ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2231/2019

HOTĂRÂRE

26.11.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2231/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț la data de 20 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casația și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea entităților învestite de lege și a unităților deținătoare la plata sumei de 1.500.000 euro, cu titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Piatra-Neamț, str. x, compus din teren nerestituit de 1586 mp și casa existentă în suprafață de 234 mp, pentru care Tribunalul Neamț a dispus plata de despăgubiri prin Sentința nr. 189/C/2008, în dosarul nr. x/2005. Reclamanta a mai solicitat: compensarea sumei cuvenite moștenitorului B., în condițiile Legii nr. 165/2013, proporțional cu partea corespunzătoare pentru acest imobil acordată plafonat pe calea Legii nr. 112/1995, precum și plata diferenței restituibile către acest moștenitor; obligarea la plata despăgubirilor pentru restul moștenitorilor (2/3 din masa succesorală).

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat în esență că este persoană îndreptățită pentru 1/3 din imobilul menționat după antecesorul său C., ce a avut în proprietate imobilul menționat, solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001. Nici până în acest moment pârâții nu au plătit despăgubirile cuvenite potrivit Legii nr. 165/2013, făcând tot posibilul să blocheze dosarul, acesta nefiind înregistrat la ANRP/CNCI.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 165/2013, Legii nr. 10/2001, C. civ.

Prin Sentința civilă nr. 165 din 26 martie 2019, Tribunalul Neamț, secția I civilă, și de contencios administrativ a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a pronunța aceasta soluție, instanța a reținut că obiectul cererii introductive de instanță îl constituie acordarea de despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv de stat, situat în Piatra-Neamț, str. x, compus din teren nerestituit de 1586 mp și casa existentă în suprafață de 234 mp, pentru care Tribunalul Neamț a dispus plata de despăgubiri prin Sentința nr. 189/C/2008, în dosarul nr. x/2005.

În prezent, actul normativ care reglementează materia măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate abuziv este Legea nr. 165/2013, ce a introdus un sistem unitar de evaluare, respectiv prin aplicarea grilei notariale de la momentul intrării în vigoare a noii legi.

În scopul desfășurării acestei proceduri, atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au fost preluate de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, entitate subordonată Cancelariei Primului Ministru, cu sediul în București, cu un regulament propriu de organizare și funcționare.

Potrivit art. 35 din Legea nr. 165/2013:

"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(1^1) Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competența secțiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acțiunii.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor".

S-a arătat că prin textul de lege menționat este reglementată competența secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității de a soluționa contestația împotriva deciziilor emise de entitățile învestite de lege.

Așa cum a arătat și Curtea Constituțională în Decizia nr. 115/2016 (invocată de pârâtă), "toate deciziile de invalidare sau de compensare prin puncte emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, precum și refuzul acesteia de a soluționa cererile adresate în temeiul legilor reparatorii în materia proprietății vor putea fi contestate numai la secția civilă a Tribunalului Municipiului București, fiind, așadar, reglementată competența exclusivă a unei singure instanțe cu privire la soluționarea acestor cauze".

Instanța a apreciat că relevant pentru stabilirea competenței este obiectul cererii de chemare în judecată (în speță acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 165/2013), împrejurările de fapt legate de traseul dosarului de despăgubiri sau refuzul înaintării către instituția competentă urmând a fi analizate și evaluate de instanța competentă potrivit legii să soluționeze astfel de cauze.

În consecință, instanța a admis excepția invocată și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin Sentința civilă nr. 2028 din 27 septembrie 2019, Tribunalul București, secția a III-a civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a constatat că din conținutul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanta și-a întemeiat demersul său pe disp. art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013. De asemenea, prin petitele cererii, aceasta a solicitat obligarea pârâților Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, Autoritatea Națională pentru Compensarea Imobilelor și Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 1.500.000 euro și compensarea sumelor între beneficiari, conform cotelor ce li se cuvin.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că dosarul de despăgubiri nu a fost încă transmis către C.N.C.I. (împrejurare recunoscută și de această pârâtă prin întâmpinarea sa), aspect reiterat prin cererea depusă la data de 26 septembrie 2019, așa încât, conform susținerilor sale, s-a arătat că nu C.N.C.I. este entitatea învestită să soluționeze cererea sa în raport de dispozițiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, ci Tribunalul Neamț, deoarece Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț și P.Î.C.C.J. nu au emis încă dispoziția în temeiul hotărârii judecătorești.

Tribunalul a constatat că cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata unei sume de bani constituie o cerere în pretenții și nu o cerere de soluționare a dosarului de despăgubiri. Deși prin cererea sa reclamanta a indicat prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, totuși, s-a arătat că aceasta solicită obligarea directă a pârâților la plata sumei de 1.500.000 euro și nu stabilirea despăgubirilor conform disp. art. 21 din Legea nr. 165/2013. De altfel, chiar reclamanta a arătat că dosarul nu a fost înregistrat pe rolul C.N.C.I., împrejurare care s-a apreciat că este de natură să întărească concluzia tribunalului, în sensul că reclamanta nu a urmărit parcurgerea procedurii reglementate de disp. Legii nr. 165/2013, adică de stabilire a punctelor în compensare și apoi de emitere a titlului de plată, ci solicită direct plata unor sume de bani.

Întrucât cererea este o acțiune în pretenții, s-a arătat că Tribunalul București nu este competent teritorial exclusiv conform art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 rap. la art. 21 din Legea nr. 165/2013 ci, în acest caz, competența teritorială este dată de disp. art. 107 și 111 C. proc. civ., fiind așadar competent Tribunalul Neamț, având în vedere alegerea realizată de reclamant cu privire la instanța de judecată. Întrucât odată aleasă instanța să judece litigiul, aceasta devine exclusiv competentă, în temeiul disp. art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. și urm C. proc. civ., tribunalul a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat cauza în favoarea Tribunalului Neamț.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Art. 17 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 stipulează că în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și are în competență validarea, respectiv invalidarea, în tot sau în parte, a deciziilor emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare a măsurilor compensatorii, dispune emiterea deciziilor de compensare a imobilelor, asigură coordonarea procesului de licitare/atribuire a imobilelor din Fondul național al terenurilor agricole și al altor imobile și ia alte măsuri legale necesare aplicării acestei legi.

Norma de competență incidentă raportului juridic litigios este cea prevăzută de art. 35 din Legea nr. 165/2013.

Potrivit acestui text legal "Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor."

Dispozițiile legale sus-menționate instituie o normă de competență teritorială absolută ce conferă tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de lege, structură cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii, competența de soluționare a cererilor formulate în această materie.

Noțiunea de "entitate învestită de lege" este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 lit. g), în sensul că are această semnificație și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, pârâta cu care a înțeles să se judece reclamanta.

În cauză nu s-a emis decizie de către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reclamanta învederând că dosarul nu a fost încă transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, însă cum această instituție are atribuții în aplicarea legii speciale, în temeiul prevederilor art. 35 din Legea nr. 165/2003, raportat la dispozițiile art. 34 din aceeași lege, litigiul de față este de competența (teritorială și materială) a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul acestei entități, învestită cu emiterea deciziei de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent.

Legea nr. 165/2013, adoptată în scopul eficientizării procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv de statul român în perioada comunistă sau a acordării despăgubirilor aferente acestora, prevăzut de Legea nr. 10/2001 și de Legea nr. 247/2005, stabilește modul de acordare a despăgubirilor compensatorii pentru bunurile preluate în mod abuziv de stat și care nu pot fi restituite în natură.

Prin urmare, față de împrejurarea că cererea reclamantei vizează despăgubiri pentru un imobil preluat abuziv de stat, situat în Piatra-Neamț, str. x, compus din teren nerestituit de 1586 mp și casa existentă în suprafață de 234 mp, pentru care Tribunalul Neamț a dispus plata de despăgubiri prin Sentința nr. 189/C/2008, în dosarul nr. x/2005, iar acțiunea este întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 165/2013, cererea de chemare în judecată din prezentul dosar nu poate fi privită ca o acțiune în pretenții de drept comun, în care competența teritorială, potrivit dreptului comun, se stabilește potrivit prevederilor art. 107 C. proc. civ., norma de competență incidentă raportului juridic litigios fiind cea prevăzută de art. 35 din Legea nr. 165/2013.

Față de cele arătate, în considerarea dispozițiilor legale enunțate, având în vedere că sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor se află în circumscripția Tribunalului București, Înalta Curte constată că aceasta este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.