nu avea interes să declare apel deoarece sentința civilă nr. 1299/28.06.2012 îi era favorabilă (acțiunea în revendicare, capătul de cerere în despăgubiri și cererea de intervenție principală au fost respinse ca inadmisibile), iar în al doilea rând aceasta (excepția lipsei calității procesuale active) a fost invocată în temeiul art. 295 C. proc. civ. de către instanța de apel înainte de decizia de casare, cunoscut fiind faptul că excepția lipsei calității procesuale active este o excepție de fond, peremptorie și absolută ea putând fi invocată nu numai de partea interesată, ci și de procuror sau instanță din oficiu, în orice stare a pricinii.

Nu este lipsit de relevanță a sublinia și faptul că în primul ciclu procesual când instanța de apel a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei având ca obiect revendicarea în natură, reclamanta nu s-a opus, dimpotrivă apărătorul acesteia a pus concluzii orale pe excepția invocată din oficiu și a depus și concluzii scrise în acest sens. În ceea ce privește soluția efectivă a admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei pronunțată de către instanța de apel, Înalta Curte a reținut că este legală față de faptul că acțiunea în revendicare poate fi formulată numai de către titularul dreptului real de proprietate și numai împotriva celui care deține bunul fără niciun just titlu.

În justificarea dreptului său de a solicita revendicarea bunului, respectiv tabloul – Țiganca de la Ghergani, autor Nicolae Grigorescu – recurenta-reclamantă a invocat sentința civilă nr. 303/06.07.1944 pronunțată de Tribunalul Ilfov. Or, din cuprinsul sentinței civile menționate rezultă că reclamanta a avut o creanță, și nu posesia asupra bunului. Ceea ce este important de subliniat este faptul că instanța de apel nu a contestat calitatea de moștenitor a recurentei-reclamante, ceea ce s-a pus în discuție a fost lipsa calității procesuale active a reclamantei de a solicita revendicarea în natură a tabloului în cauză având în vedere că sentința civilă nr. 303/06.07.1944 pronunțată de Tribunalul Ilfov, Secția a II-a civilă nu i-a stabilit acesteia un drept de proprietate în natură, ci un drept de creanță de 25% din valoarea prețului.

Așadar, reclamanta nu are calitate procesuală activă pentru a solicita restituirea tabloului întrucât din înscrisurile depuse nu rezultă că are un drept de proprietate asupra tabloului, ci doar un drept de creanță de 25% din valoarea tabloului după vânzarea lui. În ceea ce privește critica recurentei referitoare la soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatului-pârât Muzeul Național de Artă al României privind capătul de cerere privind despăgubirile, în sensul că s-a soluționat pentru prima dată în apel după rejudecare fără a fi pusă în discuția părților, încălcând dispozițiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte a înlăturat-o.

Este adevărat că, Curtea de apel în rejudecare nu a solicitat în mod expres să se pună concluzii pe excepția lipsei calității procesuale pasive a Muzeului Național de Artă, însă din practicaua încheierii de amânare a pronunțării din 23 iunie 2014 rezultă că instanța de apel a acordat cuvântul părților asupra excepțiilor invocate în faza de judecată a apelului, față de cuprinsul deciziei de casare, precum și asupra cererii de apel, iar părțile au susținut concluziile în funcție de interesele lor procesuale. Din cuprinsul aceleiași încheieri rezultă că intimatul-pârât Muzeul Național de Artă a făcut trimitere la excepția calității procesuale pasive. Din această perspectivă, Înalta Curte a reținut că în cauză nu au fost încălcate nici dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc.

civ., așa cum susține recurenta, pentru faptul că în dispozitivul deciziei atacate în ceea ce privește capătul de cerere referitor la despăgubirile bănești nu a fost trecut în contradictoriu și Ministerul Finanțelor Publice deoarece din același dispozitiv rezultă că instanța s-a pronunțat în contradictoriu cu această parte atunci când a admis excepția lipsei calității procesuale active a recurentei pentru capetele de cerere având ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului și acțiunea în revendicare. Potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Or, așa cum am arătat deja, instanța de apel prin modul de soluționare a excepțiilor s-a pronunțat asupra capetelor de cerere menționate în cererea de chemare în judecată.

Referitor la critica recurentei în sensul că ambele instanțe au aplicat greșit dispozițiile legale referitoare la acțiunea în revendicare a bunului mobil (tabloul), susținând că în speță sunt incidente dispozițiile Legii nr. 182/2000 ca lege specială, Înalta Curte a înlăturat-o deoarece art. 99 alin. (2) din Legea nr. 182/1990 invocat de către recurenta-reclamantă în cererea de chemare în judecată nu este aplicabil atât timp cât s-a reținut că aceasta nu are calitate procesuală activă în ceea ce privește capetele de cerere având ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului și acțiunea în revendicare.

Potrivit art. 99 alin. (2) (în prezent art. 93 alin. 2) din Legea nr. 182/2000 republicată, bunurile culturale mobile preluate înainte de 06.09.1940 de autorități ale statului nu pot fi revendicate; bunurile culturale mobile preluate ilegal de autorități ale statului după data de 06.09.1940 pot fi revendicate de proprietarii de drept și vor fi restituite acestora de către instituțiile care le dețin, pe baza unei hotărâri judecătorești definitive. Din dispozițiile legal menționate rezultă că în cauză nu este reglementată situația pretențiilor bănești, ci doar situația când se pretinde restituirea în natură a bun ului mobil. Or, așa cum am arătat deja de aceste dispoziții nu se poate prevala recurenta reclamantă atât timp cât s-a reținut că nu are calitate procesuală activă în ceea ce privește capetele de cerere având ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului și acțiunea în revendicare.

În consecință, în mod corect a reținut instanța de apel că în privința capătului de cerere având ca obiect despăgubirile bănești echivalente prețului de piață al tabloului, intimații Muzeul Național de Artă al României și Ministerul Culturii prin raportare la dispozițiile Legii nr. 182/2000 și ale Legii nr. 213/1998 nu au calitate de subiect pasiv în litigii având ca obiect pretenții bănești pentru bunurile aflate în patrimoniul statului. Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.