ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 725/2018

Decizia nr. 725/2018 Asupra cauzei de față, constata următoarele: Prin sentința nr. 1.480 din 18 iulie 2017 pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. x/103/2017 s-a respins, ca tardivă, contestația formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. Români, împotriva Dispoziției nr. 23 din 06 februarie 2017 emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 de către primarului com. Români. Prin Decizia nr. 976 din 11 decembrie 2017 Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei împotriva sentinței arătate. Împotriva acestei decizii a declarai recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

reclamanta A., arătând că în mod greșit instanțele anterioare au apreciat că notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 este tardivă, rară a lua în considerare faptul că s-a solicitat în mod expres comunicarea actelor de procedură la adresa procuratorului C. Prin soluția pronunțată, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 224 C. proc. civ. și art. 17 din V.C.P.C., sub imperiul căruia au fost întocmite procurile, reținând, în mod nelegal, că solicitarea transmisă prin notificarea pentru restituirea terenului, făcută de către procurator, nu ar fi o solicitare valabilă și nu ar obliga intimata să o soluționeze. De asemenea, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile legale referitoare la mandat când a considerat că numitul D. fiind decedat, nu mai era îndreptățit a se depune cerere de restituire în privința sa, întrucât art. 71 C. proc.

civ. statuează că mandatul nu încetează prin moartea celui care l-a dat, acesta fiind valabil până la revocare, revocare care nu a intervenit niciodată. Pe de altă parte, instanțele nu au solicitat și nu s-au depus toate înscrisurile ce au stat la baza dispoziției contestate. Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 5 februarie 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc.

civ. Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosarul cauzei, raportul de admisibilitate a fost comunicat părților Ia data de 9 februarie 2018, termenul pentru depunerea punctelor de vedere urmând a expira la 20 februarie 2018. La data de 14 februarie 2018 (data plicului), în termen legal, recurenta-reclamantă A. a formulat punct de vedere la raportul de admisibilitate prin care a arătat că recursul este admisibil, întrucât prin Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 s-a reconsiderat jurisprudența și s-au instituit trei faze procesuale (fond, apel, recurs), indiferent de valoarea bunului ce formează obiectul judecății. Recurenta-reclamantă a mai arătat că obiectul prezentului litigiu nu se circumscrie excepțiilor după materie reglementate de art. 483 alin. (2) C. proc.

civ., în sensul că nu privește navigația civilă, activitatea în porturi, conflictele de muncă, de asigurări sociale, exproprierea prejudicii din eroare judiciară. De asemenea, litigiul nu se încadrează nici în ipoteza prevăzută de art. 483 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. (care exceptează de la recurs hotărârile date de instanța de apel, când legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului), întrucât potrivit art. 12 din Legea nr. 202/2010 „Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se afla sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel." În mod greșit s-a reținut în raportul de inadmisibilitate, în contradicție cu textul art. 12 din Legea nr. 202/2010, că hotărârea tribunalului în materia notificării întemeiate pe Legea nr. 10/2001 era supusă apelului și că în aceste condiții prezenta cauză ar fi exceptată de la aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017, prin faptul că s-ar include în sfera art. 18 alin. (2) teza a II-a. La data de 14 februarie 2018, în termen legal, intimata-pârâtă B. Români a formulat punct de vedere la raportul de admisibilitate prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, și judecata în lipsă.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă „Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este definitivă de la data intrării în vigoare a C. proc.

civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol „Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este supusă recursului sau ca poate fi atacată cit recurs ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară". De asemenea, potrivit art. 12 din Legea nr. 202/2010 „Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel." Din textele legale anterior citate rezultă că singura cale de atac ce poale fi promovată împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal în litigiile în care sunt contestate deciziile/dispozițiile motivate de soluționare a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 este apelul, sens în care prezenta cale de atac nu este prevăzuta de lege, fiind, deci, inadmisibilă. Cum Decizia nr. 976 din 11 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Bacău este dată în apel și este definitivă, devin incidente dispozițiile legale anterior menționate. Aceste dispoziții se coroborează cu cele ale art. art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc.

civ., potrivit cu care sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, tară drept de recurs, precum și cele neatacate eu recurs. Rezultă că deciziile definitive nu pot fi supuse nici apelului și nici recursului și ca atare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată de reclamanți împotriva deciziei din apel. Contrar apărărilor recurentei reclamante formulate în cadrul punctului de vedere la raportul de admisibilitate, așa-zisa exceptare a prezentei pricini de la calea de atac extraordinară a recursului nu este dată de dispozițiile C. proc. civ. evocate de către aceasta, respectiv art. 483, ci de dispozițiile Legii nr. 10/2001 coroborate cu cele ale Legii nr. 202/2010 menționate anterior, reglementări speciale cu prioritate în aplicare în cauză față de dispozițiile dreptului comun.

De asemenea, Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale nu are nicio relevanță asupra regimului juridic al căii de atac ce se poate exercita împotriva hotărârii pronunțate într-un litigiu având ca obiect Legea nr. 10/2001 (cum este prezenta cauză) întrucât, așa cum s-a arătat, prioritate de aplicare au dispozițiile legilor speciale în materie, conform cărora hotărârea tribunalului este supusă numai recursului, care este de competența curții de apel. De altfel, prin raportul de admisibilitate nu s-a făcut nicio trimitere la această decizie de neconstituționalitate, recurenta-reclamantă fiind în eroare cu privire la argumentele reținute prin actul procedural cu privire la inadmisibilitate.

Împrejurarea că Decizia nr. 976 din 11 decembrie 2017 a Curții de Apel Bacău nu are deschisă calea recursului nu reprezintă, așadar, o exceptare de la exercițiul acestei căi extraordinare de atac dată de dispozițiile legii procesuale civile ori de vreo decizie de neconstituționalitate, ci își găsește reglementarea distinct, în normele speciale incidente, mai sus evocate. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul reclamantei A. împotriva Deciziei nr. 976 din 11 decembrie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A., cu domiciliul ales la C., localitatea Neamț, județul Neamț împotriva Deciziei nr. 976 din 11 decembrie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât B. Români, cu sediul în Români, județul Neamț. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică azi, 7 martie 2018.