ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 76/2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Neamț sub nr. x/05.02.2018, reclamanta A. a formulat contestație împotriva Deciziei Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor nr. 3283/24.02.2015.

Prin Sentința civilă nr. 811 din 13 iunie 2018 pronunțată de Tribunalul Neamț, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a respectivei instanțe și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

După declinare, dosarul a fost înregistrat la Tribunalul București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2018.

Prin Sentința civilă nr. 2110 din 19 octombrie 2018, Tribunalul București a respins, ca nefondată, cererea de repunere în termen, a respins, ca tardiv formulat, capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 3283/24.02.2015, în contradictoriu cu pârâții Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Primarul Orașului Târgu Neamț; a respins, ca lipsit de interes, capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Primarul orașului Târgu Neamț de a trimite actele lipsă către pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, a respins excepția autorității lucrului judecat și a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Primarul Orașului Târgu Neamț la plata de despăgubiri, ca nefondat.

Prin Decizia nr. 909a din 6 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca inadmisibilă, solicitarea de sesizare a Curții Constituționale și a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta reclamantă A. împotriva Sentinței civile nr. 2110/19.10.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel, reclamanta A. a declarat recurs.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților la data de 4 noiembrie 2019.

La data de 25 noiembrie 2019, recurenta reclamantă a depus o note scrise, prin care a solicitat admiterea recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Obiectul prezentului dosar îl reprezintă acțiunea prin care reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 3283 din 24 februarie 2015 emisă de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs".

Conform art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România:

"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea investită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului".

Așadar, din textul de lege mai sus citat, reiese că hotărârea judecătorească prin care este soluționat apelul declarat împotriva sentinței prin care instanța s-a pronunțat asupra cererii întemeiate în drept pe Legea nr. 165/2013 este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Față de natura pretenției dedusă judecății, în raport de dispozițiile legale anterior menționate, decizia atacată nu mai este supusă recursului.

Ca urmare, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 909 A din 6 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 ianuarie 2020.

GGC - NN