Decizia nr. 2450/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 76 a Curții de Apel Pitești

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești la data de 12.02.2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, desființarea în întregime a Raportului de evaluare nr. 3251/G/II/26.01.2015, întocmit de pârâtă în lucrarea nr. 14159/S/II/01.04.2014, cu cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 76/F-cont din data de 18 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul A., privind anularea Raportului de evaluare nr. 3251/G/II/26.01.2015, întocmit în lucrarea nr. 14159/S/II/01.04.2014 de către pârâta Agenția Națională de Integritate. II. Recursul 1. Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. În motivarea cererii de recurs a arătat, în ceea ce privește calitatea de consilier superior în cadrul Consiliului Județean Vâlcea, că la momentul validării sale în calitatea de consilier local raportul de serviciu era unul pe perioadă determinată. Astfel, prin Dispoziția nr. 479 din 12 octombrie 2011 a Președintelui Consiliului Județean Vâlcea a fost încadrat pe perioadă determinată, începând cu data de 17.10.2011 în funcția publică de execuție, temporar vacantă, de consilier, gradul profesional superior, gradația a 3-a, clasa de salarizare 57, în cadrul Direcției Programe și Relații Externe din cadrul Consiliului Județean Vâlcea. La data de 29.10.2012, prin Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Vâlcea nr. 367 din 29 octombrie 2012, raportul său de serviciu a încetat de drept. Consideră că raportul de evaluare contestat a rămas fără obiect, întrucât raportul de serviciu în cursul căruia s-a constatat pretinsa incompatibilitate nu mai exista la momentul inițierii cercetărilor de către A.N.I. Faptul că, ulterior, a intrat într-un alt raport de serviciu, pe perioadă nedeterminată, nu poate conduce la concluzia că A.N.I. a realizat cercetările în mod legal și având obiect, pentru că pretinsa situație de incompatibilitate se verifică prin raportare la situația sa concretă din perioada 29.06.2012-20.09.2012. În această situație A.N.I. poate face cel mult constatări, dar care sunt rămase fără obiect, neputând produce efecte juridice, pentru că se referă la un raport juridic care a încetat de drept. Recurentul reclamant susține că raportul nu are obiect și prin prisma dispozițiilor art. 77 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 și a faptului că între intervalul de timp în care se pretinde că s-ar fi aflat în incompatibilitate și data finalizării raportului este un termen mai mare de 2 ani, drept pentru care acest raport nu mai poate produce vreun efect, în sensul aplicării unei sancțiuni disciplinare. Au fost invocate disp. art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 menționându-se că la momentul soluționării prezentul recurs este împlinit termenul de prescripție a aplicării sancțiunii disciplinare, având în vedere data la care se pretinde că ar fi fost săvârșită fapta. De asemenea, se susține că nu s-a aflat niciun moment în incompatibilitate, având în vedere dispozițiile art. 97 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 161/2003 conform cărora "Raportul de serviciu al funcționarului public se suspendă: b) până la încetarea funcției eligibile sau a funcției de demnitate publică, în cazul în care funcționarul public a fost ales sau numit". Din formularea acestei norme este evident că legiuitorul a avut în vedere o suspendare de drept a raporturilor de serviciu și nu una voluntară, la inițiativa uneia din părți, așa cum instanța de fond interpretează, greșit, această dispoziție. Dacă legiuitorul ar fi prevăzut o suspendare la inițiativa uneia din părți ar fi formulat într-un mod din care să rezulte, fără echivoc, acest lucru. Faptul că în situația sa a fost dispusă reluarea raportului de serviciu începând cu data de 13.06.2012 nu poate avea niciun efect juridic, deoarece Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Vâlcea nu poate produce efecte împotriva unui act normativ, respectiv Legea nr. 161/2003. În situația de față raportul de serviciu a fost suspendat de drept de la data validării funcției de consilier local și până la data demisiei din această funcție, astfel că nu se poate pretinde că ar fi existat situația de exercitare concomitentă a celor două funcții: cea de consilier superior în cadrul Consiliului Județean Vâlcea și cea de consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Golești, jud. Vâlcea. Până la data demisiei, raportul de serviciu cu Consiliul Județean Vâlcea a fost suspendat de drept, astfel că prevederile art. 94 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 nu își găsesc aplicabilitate în speță, pretinsa situație de incompatibilitate neexistând în cazul său. 2. Apărările intimatei Intimata pârâtă Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului arătând că argumentele pe care recurentul și-a fundamentat cererea de recurs sunt identice cu cele prezentate în fața primei instanțe de judecată și care au fost analizate în totalitate, instanța pronunțându-se cu privire la aceste argumente prin hotărârea recurată. Reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate încălcând prevederile art. 94 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, întrucât în perioada 29.06.2012-20.09.2012 a exercitat concomitent funcția publică de consilier superior în cadrul Consiliului Județean Vâlcea și calitatea de consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Golești, jud. Vâlcea. Susținerile recurentului sunt nefondate întrucât, conform dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, prin derogare de la dispozițiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancțiunea poate fi aplicată în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare potrivit prevederilor legale, iar în cazul în care starea de incompatibilitate a încetat înainte de sesizarea Agenției, sancțiunea disciplinară poate fi aplicată în termen de 3 ani de la încetarea cauzei de incompatibilitate, dacă legea nu dispune altfel. Raportul de evaluare contestat nu este definitiv, astfel că sancțiunea prevăzută de art. 25 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 urmează să se aplice în termen de cel mult 6 luni de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare și nici nu este împlinit termenul de 3 ani de la încetarea cauzei de incompatibilitate. Referitor la disp. art. 97 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 161/2003 a susținut că în perioada 07.05.2012-12.06.2012, prin Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Vâlcea nr. 143 din 07 mai 2012, a fost suspendat raportul de serviciu la cererea recurentului, în temeiul art. 95 alin. (1) lit. d) și alin. (4) din Legea nr. 188/1999. Prin Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Vâlcea nr. 192 din 13 iunie 2012 s-a dispus reluarea activității de serviciu de către recurent, din conținutul Dispoziției nr. 143 din 07 mai 2012 rezultând că suspendarea raportului de serviciu a intervenit la cererea expresă a recurentului și a vizat doar perioada campaniei electorale, situație prevăzută de art. 95 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 (forma în vigoare la acea dată). Din probatoriul depus la dosar rezultă că suspendarea raportului de serviciu al recurentului a fost o suspendare la cerere și nu de drept și a intervenit în perioada 07.05.2012-12.06.2012, în timp ce situația de incompatibilitate constatată prin raportul de evaluare este cuprinsă într-o altă perioadă de timp, respectiv, 29.06.2012-20.09.2012. Legiuitorul a stabilit foarte clar care sunt incompatibilitățile funcționarilor publici, necondiționat de perioade de timp, starea de incompatibilitate fiind reținută prin simpla deținere concomitent a celor două calități.

Răspunsul la întâmpinare Recurentul reclamant a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului pentru argumentele menționate în cererea de recurs. De asemenea, a depus la dosar concluzii scrise prin care a invocat, în temeiul art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nulitatea raportului de evaluare contestat, pentru încălcarea normelor imperative care protejează interesele publice și drepturile fundamentale ale omului, pentru nerespectarea regimului juridic al datelor cu caracter personal. În acest sens a invocat disp. art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 677/2001, prevederile Directivei 95/46/CE privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, precum și Hotărârea C.J.U.E. în cauza Bara și alții susținând că pârâta și ceilalți operatori de date cu caracter personal au încălcat atât obligația internă, cât și pe cea comunitară, furnizând și prelucrând date cu caracter personal fără ca reclamantul să fi fost avizat în prealabil, ceea ce conduce la nulitatea raportului contestat.

Procedura de soluționare a recursului Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 10.02.2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat. Prin încheierea din data de 07.04.2017 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Soluția Înaltei Curți Analizând sentința recurată prin prisma motivului de recurs invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat, față de următoarele considerente: Prin Raportul de evaluare nr. 3251/G/II/26.01.2015 întocmit de Agenția Națională de Integritate s-a constatat că reclamantul A. s-a aflat în stare de incompatibilitate, încălcând prevederile art. 94 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, întrucât în perioada 29.06.2012-20.09.2012 a exercitat concomitent funcția publică de consilier superior în cadrul Consiliului Județean Vâlcea și calitatea de consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Golești, județul Vâlcea. La data de 29.06.2012, reclamantul a fost validat în funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Golești, județul Vâlcea, conform Hotărârii Consiliului Local Golești nr. 2 din 29 iunie 2012, funcție pe care a deținut-o în perioada 29.06.2012-20.09.2012, când această calitate a încetat, potrivit Hotărârii Consiliului Local Golești nr. 14 din 20 septembrie 2012. Reclamantul a înregistrat la Primăria Golești cererea de demisie din calitatea de consilier local cu nr. 3421 din 29 august 2012. În perioada exercitării calității de consilier local în cadrul Consiliului Local Golești, reclamantul a exercitat și funcția publică de consilier superior în cadrul Consiliului Județean Vâlcea, Direcția Programe, Relații Externe, conform Dispoziției Președintelui Consiliului Județean Vâlcea nr. 192 din 13 iunie 2012. Înalta Curte reține că, prin Dispoziția nr. 479 din 12 octombrie 2011 a Președintelui Consiliului Județean Vâlcea, reclamantul a fost numit, începând cu data de 17 octombrie 2011 pe perioadă determinată, în funcția publică de execuție, temporar vacantă, de consilier, gradul professional superior, gradația a 3-a, clasa de slarizare 57, în cadrul Direcției Programe și Relații Externe - Unitatea de Management și Implementare a Proiectelor cu Finanțare POS - Mediu. Prin Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Vâlcea nr. 143 din 7 mai 2012, în temeiul art. 95 alin. (1) lit. d) și alin. (4) din Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare, s-a suspendat, la cerere, pe perioada 7 mai 2012 - 12 iunie 2012, raportul de serviciu al reclamantului, consilier în cadrul Direcției Programe și Relații Externe - Unitatea de Management și Implementare a Proiectelor cu Finanțare POS - Mediu. Prin Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Vâlcea nr. 192 din 13 iunie 2012, începând cu data de 13 iunie 2012, reclamantul, funcționar public numit pe durată determinată pe un post temporar vacant în cadrul Direcției Programe și Relații Externe își reia activitatea (…). Instanța de fond a reținut că, după cum rezultă din cuprinsul Dispoziției Președintelui Consiliului Județean Vâlcea nr. 143 din 7 mai 2012, măsura suspendării raportului de serviciu a intervenit în urma formulării unei solicitări exprese a reclamantului și a vizat doar perioada campaniei electorale - caz prevăzut de art. 95 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, forma în vigoare la acea dată, când suspendarea, potrivit dispozițiilor art. 95 alin. (1), intervenea la inițiativa funcționarului public. Apreciază prima instanță că suspendarea raportului de serviciu al reclamantului cu Consiliul Județean Vâlcea a fost o suspendare la cerere, nu de drept, și că ea a intervenit doar pe perioada 07.05.2012-12.06.2012, în condițiile în care incompatibilitatea reținută este situată temporal în perioada 29.06.2012-20.09.2012. Nici art. 97 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, care face referire la suspendarea raportului de serviciu al funcționarului public - pe durata campaniei electorale, până în ziua ulterioară alegerilor, dacă nu este ales - respectiv până la încetarea funcției eligibile sau a funcției de demnitate publică, în cazul în care funcționarul public a fost ales sau numit, nu prevede o suspendare de drept, iar în lipsa unei solicitări a reclamantului și a unei dispoziții în acest sens, nu se poate vorbi de o suspendare a acestui raport de serviciu. Înalta Curte constată că nu poate fi reținută critica vizând lipsa de obiect a raportului de evaluare, invocată prin prisma faptului că la data inițierii cercetărilor de către A.N.I. nu mai exista pretinsa stare de incompatibilitate. Faptul că la momentul inițierii și desfășurării procedurii de evaluare reclamantul nu se mai afla în situația care, în opinia intimatei pârâte a atras starea de incompatibilitate, nu împiedica inspectorul de integritate să verifice sesizarea cu care a fost învestit, deoarece, conform art. 11 din Legea nr. 176/2010, (…) activitatea de evaluare a conflictelor de interese și a incompatibilităților se efectuează atât pe durata exercitării funcțiilor ori demnităților publice, cât și în decursul a 3 ani după încetarea acestora, text de lege respectat de pârâtă în raport de data primirii sesizării, cum în mod corect a reținut instant de fond. Înalta Curte constată că sunt întemeiate criticile care se referă la fondul cauzei, în sensul că în mod greșit prima instanță a reținut că legiuitorul nu a reglementat suspendarea de drept a raportului de serviciu al funcționarului public până la încetarea funcției eligibile sau a funcției de demnitate publică, în cazul în care funcționarul public a fost ales sau numit într-o asemenea funcție. În acest sens sunt avute în vedere disp. art. 97 din Legea nr. 161/2003 potrivit cărora: (1) Funcționarul public poate candida pentru o funcție eligibilă sau poate fi numit într-o funcție de demnitate publică. (2) Raportul de serviciu al funcționarului public se suspendă: a) pe durata campaniei electorale, până în ziua ulterioară alegerilor, dacă nu este ales; b) până la încetarea funcției eligibile sau a funcției de demnitate publică, în cazul în care funcționarul public a fost ales sau numit. Acest text de lege trebuie coroborat cu disp. art. 94 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999, în forma în vigoare în perioada pentru care s-a reținut starea de incompatibilitate a reclamantului, conform cărora "(1) Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcționarul public se află în una dintre următoarele situații: a) este numit sau ales într-o funcție de demnitate publică, pentru perioada respectivă, cu excepțiile prevăzute la art. 34". Art. 34 din același act normativ stabilește că "(1) Funcționarii publici pot fi aleși sau numiți într-o funcție de demnitate publică, în condițiile legii. (2) Înalții funcționari publici și funcționarii publici de conducere pot fi numiți în funcții de demnitate publică numai după încetarea, în condițiile legii, a raporturilor de serviciu. (3) Înalții funcționari publici și funcționarii publici de conducere pot candida pentru funcții de demnitate publică numai după încetarea, în condițiile legii, a raporturilor de serviciu." Așadar, art. 34 din Legea nr. 188/1999 reglementează situația înalților functionari publici și a funcționarilor publici de conducere, reclamantul nefăcând parte din aceste categorii de functionari publici, astfel încât îi sunt pe deplin aplicabile disp. art. 94 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999, anterior menționate, care reglementează suspendarea de drept a raportului de serviciu al funcționarului public numit sau ales într-o funcție de demnitate publică, pentru perioada respectivă. În consecință, nu era necesară formularea de către reclamant a unei solicitări de suspendare a raportului său de serviciu pentru perioada pentru care a fost ales în funcția de de consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Golești, jud. Vâlcea. Conform art. 94 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, calitatea de funcționar public este incompatibilă cu orice altă funcție publică decât cea în care a fost numit, precum și cu funcțiile de demnitate publică, iar potrivit disp. art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, un consilier local nu poate fi în același timp funcționar public sau angajat cu contract individual de muncă (…) în aparatul propriu al consiliului județean ori al prefecturii din județul respectiv. Instanța de recurs constată că nu poate fi reținută încălcarea în cauză a acestor prevederi legale, din moment ce raportul de serviciu al reclamantului pentru perioada pentru care a fost ales în funcția de consilier local era suspendat de drept. Având în vedere această constatare, nu se mai impune examinarea criticii vizând lipsa de obiect a raportului de evaluare, invocată prin prisma faptului că între intervalul de timp în care se pretinde că s-a aflat în stare de incompatibilitate și data finalizării raportului de evaluare sunt mai mult de doi ani, astfel că, în raport cu disp. art. 77 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, raportul nu mai poate produce vreun efect în sensul aplicării unei sancțiuni disciplinare. Prin concluziile scrise depuse la dosar pentru termenul stabilit pentru analizarea raportului asupra admisibilității recursului, recurentul reclamant a invocat, în temeiul art. 489 alin. (3) noul C. proc. civ., nulitatea absolută a raportului de evaluare pentru că la întocmirea acestuia au fost încălcate norme imperative care protejează interesele publice și drepturile fundamentale ale omului, sens în care a invocat art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 677/2001, Convenția 108 pentru protejarea persoanelor față de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, Directiva 95/46/CE privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date și Hotărârea C.J.U.E. pronunțată în cauza Bara, C-201/14. Potrivit art. 489 alin. (3) noul C. proc. civ., dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în ședința publică. Se constată că acest text de lege instituie posibilitatea, și nu obligația instanței de a invoca din oficiu un motiv de casare de ordine publică. Pentru a stabili dacă un motiv de casare este sau nu de ordine publică este necesar să se determine caracterul imperativ sau dispozitiv al normei încălcate. În cauză nu este vorba despre un asemenea motiv de casare, normele a căror încălcare se invocă neavând caracter imperativ, nerespectarea acestora nefiind sancționată cu nulitatea absolută și, în plus, numai partea interesată - recurentul reclamant este în drept să invoce această critică privind neasigurarea protecției persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal. Motivul de casare întemeiat pe o nulitate relativă nu poate fi invocat din oficiu de instanța de recurs, astfel că în prezenta cauză nu va fi analizată această critică ce nu constituie un motiv de casare de ordine publică. Pentru considerentele expuse, constatând că sentința a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., republicat, va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând, va admite acțiunea și va anula Raportul de evaluare nr. 3251/G/II/26.01.2015 emis de pârâta Agenția Națională de Integritate.