ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2693/2018

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr. x/2016 din data de 19.01.2016, reclamanta A., prin mandatar B., a chemat în judecată pârâta Primăria Orașului Tg. Neamț, solicitând obligarea pârâtei să completeze dosarul despăgubirilor cu actele solicitate de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru daune materiale și morale, după cum urmează: daune materiale în sumă de 30.000 euro corespunzător dobânzii bancare de 4%/an calculate pentru o valoare minimă a despăgubirilor pentru imobilul confiscat de 100.000 euro și daune morale în sumă de 20.000 euro pentru traume psihice, urmare a neprimirii despăgubirilor cuvenite pentru imobilul confiscat.

Prin sentința civilă nr. 541 din 15 martie 2017, Tribunalul Neamț a admis excepția inadmisibilității și excepția nulității, invocate de instanță din oficiu, a respins, ca inadmisibilă, cererea având ca obiect obligația de a face, formulată de reclamanta C. moștenitoarea defunctei A., în contradictoriu cu pârâtul primarul Orașului Tg. Neamț și a anulat, ca insuficient timbrată, cererea de acordare despăgubiri materiale și morale formulată de aceeași reclamantă în contradictoriu cu același pârât.

Pentru a pronunța această sentință prima instanța a reținut, cu privire la excepțiile invocate de pârâta, la termenul din 15.02.2017, că:

Prima excepție invocată, deși a fost intitulată a lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Orașului Tg. Neamț, din motivarea dată excepției s-a constatat că este vorba despre excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Primăriei Orașul Tg, Neamț, invocată din oficiu de instanță la anteriorul termen de judecată, excepție care a fost apreciată a fi întemeiată.

Din perspectiva dispozițiilor art. 56 alin. (3) C. proc. civ. și a art. 77 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, s-a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Primăriei Orașul Tg. Neamț și s-a constatat că, în fapt, capacitate și calitate procesuală pasivă în prezenta cauza are primarul Orașului Tg. Neamț, căruia, potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 și art. 21 pct. 5 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, reprezentate de H.G. nr. 250/2007, îi revine întreaga responsabilitate privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Cu privire la excepția tardivității, având în vedere că obiectul prezentei cauze nu îl formează o contestație care să vizeze Decizia de invalidare nr. 3283 din 24.02.2015 a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, Tribunalul a constatat că în cauză nu este incidență o astfel de excepție, obiectul prezentei cauze putând fi supus, eventual, respectării unui termen de prescripție, or în cauză nu a fost invocată excepția prescripției, motiv pentru care instanța a considerat motivarea adusă în susținerea excepției tardivității ca fiind o apărare pe fondul cauzei, formulată de către pârâtul primarul Orașului Tg. Neamț.

Excepția de conexitate a prezentei cauze la Dosarul nr. x/2013, invocată de pârât prin întâmpinare, a fost soluționată în sensul respingerii, pentru considerentele redactate în încheierea de ședință pronunțata la termenul de judecată din data de 18 ianuarie 2017.

Cu privire la excepția prezumției de autoritate de lucru judecat fața de sentința nr. 221/2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2013, instanța a constatat ca această excepție are în vedere invocarea puterii de lucru judecat a sentinței pronunțate în menționatul dosar, ceea ce reprezintă, de asemenea, o apărare pe fondul pretențiilor ce fac obiectul dosarului, nefiind o excepție asupra căreia instanța să se pronunțe, așa cum o obligă dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., prioritar soluționării fondului, întrucât este o apărare pe fond care va fi avută în vedere odată cu soluționarea fondului cauzei.

Față de precizarea reclamantei cum că își modifică nivelul despăgubirilor solicitate, arătând că solicită despăgubiri doar în sumă de 100 RON, Tribunalul a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 37 din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, potrivit cărora, în cazul în care se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere după înregistrarea acesteia pe rolul instanței, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioara. Pentru termenul de judecată acordat în acest sens, reclamanta nu a tăcut dovada achitării taxei judiciare de timbru menționate, astfel că instanța a invocat excepția nulității cererii de obligare la despăgubiri, pentru insuficientă timbrare.

Cu privire la primul capăt de cerere, cel în obligația de a face, din oficiu Tribunalul a invocat excepția inadmisibilității.

Prin primul capăt de cerere, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului primarul Orașului Tg. Neamț la a completa dosarul despăgubirilor cu actele solicitate de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

Notificarea nr. x din 31.10.2001 prin care numita A. a solicitat restituirea în natură sau echivalent a unui imobil construcții și teren situate în jud. Neamț, a fost soluționată de primarul orașului Tg. Neamț prin Dispoziția nr. 2085 din 26.06.2007 prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilelor, sens în care dispoziția, împreuna cu dosarul notificării, au fost trimise secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea evaluării bunurilor și emiterii deciziei privind acordarea titlurilor de despăgubire.

La data de 24.02.2015, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, a emis Decizia de invalidare nr. 3282, prin care, constatând că la dosar nu se regăsește actul translativ de proprietate asupra imobilului ce face obiectul propunerii de acordare de despăgubiri și nici actele necesare în vederea aplicării prevederilor art. 24 din Legea 10/2001 și că nu se regăsesc nici acte din care să reiasă situația juridică a imobilului teren, motivat de faptul că nu au fost depuse documente în susținerea dreptului de proprietate, respectiv a imposibilității restituirii în natură, a fost invalidată Dispoziția nr. 2085 din 26.06.2007 emisă de primarul Orașului Tg. Neamț.

Conform art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, exista posibilitatea, pentru persoana care se consideră îndreptățită, de a ataca această decizie la secția civila a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Reclamanta C. nu a uzat de această posibilitate legală.

În consecință, obținerea pe calea acțiunii în obligație de a face promovată, a unei obligări a primarului Orașului Tg. Neamț la o completare a dosarului notificării cu actele solicitate de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, chiar în eventualitatea în care o astfel de solicitare ar fi justificată, în sensul în care pârâtul s-ar face vinovat de o eventuală neglijență, nu îi poate aduce reclamantei niciun folos practic, în lipsa contestării deciziei de invalidare primite. Modalitatea contestării deciziei, cale pe care art. 35 din Legea nr. 165/2013 i-o punea reclamantei la dispoziție, era calea legală prin care aceasta putea să-și dovedească îndreptățirea la obținerea masurilor compensatorii, iar nu o acțiune de factura celei promovate în prezent de reclamantă. în lipsa utilizării mijloacelor pe care legea specială i le punea la dispoziție, prezenta solicitare a reclamantei este inadmisibilă, neavând nicio finalitate, întrucât entitatea abilitată prin lege specială, emițând decizia de invalidare, s-a dezinvestit de dosarul reclamantei.

Împotriva sentinței a formulat apel reclamanta C.

Prin Decizia nr. 1014 din 13 decembrie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă C., împotriva sentinței civile nr. 541/C din 15 martie 2017, pronunțată de Tribunalul Neamț.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Cu privire la calificarea demersului judiciar ca fiind contestație împotriva deciziei Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, în faza apelului, Curtea a considerat incident art. 478 alin. (2) C. proc. civ.

Mai mult decât atât, cererea formulată la prima instanța nu poate fi în niciun caz "recalificată" ca fiind contestație, în condițiile în care obiectul acțiunii nu a vizat Decizia nr. 3283 din 24 februarie 2015 a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, iar aceasta din urmă autoritate nu a figurat ca pârâtă în cauza pendinte.

Pe de altă parte o conexare a Dosarului nr. x/2016 la Dosarul nr. x/2013 nu se poate dispune, acesta fiind soluționat (din 13 septembrie 2017 conform Deciziei nr. 696/2017 a Curții de Apel Bacău) definitiv, anterior primului termen de judecată din cauza de față.

Apelanta nu a invocat care este temeiul legal potrivit căruia pârâta ar avea obligația să conteste decizia de invalidare în contextul în care art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 prevede că "Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.’’

Privitor la obligația pârâtei de a solicita actele în dovedirea proprietății sau îndreptățirii la restituire este de remarcat că un asemenea demers judiciar este lipsit de interes de vreme ce Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților s-a dezinvestit la data de 24 decembrie 2015, iar reclamanta nu a dovedit că ar fi atacat în termen legal Decizia nr. 3283/2015 de invalidare.

Astfel, chiar dacă prin absurd prezenta acțiune ar fi fost admisă, în lipsa contestării deciziei de invalidare, actele transmise de pârâtă nu ar putea fi verificate de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților care s-a dezinvestit la 24 decembrie 2015, iar o contestație împotriva acestei decizii nu numai că nu a fost admisa, dar nu există dovezi că ar fi fost exercitată.

Împotriva acestei decizii reclamanta C. a declarat recurs.

În susținerea recursului, fără a fi întemeiat în drept, s-a susținut ca hotărârea atacată este nelegală și în contradicție cu decizia pronunțată în Dosarul nr. x/2013.

Astfel, în esență, se arată că deși prin decizia atacată s-a considerat că acțiunea este inadmisibilă pentru că nu a contestat decizia de invalidare a dispoziției primarului, învederează că a contestat această decizie în Dosarul nr. x/2013, motiv pentru care a solicitat și conexarea cauzei la acest dosar, însă nu s-a admis conexarea în mod eronat motivat de faptul ca dosarele nu ar avea același obiect.

Mai arată că atât timp cât a depus la dosar decizia de invalidare și a contestat neglijența primăriei, a contestat implicit această decizie, iar instanța trebuia din oficiu să citeze ca parte pe Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Mai consideră că primăria este vinovată pentru neglijența trimiterii unui dosar incomplet și chiar tară contestarea deciziei de invalidare cererea sa era admisibilă.

Consideră că primăria avea obligația să-i solicite completarea actelor și că era admisibil să fie chemată în judecată pentru trimiterea dosarului incomplet la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, conform art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

În final susține că instanța "trebuie să admită procedural acțiunile reclamanților (chiar dacă acestea nu se încadrează în canoanele juridice: Noul C. proc. civ.), să corecteze/completeze nerigurozitatea/erorile reclamanților să-i îndrume privind probatoriul".

Înalta Curie urmează să analizeze cu prioritate admisibilitatea recursului, față - de care constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României, republicată, prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr. x/2016 din data de 19,01.2016, reclamanta A., prin mandatar B., a chemat în judecată pârâta Primăria Orașului Tg. Neamț, solicitând obligarea pârâtei să completeze dosarul despăgubirilor cu actele solicitate de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru daune materiale și morale, după cum urmează: daune materiale în sumă de 30.000 euro corespunzător dobânzii bancare de 4%/an calculate pentru o valoare minimă a despăgubirilor pentru imobilul confiscat de 100.000 euro și daune morale în sumă de 20.000 euro pentru traume psihice, urmare a neprimirii despăgubirilor cuvenite pentru imobilul confiscat.

În prezenta cauză se formulează recurs împotriva Deciziei nr. 1014 din 13 decembrie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, care este o hotărâre definitivă.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, Iară drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Obiectul primului capăt de cerere este o acțiune în obligație de a face, care nu are valoare patrimonială. Soluția dată în cauză cu privire la cel de al doilea capăt de cerere având ca obiect daune materiale și morale, nu formează obiect de critică în recurs, astfel încât aceasta a intrat sub puterea lucrului judecat.

Ca atare, potrivit principiului disponibilității, recursul, inclusiv sub aspectul admisibilității trebuie examinat în limitele stabilite de recurent prin cererea de recurs, adică numai din perspectiva capătului de cerere având ca obiect obligația de a face.

Se constată că soluția pronunțată cu privire la primul capăt de cerere nu este supusă recursului conform art. 483 alin. (2) teza I din C. proc. civ. care prevede faptul că: "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i)", întrucât obligația de a face este menționată în art. 94 pct. lit. h) din C. proc. civ., care este enumerat în cuprinsul art. 483 alin. (2) teza I din C. proc. civ. ca fiind exceptat de la calea de atac a recursului.

În acest context, trebuie subliniat că principiul legalității căilor de atac presupune făptui că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, iar în afara acestora nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificat de Ordonanța de Urgență nr. 62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, 15 februarie 2013, și până la data de 31 decembrie 2016, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Termenul prevăzut de textul legal sus - menționat a fost prorogat prin O.U.G. nr. 95/2016 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1009 din 15.12.2016, până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Pentru argumentele expuse, din coroborarea dispozițiilor legale menționate, rezultă ca Decizia nr. 1014 din 13 decembrie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, nu este susceptibilă de recurs, în ceea ce privește modul de soluționare a primului capăt de cerere, cu privire la care s-au formulat critici în recurs, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse în ceea ce privește respectivul capăt de cerere, numai apelului.

În consecință, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta C. împotriva Deciziei nr. 1014 din data de 13 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21.06.2018.