ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2285/2017

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei 1. Circumstanțele cauzei În cadrul soluționării recursului declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 1555 din 18 iulie 2016 a Tribunalului Arad, acesta a invocat două excepții de neconstituționalitate, cu privire la: - art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, potrivit cu care: "În anul 2016, dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică"; - art. 10 din O.U.G.

nr. 99/2016 privind salarizarea personalului din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, potrivit cărora: "În perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2017, dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică." 2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin încheierea din 24 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosar nr. x/2016, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate invocate în cauză.

3. Cererea de recurs Prin cererea de recurs formulată în cauză recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor invocate în cauză. Se critică soluția pronunțată de instanța de fond arătând că aplicarea greșită a dispozițiilor legale ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 este urmarea interpretării greșite a reglementărilor legale succesive privind acordarea ajutorului bănesc prevăzut de art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 284/2010, Anexa VII, Secțiunea a 3-a. Se arată că deși drepturile solicitate au luat naștere la data trecerii în rezervă, sub incidența O.U.G. nr. 103/2013, aceste drepturi nu s-au stins ca urmare a aplicării acestui act normativ, ci a avut loc o suspendare a exercițiului acestor drepturi, așa cum s-a statuat prin Decizia nr. 16/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Recurentul arată că deși O.U.G. nr. 103/2013 și-a încetat efectele la sfârșitul anului 2014, măsura suspendării plății acestor drepturi a fost prelungită succesiv, prin O.U.G. nr. 57/2015 și O.U.G. nr. 99/2016, care fac obiectul excepției de neconstituționalitate, situație în care nu se poate susține că dispozițiile legale denunțate ca neconstituționale nu au legătură cu soluționarea cauzei de fond. II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată și dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele: 1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, cu modificările și completările ulterioare, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia". Astfel, condițiile de admisibilitate desprinse din textul de lege anterior citat sunt următoarele: excepțiile de neconstituționalitate vizează dispoziții din legi; vizează dispoziții care nu au fost declarate anterior ca fiind neconstituționale; au fost ridicate în cursul unui proces judiciar; au fost ridicate de către una din părțile din proces; au fost invocate în fața instanței de judecată.

Așa cum rezultă din analiza efectuată asupra condițiilor vizate, acestea sunt întrunite în cauza dedusă judecății. Însă, în ceea ce privește condiția existenței unei legături între excepția de neconstituționalitate invocată cu soluționarea cauzei în care s-a ivit această chestiune, Înalta Curte constată, în acord cu cele reținute de instanța de fond, că nu este îndeplinită în dosarul de față, pentru argumentele ce urmează. Înalta Curte reține că obiectul demersului judiciar al reclamanților îl reprezintă obligarea pârâtului la acordarea drepturilor bănești prevăzute de art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 284/2010, Anexa VII - Secțiunea a 3-a, actualizate cu rata inflației, cu obligarea la plata dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată.

Temeiul legal invocat de reclamanți pentru acordarea ajutoarelor îl reprezintă dispozițiile art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 284/2010, iar refuzul exprimat de instituția pârâtă se întemeiază, în ceea ce îi privește pe reclamanți, pe dispozițiile art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013 și art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010. Înalta Curte reține astfel că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate prevăzute de dispozițiile art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 și art. 10 din O.U.G. nr. 99/2016 în mod corect a fost respinsă de instanța de fond, constatându-se inexistența legăturii dintre norma legală vizată de excepția de neconstituționalitate și soluționarea cauzei deduse judecății.

Pentru aceste considerente, argumentele prezentate de recurent în susținerea recursului nu pot fi primite de instanța de control judiciar, întrucât actele normative ce se invocă a fi în contradicție cu normele constituționale au o aplicare limitată la anumite perioade de timp, respectiv anul 2016. Din actele dosarului rezultă că aceste perioade nu au legătură cu soluționarea cererii reclamanților, văzând momentul încetării raporturilor de serviciu ale acestora 30 aprilie 2014 și respectiv, 31 august 2011. Constatând că nu este îndeplinită cerința de admisibilitatea referitoare la existența unei legături între obiectul excepției și soluționarea cauzei, Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca nefondat.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de A. împotriva încheierii din 24 februarie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2017. Procesat de GGC - LM