ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3793/2015

Decizia nr. 3793/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, revizuentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Secretariatul General al Camerei Deputaților, revizuirea sentinței civile nr. 2833 din 27 octombrie 2010 pronunțate în Dosarul nr. x/3/2008 al aceleiași instanțe.

În motivarea cererii, revizuentul a arătat că înțelege să invoce cazul de revizuire reglementat de art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, apreciind că înscrisul „fișa pentru evidența drepturilor bănești ale pensionarului A. aferentă perioadei septembrie 2007-decembrie 2014” este un înscris nou care îndeplinește condițiile cumulative prevăzute de lege.

Prin întâmpinare, pârâta Camera Deputaților a solicitat respingerea cererii, ca inadmisibilă, întrucât hotărârea a cărei revizuire s-a cerut nu evocă fondul, după cum înscrisul de care se prevalează revizuentul nu îndeplinește cerințele art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

La data de 2 septembrie 2015, revizuentul a depus la dosar, prin registratura secției, o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 96

2

din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, solicitând suspendarea prezentei cauze până la soluționarea excepției.

Prin punctul de vedere depus la dosar asupra excepției de neconstituționalitate, intimata a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2609 din 15 octombrie 2015, a respins atât cererea de sesizare a Curții Constituționale, cât și cererea de revizuire formulate de revizuent, ca inadmisibile.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

O hotărâre pronunțată în primă instanță poate constitui obiect al revizuirii numai dacă s-a analizat fondul pretenției deduse judecății, cu atât mai mult cu cât cazul reglementat de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., invocat în cauză, se referă la un înscris ca mijloc de probă, care să fie determinant, respectiv să fie apt a conduce la stabilirea unei alte situații de fapt.

Or, prin sentința a cărei revizuire se solicită s-a admis excepția tardivității formulării acțiunii, fără a fi, așadar, analizată situația de fapt.

Cum înscrisul evocat în speță, „fișa pentru evidența drepturilor bănești ale pensionarului A. aferentă perioadei septembrie 2007-decembrie 2014”, tinde a fi utilizat pentru a dovedi pretenția reclamantului pe fondul respectivei cereri, în condițiile în care acesta nu a făcut obiectul judecății în cauza enunțată, prima instanță a reținut că cerere de revizuire nu poate fi primită.

Motivul de revizuire înscris în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, invocat, a primit aceeași dezlegare, condiția ca hotărârea criticată să fie una prin care se rezolvă fondul pretenției fiind valabilă și în acest caz.

Față de soluția pronunțată, judecătorul fondului a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 96

2

din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs revizuentul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în privința soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate formulată, invocând prevederile art. 304 pct. 5, 7, 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a reluat pe larg împrejurările de fapt expuse și în fața primei instanțe, în esență, criticile sale vizând lipsa rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului.

Astfel, a susținut că în mod nelegal a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 96

2

din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, republicată, evitându-se în acest mod soluționarea fondului cauzei.

O parte semnificativă a memoriului de recurs vizează susținerile recurentului privind reglementările în domeniul pensiei de serviciu și analiza unor instituții din Legea nr. 7/2006, Legea nr. 24/2000, dar și din alte acte normative fără relevanță din perspectiva controlului judiciar exercitat împotriva sentinței atacate, cu referire la cererea de sesizare.

Prin încheierea din 16 noiembrie 2015, s-a dispus, din oficiu, preschimbarea termenului de judecată stabilit aleatoriu în data de 7 aprilie 2016, la data de 26 noiembrie 2015, în raport cu obiectul cauzei.

Prin întâmpinare, intimatul Secretariatul General al Camerei Deputaților a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, având în vedere că dispozițiile art. 96

2

din Legea nr. 7/2006 atacate cu excepția de neconstituționalitate au fost abrogate la data de 1 ianuarie 2011 prin prevederile art. 196 lit. h) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, devenind incidente prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, iar în raport de inadmisibilitatea cererii de sesizare, suspendarea judecății cauzei este lipsită de obiect.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Înalta Curte constată că, distinct de cererea de revizuire cu care învestit instanța de contencios administrativ, recurentul a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 96

2

din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, republicată, cerere respinsă de instanță prin sentința atacată.

Analizând soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, ce formează obiectul prezentului recurs, instanța de control judiciar constată că în mod corect prima instanță a ajuns la această concluzie, reținând astfel neîndeplinirea cerințelor legale.

Totodată, se reține că dispozițiile art. 96

2

din Legea nr. 7/2006 atacate cu excepția de neconstituționalitate au fost abrogate, la data de 1 ianuarie 2011, prin prevederile art. 196 lit. h) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că soluția primei instanțe este corectă, în speță nefiind îndeplinite condițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de revizuent.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 5, 7, 9 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 2609 din 15 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cu privire la soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate formulată, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2015.