ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2757/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2757/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1502 din 8

noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr. 3431/103/2007, s-a

respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de B.C., împotriva dispoziției nr.

3461 din 14 mai 2007 emisă de P.M. Piatra-Neamț.

Tribunalul a reținut, în fapt,

următoarele:

Prin notificarea nr. 72/2001

contestatorul B.C. a solicitat restituirea în natură, în conformitate cu

dispozițiile Legii nr. 10/2001 a imobilului situat în strada Petru Rareș compus

din 7 camere și două holuri și a terenului aferent în suprafață de 440 m.p. - trecut în proprietatea statului în anul 1975.

În motivare, deși s-a precizat că:

„are calitatea de procurator al numiților S.I., D.P., S.N., R.E. și M.S.”, s-a

susținut că acest imobil a fost cumpărat de el de la persoanele menționate,

cărora le-a plătit suma de 100.000 lei, însă actele de vânzare-cumpărare nu

s-au întocmit deoarece avea în proprietate un alt imobil, iar apoi imobilul în

litigiu a fost preluat abuziv de stat. Dovadă că a cumpărat acele imobile și că

urma să se perfecteze vânzarea este procura nr. 7418/1972 pe care proprietarii

imobilului i-au dat-o pentru a obține de la organele competente autorizațiile

și certificatele necesare perfectării, în formă autentică.

Printr-o cerere depusă ulterior la Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 (la data de 12 mai 2003), contestatorul a precizat că

nici unul din foștii proprietari ai imobilului (sau moștenitorii acestora) nu

mai sunt în viață și că în baza acelei procuri el este îndreptățit să revendice

imobilul și să-și recupereze astfel, pe calea procedurii prevăzută de Legea nr.

10/2001, suma de 100.000 lei pe care a plătit-o foștilor proprietari pentru

acesta.

Prin Dispoziția nr. 3461/2007, P.M. Piatra

Neamț a respins notificarea cu motivarea că B.C. nu face dovada mandatului dat

de foștii proprietari ai imobilului de la care a fost expropriat prin Decretul nr.

250/1975 respectiv S.I., D.P., S.N., R.E. și S.M., întrucât acea procură (nr. 7418/1974)

nu este suficientă, iar din corespondența purtată cu B.C. a rezultat că foștii

proprietari sunt decedați și deci o procură specială nu mai poate fi întocmită.

S-a mai reținut, în motivarea

dispoziției, că nici în persoana contestatorului direct interesat în

soluționarea notificării nu sunt întrunite cerințele legale pentru a solicita

restituirea imobilului, întrucât nu a făcut dovada vreunui drept de proprietate

asupra acestuia, fiind posibil să nu fi existat nici măcar acel antecontract

invocat, cât timp ulterior întocmirii procurii nr. 7418/1974 imobilul a fost

înstrăinat altei persoane, respectiv B.T., prin contractul de vânzare-cumpărare

nr. 2642 din 5 iulie 1974.

Tribunalul a reținut că în mod

corect intimatul a respins notificarea nr. 72/2001.

Astfel, din cuprinsul certificatului

de moștenitor nr. 972/1972 emis de Notariatul de Stat al Sectorului 4 București

și al extraselor de rol fiscal, rezultă că imobilul situat în Piatra Neamț,

str. V.I. Lenin, figura în intervalul 1958 – 1974 ca fiind proprietatea

moștenitorilor defunctului S.L. (decedat la 4 ianuarie 1968),

La data de 20 iunie 1974 S.I., în

numele său și al fraților: D.P., S.N., R.E. și S.M. (care-l mandataseră prin

procuri autentice), îl împuternicește prin procura autentificată sub nr. 7418

din 20 iunie 1974 pe B.C.: (ca în numele său și al fraților săi) „să obțină de

la organele competente autorizațiile și certificatele necesare perfectării

actului de vânzare-cumpărare privitoare la imobilul situat în orașul

Piatra-Neamț, str. V.I. Lenin, județul Neamț”.

La aproximativ o lună de zile, 5

iulie 1974, S.I., personal și în calitate de mandatar al fraților săi, vinde

numitului B.T., prin contractul autentificat sub nr. 2642 din 5 iulie 1974,

imobilul situat în Piatra Neamț, str. V.I. Lenin compus din suprafața de 455 m.p. teren și o casă de locuit compusă din cinci camere și 3 bucătării amplasat pe acest teren.

Din cuprinsul contractului rezultă

că imobilul vândut se învecina la est cu restul proprietății vânzătorilor, ceea

ce coroborat cu extrasele de rol fiscal, conduce la concluzia că odată cu

imobilul construcție s-a înstrăinat doar o parte din terenul proprietatea

vânzătorilor.

Ulterior, potrivit decretului nr. 250

din 12 decembrie 1974, se expropriază de la foștii vânzători (S.I., N.S. și P.S.)

suprafața de 322 m.p. teren din strada V.I. Lenin.

Deși odată cu intrarea în vigoare a Legii

nr. 10/2001 foștii proprietari ai terenului expropriat nu au formulat vreo notificare

privind restituirea în natură sau echivalent, contestatorul B.C. prevalându-se de

procura emisă în anul 1974 a formulat notificarea nr. 72 din 25 iunie 2001.

Or, acea procură nu-i conferea dreptul

de a acționa în numele foștilor proprietari întrucât în primul rând, așa cum

rezultă din însăși cuprinsul acesteia, mandatul a fost unul special, limitat

(conform art. 1535 C. civ.) la obținerea unor autorizații și certificate

necesare mandanților pentru a putea vinde imobilul.

În al doilea rând, acel mandat a

încetat prin executarea obiectului la data încheierii contractului de

vânzare-cumpărare nr. 2642 din 5 iulie 1974, subînțelegându-se că atât timp cât

vânzarea-cumpărarea imobilului s-a perfectat, mandatarul B.C. le procurase

mandatarilor, proprietari ai imobilului, autorizațiile și certificatele

necesare acestei operațiuni.

Pe de altă parte, chiar dacă

mandatul nu ar fi încetat prin îndeplinirea obiectului, a încetat prin moartea

mandanților în condițiile prevăzute de art. 1552 pct. 3 C. civ.

Astfel, cum însuși contestatorul, de

la data formulării notificării, a susținut că mandanții erau decedați, rezultă

că procura de care se prevala își încetase efectele, astfel că nu mai putea

îndeplini nici un act în numele foștilor proprietari mai ales că, în cauză nu

erau incidente dispozițiile de excepție prevăzute de art. 1557 și 1558 C. civ.,

iar acestui mandat de drept comun nu i se aplică regula înscrisă la art. 71 C.

proc. civ., care vizează doar mandatul judiciar.

Împrejurarea că după aproximativ 9

ani de la expirarea termenului de formulare a notificării pe parcursul

judecării prezentei contestații, contestatorul a adus la cunoștința instanței

că unul din mandanți, S.N., are un moștenitor în viață, respectiv, soția

supraviețuitoare, S.V., care, pentru termenul din 25 ianuarie 2010 a depus la dosar o cerere prin care susține că B.C. a fost mandatat de soțul său pentru a

formulat notificarea și toate celelalte proceduri și că își însușește

contestația formulată de acesta, nu este de natură a confirma sau valida

retroactiv actele întreprinse de B.C.

Aceasta pentru că, așa cum rezultă

din certificatul de deces, S.N. (soțul numitei S.V.) a decedat la 21 octombrie

2002, ceea ce demonstrează că în tot intervalul 14 februarie 2001 – 14 februarie

2002 (prevăzut de Legea nr. 10/2001), acesta trăia și deci putea să formuleze,

în nume propriu, o notificare în calitate de fost proprietar al terenului

expropriat sau putea să-l mandateze, printr-o procură specială, pe contestator

să acționeze în numele său.

Cum S.N. nu a acționat în termenul

legal și nici nu l-a împuternicit pe contestator în acest sens, S.V. nu-i poate

„confirma” calitatea de mandatar, întrucât ca și moștenitoare putea, eventual,

continua un demers început de cel pe care-l moștenește nu și să întreprindă

ceea ce trebuia și putea fi întreprins doar de autorul său.

Susținerea contestatorului că a

cumpărat imobilul notificat anterior preluării de către stat nu-i conferă vreo

calitate de a pretinde restituirea acestuia nici în nume propriu, cât timp nu a

făcut dovada dreptului de proprietate cu un titlu translativ de proprietate,

întrucât de dispozițiile Legii nr. 10/2001 beneficiază doar persoanele din

proprietatea cărora imobilele au fost preluate de către stat.

Este de menționat că pe parcursul

soluționării notificării și al judecății prezentei, contestatorul a adoptat o

poziție oscilantă, susținând că a acționat în baza contractului de mandat nr. 7418/1974,

în interesul mandanților, foști proprietari ai imobilelor (față de care trebuie

să dea socoteală pentru îndeplinirea mandatului), pentru ca la data de 8 octombrie

2007 să formuleze, în contradictoriu cu S.V., o acțiune în constatarea

simulației contractului de mandat, solicitând a se constata că acesta

reprezintă un contract de vânzare-cumpărare prin care a cumpărat imobilul

situat în strada V.I. Lenin, compus din suprafața de 412 m.p. teren și construcții (cerere respinsă prin sentința civilă nr. 1304 din 24 martie 2009 a

Judecătoriei Piatra Neamț).

Pe de altă parte, deși contestatorul

pretinde prin notificare o suprafață de aproximativ 440 m.p. teren și o casă compusă din 7 camere și două holuri, imobile despre care susține că i-ar fi

fost promise pentru vânzare de către foștii proprietari (familia S.), cel puțin

în ceea ce privește construcția aceasta, după data de 5 iulie 1974 (când s-a

încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 2642/1974), nu se mai afla în

proprietatea familiei S., fiind vândută în întregime, aspect ce rezultă din

descrierea componenței imobilului (5 camere și 3 bucătării), aproximativ

identică cu cea din certificatul de moștenitor nr. 972 din 21 februarie 1973

unde imobilul apare ca având 6 camere și dependințe. Faptul că moștenitorii

defunctului S.L. au înstrăinat întreaga construcție, rezultă și din schița

anexă la contract.

Mai mult, în Decretul de expropriere

nr. 250/1974 nu este menționată decât suprafața de teren de 322 m.p. fără vreo construcție, astfel că, dacă așa cum susține contestatorul, și imobilul

construcție a fost preluat de stat, acesta nu putea fi preluat de la

moștenitorii S.

Împotriva sentinței civile nr. 1502

din 8 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Neamț, în termen legal, au

formulat apel S.V. și B.G. în calitate de procurator pentru S.I., D.P., R.E., S.M.

și S.N., criticând-o pentru următoarele motive:

- În mod greșit s-a considerat că

mandatul dat în 1974 nu a fost suficient pentru a se solicita restituirea

imobilului în temeiul Legii nr. 10/2001, întrucât din dispozițiile art. 22 și

urm. din aceeași lege, nu rezultă că se impune existența unei procuri speciale

și întrucât vânzarea nu a fost finalizată niciodată, procura obliga pe mandatar

să depună toate diligențele pentru îndeplinirea scopului în care a fost

întocmită;

- B.C. a solicitat restituirea imobilului

în calitate de procurator;

- susținerea Primăriei că procura

din 1974 nu a fost suficientă nu este reală și este chiar contrazisă de

celelalte acte și fapte întreprinse de Primărie;

- în cauza de față trebuia efectuată

o expertiză de identificare și evaluare a terenului și construcțiilor;

- eronat se reține de prima instanță

că toți mandanții erau decedați la data introducerii acțiunii deoarece apelanta

S.V., unica moștenitoare a defunctului S.N., și-a însușit acțiunea formulată.

Prin decizia civilă nr. 47 din 11

mai 2011, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte

de muncă, asigurări sociale, a respins, ca nefondate, ambele apeluri declarate

de contestatoarea S.V. și de mandatarul B.C., în numele și pentru contestatorii

S.I., S.M., D.P. și R.E., împotriva sentinței civile nr. 1502 din 8 noiembrie 2010

pronunțată de Tribunalul Neamț.

Curtea de Apel a reținut

următoarele:

La data de 20 iunie 1974 S.I., în

numele său și al fraților D.P., S.N., R.E. și S.M. (care-l mandataseră prin

procuri autentice) l-a împuternicit prin procura autentificată sub nr. 7418 din

20 iunie 1974 pe B.C. (ca în numele său și al fraților săi) „să obțină de la

organele competente autorizațiile și certificatele necesare perfectării actului

de vânzare-cumpărare privitoare la imobilul situat în orașul Piatra Neamț, str.

V.I. Lenin, jud. Neamț.

Deși odată cu intrarea în vigoare a

Legii nr. 10/2001 foștii proprietari ai terenului expropriat nu au formulat

vreo notificare privind restituirea în natură sau în echivalent, contestatorul B.C.,

prevalându-se de procura emisă în anul 1974 a formulat notificarea nr. 72 din 25 iunie 2001.

Tribunalul Neamț a apreciat în mod

corect că procura pe care o invocă B.C., emisă în 1974, nu conferea acestuia

dreptul de a acționa în numele foștilor proprietari în 2001 pentru restituirea

bunurilor preluate abuziv.

Analizat fiind conținutul procurii nr.

7418 din 20 iunie 1974 în mod corect s-a apreciat că mandatul în cauză a fost

unul special, limitat la „obținerea unor autorizații și certificate necesare

perfectării actului de vânzare-cumpărare”.

Totodată, acel mandat a încetat prin

executarea obiectului la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 2642

din 5 iulie 1974, subînțelegându-se că atât timp cât vânzarea-cumpărarea

imobilului s-a perfectat, mandatarul B.C. le procurase mandatarilor –

proprietari ai imobilului autorizațiile și certificatele necesare acestei

operațiuni.

Împrejurarea că la 9 ani după

expirarea termenului de formulare a notificării s-ar aduce la cunoștință

instanței că ar exista un moștenitor al foștilor proprietari a fost în mod

corect apreciată de prima instanță ca nefiind aptă să producă consecințele

juridice dorite de contestatori.

Astfel, S.V., soția supraviețuitoare

a lui S.N., nu poate începe un demers la Legea nr. 10/2001 în calitate de moștenitoare a soțului său.

S.N. a decedat la data de 21

octombrie 2002 și până la momentul expirării termenului de formulare a

notificării nu a înțeles să formuleze notificare personal sau să mandateze prin

procură specială pe B.C.

Cum S.N. nu a acționat în termenul

legal și nici nu l-a împuternicit pe contestator în acest sens, S.V. nu-i poate

confirma calitatea de mandatar, întrucât ca și moștenitoare, putea eventual,

continua un demers început de cel pe care-l moștenește nu și să întreprindă

ceea ce trebuia și putea fi întreprins doar de autorul său. Susținerile

apelantei S.V. în sensul că soțul l-a mandatat pe B.C. să depună Notificarea nr.

72 din 25 iunie 2001 conform Legii nr. 10/2001 nu au fost dovedite în cauză.

De altfel, toate apărările celor

două părți, la fond și în apel, vizează procura din 1974.

B.C. nu a confirmat nici-o clipă

mandatul dat de S.N. în 2001, atitudinea sa fiind oscilantă, înțelegând să se

prevaleze fie de calitatea de mandatar, conform procurii din 1974, fie de aceea

de presupus cumpărător.

În mod corect Tribunalul Neamț a

reținut că nici această ultimă susținere (că ar fi cumpărător) nu-i conferă

calitatea de a solicita restituirea în nume propriu, cât timp nu a făcut dovada

dreptului de proprietate, pentru a putea beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal au declarat recurs S.V. și B.C.

Contestatorul B.C., fără a menționa

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, a susținut

următoarele:

În mod greșit s-a reținut că în

cauză nu a făcut dovada existenței unui mandat valid pentru a formula

notificarea, respectiv de a solicita restituirea imobilului în baza Legii nr. 10/2001.

Prin procura nr. 7418/1974 a fost

împuternicit de mandanți să-i reprezinte oriunde va fi necesar în legătură cu

imobilul iar această procură este una generală, implicând și toate procedurile

necesare recuperării imobilului.

Legea nr. 10/2001 nu a impus

existența unei procuri speciale pentru a formula notificare în numele

mandanților iar faptul că vânzarea nu s-a finalizat, îl obligă să depună toate

diligențele pentru îndeplinirea scopului în care a fost întocmită.

S-a arătat că scopul întocmirii

acelei procuri a fost și faptul că a cumpărat imobilul, urmând să se încheie

contractul de vânzare-cumpărare, astfel că justifică și calitatea de persoană

îndreptățită de a solicita măsuri reparatorii, notificarea fiind făcută și în

nume propriu.

De altfel, inițial, Primăria i-a

recunoscut calitatea de persoană îndreptățită, invitându-l de a-și exprima

acordul cu privire la măsurile reparatorii prin echivalent.

A susținut contestatorul că în cauză

se impunea administrarea de probatorii pentru identificarea și evaluarea

imobilului.

O altă critică a vizat greșita

reținere a instanței că nu are calitatea de reprezentant întrucât mandanții

erau decedați, în condițiile în care a făcut dovada că succesoarea mandanților

trăiește și și-a însușit acțiunea.

Contestatoarea S.V. a criticat

decizia, fără a indica motivele de nelegalitate, invocând următoarele:

În mod nelegal instanța a reținut că

procura dată în anul 1974 nu îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a se

formula notificare de către mandatar, în condițiile în care aceasta era o procură

generală și respectă exigențele impuse de art. 22 din Legea nr. 10/2001,

mandatarul fiind împuternicit în mod legal pentru a depune notificare.

De altfel, inițial Primăria nici nu

a contestat calitatea acestuia, invitându-l la negocieri, pentru acordarea de

măsuri reparatorii în echivalent.

Că, în raport de procura dată în

anul 1974, S.N. nici nu avea obligația de a formula notificare în nume propriu,

această notificare putând fi făcută și de către mandatar, ceea ce s-a și

realizat în cauză.

În mod greșit s-a reținut că

imobilul a fost vândut către numitul B., în condițiile în care din contractul

de vânzare-cumpărare rezultă că s-a vândut doar suprafața de 455 m.p. (din care 168 m.p. erau ocupați de anexe) iar 322 m.p. reprezentau calea de acces, rămânând

în proprietate casa de locuit și suprafața de cca. 440 m.p.

În cauză se impunea cu necesitate

administrarea de probe pentru identificarea și evaluarea imobilului, pentru a

se analiza posibilitatea restituirii în natură sau acordarea de măsuri

reparatorii în echivalent.

P.M. Piatra Neamț a formulat

întâmpinare, invocând excepția nulității recursurilor iar pe fond, netemeinicia

acestora.

Analizând cu prioritate excepția

invocată, privind nulitatea recursului, se constată că aceasta este nefondată.

Motivele de recurs, formulate de

către ambele părți, deși nu cuprind menționarea motivelor de nelegalitate, din

perspectiva dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., așa cum au fost dezvoltate și

argumentate, fac posibilă încadrarea acestora în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Ambele recursuri sunt nefondate

pentru următoarele considerente comune:

Reprezentarea convențională a

persoanelor fizice, ia naștere în temeiul unei convenții de mandat, între

partea litigantă și un terț care acceptă să o reprezinte pe aceasta într-o

procedură administrativă sau judiciară.

Reprezentarea judiciară

convențională, atunci când nu se realizează prin intermediul unui avocat, se

constată printr-un înscris, care se numește procură și în care se enumără

actele ce urmează să îndeplinească mandatarul în numele mandantului, precum și

puterile ce-i sunt conferite.

Raporturile juridice dintre mandant

și mandatar sunt stabilite prin contractul de mandat iar acesta începe să-și

producă efecte între momentul încheierii convenției de mandat și data încetării

contractului de mandat.

Ca orice obligație contractuală și

obligația din contractul de mandat se stinge prin executare, prin expirarea

termenului stipulat sau realizarea condiției rezolutorii, prin imposibilitatea

fortuită de executare datorată pieirii fortuite a bunului sau în condițiile art.

1533, 1556, 1552 C. civ. respectiv, revocarea mandatului; renunțarea la mandat;

moartea unei părți; interdicția; insolvabilitatea; faliment.

După încetarea mandatului,

mandatarul nu mai poate acționa în numele mandantului, cu excepția cazului

stipulat de art. 1539 alin. (2) C. civ., adică pentru a termina afacerea

începută la data morții mandantului, dacă întârzierea ar provoca o pagubă

însemnată pentru moștenitorii acestuia.

În cauză, se constată, că în mod

legal, instanța a caracterizat contractul de mandat, concretizat în procura nr.

7418/1974, ca fiind un contract de mandat special, pentru că a fost dat pentru

o singură operațiune juridică (procuratio unicus rei) și că acest contract de

mandat și-a încetat efectele pe de o parte prin executare, cât și prin moartea

mandanților, iar mandatarul nu poate face nimic afară de limitele mandatului

său.

Un contract de mandat special încetat

ca urmarea executării sau ca urmarea morții vreuneia dintre părți, nu poate fi

invocat de către mandatar ca temei al reprezentării, ulterior.

Mandatul este un contract

consensual, așa cum rezultă din dispozițiile art. 1532 și 1533 C. civ.,

excepție făcând situația în care este acordat în vederea încheierii unui act

autentic, când, în virtutea principiului simetriei actelor juridice trebuie să

îmbrace forma autentică.

Mandatul în vederea depunerii

notificării nu trebuie să îmbrace forma autentică, pentru că nu este vorba de

încheierea unui contract între mandatar, în numele mandantului, și autoritatea

administrativă, pentru a se aplica principiul simetriei juridice, dar acest

contract trebuie să existe, iar cei care invocă existența mandatului trebuie să

facă dovada în acest sens.

În mod fondat s-a reținut că

susținerile contestatoarei S.V., în sensul că tatăl său l-a mandatat pe B.C.

pentru a depune notificare, nu pot constitui dovada existenței unui mandat

tacit și că precizările făcute în sensul că-și însușește contestația formulată

de acesta, nu sunt de natură a confirma sau valida retroactiv actele

întreprinse de B.C.

În condițiile în care fostul

proprietar al imobilului, în viață la apariției legii cât și pe durata

termenului legal de formulare a notificării, nu a formulat în nume personal

notificare și nici nu a împuternicit în condițiile legii pe altcineva să

formuleze notificare în numele său, în mod legal s-a respins notificarea

formulată de către contestatorul B.C. care a inițiat în procedura Legii nr. 10/2001,

fără să aibă din partea fostului proprietar o procură pentru exercițiul

drepturilor prevăzute de legea specială, fiind posibilă numai ratificarea

actelor încheiate de mandatar cu depășirea împuternicirilor primite, în cadrul

existenței unui contract de mandat nu și în cazul inexistenței unei astfel de

convenții.

În mod fondat s-a reținut că în

situația în care contestatorul B.C. nu a făcut dovada, în condițiile legii

speciale, a calității de proprietar al bunului preluat abuziv, acesta nu are

nici calitatea de persoană îndreptățită a solicita în nume propriu măsurile

reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

În raport de starea de fapt reținută

și de excepțiile procesuale incidente în cauză, în mod fondat s-a apreciat că

în cauză nu se impunea administrarea de probe pentru identificarea și evaluarea

imobilului.

Faptul că la un anumit moment al

procedurii administrative, entitatea învestită cu soluționarea notificării a

invitat pe contestator la negocieri nu are relevanță juridică, instanța

analizând legalitatea și temeinicia dispoziției contestate, în raport de temeiurile

juridice reținute în soluționarea notificării și de cele invocate de

contestator prin acțiunea formulată.

Având în vedere aceste considerente,

urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., a se respinge excepția

nulității recursurilor și a se respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității

recursului invocată de intimatul P.M. Piatra Neamț.

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de B.C. și de S.V. împotriva deciziei nr. 47 din 11 mai 2011 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 aprilie 2012.