ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2033/2016

Decizia nr. 2033/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Camerei Deputaților, completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 2390 din 29 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, în sensul ca prin încheiere motivată, să se sesizeze, Curtea Constituțională, cu privire la EXCEPȚIA DE NECONSTITUȚIONALITATE a art. 96 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, cu modificările și completările ulterioare, Republicată, conform cărora, "(...) Normele cu privire la Stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de prezenta lege vor fi aprobate printr-o convenție încheiată între secretariatele generale ale celor două Camere ale Parlamentului, Consiliul Legislativ și Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, care se publică în M. Of.

al României, Partea I." Prin Sentința civilă nr. 3252 din 8 decembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, cererea formulată de reclamantul A. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că prin Sentința civilă nr. 2390 pronunțată de către Curtea de Apel București în Ședința Publică de la data de 29 septembrie 2015, în Dosarul nr. x/2/2015, s-a dispus respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 96 din Legea nr. 7/2006 și cererea de suspendare a cauzei.

Înalta Curte, având în vedere că instanța de judecată s-a pronunțat asupra solicitării revizuentului de sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 96 din Legea nr. 7/2006, dispunând respingerea acestei cereri, a constatat că cererea acestuia nu se încadrează în ipoteza reglementată de textul de lege prevăzut de art. 281 1 C. proc. civ., în sensul că instanța nu a omis să se pronunțe asupra solicitării reclamantului. Împotriva Sentinței civile nr. 3252 din 8 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București a formulat recurs reclamantul A., solicitând casarea acesteia și admiterea cererii sale privind completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 2390 din 29 septembrie 2015, așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului, s-au evocat și criticat considerentele Sentinței civile nr. 3252 din 8 decembrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, arătându-se că instanța a omis să se pronunțe asupra cererii de suspendare a cauzei, formulate în temeiul art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Analizând recursul formulat prin prisma criticilor invocate și în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente: În speță, recurentul a învestit instanța de judecată cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 281 2 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit cărora, dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare. Încuviințarea unei cereri de completare a unei hotărâri judecătorești este admisibilă, exclusiv, atunci când instanța a omis a se pronunța asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, această procedură fiind expresia consacrării dreptului de acces la un tribunal independent și imparțial, cu plenitudine de jurisdicție, care trebuie să se pronunțe asupra tuturor capetelor de cerere cu care a fost învestit, prin efectul introducerii cererii de chemare în judecată.

În prezenta cauză, reclamantul a arătat că solicită completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 2390 din 29 septembrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, întrucât instanța de fond a omis să se pronunțe asupra cererii sale de sesizare a Curții Constituționale și de suspendare a cauzei. Față de acestea, Înalta Curte constată că cererea reclamantului nu se încadrează în ipoteza avută în vedere de dispozițiile art. 281 2 alin. (1) C. proc. civ., invocate ca temei legal al cererii. Astfel, prin sentința a cărei completare se solicită, Curtea de Apel a soluționat cererea reclamantului de sesizare a Curții Constituționale, în sensul respingerii acestei cereri, motiv pentru care nu se mai impunea suspendarea cauzei.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinței civile nr. 3252 din 8 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 iunie 2016. Procesat de GGC - NN