ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 906/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 10 aprilie 2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea și suspendarea Raportului de evaluare nr. x din 20 martie 2014, prin care s-a reținut că, în perioada 25 iunie 2012 - 31 octombrie 2013, a deținut simultan atât funcția de viceprimar al Comunei Livezile, județul Bistrița-Năsăud, cât și funcția de administrator în societatea B. S.R.L., încălcând dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Prin Decizia nr. 339 din 11 septembrie 2014, Curtea de Apel Cluj a admis excepția lipsei de interes a cererii de suspendare a executării Raportului de evaluare, cu consecința respingerii acestei cererii și a respins cererea de anulare a raportului de evaluare, ca nefondată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în condițiile art. 483 din C. proc. civ., reclamantul A., solicitând casarea hotărârii, reținerea cauzei spre rejudecare și, pe fond, admiterea acțiunii în sensul anulării Raportului de evaluare nr. x din 20 martie 2014.

2.1. Motivele de casare

În susținerea recursului, recurentul-reclamant a invocat motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei și, respectiv, când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

2.2. Principalele argumente invocate

Susține recurentul-reclamant că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 5 din Legea nr. 26/1990 coroborate cu cele ale art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

De asemenea, motivarea instanței, vizând prevalența înscrierii înregistrării în Registrul Comerțului în opozabilitate cu valabilitatea actelor statuare vizând înstrăinarea părților sociale și renunțarea la calitatea de administrator, este deosebit de succintă și nefundamentată juridic, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Arată că, în data de 24 iunie 2012, a încetat să mai dețină calitatea de asociat și administrator al societății B. S.R.L., ca urmare a Hotărârii Adunării Generale a Asociaților autentificată sub nr. 2 din 24 iunie 2012. Astfel, numirea în funcția de viceprimar a avut loc în data de 25 iunie 2012, la o zi după ce nu mai deținea calitatea de asociat/administrator al societății.

Înscrierea în Registrul Comerțului nu prezintă o condiție necesară producerii efectelor revocării în planul răspunderii personale a titularului ei, ci doar în ceea ce privește opozabilitatea acestui act față de terți. Astfel, revocarea sa din funcția de administrator a devenit efectivă la data de 24 iunie 2012, funcția fiind exercitată de soția sa.

Arată că revocarea sa a fost înregistrată în registrul societății sub nr. 6, la data de 24 iunie 2012, fiind certificată prin dată certă de către avocat, făcând dovada incontestabilă până la înscrierea în fals.

Astfel, în mod greșit și nelegal prima instanță a apreciat că data înscrierii mențiunii în Registrul Comerțului, 26 noiembrie 2013, produce efecte juridice sub aspectul existenței stării de incompatibilitate, retragerea din funcția de administrator, ca manifestare certă de voință, producând efecte de la data de 24 iunie 2012.

În continuarea susținerilor sale, recurentul-reclamant reiterează aceleași aspecte doctrinare și jurisprudențiale din diverse lucrări de drept, invocate și în cuprinsul acțiunii, referitoare la revocarea administratorului unei societăți comerciale cu răspundere limitată și la cesionarea părților sociale pe care acesta le deține, concluzionând că, la momentul emiterii raportului de evaluare contestat, intimata-pârâtă avea cunoștință de cesiunea de părți sociale și de renunțarea sa la calitatea de administrator prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaților nr. 2 din 24 iunie 2012, ca urmare a comunicării punctului său de vedere, și că starea de incompatibilitatea nu a existat niciodată în ceea ce-l privește.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Susține, în esență, că recurentul s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 25 iunie 2012 - 31 octombrie 2013, deținând, simultan, atât funcția de viceprimar al Comunei Livezile, județul Bistrița-Năsăud, cât și funcția de administrator în societatea B. S.R.L., încălcând art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Arată că instanța de fond a apreciat în mod legal faptul că din probele administrate nu a rezultat că recurentul-reclamant poate să demonstreze data certă a hotărârii prin care i-a încetat calitatea de administrator și asociat al societății.

4.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în Completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 16 decembrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 28 ianuarie 2016, Completul de filtru a constatat, față de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

4.2 Cu privire la fondul recursului

4.2.1 Analiza motivelor de casare invocate

Înalta Curte, examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate și cu dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat, soluția instanței de fond fiind corectă.

Argumentele de fapt relevante

Prin Raportul de evaluare nr. x din 20 martie 2014 emis de intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate s-a constatat starea de incompatibilitate a persoanei cercetate, A., pentru deținerea simultană a calității de viceprimar al Comunei Livezile, județul Bistrița-Năsăud, și a funcției de administrator la S.C. B. S.R.L., încălcând astfel prevederile art. 82 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

La un prim motiv de recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a opinat că motivarea instanței este foarte succintă și lipsită de fundamentare juridică. Însă, recurentul nu a arătat care ar fi eventualele motive contradictorii sau străine de natura pricinii expuse de instanța de fond.

Instanța de control judiciar, verificând considerentele sentinței recurate, constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele pe care se sprijină soluția adoptată, motivare care să nu fie contradictorie sau străină de natura pricinii.

Astfel, judecătorul fondului a explicat, în mod convingător, soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că a analizat în mod adecvat susținerile părților și probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri, și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut că reclamantul nu a făcut dovada susținerilor sale, în ceea ce privește data certă a hotărârii de revocare a sa din funcția de administrator.

Prin al doilea motiv de recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a invocat aplicarea și interpretarea greșită a normelor de drept material în legătură cu încheierea și valabilitatea actului privind calitatea de administrator al societății și cu privire la relevanța opozabilității sau înregistrării unui astfel de act la Registrul Comerțului.

Înalta Curte apreciază a fi neîntemeiate criticile formulate de recurentul-reclamant, hotărârea pronunțată în litigiu fiind dată ca urmare a aplicării corecte a normelor de drept material la circumstanțele de fapt ale cauzei.

În fața instanței de fond, recurentul-reclamant A. a depus Hotărârea Asociaților Societății B. S.R.L. din data de 24 iunie 2012, în cuprinsul căreia s-a materializat voința sa în sensul retragerii din societate și al cesionării întregului capital social deținut și în sensul renunțării la calitatea de administrator al societății. În faza recursului, recurentul nu a suplimentat probatoriul administrat la judecata în primă instanță.

Referitor la această hotărâre, recurentul-reclamant a precizat, prin cererea de recurs, că a fost înregistrată în registrul societății sub numărul 6 la data de 24 iunie 2012, fiind certificată prin dată certă de avocat.

Înalta Curte, analizând hotărârea invocată (depusă la dosar de fond) constată că recurentul-reclamant nu a depus, în dovedirea susținerilor sale, dovada de înregistrare a respectivei hotărâri în actele societății B. S.R.L. sau în registrul avocatului care a certificat data certă a înscrisului în discuție.

Hotărârea nu poartă număr de înregistrare în registrul societății și este semnată doar de către asociați, A. și C.. Deși se specifică faptul că avocatul D., în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995, atestă data, identitatea părților și conținutul actului, hotărârea, având nr. 2 din data de 24 iunie 2012, nu este semnată de avocat.

Tot la dosarul de fond, recurentul a mai depus și Act adițional și contract de cesiune, încheiat în temeiul art. 202 din Legea nr. 31/1990 și în temeiul Hotărârii Adunării Generale a Asociaților din data de 24 iunie 2012. Acest act este semnat de asociați și de avocat, având nr. 3 din data de 24 iunie 2012, fără, însă, a avea număr de înregistrare în registrul societății.

Niciunul, dintre cele două înscrisuri menționate, nu are număr de înregistrare în Registrul de înregistrare a actelor juridice atestate de avocat conform art. 3 din Legea nr. 51/1995, pentru a le conferi dată certă. De asemenea, recurentul nu a depus copia registrului avocatului pentru dovedirea înregistrării acestor acte.

Față de susținerile recurentului și de inadvertențele și lipsurile din actele depuse de acesta în probațiune, Înalta Curte apreciază că acesta nu a făcut dovada datei certe a hotărârii prin care a renunțat la calitatea de administrator și de asociat al societății.

Dat fiind caracterul de act administrativ atribuit raportului de evaluare întocmit de intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate, sarcina probei revine celui interesat să dovedească în contra constatărilor din actul atacat, ce beneficiază de prezumția relativă de legalitate.

În măsura în care această sarcină a probațiunii eșuează, cel ce suportă consecințele juridice ale unor dovezi insuficiente pentru formarea unui raționament logico-juridic în sensul urmărit de cel ce inițiază demersul judiciar este chiar titularul acestui demers, sancționat prin respingerea pretențiilor sale.

Astfel, susținerile recurentului nu pot fi validate prin raportare la înscrisurile depuse în cauză, prin care a încercat să dovedească faptul că, într-adevăr, a renunțat la funcția de administrator al societății la data de 24 iunie 2012, mai înainte de validarea sa în funcția de viceprimar.

Alegațiile sale vin în conflict cu probele pe care a înțeles să le administreze, din care nu reiese care este momentul la care declarația sa de renunțare la funcția de administrator a fost adusă la cunoștința coasociatului din cadrul societății pentru a fi producătoare de efecte juridice.

Data certă, solicitată pentru a face dovada opozabilității unui înscris sub semnătură privată asupra terților, era necesar a fi relevată în cauză asupra înscrisului ce a materializat voința recurentului de renunțare la funcția de administrator mai înainte de numirea sa în funcția de viceprimar, pentru ca acest înscris să fie susceptibil de a produce efecte juridice în plan statutar și în reglarea stării de incompatibilitate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte reține legalitatea actului administrativ contestat, în contra căruia recurentul-reclamant A. nu a dovedit o altă situație de fapt decât cea constatată de intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate, de natură a determina o altă soluție decât cea pronunțată de prima instanță.

4.2.2 Soluția instanței de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 339 din 11 septembrie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 martie 2016.