Decizia nr. 979/2020 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Constatarea nulității - începând cu data de 1 iunie 2013 - a clauzelor enumerate mai jos, conținute de Contractele de închiriere încheiate între reclamantă și pârâta B. S.A. - în calitate de companie de proiect a concesionarului C. S.A., care contravin Avizului conform nr. DER/928 emis de către ANCOM la data de 30 mai 2013;

Obligarea pârâților la înlocuirea - începând cu data de 1 iunie 2013 - a clauzelor nule enumerate mai jos, conținute de contractele încheiate între reclamantă și B. S.A. - în calitate de companie de proiect a concesionarului C. S.A., cu alte clauze valide, care să respecte prevederile Avizului conform nr. DER/928 emis de către ANCOM la data de 30 mai 2013;

Obligarea pârâților la repararea prejudiciului cauzat în intervalul 1 iunie 2013 - 30 aprilie 2014, în cuantum de 347.986,64 euro (echivalentul sumei de 1.553.882,89 RON calculați la cursul mediu de referința EUR/RON = 4.4653 RON comunicat de BNR pentru perioada 1 iunie 2013 - 30 aprilie 2014);

Obligarea pârâților la plata unei dobânzi penalizatoare aferente prejudiciului, calculată până la data de 7 mai 2014, în cuantum de 18.100,75 euro, (echivalentul sumei de 80.825,28 RON calculați la cursul mediu de referința EUR/RON = 4.4653 RON comunicat de BNR pentru perioada 1 iunie 2013 - 7 mai 2014) precum și obligarea pârâților la plata dobânzii penalizatoare calculate asupra prejudiciului pentru perioada scursă între data introducerii prezentei cereri și data achitării efective a prejudiciului;

Obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Prin cererea precizatoare reclamanta a indicat valoarea clauzelor contractuale care au aceeași finalitate în cazul anulării și/sau înlocuirii lor cu unele valide și modul de calcul al taxei de timbru potrivit art. 3 alin. (1) sau art. 8 alin. (1) lit. b) din O U.G. nr. 80/2013. La data de 27 iunie 2014 pârâta S.C. C. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. La data de 27 iunie 2014 pârâta S.C. B. S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Prin decizia nr. 2743 din 5 iulie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a respins acțiunea precizată, formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., ca neîntemeiată; s-a luat act că pârâta, a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată. Prin încheierea din 20 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și C. S.A.; s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în încheierea de ședință din data de 7 iunie 2017 în sensul că, la pag. 2 paragraful 2 se va trece: "la dosar s-a depus raportul efectuat de Consiliul Concurenței potrivit căruia pârâta deține 100% din piața subterană de infrastructură" în loc de: "la dosar s-a depus raportul efectuat de Consiliul Concurenței potrivit căruia pârâta deține 10% din piața subterană de infrastructură"; s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul hotărârii nr. 2743 din 5 iulie 2016 cu privire la denumirea ei, în sensul că aceasta se va trece ca fiind sentință în loc de decizie, precum și îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul pag. 36 paragraful 1 al hotărârii cu privire la data emiterii Avizului conform al ANCOM, nr. DER/928, în sensul că aceasta se va trece ca fiind 30 mai 2013, în loc de 30 iunie 2013 cum din eroare s-a consemnat. Îndreptările se vor face pe ambele exemplare originale ale hotărârii. Prin decizia civilă nr. 1267/A din 4 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă s-au respins apelurile declarate de către apelanta-reclamantă A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L., împotriva încheierii din data de 10 mai 2016, sentinței civile nr. 2743 din 5 iulie 2017 și încheierii din data de 20 decembrie 2017, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014, ca nefondate; a fost respinsă cererea apelantei-reclamante privind acordarea cheltuielilor de judecată. Împotriva deciziei civile nr. 1267/A din 4 iunie 2018 a declarat recurs A. S.R.L. După prezentarea situației de fapt recurenta arată că decizia civilă nr. 1267/A din 4 iunie 2018 a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de procedură și a normelor de drept material (art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ.). Decizia civilă nr. 1267/A din 4 iunie 2018 a fost dată cu încălcarea normelor de procedură arată recurenta, deoarece judecarea încheierii de ședință din 10 mai 2016 s-a făcut pe de o parte, cu încălcarea normelor de procedură referitoare la alcătuirea completului și repartizarea aleatorie a dosarelor, iar pe de altă parte, recursul împotriva aceleiași încheieri a fost recalificat ca fiind apel. (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.). Cu privire la încheierea de ședință din 10 mai 2016 recurenta arată că instanța de apel a interpretat în mod greșit legislația aplicabilă în ceea ce privește obiectul cererii de îndreptare a erorilor materiale și cu precădere, dispozițiile art. 9 alin. (3) din noul C. civ. (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.). Recurenta mai arată că nu este întemeiată nici înlăturarea motivelor referitoare la faptul că încheierea din 10 mai 2016 cuprinde motive contradictorii și că a fost pronunțată de un complet de judecată a cărui compunere a fost schimbată cu încălcarea legii fiind aplicabile motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 2 și 6 din C. proc. civ. Referitor la încheierea de ședință din 20 decembrie 2017 recurenta arată că instanța de apel nu a analizat deloc apelul declarat împotriva încheierii, nici sub aspectul obiectului cererii și nici din perspectiva temeiniciei. De asemenea recurenta arată că decizia nr. 1267/A din 4 iunie 2018 a fost dată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 38 alin. (3) din Legea nr. 154/2012, instanța de apel denaturând temeiul de drept cu privire la modificarea clauzelor contractuale, a reținut în mod eronat că cererea de chemare în judecată are ca temei legal prevederile integrale ale art. 37 și art. 38 din Legea nr. 154/2012. Mai arată recurenta că, hotărârea judecătorească a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 6 din noul C. civ. referitoare la principiul aplicării imediate a legii noi deoarece instanța de apel nu a făcut interpretarea și nu a aplicat în mod corect prevederile art. 6 alin. (6), art. 1246 coroborate cu cele ale art. 1250 și 1255 din noul C. civ., ale art. 38 alin. (3) din Legea nr. 154/2012 precum și pe cele ale art. 4 din Directiva 2002/21/CE (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.). Intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și, pe cale de consecință, menținerea deciziei civile nr. 1267/A din 4 iunie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București. În prezenta cauză în temeiul art. 493 alin. (1)-(3) C. proc. civ. a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1267/A din 4 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Bucurtești, secția a V-a civilă, iar în temeiul art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea raportului părților din proces și s-a pus în vedere acestora să formuleze în scris un punct de vedere. În ședința de la 12 februarie 2020 în procedura de filtru s-a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1267/A din 4 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București. Analizând actele și lucrările dosarului în limita controlului de legalitate în raport de criticile formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Pentru acuratețe juridică instanța de recurs va analiza mai întâi criticile recurentei care vizează decizia atacată privind încheierile de ședință din 10 mai 2016 și 20 decembrie 2017 din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ. De asemenea, va fi analizată și critica recurentei încadrată în art. 488 pct. 2 și 6 C. proc. civ. referitoare la faptul că încheierea din 10 mai 2016 cuprinde motive contradictorii și că a fost pronunțată de un complet a cărui compunere a fost schimbată cu încălcarea legii. Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității sau când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., doctrina a precizat că intră sub incidența acestui motiv de casare orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură indiferent de regimul său juridic, bineînțeles cu respectarea art. 488 alin. (2). În ceea ce privește motivul de nelegaliate prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. doctrina a statuat că textul are în vedere situațiile în care instanța a recurs la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluționarea cauzei, dar fie le-a încălcat, în litera sau în spiritul lor, fie le-a aplicat greșit. Prin încheierea de ședință din 10 mai 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulate de A. S.R.L. Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat "recurs" A. S.R.L. care a fost calificat de către instanța de control judiciar ca fiind apel. Nemulțumirea recurentei în ceea ce privește hotărârea instanței de apel referitoare la soluționarea căii de atac provine din faptul că, pe de o parte s-a menținut dispoziția încheierii din 10 mai 2016 prin care s-a respins cererea de îndreptare materială, iar pe de altă parte faptul că a fost recalificată calea de atac din recurs în apel și soluționarea acesteia s-a făcut de către același complet de judecată. Potrivit art. 442 C. proc. civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul precum și orice alte erori sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu, ori la cerere. Din dispozițiile legale menționate rezultă că eroarea materială supusă procedurii de rectificare vizează aspecte formale ce nu pot influența soluția pronunțată. Din moment ce Tribunalul București a precizat expres în încheierea de ședință din 10 mai 2016 că între noțiunile de legalitate și valabilitate există o echivalență din punct de vedere juridic, este evident că eroarea materială pretinsă de recurentă nu are importanță în eficacitatea sau executarea hotărârii. Așadar, în mod corect și în concordanță cu art. 9 alin. (3) din C. civ. a reținut instanța de apel că ceea ce este esențial în analiza unei cereri de îndreptare este ca erorile ori omisiunile să fie de natură să afecteze eficacitatea sau executarea hotărârii. În ceea ce privește critica recurentei care vizează recalificarea căii de atac din recurs în apel, Înalta Curte nu și-o însușește față de faptul că încheierea prin care s-a dispus suspendarea judecării cauzei și a cărei îndreptare a fost solicitată după repunerea pe rol nu se atacă cu recurs deoarece prin soluționarea cererii de îndreptare materială, ulterioară suspendării nu se întrerupe cursul judecății. Într-o altă exprimare, încheierea prin care s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în încheierea de ședință din 16 septembrie 2014 prin care s-a dispus suspendarea în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu se atacă cu recurs. În consecință, în mod corect instanța de control judiciar a calificat calea de atac și a considerat că este învestită cu soluționarea apelului, fapt pentru care în temeiul art. 111 alin. (2) pct. 4 din Regulamentul din 17 decembrie 2015 de ordine interioară al instanțelor judecătorești a dispus în acord cu art. 229 alin. (1) disjungerea dosarului nou-format și repartizarea aceluiași complet pentru respectarea principiului continuității și nu în ultimul rând a principilului celerității procesului civil. Critica recurentei referitoare la înlăturarea de către instanța de apel, a faptului că încheierea din 10 mai 2016 cuprinde motive contradictorii și a fost pronunțată de un complet a cărui compunere a fost schimbată cu încălcarea legii, încadrată în art. 488 alin. (1) pct. 2 și 6 C. proc. civ., nu va fi însușită de Înalta Curte. Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost pronunțată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată cu încălcarea legii, iar conform punctului 6 când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Este adevărat că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. are în vedere încălcarea principiului continuității și al stabilirii aleatorii a completului de judecată, iar art. 111 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești prevede că cererile de îndreptare a erorilor materiale și cererile de completare sau lămurire a hotărârii se soluționează de completul care a pronunțat hotărârea a cărei îndreptare ori lămurire se solicită, însă recurenta nu se poate prevala de acest motiv de nelegalitate atât timp cât nu a depus niciun înscris din care să rezulte că judecătorii care au pronunțat încheierea de suspendare de la 14 septembrie 2014 se mai aflau în schema instanței și la 10 mai 2016 când s-a pronunțat încheierea de îndreptare a erorii materiale. Înalta Curte va înlătura și critica recurentei privind hotărârea atacată referitoare la existența unor motive contradictorii în cuprinsul încheierii din camera de consiliu din data de 10 mai 2016 deoarece soluția pronunțată este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu, iar din conținutul deciziei nu se poate reține existența unor contradicții, ci, dimpotrivă argumentele instanței de apel se constiuie într-o înrăurire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția pronunțată, nefiind încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ. În consecință, împrejurarea că recurenta este nemulțumită de argumentele și soluția pronunțată în cauză nu determină incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Referitor la critica recurentei cu privire la faptul că instanța de apel nu a motivat apelul declarat împotriva încheierii de ședință din 20 decembrie 2017, nici sub aspectul cererii și nici din perspectiva temeiniciei, Înalta Curte o va înlătura față de faptul că din considerentele deciziei recurate rezultă că instanța a analizat apelurile declarate de către apelanta-reclamantă împotriva soluțiilor pronunțate în cererile de îndreptare a erorilor materiale. Nu este lipsit de relevanță de a sublinia în acest context că prin încheierea din 20 decembrie 2017 pronuțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă a fost soluționată cererea de îndreptare a erorilor materiale strecurate în încheierea de ședință din data de 7 iunie 2017 și a sentinței civile nr. 2743 din 5 iulie 2017, ambele pronunțate în dosarul nr. x/2014. Cu alte cuvinte, faptul că instanța de apel nu a răspuns, în mod separat, fiecărui argument prezentat de A. S.R.L. în susținerea apelului îndreptat împotriva celor două încheieri din camera de consiliu prin care s-au soluționat cererile de îndreptare eroare materială, nu echivalează cu o nemotivare a deciziei atacate, din moment ce instanța de apel a analizat cerințele pentru aplicarea procedurii de îndreptare eroare materială prevăzută de art. 442 C. proc. civ. În ceea ce privește critica recurentei referitoare la încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 38 alin. (3) din Legea nr. 154/2012 în sensul că instanța de apel a reținut eronat că cererea de chemare în judecată are ca temei legal prevederile integrale ale art. 37 și art. 38 din Legea nr. 154/2012, Înalta Curte o va înlătura deoarece din considerentele deciziei recurate rezultă fără echivoc că instanța de apel și-a fundamentat soluția pe art. 38 alin. (3) din moment ce a reținut că textul de lege se referă la "modificare", nicidecum la o "înlocuire de drept". În realitate ceea ce critică recurenta-reclamantă este faptul că, în prezent contractele încheiate cu intimata-pârâtă B. S.A. sub imperiul vechiul cod nu au fost aliniate cu avizul conform emis de către ANCOM ca urmare a apariției Legii nr. 154/2012, iar instanțele de fond nu și-au însușit opinia potrivit căreia intervine nulitatea parțială ca efect a adoptării acestora ulterior încheierii contractelor de închiriere din 2009 și 2010. Potrivit art. 6 alin. (1) din Noul C. civ. intrat în vigoare la 1 noiembrie 2011, legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare, aceasta nu are putere retroactivă. Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau după caz, a săvârșirii ori producerii lor. (alin. (2) Așadar, raporturile juridice derivate din contractele de închiriere încheiate între părți în anii 2009 și 2010 sunt guvernate de legea în vigoare la momentul încheierii acestora și nu de Legea nr. 154/2012 care a intrat în vigoare ulterior. Art. 6 alin. (6) din C. civ. prevede că, dispozițiile legii mai sunt de asemenea aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea și capacitatea peroanelor din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi. Din dispozițiile legale menționate rezultă că, recurenta-reclamantă nu se poate prevala de art. 6 alin. (6) din C. civ., deoarece, excepțiile prevăzute sunt de strictă interpretare neputând fi aplicate și a altor situații neprevăzute în mod expres de lege. Într-o altă exprimare, art. 6 alin. (6) din C. civ. nu este incident în prezenta cauză, deoarece nu se dispută efectele unor "facto futura" derivate din starea și capacitatea persoanelor din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate inclusiv regimul general al bunurilor, și din raporturile de vecinătate. În ceea ce privește criticile referitoare la aplicarea greșită a art. 1246 și art. 1250 din noul C. civ. care reglementează nulitatea și cauzele de nulitate absolută, instanța de recurs reține că nu sunt incidente în cauză întrucât contractele de închiriere de infrastructură au fost încheiate de părți înainte de data de 1 octombrie 2011. Potrivit art. 38 alin. (3) din Legea nr. 154/2012, la solicitarea furnizorilor de rețele de comunicație electronice sau din oficiu, clauzele cuprinse în contractele deja încheiate prin care se stabilește că accesul furnizorilor de rețele de comunicație electronice la proiectele prevăzute la art. 10 alin. (2) vor fi modificate în vederea asigurării respectării condițiilor tehnice și economice stabilite în conformitate cu dispozițiile art. 37 alin. (3). Din dispozițiile legale menționate rezultă fără echivoc că nu operează noțiunea de nulitate a actelor juridice, respectiv a contractelor de închiriere încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 154/2012, ci operează noțiunea de modificare sau completare a condițiilor anterioare. Așadar, în mod corect a reținut instanța de apel că art. 38 alin. (3) din Legea nr. 154/2012 ieșit din vigoare în prezent se referă la o modificare, nicidecum la o "înlocuire de drept" a clauzelor referitoare la preț. În consecință, față de realitatea că atât Legea nr. 154/2012 cât și Avizul ANCOM au fost adoptate ulterior încheierii contractelor între părți, nu poate fi incidentă sancțiunea nulității în funcție de prevederile legale ulterioare, ci este operantă doar modificarea/completarea clauzelor anterioare intrării în vigoare a legii, potrivit art. 38 alin. (3) în vederea asigurării condițiilor tehnice și economice în conformitate cu dispozițiile art. 37 alin. (3) din aceeași lege. Din această perspectivă și consecventă motivării în sensul că sunt aplicabile dispozițiile art. 6 alin. (1) și (2) din C. civ., Înalta Curte reține că nu este aplicabil art. 1255 C. civ., care reglementează nulitatea parțială, deoarece nulitatea unui contract nu este verificată prin raportare la normele legale ulterioare, nefiind posibil ca un act juridic încheiat sub imperiul legii vechi să fie valabil până la un anumit moment, iar pentru perioada intervenirii normei legale ulterioare să fie anulabil. Va fi înlăturată și critica referitoare la faptul că instanța de apel nu a aplicat în mod corect prevederile art. 4 din Directiva 2002/21/CE, Înalta Curte reținând că aceasta a fost invocată în mod formal, recurenta nemotivând de ce este nelegală decizia atacată din perspectiva aplicării Directivei. Având în vedre considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1267/A din 04 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.