ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 599/2016

Decizia nr. 599/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 16 martie 2015, sub nr. x/2/2015, revizuentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul B., revizuirea sentinței civile nr. 5720 din 7 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosar nr. x/2/2011.

Revizuentul a invocat dispozițiile art. 322 teza I pct. 5 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate și, pe baza probelor administrate, stabilirea termenului de judecată în Dosar nr. x/2/2011 pentru continuarea judecății pe fondul cauzei, precum și dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 1340 din 13 mai 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității și pe fond, a respins cererea de revizuire, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a respins excepția inadmisibilității, reținând că revizuirea vizează o hotărâre pronunțată de o instanță de fond, iar revizuentul a invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., precum și motivul de revizuire prevăzut la art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cererii de revizuire, prima instanță a reținut că actul nou invocat în cuprinsul cererii de revizuire, respectiv “Fișa pentru evidența drepturilor bănești ale pensionarului A. aferentă perioadei septembrie 2007-decembrie 2014”, nu este apt să modifice soluția pronunțată în Dosarul nr. x/2/2011.

În ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, s-a reținut că revizuentul nu a invocat nici un text dintr-un tratat comunitar, regulament care să fi fost încălcat prin respingerea ca tardivă a acțiunii sale prin sentința atacată.

3.1. Împotriva sentinței civile nr. 1340 din 13 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs, în termen legal, revizuentul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul declarat de revizuent s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, pct. 7, pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., în temeiul cărora s-a solicitat casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei pentru continuarea judecării cererii de revizuire, pentru următoarele:

Deși a respins în mod corect excepția inadmisibilității cererii de revizuire, totuși, prima instanță nu a manifestat rol activ în cauză, întrucât a omis să examineze “(...) adresele, adeverințele, (.) fișele de date privind activitatea în muncă, buletinele de calcul a pensiei, deciziile de pensie.”, înscrisuri relevante în soluționarea fondului cererii de revizuire.

De asemenea, prima instanță nu a manifestat rol activ, întrucât nu a considerat ca fiind relevante în soluționarea fondului cererii de revizuire, apărările pe care le-a formulat, în sensul că funcțiile înscrise în Anexa nr. 3 la Legea nr. 53/1991 privind indemnizațiile și celelalte drepturi ale senatorilor și deputaților, precum și salarizarea personalului din aparatul Parlamentului României, sunt funcții publice de execuție de specialitate specifice aparatului Parlamentului și privesc raporturile de serviciu ale acestuia cu Adunarea Deputaților, începând cu data de 25 octombrie 1990 și, nicidecum, raporturile de muncă la care face trimitere intimatul angajator B. potrivit precizărilor nr. 51/2570 din 24 aprilie 2013, formulate în Dosarul nr. x/3/2011.

Având în vedere, pe de o parte, dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, iar pe de altă parte, Decizia nr. 4208/R din 9 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2008,

litigiul dedus judecății, în mod neîndoielnic, este un litigiu privind drepturile salariale și de asigurări sociale ale unui fost funcționar public parlamentar, aflat în contradictoriu cu intimatul B., în calitate de ordonator de credite, așa cum rezultă din dispozitivul sentinței civile nr. 5720 pronunțată la data de 7 octombrie 2011 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2011. Or, după cum se poate constata, în mod eronat, s-a precizat, în dispozitivul sentinței civile nr. 1340 din 13 mai 2015, faptul că a fost respinsă cererea de revizuire formulată în contradictoriu B.

Intimatul nu a formulat întâmpinare în cauză.

3.2. Atașat cererii de recurs, recurentul-revizuent A. a depus o cerere prin care a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 din Legea nr. 7/2006 privind Statutul funcționarului public parlamentar, republicată, cu modificările și completările ulterioare și suspendarea judecării procesului până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

În motivarea excepției de neconstituționalitate invocate, recurentul-revizuent a arătat că

la art. 97 din Legea nr. 7/2006 republicată, cu modificările și completările ulterioare, se prevede în mod expres și limitativ, faptul că, această lege se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu cele ale Legii nr. 19/2000 privind sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu orice alte dispoziții legale, în măsura în care nu contravin prezentei legi.

Or,

introducerea în cuprinsul art. 96

din Legea nr. 7/2006 privind Statutul funcționarului public parlamentar, a unor pretinse norme cu privire la stabilirea pensiei de serviciu, atrage neconstituționalitatea acestui articol, atât timp cât singurele norme metodologice date în aplicarea Legii nr. 19/2000 sunt reglementate unitar prin Ordinul ministrului Muncii și Solidarității Sociale nr. 340 din 4 mai 2001.

II.1. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 din Legea nr. 7/2006 privind Statutul funcționarului public parlamentar, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Analizând excepția de neconstituționalitate invocată, în raport de cerințele de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare și de argumentele recurentului, Înalta Curte reține că este inadmisibilă, din următoarele considerente:

Din perspectiva admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de recurent, se reține incidența prevederilor art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia și care nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992, rezultă că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Din analiza excepției de neconstituționalitate invocată de recurentul-revizuent prin raportare la prevederile legale menționate, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele legale obligatorii pentru a se dispune sesizarea Curții Constituționale.

Deși excepția de neconstituționalitate a fost invocată în fața unei instanțe judecătorești, se reține, că dispozițiile art. 96 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, republicată, cu modificările și completările ulterioare, au fost abrogate la data de 1 ianuarie 2011 prin dispozițiile art. 196 lit. h) Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, nefiind astfel îndeplinită condiția ca excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unui text în vigoare.

În concluzie, Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate invocată de recurentul-revizuent este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 49/1992, motiv pentru care, cererea de sesizare a Curții Constituționale urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

II.2. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză;

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de recurs formulate și din oficiu, în limitele prevăzute de 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de revizuent este nefondat.

În susținerea cererii de revizuire dedusă judecății, reclamantul a invocat dispozițiile art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ. și prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este neîntemeiat.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond satisface cerințele prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți.

Astfel, sentința recurată cuprinde în motivare argumentele care au format convingerea primei instanțe cu privire la soluția pronunțată, aceste argumente, prezentate într-o manieră concisă și clară, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susținerile, apărările părților și mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic fiscal dedus judecății.

Motivarea clară și accesibilă a judecătorului fondului răspunde și exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-și motiveze deciziile dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument, întinderea obligației de motivare putând să varieze în funcție de natura deciziei și trebuind analizată în lumina circumstanțelor fiecărei spețe (Hotărârea din 9 decembrie 1994 în cauza Ruiz Torja contra Spaniei).

Critica formulată de recurentul-revizuent subsumată motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., este nefondată

.

Nulitatea prevăzută în art. 105 alin. (2) C. proc. civ., la care face trimitere motivul de recurs reglementat în art. 304 pct. 5 din același Cod, poate fi aplicată numai dacă prin încălcarea formelor de procedură s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actelor îndeplinite astfel, condiție care nu este îndeplinită în speță, partea nedovedind o vătămare suferită ca efect al menționării în dispozitivul sentinței de revizuire a intimatului B.

Răspunzând criticilor formulate de recurentul-revizuent, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că în mod corect prima instanță a apreciat că în cauză nu își găsesc aplicarea dispozițiile art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., argumentul juridic hotărâtor ce susține această dezlegare constând în faptul că înscrisul nou invocat nu este apt să conducă la retractarea hotărârii pronunțate.

Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., în forma în vigoare la data pronunțării sentinței atacate, „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:

Din economia dispozițiilor legale menționate, rezultă că motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ. implică îndeplinirea mai multor condiții cumulative.

Astfel, înscrisul nou trebuie să existe la data pronunțării hotărârii judecătorești a cărei revizuire se cere, dar să nu fi făcut obiectul cercetării judecătorești.

Revizuentului îi incumbă dovada, alternativ, fie a conduitei obstrucționiste a adversarului, conduită de natură a nu-i fi permis să intre în posesia înscrisului pe durata soluționării procesului în fond, fie a unei împrejurări, cu același impact, ivite mai presus de voința atât a revizuentului, cât și a intimatului.

De asemenea, înscrisul să fie determinant, în sensul că dacă înscrisul ar fi fost cunoscut de instanța a cărei hotărâre este atacată, ar fi putut conduce la pronunțarea unei alte soluții.

Or, în cauza dedusă judecății, în mod corect, instanța de fond a reținut că înscrisul nou, invocat de revizuent, nu este apt să conducă la retractarea hotărârii pronunțate.

Astfel, soluția instanței de respingere ca tardiv a capătului de cerere privind anularea ordinelor, nu este influențată de actul invocat ca înscris nou întrucât acesta nu se referă la termenul în care pot fi atacate ordinele respective, la comunicarea ordinelor.

Nici soluția pronunțată cu privire la cererea de suspendare a ordinelor, nu depinde în vreun fel de înscrisul invocat de revizuent, având în vedere că acțiunea în anularea ordinelor a fost respinsă ca tardivă.

De asemenea, înscrisul nou nu are legătură cu eventuale daune morale pentru nelegalitatea ordinelor din perioada 2007-2008. De altfel, având în vedere caracterul accesoriu al daunelor morale, acestea se puteau acorda de către instanță, doar în ipoteza admiterii capătului principal de cerere.

În ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte împărtășește susținerile primei instanțe potrivit cărora, în cauza menționată, revizuentul nu a invocat nici un text dintr-un tratat comunitar sau regulament, care să fi fost încălcat prin respingerea ca tardivă a acțiunii sale, prin sentința atacată.

Motivul de revizuire reglementat prin prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu atrage incidența numai prin simpla sa invocare, ci aplicarea principiului priorității dreptului comunitar, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, este condiționată de existența unei incompatibilități între normele interne și cele comunitare incidente cauzei.

Or, în cauză, revizuentul nu a dovedit această cerință esențială pentru aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar, întrucât nu a indicat prevederile din legislația internă considerate a fi fost aplicate în mod greșit în decizia atacată și nu a motivat pretinsa incompatibilitate a acestora cu ordinea juridică comunitară, argumentele prezentate fiind nerelevante din perspectiva controlului judiciar exercitat într-o astfel de cale extraordinară de atac.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte va dispune respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă.

În baza art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de revizuentul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate formulată de recurentul revizuent, ca inadmisibilă.

Respinge recursul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței civile nr. 1340 din 13 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Cu recurs în 48 de la pronunțare în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Irevocabilă, în rest.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2016.