ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2757/2012

Asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1502 din 8 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr. 3431/103/2007, s-a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de B.C., împotriva dispoziției nr. 3461 din 14 mai 2007 emisă de P.M. Piatra-Neamț. Tribunalul a reținut, în fapt, următoarele: Prin notificarea nr. 72/2001 contestatorul B.C. a solicitat restituirea în natură, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 a imobilului situat în strada Petru Rareș compus din 7 camere și două holuri și a terenului aferent în suprafață de 440 m.p. - trecut în proprietatea statului în anul 1975. În motivare, deși s-a precizat că: „are calitatea de procurator al numiților S.I., D.P., S.N., R.E.

și M.S.”, s-a susținut că acest imobil a fost cumpărat de el de la persoanele menționate, cărora le-a plătit suma de 100.000 lei, însă actele de vânzare-cumpărare nu s-au întocmit deoarece avea în proprietate un alt imobil, iar apoi imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de stat. Dovadă că a cumpărat acele imobile și că urma să se perfecteze vânzarea este procura nr. 7418/1972 pe care proprietarii imobilului i-au dat-o pentru a obține de la organele competente autorizațiile și certificatele necesare perfectării, în formă autentică.

Printr-o cerere depusă ulterior la Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 (la data de 12 mai 2003), contestatorul a precizat că nici unul din foștii proprietari ai imobilului (sau moștenitorii acestora) nu mai sunt în viață și că în baza acelei procuri el este îndreptățit să revendice imobilul și să-și recupereze astfel, pe calea procedurii prevăzută de Legea nr. 10/2001, suma de 100.000 lei pe care a plătit-o foștilor proprietari pentru acesta. Prin Dispoziția nr. 3461/2007, P.M. Piatra Neamț a respins notificarea cu motivarea că B.C. nu face dovada mandatului dat de foștii proprietari ai imobilului de la care a fost expropriat prin Decretul nr. 250/1975 respectiv S.I., D.P., S.N., R.E. și S.M., întrucât acea procură (nr. 7418/1974) nu este suficientă, iar din corespondența purtată cu B.C.

a rezultat că foștii proprietari sunt decedați și deci o procură specială nu mai poate fi întocmită. S-a mai reținut, în motivarea dispoziției, că nici în persoana contestatorului direct interesat în soluționarea notificării nu sunt întrunite cerințele legale pentru a solicita restituirea imobilului, întrucât nu a făcut dovada vreunui drept de proprietate asupra acestuia, fiind posibil să nu fi existat nici măcar acel antecontract invocat, cât timp ulterior întocmirii procurii nr. 7418/1974 imobilul a fost înstrăinat altei persoane, respectiv B.T., prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2642 din 5 iulie 1974. Tribunalul a reținut că în mod corect intimatul a respins notificarea nr. 72/2001.

Astfel, din cuprinsul certificatului de moștenitor nr. 972/1972 emis de Notariatul de Stat al Sectorului 4 București și al extraselor de rol fiscal, rezultă că imobilul situat în Piatra Neamț, str. V.I. Lenin, figura în intervalul 1958 – 1974 ca fiind proprietatea moștenitorilor defunctului S.L. (decedat la 4 ianuarie 1968), La data de 20 iunie 1974 S.I., în numele său și al fraților: D.P., S.N., R.E. și S.M. (care-l mandataseră prin procuri autentice), îl împuternicește prin procura autentificată sub nr. 7418 din 20 iunie 1974 pe B.C.: (ca în numele său și al fraților săi) „să obțină de la organele competente autorizațiile și certificatele necesare perfectării actului de vânzare-cumpărare privitoare la imobilul situat în orașul Piatra-Neamț, str. V.I.

Lenin, județul Neamț”. La aproximativ o lună de zile, 5 iulie 1974, S.I., personal și în calitate de mandatar al fraților săi, vinde numitului B.T., prin contractul autentificat sub nr. 2642 din 5 iulie 1974, imobilul situat în Piatra Neamț, str. V.I. Lenin compus din suprafața de 455 m.p. teren și o casă de locuit compusă din cinci camere și 3 bucătării amplasat pe acest teren. Din cuprinsul contractului rezultă că imobilul vândut se învecina la est cu restul proprietății vânzătorilor, ceea ce coroborat cu extrasele de rol fiscal, conduce la concluzia că odată cu imobilul construcție s-a înstrăinat doar o parte din terenul proprietatea vânzătorilor. Ulterior, potrivit decretului nr. 250 din 12 decembrie 1974, se expropriază de la foștii vânzători (S.I., N.S.

și P.S.) suprafața de 322 m.p. teren din strada V.I. Lenin. Deși odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 foștii proprietari ai terenului expropriat nu au formulat vreo notificare privind restituirea în natură sau echivalent, contestatorul B.C. prevalându-se de procura emisă în anul 1974 a formulat notificarea nr. 72 din 25 iunie 2001. Or, acea procură nu-i conferea dreptul de a acționa în numele foștilor proprietari întrucât în primul rând, așa cum rezultă din însăși cuprinsul acesteia, mandatul a fost unul special, limitat (conform art. 1535 C. civ.) la obținerea unor autorizații și certificate necesare mandanților pentru a putea vinde imobilul. În al doilea rând, acel mandat a încetat prin executarea obiectului la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 2642 din 5 iulie 1974, subînțelegându-se că atât timp cât vânzarea-cumpărarea imobilului s-a perfectat, mandatarul B.C.

le procurase mandatarilor, proprietari ai imobilului, autorizațiile și certificatele necesare acestei operațiuni. Pe de altă parte, chiar dacă mandatul nu ar fi încetat prin îndeplinirea obiectului, a încetat prin moartea mandanților în condițiile prevăzute de art. 1552 pct. 3 C. civ. Astfel, cum însuși contestatorul, de la data formulării notificării, a susținut că mandanții erau decedați, rezultă că procura de care se prevala își încetase efectele, astfel că nu mai putea îndeplini nici un act în numele foștilor proprietari mai ales că, în cauză nu erau incidente dispozițiile de excepție prevăzute de art. 1557 și 1558 C. civ., iar acestui mandat de drept comun nu i se aplică regula înscrisă la art. 71 C. proc.

civ., care vizează doar mandatul judiciar. Împrejurarea că după aproximativ 9 ani de la expirarea termenului de formulare a notificării pe parcursul judecării prezentei contestații, contestatorul a adus la cunoștința instanței că unul din mandanți, S.N., are un moștenitor în viață, respectiv, soția supraviețuitoare, S.V., care, pentru termenul din 25 ianuarie 2010 a depus la dosar o cerere prin care susține că B.C. a fost mandatat de soțul său pentru a formulat notificarea și toate celelalte proceduri și că își însușește contestația formulată de acesta, nu este de natură a confirma sau valida retroactiv actele întreprinse de B.C. Aceasta pentru că, așa cum rezultă din certificatul de deces, S.N.

(soțul numitei S.V.) a decedat la 21 octombrie 2002, ceea ce demonstrează că în tot intervalul 14 februarie 2001 – 14 februarie 2002 (prevăzut de Legea nr. 10/2001), acesta trăia și deci putea să formuleze, în nume propriu, o notificare în calitate de fost proprietar al terenului expropriat sau putea să-l mandateze, printr-o procură specială, pe contestator să acționeze în numele său. Cum S.N. nu a acționat în termenul legal și nici nu l-a împuternicit pe contestator în acest sens, S.V. nu-i poate „confirma” calitatea de mandatar, întrucât ca și moștenitoare putea, eventual, continua un demers început de cel pe care-l moștenește nu și să întreprindă ceea ce trebuia și putea fi întreprins doar de autorul său.

Susținerea contestatorului că a cumpărat imobilul notificat anterior preluării de către stat nu-i conferă vreo calitate de a pretinde restituirea acestuia nici în nume propriu, cât timp nu a făcut dovada dreptului de proprietate cu un titlu translativ de proprietate, întrucât de dispozițiile Legii nr. 10/2001 beneficiază doar persoanele din proprietatea cărora imobilele au fost preluate de către stat.

Este de menționat că pe parcursul soluționării notificării și al judecății prezentei, contestatorul a adoptat o poziție oscilantă, susținând că a acționat în baza contractului de mandat nr. 7418/1974, în interesul mandanților, foști proprietari ai imobilelor (față de care trebuie să dea socoteală pentru îndeplinirea mandatului), pentru ca la data de 8 octombrie 2007 să formuleze, în contradictoriu cu S.V., o acțiune în constatarea simulației contractului de mandat, solicitând a se constata că acesta reprezintă un contract de vânzare-cumpărare prin care a cumpărat imobilul situat în strada V.I. Lenin, compus din suprafața de 412 m.p. teren și construcții (cerere respinsă prin sentința civilă nr. 1304 din 24 martie 2009 a Judecătoriei Piatra Neamț).

Pe de altă parte, deși contestatorul pretinde prin notificare o suprafață de aproximativ 440 m.p. teren și o casă compusă din 7 camere și două holuri, imobile despre care susține că i-ar fi fost promise pentru vânzare de către foștii proprietari (familia S.), cel puțin în ceea ce privește construcția aceasta, după data de 5 iulie 1974 (când s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 2642/1974), nu se mai afla în proprietatea familiei S., fiind vândută în întregime, aspect ce rezultă din descrierea componenței imobilului (5 camere și 3 bucătării), aproximativ identică cu cea din certificatul de moștenitor nr. 972 din 21 februarie 1973 unde imobilul apare ca având 6 camere și dependințe.

Faptul că moștenitorii defunctului S.L. au înstrăinat întreaga construcție, rezultă și din schița anexă la contract. Mai mult, în Decretul de expropriere nr. 250/1974 nu este menționată decât suprafața de teren de 322 m.p. fără vreo construcție, astfel că, dacă așa cum susține contestatorul, și imobilul construcție a fost preluat de stat, acesta nu putea fi preluat de la moștenitorii S. Împotriva sentinței civile nr. 1502 din 8 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Neamț, în termen legal, au formulat apel S.V. și B.G. în calitate de procurator pentru S.I., D.P., R.E., S.M.

și S.N., criticând-o pentru următoarele motive: - În mod greșit s-a considerat că mandatul dat în 1974 nu a fost suficient pentru a se solicita restituirea imobilului în temeiul Legii nr. 10/2001, întrucât din dispozițiile art. 22 și urm. din aceeași lege, nu rezultă că se impune existența unei procuri speciale și întrucât vânzarea nu a fost finalizată niciodată, procura obliga pe mandatar să depună toate diligențele pentru îndeplinirea scopului în care a fost întocmită; - B.C.

a solicitat restituirea imobilului în calitate de procurator; - susținerea Primăriei că procura din 1974 nu a fost suficientă nu este reală și este chiar contrazisă de celelalte acte și fapte întreprinse de Primărie; - în cauza de față trebuia efectuată o expertiză de identificare și evaluare a terenului și construcțiilor; - eronat se reține de prima instanță că toți mandanții erau decedați la data introducerii acțiunii deoarece apelanta S.V., unica moștenitoare a defunctului S.N., și-a însușit acțiunea formulată. Prin decizia civilă nr. 47 din 11 mai 2011, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, a respins, ca nefondate, ambele apeluri declarate de contestatoarea S.V.

și de mandatarul B.C., în numele și pentru contestatorii S.I., S.M., D.P. și R.E., împotriva sentinței civile nr. 1502 din 8 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Neamț. Curtea de Apel a reținut următoarele: La data de 20 iunie 1974 S.I., în numele său și al fraților D.P., S.N., R.E. și S.M. (care-l mandataseră prin procuri autentice) l-a împuternicit prin procura autentificată sub nr. 7418 din 20 iunie 1974 pe B.C. (ca în numele său și al fraților săi) „să obțină de la organele competente autorizațiile și certificatele necesare perfectării actului de vânzare-cumpărare privitoare la imobilul situat în orașul Piatra Neamț, str. V.I. Lenin, jud. Neamț.

Deși odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 foștii proprietari ai terenului expropriat nu au formulat vreo notificare privind restituirea în natură sau în echivalent, contestatorul B.C., prevalându-se de procura emisă în anul 1974 a formulat notificarea nr. 72 din 25 iunie 2001. Tribunalul Neamț a apreciat în mod corect că procura pe care o invocă B.C., emisă în 1974, nu conferea acestuia dreptul de a acționa în numele foștilor proprietari în 2001 pentru restituirea bunurilor preluate abuziv. Analizat fiind conținutul procurii nr. 7418 din 20 iunie 1974 în mod corect s-a apreciat că mandatul în cauză a fost unul special, limitat la „obținerea unor autorizații și certificate necesare perfectării actului de vânzare-cumpărare”.

Totodată, acel mandat a încetat prin executarea obiectului la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 2642 din 5 iulie 1974, subînțelegându-se că atât timp cât vânzarea-cumpărarea imobilului s-a perfectat, mandatarul B.C. le procurase mandatarilor – proprietari ai imobilului autorizațiile și certificatele necesare acestei operațiuni. Împrejurarea că la 9 ani după expirarea termenului de formulare a notificării s-ar aduce la cunoștință instanței că ar exista un moștenitor al foștilor proprietari a fost în mod corect apreciată de prima instanță ca nefiind aptă să producă consecințele juridice dorite de contestatori. Astfel, S.V., soția supraviețuitoare a lui S.N., nu poate începe un demers la Legea nr. 10/2001 în calitate de moștenitoare a soțului său.

S.N. a decedat la data de 21 octombrie 2002 și până la momentul expirării termenului de formulare a notificării nu a înțeles să formuleze notificare personal sau să mandateze prin procură specială pe B.C. Cum S.N. nu a acționat în termenul legal și nici nu l-a împuternicit pe contestator în acest sens, S.V. nu-i poate confirma calitatea de mandatar, întrucât ca și moștenitoare, putea eventual, continua un demers început de cel pe care-l moștenește nu și să întreprindă ceea ce trebuia și putea fi întreprins doar de autorul său. Susținerile apelantei S.V. în sensul că soțul l-a mandatat pe B.C. să depună Notificarea nr. 72 din 25 iunie 2001 conform Legii nr. 10/2001 nu au fost dovedite în cauză.

De altfel, toate apărările celor două părți, la fond și în apel, vizează procura din 1974. B.C. nu a confirmat nici-o clipă mandatul dat de S.N. în 2001, atitudinea sa fiind oscilantă, înțelegând să se prevaleze fie de calitatea de mandatar, conform procurii din 1974, fie de aceea de presupus cumpărător. În mod corect Tribunalul Neamț a reținut că nici această ultimă susținere (că ar fi cumpărător) nu-i conferă calitatea de a solicita restituirea în nume propriu, cât timp nu a făcut dovada dreptului de proprietate, pentru a putea beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001. Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs S.V. și B.C. Contestatorul B.C., fără a menționa motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, a susținut următoarele: În mod greșit s-a reținut că în cauză nu a făcut dovada existenței unui mandat valid pentru a formula notificarea, respectiv de a solicita restituirea imobilului în baza Legii nr. 10/2001.

Prin procura nr. 7418/1974 a fost împuternicit de mandanți să-i reprezinte oriunde va fi necesar în legătură cu imobilul iar această procură este una generală, implicând și toate procedurile necesare recuperării imobilului. Legea nr. 10/2001 nu a impus existența unei procuri speciale pentru a formula notificare în numele mandanților iar faptul că vânzarea nu s-a finalizat, îl obligă să depună toate diligențele pentru îndeplinirea scopului în care a fost întocmită. S-a arătat că scopul întocmirii acelei procuri a fost și faptul că a cumpărat imobilul, urmând să se încheie contractul de vânzare-cumpărare, astfel că justifică și calitatea de persoană îndreptățită de a solicita măsuri reparatorii, notificarea fiind făcută și în nume propriu.

De altfel, inițial, Primăria i-a recunoscut calitatea de persoană îndreptățită, invitându-l de a-și exprima acordul cu privire la măsurile reparatorii prin echivalent. A susținut contestatorul că în cauză se impunea administrarea de probatorii pentru identificarea și evaluarea imobilului. O altă critică a vizat greșita reținere a instanței că nu are calitatea de reprezentant întrucât mandanții erau decedați, în condițiile în care a făcut dovada că succesoarea mandanților trăiește și și-a însușit acțiunea. Contestatoarea S.V. a criticat decizia, fără a indica motivele de nelegalitate, invocând următoarele: În mod nelegal instanța a reținut că procura dată în anul 1974 nu îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a se formula notificare de către mandatar, în condițiile în care aceasta era o procură generală și respectă exigențele impuse de art. 22 din Legea nr. 10/2001, mandatarul fiind împuternicit în mod legal pentru a depune notificare.

De altfel, inițial Primăria nici nu a contestat calitatea acestuia, invitându-l la negocieri, pentru acordarea de măsuri reparatorii în echivalent. Că, în raport de procura dată în anul 1974, S.N. nici nu avea obligația de a formula notificare în nume propriu, această notificare putând fi făcută și de către mandatar, ceea ce s-a și realizat în cauză. În mod greșit s-a reținut că imobilul a fost vândut către numitul B., în condițiile în care din contractul de vânzare-cumpărare rezultă că s-a vândut doar suprafața de 455 m.p. (din care 168 m.p. erau ocupați de anexe) iar 322 m.p. reprezentau calea de acces, rămânând în proprietate casa de locuit și suprafața de cca. 440 m.p. În cauză se impunea cu necesitate administrarea de probe pentru identificarea și evaluarea imobilului, pentru a se analiza posibilitatea restituirii în natură sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.

P.M. Piatra Neamț a formulat întâmpinare, invocând excepția nulității recursurilor iar pe fond, netemeinicia acestora. Analizând cu prioritate excepția invocată, privind nulitatea recursului, se constată că aceasta este nefondată. Motivele de recurs, formulate de către ambele părți, deși nu cuprind menționarea motivelor de nelegalitate, din perspectiva dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., așa cum au fost dezvoltate și argumentate, fac posibilă încadrarea acestora în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Ambele recursuri sunt nefondate pentru următoarele considerente comune: Reprezentarea convențională a persoanelor fizice, ia naștere în temeiul unei convenții de mandat, între partea litigantă și un terț care acceptă să o reprezinte pe aceasta într-o procedură administrativă sau judiciară.

Reprezentarea judiciară convențională, atunci când nu se realizează prin intermediul unui avocat, se constată printr-un înscris, care se numește procură și în care se enumără actele ce urmează să îndeplinească mandatarul în numele mandantului, precum și puterile ce-i sunt conferite. Raporturile juridice dintre mandant și mandatar sunt stabilite prin contractul de mandat iar acesta începe să-și producă efecte între momentul încheierii convenției de mandat și data încetării contractului de mandat. Ca orice obligație contractuală și obligația din contractul de mandat se stinge prin executare, prin expirarea termenului stipulat sau realizarea condiției rezolutorii, prin imposibilitatea fortuită de executare datorată pieirii fortuite a bunului sau în condițiile art. 1533, 1556, 1552 C. civ.

respectiv, revocarea mandatului; renunțarea la mandat; moartea unei părți; interdicția; insolvabilitatea; faliment. După încetarea mandatului, mandatarul nu mai poate acționa în numele mandantului, cu excepția cazului stipulat de art. 1539 alin. (2) C. civ., adică pentru a termina afacerea începută la data morții mandantului, dacă întârzierea ar provoca o pagubă însemnată pentru moștenitorii acestuia. În cauză, se constată, că în mod legal, instanța a caracterizat contractul de mandat, concretizat în procura nr. 7418/1974, ca fiind un contract de mandat special, pentru că a fost dat pentru o singură operațiune juridică (procuratio unicus rei) și că acest contract de mandat și-a încetat efectele pe de o parte prin executare, cât și prin moartea mandanților, iar mandatarul nu poate face nimic afară de limitele mandatului său.

Un contract de mandat special încetat ca urmarea executării sau ca urmarea morții vreuneia dintre părți, nu poate fi invocat de către mandatar ca temei al reprezentării, ulterior. Mandatul este un contract consensual, așa cum rezultă din dispozițiile art. 1532 și 1533 C. civ., excepție făcând situația în care este acordat în vederea încheierii unui act autentic, când, în virtutea principiului simetriei actelor juridice trebuie să îmbrace forma autentică. Mandatul în vederea depunerii notificării nu trebuie să îmbrace forma autentică, pentru că nu este vorba de încheierea unui contract între mandatar, în numele mandantului, și autoritatea administrativă, pentru a se aplica principiul simetriei juridice, dar acest contract trebuie să existe, iar cei care invocă existența mandatului trebuie să facă dovada în acest sens.

În mod fondat s-a reținut că susținerile contestatoarei S.V., în sensul că tatăl său l-a mandatat pe B.C. pentru a depune notificare, nu pot constitui dovada existenței unui mandat tacit și că precizările făcute în sensul că-și însușește contestația formulată de acesta, nu sunt de natură a confirma sau valida retroactiv actele întreprinse de B.C. În condițiile în care fostul proprietar al imobilului, în viață la apariției legii cât și pe durata termenului legal de formulare a notificării, nu a formulat în nume personal notificare și nici nu a împuternicit în condițiile legii pe altcineva să formuleze notificare în numele său, în mod legal s-a respins notificarea formulată de către contestatorul B.C.

care a inițiat în procedura Legii nr. 10/2001, fără să aibă din partea fostului proprietar o procură pentru exercițiul drepturilor prevăzute de legea specială, fiind posibilă numai ratificarea actelor încheiate de mandatar cu depășirea împuternicirilor primite, în cadrul existenței unui contract de mandat nu și în cazul inexistenței unei astfel de convenții. În mod fondat s-a reținut că în situația în care contestatorul B.C. nu a făcut dovada, în condițiile legii speciale, a calității de proprietar al bunului preluat abuziv, acesta nu are nici calitatea de persoană îndreptățită a solicita în nume propriu măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001. În raport de starea de fapt reținută și de excepțiile procesuale incidente în cauză, în mod fondat s-a apreciat că în cauză nu se impunea administrarea de probe pentru identificarea și evaluarea imobilului.

Faptul că la un anumit moment al procedurii administrative, entitatea învestită cu soluționarea notificării a invitat pe contestator la negocieri nu are relevanță juridică, instanța analizând legalitatea și temeinicia dispoziției contestate, în raport de temeiurile juridice reținute în soluționarea notificării și de cele invocate de contestator prin acțiunea formulată. Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., a se respinge excepția nulității recursurilor și a se respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul P.M. Piatra Neamț. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de B.C. și de S.V. împotriva deciziei nr. 47 din 11 mai 2011 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 aprilie 2012.