Decizia nr. 2484/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț la data de 20 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea entităților învestite de lege și a unităților deținătoare, la plata sumei de 1.500.000 euro, cu titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Piatra-Neamț, str. x, compus din teren nerestituit de 1586 mp și casa existentă în suprafață de 234 mp, pentru care Tribunalul Neamț a dispus plata de despăgubiri prin sentința nr. 189/C/2008, în dosarul nr. x/2005. Reclamanta a mai solicitat compensarea sumei cuvenite moștenitorului B., în condițiile Legii nr. 165/2013, proporțional cu partea corespunzătoare pentru acest imobil acordată plafonat pe calea Legii nr. 112/1995, precum și plata diferenței restituibile către acest moștenitor; obligarea la plata despăgubirilor pentru restul moștenitorilor (2/3 din masa succesorală). În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat în esență, că este persoană îndreptățită pentru 1/3 din imobilul menționat după antecesorul său C., ce a avut în proprietate imobilul menționat, solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001. Nici până în acest moment pârâții nu au plătit despăgubirile cuvenite potrivit Legii nr. 165/2013, făcând tot posibilul să blocheze dosarul, acesta nefiind înregistrat la ANRP/CNCI. În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 165/2013, Legii nr. 10/2001, C. civ. Prin sentința civilă nr. 165/26.03.2019 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Neamț și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casația și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Ministerul Finanțelor Publice în favoarea Tribunalului București. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. unic 2187/103/2018 la data de 10.05.2019. Prin sentința civilă nr. 2028/27.09.2019, Tribunalul București, secția a III-a civilă a declinat competența de soluționare a cauzei către Tribunalul Neamț. Prin decizia civilă nr. 2231/26.11.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului București. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la data de 05.02.2020.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 442/29.05.2020, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția prematurității cererilor formulate în contradictoriu cu pârâtele CNCI, ANRP și Ministerul Finanțelor și în consecință, a respins cererile formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca premature; a admis excepția autorității de lucru judecat cu privire la cererile formulate în contradictoriu cu pârâții PICCJ și P.T. Neamț și a respins cererile formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, pentru autoritate de lucru judecat. Împotriva acestei sentințe, la data de 21.07.2020, a formulat apel reclamanta A., prin care a solicitat în temeiul art. 480 alin. (3) C. proc. civ., anularea hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, apel care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 17.09.2020, sub nr. x/2018.

Decizia pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 1220A/29.09.2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a III-a civilă a fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 442/29.05.2020, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Finanțelor Publice prin A.J.F.P. Neamț, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și, pe cale de consecință, a anulat în parte, sentința civilă apelată, dispunând trimiterea spre rejudecare primei instanțe a cererii de chemare în judecată a reclamantei în contradictoriu cu PICCJ și Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat la data de 06 decembrie 2021, revizuire reclamanta A., cauză care a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie sub nr. x/2021. Prin decizia civilă nr. 101A din 28 ianuarie 2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel București, invocate din oficiu. A declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulate de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 1220A/29.09.2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în contradictoriu cu intimații Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Ministerul Finanțelor Publice prin A.J.F.P. Neamț, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, întemeiate pe art. 509 pct. 8 C. proc. civ. în favoarea Curții de Apel Bacău. A dispus disjungerea cererii de revizuire întemeiate pe art. 509 pct. 1 și 5 C. proc. civ. și formarea unui nou dosar. Prin decizia nr. 706/2022 din 28 iunie 2022, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Bacău, a declinat soluționarea cauzei privind pe revizuienta A., împotriva deciziei civile nr. 1220/29.09.2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2018, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Motivele de revizuire În motivarea cererii de revizuire, revizuienta a invocat încălcarea autorității de lucru judecat în parte prin soluția dispusă (incidența art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.). Aceasta a arătat că a formulat o acțiune în baza art. 35 alin. (2) și (3) din Legea nr. 165/2013, solicitând prin acțiune directă, în termenul legal de 6 luni, de la expirarea termenelor limita prevăzute de Legea nr. 165/2013, în lipsa unei decizii a entităților investite, acordarea de masuri reparatorii în cuantumul stabilit și determinat în instanța. A precizat că în cauză, sunt 4 entități învestite, (intimații) conform definiției conținute de art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013, anume: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, CNCI (fosta CCSD) și ANRP ca instituție în subordinea căreia funcționează CNCI. A arătat că în anul 2008, Tribunalul Neamț, prin sentința nr. 189/C/2008 irevocabilă, aflată la dosar, a dispus, anulând dispoziția de respingere a cererii de retrocedare/notificare a reclamanților, emisă de intimații pârâți PICCJ și Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, obligarea la măsuri compensatorii în despăgubiri în echivalent și trimiterea către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a documentației aferente, anexate notificării făcute la Legea nr. 10/2001. Opinează că instanța de apel Curtea de Apel București, prin decizia pronunțată, încalcă în parte instituția autorității de lucru judecat, cât și dezlegările doctrinare constante în ceea ce privește această instituție juridică. Trimiterea către CCSD (CNCI) era atât o obligație legală, cât și o obligație judiciară, care nu se putea contesta nici de ANRP (CCSD-CNCI), chiar dacă nu a fost parte în procesul inițial, dar este parte în procesul administrativ prevăzut de Legea nr. 10/2001, cu obligații legale clare și nici de o instanța de judecată ulterioară, în speță, această trimitere, adică calitatea hotărârii judecătorești ce se bucura de autoritate de lucru judecat, fără a fi vorba de greșeala de judecată, a fost contestată de două instanțe, 13 ani mai târziu, de Tribunalul București și apoi Curtea de Apel București, în parte. Astfel, prin admiterea excepției prematurității acțiunii în raport de intimații pârâți ANRP, CNCI și Ministerul de Finanțe, Curtea de Apel București a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, neatribuind acestor pârâți nicio vină în nepronunțarea pe dosarul trimis din 2010 către aceștia, de pârâții PICCJ și Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, asumând starea de pasivitate a acestora în raport de cei 13 ani scurși de la sesizare până în prezent. Curtea de apel face o distincție nejuridică între trimiterea dosarului și înregistrarea dosarului la ANRP. A indicat revizuenta că nu s-a observat de către Curtea de Apel București faptul că prin soluția Tribunalului Neamț s-a anulat deja o dispoziție a PICCJ de respingere a notificării sale, în mod irevocabil. Cu alte cuvinte, Curtea de Apel a contestat prin decizia pronunțată partea din sentința irevocabilă care se referă la controlul judecătoresc efectuat în baza Legii nr. 10/2001. Revizuenta a concluzionat că prin decizia nr. 1220A/29.09.2021, Curtea încalcă în parte, autoritatea de lucru judecat în mai multe modalități: - prin punerea în discuție a unei hotărâri irevocabile, intr-o manieră străină a ceea ce s-a judecat irevocabil, Curtea fiind obligată să judece efectele acesteia nu eventuale minus petita sau presupuse erori de judecată conținute de sentința nr. 189/C/2008; - prin lipsirea hotărârii din 2008 de rațiunea sa, în sensul ca hotărârea irevocabilă a considerat că sub aspect administrativ soluționarea legală și finalizarea procedurii este la autoritatea centrală (CCSD) ca expresie a art. 16 din Titlul VII, CAP V din Legea 247/2005. PICCJ este deci un intermediar, iar decizia finală revine autorității centrale. Revizuenta a adăugat că prin decizia nr. 1220A/29.09.2021 a fost încălcat si efectul negativ al autorității de lucru judecat. În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 165/2013, ale Legii nr. 10/2001, ale Titlului VII din Legea 247/2005, Cauza Cedo Atanasiu vs România, cauza Popescu vs Romania, deciziile Înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 45/2019 și nr. 16/2019.

Apărările formulate în cauză Revizuirea a fost comunicată intimatului Ministerul Finanțelor Publice prin AJFP Neamț la data de 22 decembrie 2021, conform dovezii de la dosar nr. x/2021 al Curții de Apel București care a depus întâmpinare la 20 ianuarie 2022, solicitând respingerea revizuirii ca nefondată. Revizuirea a fost comunicată intimatei Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor la data de 22 decembrie 2021, conform dovezii de la dosar nr. x/2021 al Curții de Apel București, care a depus întâmpinare la 25 ianuarie 2022, solicitând respingerea revizuirii ca nefondată.

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte la data de 8 iulie 2022 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris . Prin rezoluția din 18 iulie 2022 s-a stabilit termen la data de 13 decembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție În temeiul art. 248 C. proc. civ., asupra excepției de necompetență a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocate din oficiu, se constată următoarele: În cauză, reclamanta A. a declarat revizuire împotriva deciziei civile nr. 1220A/29.09.2021 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a III-a civilă, prevalându-se de cazurile de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1, 5 și 8 C. proc. civ. Prin decizia civilă nr. 101A din 28 ianuarie 2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe art. 509 pct. 8 C. proc. civ. în favoarea Curții de Apel Bacău. La rândul său, prin decizia nr. 706/2022 din 28 iunie 2022, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin cererea de revizuire cu care a învestit instanța, reclamanta a invocat că prin pronunțarea deciziei nr. 1220A/29.09.2021 de Curtea de Apel București – secția a III-a civilă în dosar nr. x/2018, s-a încălcat autoritatea de lucru judecat în parte a sentinței nr. 189/C/2008 pronunțate de Tribunalul Neamț în dosarul nr. x/2005, fiind incidente prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Cererea de revizuire, cale extraordinară de retractare, se îndreaptă la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere, potrivit prevederilor art. 510 alin. (1) C. proc. civ. Alin. (2) al aceluiași articol instituie o excepție, și anume aceea că, în cazul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre, mai puțin în cazul în care una dintre instanțe este Înalta Curte de Casație și Justiție, când revizuirea se judecă de aceasta din urmă. Or, în speță, instanța care a pronunțat prima hotărâre este Tribunalul Neamț, iar decizia a cărei revizuire se cere este pronunțată de Curtea de Apel București. Astfel, devine aplicabilă în cauză regula privind competența instituită de art. 510 alin. (2) C. proc. civ. mai sus-citat, instanța mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre fiind Curtea de Apel Bacău, care are competență exclusivă în soluționarea cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În ceea ce privește excepția tardivității cererii de revizuire, invocată de instanță din oficiu, având în vedere soluția de declinare, Înalta Curte constată că nu se mai poate proceda la cercetarea și soluționarea acesteia de către prezenta instanță de judecată, ea rămânând rezervată instanței de trimitere. Ca atare, având în vedere dispozițiile art. 510 alin. (2) din C. proc. civ., cuprinzând norme de competență materială imperative, de la care nu se poate deroga, se va declina competența soluționării cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în favoarea Curții de Apel Bacău.