ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2743/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamanta A. a chemat în judecată Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Iași solicitând să se dispună:

(i) în temeiul dispozițiilor art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ reprezenta de Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 03.12.2013 prin care s-a stabilit obligația de restituire a sumei de 63.930 RON, precum și a Deciziei de respingere a contestației formulate de PFA A. nr. 7359 din 04.03.2014;

(ii) în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 8 din Legea nr. 554/2004, anularea actelor administrative mai sus enumerate; și (iii) achitarea de către intimata APDRP a cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 207 din 17 noiembrie 2014 Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare a executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 03 decembrie 2013 și a deciziei de respingere nr. 7359 din 04 martie 2014 și, totodată, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Iași și Agenția de Plăți pentru dezvoltare Rurală și Pescuit, actualmente ca urmare a reorganizării, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Împotriva sentinței civile nr. 207 din 17 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a declarat recurs, structurat și înfățișat sub forma a două cereri distincte, în continuare denumite "Recursul", prin care au fost susținute criticile privind respingerea cererii de suspendare și respectiv cele referitoare la acțiunea în anularea actelor atacate, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

3.1. Astfel, în ceea ce privește modalitatea de soluționare a capătului de cerere vizând cererea de suspendare, în temeiul art. 14 și 15 din Legea nr. x/2004, a actelor administrative atacate (Procesul-verbal de constatare nereguli și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 3.12.2013, prin care s-a stabilit obligația reclamantei-recurente de restituire a sumei de 63.930 RON și Decizia de respingere a contestației formulate de PFA A., nr. 7359 din 4.03.2014) recurenta-reclamantă a susținut următoarele critici în raport cu soluția primei instanțe, pe acest aspect:

• nu au fost expuse în hotărârea atacată motivele pentru care a fost respinsă cererea de suspendare, instanța limitându-se la a face trimitere la considerentele pentru care a fost respinsă cererea de anulare a actelor administrative atacate;

• în cauză, în raport de probatoriul administrat, era însă demonstrată existența cazului bine justificat, suspendarea solicitată fiind chiar un instrument procedural eficient pentru asigurarea principiului legalității;

• intimata avea obligația de a efectua verificări ca urmare a sesizării pe care a trimis-o intimatei iar rezultatul acestora trebuia transmis în termen de 7 de zile calendaristice de la finalizarea verificărilor, conform art. 22 din O.G. nr. 66/2011, însă intimata a ignorat cu desăvârșire memoriul justificativ și nota explicativă, depuse la 26.06.2013;

• pretinsa neregulă imputată, nu este o "neregulă" în sensul legii, mai cu seamă, dată fiind imposibilitatea sa obiectivă și lipsa culpei pentru nedepunerea cererii de plată a tranșei a II-a, împrejurarea adusă la cunoștința intimatei cu 2 luni înainte de expirarea termenului pentru depunerea cererii, ceea ce atrăgea exonerarea de răspundere;

• și condiția pagubei iminente este îndeplinită, dat fiind prejudiciul material, viitor și previzibil pe care urmează să-l suporte dacă actul emis își va produce efectele, plata sumei de 63930 RON fiind, fără îndoială, o pagubă materială considerabilă; prejudiciul iminent se raportează și la specificul activității desfășurate în prezent, care nu aduce profit, întrucât recurenta este judecător stagiar, PFA-ul fiind dizolvat din anul 2013.

3.2. Cu referire la soluția dată asupra fondului cererii de anulare a actelor atacate, recurenta-reclamantă, în contextul reiterării argumentelor faptice și teoretice ce au stat la baza declanșării prezentului litigiu, a susținut, în esență, următoarele:

• cu privire la reținerea "neregulii" în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 și a art. 16 alin. (1) din contract, deși aceasta s-a fundamentat pe împrejurarea că până la data de 5.09.2013 nu a fost depusă cererea pentru tranșa a doua de plată, instanța de fond a nesocotit împrejurarea că reclamanta a trimis intimatei, la data de 26.06.2013, un memoriu justificativ și o notă explicativă prin care a solicitat rezilierea contractului ca urmare a unor motive obiective;

•motivat de existența cazului de forță majoră, în acord cu dispozițiile art. 17 și art. 11 alin. (1) din Contractul de finanțare, recurenta a solicitat încetarea contractului de finanțare, fără a fi cerută plata finanțării nerambursabile tranșa II și fără a se recupera tranșa I, însă intimata i-a notificat neacceptarea rezilierii fără recuperarea tranșei I de plată, ceea ce însă în opinia sa, este nelegal, câtă vreme exista posibilitatea de luare la cunoștință de faptul că există o imposibilitate de continuare a relațiilor contractuale;

• instanța de fond a omis cu desăvârșire să ia în considerare faptul că intimata AFIR nu a respectat procedura legală de constatare a neregulilor și cea de stabilire a creanțelor bugetare, conform art. 29 din O.U.G. nr. 66/2011 în sensul de a efectua un control, în termenul de 10 zile prevăzut de art. 21 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011;

• greșit a reținut prima instanță că nu constituie un eveniment de forță majoră o calamitate naturală, în condițiile în care este vorba de un eveniment imprevizibil, fără implicare de natură umană, ale cărui efecte provoacă indubitabil o imposibilitate de executare;

•eronată este și susținerea primei instanțe în sensul că recurenta ar fi încălcat prevederile contractului de finanțare, câtă vreme a îndeplinit întocmai obligațiile contractuale (art. 1, 3 și 4 din Anexa nr. 1 a contractului de finanțare) fiind eronată și interpretarea în sensul generării unui conflict de interese, situația în care a ajuns fiind una de incompatibilitate;

•instanța de fond a omis să se pronunțe și asupra principiului proporționalității prevăzut de art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011 și invocat în cuprinsul acțiunii introductive, scopul contractului fiind atins iar beneficiarul îndeplinindu-și în totalitate obligațiile contractuale, situație în care obligarea la restituirea tranșei nr. 1 de plată este excesivă și constituie totodată o încălcare a principiului proporționalității.

Prin întâmpinarea formulată, intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat respingerea recursului reclamantei, ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 9 martie 2016, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.

La termenul din 20.10.2016 având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată, s-a considerat, de către toți membrii completului, că se poate face aplicarea prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât, prin cererea transmisă prin fax de recurentă la data de 22 martie 2016 aceasta, în mod expres a solicitat ca instanța să se pronunțe asupra incidenței art. 493 alin. (6) sau alin. (7) C. proc. civ.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei și față de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă a investit instanța de contencios administrativ cu cererea de anulare a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 3 decembrie 2013 și a Deciziei de soluționare a contestației nr. 7359 din 4 martie 2014, solicitând totodată și suspendarea executării acelorași acte administrative.

Instanța de fond, prin hotărârea dată, a respins acțiunea reclamantei atât în ceea ce privește anularea actelor administrative cât și cu referire la cererea de suspendare a executării acestora, considerentele în susținerea soluției adoptate, care nu se impun a fi reluate în contextul recursului de față, fiind expuse în manieră clară și cuprinzătoare, raportat la cazul concret dedus judecății, conform art. 425 C. proc. civ.

6.1. Înalta Curte, analizând mai întâi motivele de recurs vizând cererea de anulare a actelor administrative arătate, subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în urma propriului demers de verificare și evaluare a susținerilor părților dar și a probatoriului administrat, reține că nu sunt întemeiate criticile recurentei-reclamante întemeiate pe dispozițiile arătate.

În ceea ce privește susținerile recurentei în sensul că nu-i putea fi imputată neregula identificată, se reține că prima instanță, contrar celor înfățișate de recurentă, a realizat în cauză o justă aplicare a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cu care, neregula reprezintă "orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului …".

În acord cu cele reținute în cuprinsul actelor atacate ca și prin hotărârea primei instanțe, Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a stabilit în cauză existența unei nereguli, raportat la contextul factual, concret, ca și la contractul de finanțare.

Astfel, în ceea ce privește cazul de forță majoră, se reține că în art. 17 alin. (1) din Anexa 1 - Prevederi Generale la Contractul de finanțare se prevede că:

"prin forță majoră se înțelege acel eveniment imprevizibil, insurmontabil și imposibil de înlăturat, independent de voința părților contractante, intervenit după data semnării contractului, care împiedică executarea contractului și care exonerează de răspundere partea care o invocă. Pot constitui cauze de forță majoră calamitățile naturale cum ar fi: cutremure, inundații, alunecări de teren, război, revoluție, embargou etc.", iar conform art. 17 alin. (2) "Partea contractantă care invocă Forță Majoră are obligația de o notifica celeilalte părți, in termen de 5 zile de la data apariției respectivului caz de forța majoră, să transmită acte doveditoare emise de autoritățile competente în termen de cel mult 15 zile de la data producerii acesteia și este obligată să-i comunice data încetării cazului de forță majoră, în termen de 5 zile, și de a lua orice măsuri care îi stau la dispoziție în vederea limitării consecințelor."

Susținerile recurente-reclamante nu sunt fondate atâta vreme cât aceasta, inițial, a adus la cunoștință despre existența așa zisei forțe majore unor autorități care nu sunt părți în contractul de finanțare, respectiv Primăriei comunei Rediu și DADR Iași, iar intimatei AFIR, abia la data de 26.06.2013, prin memoriul justificativ indicat, adică abia după circa un an de la eveniment (seceta din 2012).

Rezultă așadar, după cum bine a reținut și prima instanță, în primul rând, că nu a fost respectat termenul în care se impunea ca recurenta să invoce forța majoră, în raport de prevederea contractuală arătată, respectiv 5 zile de la data apariției respectivului caz exonerator.

În plus, forța majoră fiind un element de fapt, lăsat la aprecierea instanței, Înalta Curte constată că judecătorul fondului, cu justețe și convingător argumentat a stabilit că "seceta excesivă din cursul verii anului 2012 nu poate fi apreciată a fi un motiv de forță majoră, raportat deopotrivă la prevederile contractuale ca și la art. 1351 alin. (2) din C. civ., nefiind un eveniment "absolut invincibil".

Existența neregulii se justifică nu doar din această perspectivă, ci și sub un alt aspect, respectiv starea de incompatibilitate invocată, de asemenea, corect reținută de prima instanță, câtă vreme voința exclusivă a recurentei a condus la dobândirea calității/funcției ce nu i-a mai permis desfășurarea de activități comerciale.

Concluzionând pe acest aspect, Înalta Curte reține că, raportat la prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, în mod corect a fost reținută neregula, astfel cum a fost ea înfățișată în cuprinsul actelor atacate, în sarcina recurentei-reclamante.

Nefondate sunt și criticile referitoare la controlul efectuat de autoritatea intimată.

După cum a susținut și intimata, textele legale invocate, referitoare la termenul de efectuare a unui control, în baza unei semnalări ale unui beneficiar, sunt diferite de cele care privesc suspiciunea de neregulă, și care se realizează de către autoritatea intimată în momentul în care sunt încălcate numite clauze contractuale.

Or, în condițiile în care recurenta-reclamantă trebuia să depună cea de-a doua cerere de plată până la data de 05.09.2013 (15.08.2013 plus 15 zile lucrătoare), iar suspiciunea de neregulă, formularul IRD 01, a fost înregistrată, astfel cum reține și reclamanta, la data de 10.09.2013 sub nr. 3147, este fără echivoc faptul că au fost respectate termenele dispuse prin actele normative incidente.

În fine, Înalta Curte constată că nu sunt întemeiate nici criticile recurentei în ceea ce privește pretinsa aplicare greșită a prevederilor art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011.

Contrar celor afirmate de recurentă, instanța de fond, în mod corect, a reținut în considerentele hotărârii aplicabilitatea art. 11 alin. (3) din Anexa I Prevederi Generale.

Conform acestui articol "în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea Contractului, inclusiv în cazul în care beneficiarul este declarat în stare de incapacitate de plată sau a fost declanșată procedura insolvenței, precum și în situația în care Autoritatea Contractantă constată că cele declarate pe propria răspundere de beneficiar, prin reprezentanții săi, nu corespund realității sau documentele/autorizațiile/avizele depuse în vederea obținerii finanțării nerambursabile sunt constatate ca fiind neadevărate/false/incomplete/expirate/inexacte/nu corespund realității, Autoritatea Contractantă poate înceta valabilitatea Contractului, de plin drept, printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului, fără punere în întârziere, fără nicio altă formalitate și fără intervenția instanțelor judecătorești. În aceste cazuri beneficiarul va restitui-integral sumele primite ca finanțare nerambursabilă, împreună cu dobânzi și penalități în procentul stabilit conform dispozițiilor legale în vigoare, în conformitate cu prevederile art. 16 din prezenta Anexă."

Astfel, obligația de recuperare a fondurilor UE intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu.

Recuperarea integrală a prejudiciului stabilit în sarcina reclamantei este obligatorie pentru derularea PNDR prin FEADR în condițiile impuse de Comunitate, prin actele normative emise de aceasta și ratificate de Guvernul României, precum și pentru o judicioasă și legală gestionare a fondurilor alocate de Comunitate.

În legătură cu aplicarea aceluiași text de lege, se reține că nefondată este și susținerea privitoare la pretinsa nepronunțare de către prima instanță asupra principiului proporționalității. În aprecierea instanței de control judiciar, prin modalitatea în care au fost analizate criticile de nelegalitate invocate ca și prin reținerea expresă a incidenței dispozițiilor art. 11 alin. (3) din contract și a dispozițiilor art. 3 alin. (5) din Anexa 1, ce prevăd obligativitatea restituirii sumei integrale primite, la finanțare nerambursabilă, în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea contractului, rezultă că și acest aspect a fost examinat, chiar dacă referirea la respectivul principiu nu a fost expresă.

6.2. Cu referire la criticile recurentei-reclamante vizând capătul de cerere privind suspendarea executării actelor atacate de asemenea întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține deopotrivă că acestea nu sunt întemeiate și ca atare inapte de a conduce la reformarea hotărârii primei instanțe.

Chiar reținând natura succintă a argumentației înfățișate de judecătorul fondului, în ceea ce privește cerința "cazului bine justificat", Înalta Curte constată că, dată fiind natura juridică a unei atare măsuri ca și caracterul incontestabil sumar al procedurii prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, republicată, este evident, că de vreme ce prima instanță a apreciat că nu sunt probate aspectele invocate de recurentă, referitoare la nelegalitatea actelor emise, nu se mai impunea înfățișarea unei argumentații ample, distincte, cu privire la "aparența de nelegalitate".

Examinarea fondului cauzei a făcut ca cererea distinctă suspendare, soluționată concomitent, să rămână practic fără obiect, fiind absorbită de cererea principală prin care s-a realizat analiza aprofundată a raportului juridic dedus judecății.

Concluzionând, așadar, față de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 20 alin. (1) și a art. 28 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 C. proc. civ., va fi respins ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 207 din 17 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 octombrie 2016.