ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3346/2017

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 6.06.2017, sub nr. x/1/2017, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii nr. 398 din 6 aprilie 2017, adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii și anularea Hotărârii nr. 157 din 8 martie 2017 a secției pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a dispus suspendarea din funcție a contestatorului, începând cu data de 08.03.2017, în temeiul dispozițiilor art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea contestației s-a arătat că un prim motiv de nelegalitate al actelor administrative contestate constă în aceea că Hotărârea nr. 398 din 06 aprilie 2017 este nelegală, întrucât se întemeiază pe o sintagmă lipsită de claritate și precizie, și anume cea constând în aceea de a "nu se aduce atingere prestigiului profesiei".

În legătură cu acest motiv, contestatorul a subliniat că Plenul CSM nu putea să constate neconstituționalitatea sintagmei "nu aduce atingere prestigiului profesiei" din cadrul art. 62 alin. (1<SUP>1</SUP>) din Legea nr. 303/2004, dar, în lumina deciziei Curții Constituționale din data de 04.04.2017 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, putea să constate lipsa de claritate și precizie a normei în baza căreia a fost suspendat din funcție contestatorul.

De fapt, invocarea deciziei de neconstituționalitate de către contestator este trecută sub tăcere, nefiind analizată această apărare.

Contestatorul apreciază că întreaga hotărâre atacată este motivată, în esență, pe împrejurarea că fapta comisă de subsemnatul ar fi de natură a aduce atingere profesiei, în condițiile în care această sintagmă a fost declarată neconstituțională în ceea ce privește profesia de avocat.

În plus, nu se precizează nici eventuale criterii ce au stat la baza acestei aprecieri, a aducerii atingerii profesiei. Din acest punct de vedere hotărârea atacată apare ca fiind nemotivată.

Or, Decizia Curții Constituționale tocmai aceste aspecte le constată ca neconstituționale, și anume lipsa de claritate și precizie a acestei sintagme care lăsă loc arbitrariului, făcând posibilă aplicarea diferențiată a sancțiunii, in funcție de aprecierea subiectivă a organelor competente.

Un al doilea motiv de nelegalitate invocat de contestator se referă la criteriul reținut în mod greșit prin hotărârea atacată acela de depășire semnificativă a vitezei legale de deplasare, susținând că este o concluzie eronată.

În primul rând, prin rechizitoriu nu se indică care era viteza maximă admisă pe respectivul sector de drum pe care a avut loc tragicul eveniment rutier, ci doar vitezele de deplasare calculate de expertul desemnat, și anume 108 km/h, și de expertul părții civile - 118 Km/h. Procurorul de caz nu a reținut și viteza calculată de expertul parte al inculpatului, și anume de 78 km/h și nu a indicat niciun argument tehnic pentru care a nu a reținut și această viteză, dar aceasta este o discuție ce nu poate fi făcută în cadrul prezentei contestații.

Contestatorul menționează că viteza maximă admisă pe respectivul sector de drum era de 100 km/h, astfel că aceasta a fost depășită cu 8 km/h, prin raportare la viteza calculată de expertul desemnat, ceea ce nu se sancționează nici măcar contravențional.

Referitor la neadaptarea vitezei la condițiile de drum, contestatorul învederează că, în urma cercetării penale s-a concluzionat că nu sunt incidente în prezenta speță dispozițiile art. 123 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, motiv pentru care nu au fost reținute prin rechizitoriu aceste dispoziții referitoare Ia obligativitatea reducerii vitezei de deplasare până la 50 km/h în afara localității în anumite condiții de drum expres prevăzute. Condițiile de drum din momentul producerii accidentului au fost de carosabil ușor alunecos și aer cețos, așa cum rezultă din mențiunile rechizitoriului.

În concluzie, aspectele reținute în hotărârea atacată referitoare la depășirea semnificativă a vitezei legale de deplasare și neadaptarea vitezei la condițiile de drum reprezintă o concluzie eronată și tendențioasă ce constituie un fals criteriu în motivarea atingerii aduse prestigiului profesiei.

Un ultim motiv de nelegalitate invocat se referă la împrejurarea că hotărârea atacată nu este întemeiată, întrucât nu au fost avute în vedere circumstanțele producerii tragicului accident, atitudinea contestatorului pe durata urmăririi penale și circumstanțele personale, criterii ce au fost avute în vedere în motivarea altor hotărâri având același obiect.

Astfel, într-o speță similară, prin Hotărârea nr. 944 din data de 06.09.2016 a secției de Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii s-a constat că nu se impune suspendarea din funcția de judecător a doamnei B., judecător în cadrul Curții de Apel Alba Iulia, ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (1) și alin. (2) din C. pen.

Secția de Judecători, reținând drept unic criteriu atitudinea manifestată de doamna judecător pe parcursul urmăririi penale, a apreciat că trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă nu este de natură a altera încrederea opiniei publice în competența, corectitudinea și probitatea pe care, în mod legitim, orice persoană le așteaptă de la magistrații cărora le încredințează apărarea drepturilor sale.

Prin hotărârea atacată nu au fost avute în vedere de Plenul CSM aspectele de ordin personal prezentate de contestator în contestația formulată împotriva hotărârii secției de Procurori și nici atitudinea manifestată de contestator pe parcursul urmăririi penale sau circumstanțele comiterii tragicului eveniment rutier.

Astfel, fapta penală pentru care contestatorul a fost trimis în judecată este săvârșită din culpă și nu are legătură cu profesia de magistrat, nefiind o infracțiune de corupție sau de serviciu ori contra autorității. Nu a fost comisă în exercitarea atribuțiilor de serviciu ori a orelor de program. Totodată arată că prin Rechizitoriul nr. 865/P/2013 a fost reținută culpa comună, atât a contestatorului, cât și a victimei decedate.

Recunoscând că integritatea morală este esențială pentru conduita unui magistrat, acest deziderat nu își găsește însă aplicabilitatea în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, întrucât nu depinde de voința magistratului, ca în cazul infracțiunilor săvârșite cu intenție, și nu reprezintă o conduită morală urmărită și asumată.

Mai precizează contestatorul că, deși infracțiunea a fost săvârșită în data de 21.11.2013, până în momentul de față, opinia publică, prin mijloacele de comunicare mass-media, nu a reacționat în sensul afectării prestigiului profesiei ori a încrederii publicului în sistemul de justiție. Au fost publicate două articole de presă în ziare locale, unul cu ocazia producerii tragicului eveniment rutier, în anul 2013, și unul cu ocazia hotărârii suspendării, în anul 2017.

Activitatea de procuror a fost desfășurată, după producerea evenimentului rutier, în cadrul Parchetelor de pe lângă Judecătoriile Oltenița, județul Călărași și Costești, județul Argeș, accidentul având loc în județul Tulcea, astfel încât încrederea publicului în probitatea morală a contestatorului nu a avut de suferit.

Pe timpul cercetării penale, contestatorul nu a îndeplinit funcția de procuror în cadrul razei teritoriale a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, astfel încât nu a fost afectată încrederea publicului în actul de justiție.

Susține contestatorul că tragicul eveniment rutier nu a avut repercusiuni asupra calității îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, neexistând sincope în relațiile de serviciu cu colegii sau cu justițiabilii.

Acesta pretinde că prin evaluarea proporționalității măsurii luate trebuie să se realizeze un echilibru între interesul general (al profesiei, al societății) și cel individual, iar în acest sens, reliefează următoarele aspecte personale:

Contestatorul are în întreținere un copil minor, în vârstă de 5 ani. C., care a fost diagnosticat de la vârsta de 1 an și 6 luni cu poliartrită juvenilă idiopatica. Întrucât în România nu există nici un medic pediatru reumatolog, copilul se tratează regulat în cadrul Clinicii Reumatologice pentru Copii din Garmisch - Partenkirchen, Germania așa cum rezultă din scrisoarea medicală tradusă în limba română atașată prezentei contestații.

Tratamentul este foarte costisitor, așa cum rezultă din facturile emise de clinica respectivă și achitate din veniturile personale, nu este decontat de statul român, iar singurele venituri obținute sunt cele salariale, esențiale pentru continuarea tratamentului, cât și pentru deplasările în străinătate.

Tatăl său, D., în vârstă de 77 ani, are deficiențe de mers și de echilibru, cât și tulburare anxioasă și depresivă mixtă ca urmare a sechelelor infarctului cerebral (accident vascular cerebral) și are nevoie de ajutor și sprijin financiar.

Începând cu data de 03.05.2017 contestatorul are în întreținere cel de-al doilea copil, iar toate aceste circumstanțe trebuie avute în vedere de instanța de judecată la soluționarea prezentei cereri, trebuind cântărit și interesul individual, nu numai cel general, al sistemului.

Nu în ultimul rând, se susține că trebuie avută în vedere și atitudinea contestatorului manifestată pe parcursul urmăririi penale, în sensul regretării producerii evenimentului rutier, aspect consemnat în cuprinsul rechizitoriului, cât și a faptului că nu a solicitat prelungirea dreptului de circulație pe drumurile publice, întrucât a fost marcat de evenimentul rutier prin care trecut, motiv pentru care nu a mai condus.

Prin același rechizitoriu s-au reținut și traumatismele și leziunile (traumatism cranio-facial, fractură scapulară stângă, hemoragia retiniana stânga) suferite de contestator în urma impactului cu copacul, fiind internat la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni din București. După externare, a fost necesară o perioadă de aproximativ șase luni, până la data de 18.05.2014, de recuperare a umărului stâng. Cu privire Ia leziunile retinei, au fost continuate investigațiile medicale regulate în cadrul Spitalului Clinic de Urgențe Oftalmologice - București până în luna aprilie 2014 când s-a concluzionat că leziunile retinei sunt ireversibile.

Cu privire la latura civilă a infracțiunii, prin actul de sesizare a instanței de judecată s-a reținut că au fost acordate soției defunctului despăgubiri civile.

Pentru toate aceste considerente, se solicită admiterea contestației formulate, cu consecința anulării hotărârii Plenului nr. 398 din 06 aprilie 2017, cât și a Hotărârii nr. 157 din 08.03.2017 secției de Procurori din cadrul CSM

Prin cererea atașată contestației, contestatorul A. a invocat excepția de neconstituționalitate a sintagmei "nu aduce atingere prestigiului profesiei" din cuprinsul art. 62 alin. (1<SUP>1</SUP>) și art. 65 alin. (1)1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, întrucât contravine dispozițiilor art. 1 alin. (5) și art. 23 alin. (12) din Constituție, prevederea legală fiind lipsită de claritate și precizie, solicitând ca, în temeiul art. 29 din legea nr. 47/1992, să se dispună sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

Succint, în motivarea excepției, s-a arătat că textele de lege menționate sunt lipsite de predictibilitate, având în vedere că nu se precizează, în mod concret, care sunt acele infracțiuni săvârșite din culpă care aduc atingere prestigiului profesiei de magistrat, care sunt criteriile în funcție de care se apreciază că nu se aduce atingere prestigiului profesiei și, în concret, în ce constă atingerea adusă prestigiului profesiei.

Se menționează că necircumstanțierea expresă a acestor infracțiuni lasă loc arbitrariului, făcând posibilă aplicarea diferențiată a suspendării din profesie ori a excluderii, în funcție de aprecierea subiectivă a Consiliului Superior al Magistraturii.

Prevederile legale indicate nu respectă exigențele constituționale referitoare la calitatea legii, respectiv nu întrunesc condițiile de claritate, precizie, previzibilitate și accesibilitate, fiind contrare disp. art. 1 alin. (5) din Constituție.

3.1. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, arătând că hotărârile contestate sunt legale și temeinice.

A apreciat intimatul, contrar susținerilor contestatorului, că în mod temeinic și legal, atât secția pentru procurori, cât și Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, au dispus în sensul suspendării din funcție a acestuia, având în vedere dispozițiile legale incidente în materie, prin raportare la situația de fapt reținută, astfel că niciuna dintre critici nu poate fi primită.

Fără a cerceta, pe fond, fapta pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a domnului procuror A., aspecte ce țin de competența instanței sesizate cu rechizitoriul emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, secția pentru procurori a constatat că infracțiunea săvârșită de acesta (ucidere din culpă) pentru care s-a dispus trimiterea în judecată este prin natura sa una gravă, întrucât se aduce atingere unuia dintre cele mai importante drepturi recunoscute și ocrotite de legislația internă și internațională, respectiv dreptul la viată.

În aceste împrejurări, secția a apreciat că, prin menținerea în funcție a domnului procuror A. până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul rechizitoriului emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța se aduce atingere prestigiului profesiei și al justiției în general, fiind afectată aprecierea publică pozitivă a sistemului judiciar în ansamblul său, motiv pentru care a considerat că intervine suspendarea din funcție a domnului procuror A., ca urmare a trimiterii în judecată.

Contestația formulată de domnul procuror împotriva hotărârii secției pentru procurori a fost analizată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 398 din 06.04.2017, apreciindu-se în același sens asupra măsurii suspendării din funcție a acestuia pe durata derulării procesului penal.

Plenul a apreciat, în concordanță cu motivele expuse de secția pentru procurori în hotărârea atacată, că menținerea în funcție a domnului procuror A. până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul rechizitoriului emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța ar aduce atingere prestigiului profesiei și al justiției în general, fiind afectată aprecierea publică pozitivă a sistemului judiciar în ansamblul său, având în vedere valoarea socială ocrotită (dreptul la viață).

Intimatul susține că în situația în care trimiterea în judecată a magistratului s-a dispus pentru săvârșirea unei infracțiuni din culpă, având în vedere cele stabilite prin Rechizitoriul nr. 865/P/2013 din data de 6 martie 2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, dreptul de apreciere atribuit de lege secției de procurori a fost exercitat în limitele competențelor conferite, fară a avea caracter discreționar.

Totodată, arată că, în contra susținerilor contestatorului, sintagma ce se regăsește în cuprinsul art. 62 alin. (1<SUP>1</SUP>) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și anume "nu aduce atingere prestigiului profesiei" nu este lipsită de claritate și predictibilitate, dispoziția legală sus menționată având caracter accesibil și opozabil și respectă cerințele de accesibilitate, stabilitate și previzibilitate.

Intimatul arată că, fără a face aprecieri cu privire la cele reținute prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța prin care s-a dispus trimiterea în judecată a contestatorului pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, nu trebuie totuși ignorat faptul că există indicii că fapta săvârșită (chiar din culpă) s-a soldat cu consecințe deosebit de grave și anume cu decesul unei persoane, în condițiile în care au fost reținute de organele de urmărire penală abateri de la conduita rutieră, și anume depășirea vitezei legale și neadaptarea la condițiile de drum.

Susține că menținerea în funcție a domnului procuror A. până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul rechizitoriului emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța ar aduce atingere prestigiului profesiei și al justiției în general, fiind afectată aprecierea publică pozitivă a sistemului judiciar în ansamblul său, având în vedere valoarea socială ocrotită (dreptul la viață).

Judecătorii și procurorii sunt datori să se abțină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie și în societate. Or, așa cum s-a reținut în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, contestatorului i se impută că fapta a fost săvârșită prin nerespectarea regimului relativ la conducerea pe drumurile publice. în condiții de trafic ce impuneau adaptarea vitezei prin reducerea acesteia la limita evitării oricărui pericol.

Infracțiunea reținută în sarcina contestatorului este aptă să producă consecințe ireversibile (decesul unui om), impactul unei astfel de fapte asupra societății fiind unul extrem de pronunțat, cu atât mai mult cu cât fapta se reține a fi fost comisă de un procuror, a cărui îndatorire (printre altele) este aceea de respecta legislația internă (în speță legislația relativă la regimul de circulație pe drumurile publice).

A mai precizat intimatul că eventuala condamnare definitivă a contestatorului pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată ar conduce la eliberarea sa din funcție, în condițiile art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Răspunzând contestatorului referitor la asigurarea echilibrului care trebuie să existe între interesul general - al profesiei, al societății și cel individual - situația sa familială, dar și cu referire la încălcarea dreptului la viață privată, drept ocrotit de art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, intimatul a precizat că pe perioada suspendării din funcție, judecătorului sau procurorului nu îi sunt aplicabile dispozițiile referitoare la interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute la art. 5 și 8 din Legea nr. 303/2004. Se asigură în acest fel magistratului suspendat din funcție toate garanțiile necesare respectării intereselor lui personale, financiare, familiale.

Relativ la susținerile contestatorului privind existența unei pretinse practici neunitare, făcând trimitere la o soluție pronunțată de secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii la data de 06.09.2016, intimatul a precizat că oportunitatea menținerii sau nu în funcție a magistratului pentru săvârșirea unei infracțiuni din culpă (fie ea și aceeași infracțiune - ucidere din culpă) intră în puterea sa de apreciere, care are la bază contextul factual de săvârșire a faptei și consecințele produse, ceea ce poate determina soluții diferite de la caz la caz. fără ca aceasta să poată fi apreciată ca practică neunitară la nivelul secțiilor sau Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

3.2 În punctul de vedere expus față de excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 62 alin. (1<SUP>1</SUP>) și art. 65 alin. (1<SUP>1</SUP>) din Legea nr. 303/2004, intimatul CSM a arătat că sunt întrunite condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 62 alin. (1<SUP>1</SUP>) din Legea nr. 303/2004, însă nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 65 alin. (1<SUP>1</SUP>) din Legea nr. 303/2004, iar pe fond, excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 62 alin. (1<SUP>1</SUP>) și art. 65 alin. (1<SUP>1</SUP>) din Legea nr. 303/2004, sunt neîntemeiate.

S-a susținut că dispoziția legală menționată are caracter accesibil și opozabil și respectă cerințele de accesibilitate, stabilitate și previzibilitate. Folosirea de către legiuitor a sintagmei "nu aduce atingere prestigiului profesiei" denotă marja de apreciere cu privire la legătura ce poate fi stabilită între fapta săvârșită și prestigiul profesiei, legătură ce poate fi conturată de la caz la caz, în funcție de contextul factual de comitere a faptei și de consecințele produse.

Prin încheierea de la termenul din 1 noiembrie 2017, Înalta Curte a luat act de cererea formulată de contestatorul A. privind restrângerea obiectului cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a sintagmei "nu aduce atingere prestigiului profesiei" din cuprinsul dispozițiilor art. 62 alin. (1<SUP>1</SUP>) din Legea nr. 303/2004.

II.1. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a sintagmei "nu aduce atingere prestigiului profesiei" din cuprinsul dispozițiilor art. 62 alin. (11) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare:

Înalta Curte constată că pentru a fi admisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu exercitarea controlului de constituționalitate a unui text de lege este necesar a fi îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992.

Așadar, potrivit acestui act normativ: "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale."

Din examinarea textului de lege citat se desprinde concluzia că pentru admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale se cer a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiții: excepția să fi fost ridicată în fața unei instanței judecătorești, textul de lege criticat să aibă legătură cu soluționarea litigiului, aceasta să se refere la neconstitutionalitatea unei dispoziții unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare și nu în ultimul rând să fie îndeplinită și condiția negativă ca dispoziția criticată să nu fi fost deja declarată ca neconstituțională de către Curtea Constituțională.

Verificând îndeplinirea acestor condiții în speța de față, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a sintagmei "nu aduce atingere prestigiului profesiei" din cuprinsul dispozițiilor art. 62 alin. (1<SUP>1</SUP>) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare a fost ridicată în fața instanței de judecată, iar aceasta se referă la neconstituționalitatea unor dispoziții dintr-o lege (respectiv Legea nr. 303/2004), în vigoare la data prezentei.

Cu privire la condiția ca dispoziția legală să aibă legătură cu soluționarea cauzei, Curtea constată că și aceasta este îndeplinită în speță. Astfel, se observă că nelegalitatea actului administrativ atacat a fost grefată, în motivarea cererii de chemare în judecată, inclusiv pe argumente privind lipsa de claritate și previzibilitate a sintagmei din dispoziția legală atacată, astfel încât nu se poate susține că această excepție nu ar avea legătură cu soluționarea cauzei.

Referitor la cadrul procesual, se constată că obiectul prezentei contestații îl constituie anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 398 din 06 aprilie 2017 prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 157 din 08 martie 2017 a secției pentru procurori (prin care s-a dispus suspendarea din funcția de procuror a contestatorului în temeiul art. 62 alin. (11) din Legea nr. 303/2004). Ca atare, sintagma "nu aduce atingere prestigiului profesiei" din cuprinsul acestui text de lege, este de natură să influențeze soluția ce urmează a se pronunța în prezenta cauză.

În legătură cu îndeplinirea ultimei condiții de admisibilitate și anume cea negativă ca dispoziția criticată să nu fi fost deja declarată ca neconstituțională de către Curtea Constituțională, se observă că și aceasta este îndeplinită.

Textul de lege invocat, art. 62 alin. (1<SUP>1</SUP>) din Legea nr. 303/2004, nu a mai fost suspus controlului de constituționalitate, iar Curtea Constituțională nu a constatat anterior neconstituționalitatea acestuia.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 cu completările și modificările ulterioare, va dispune sesizarea Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a sintagmei "nu aduce atingere prestigiului profesiei" din cuprinsul dispozițiilor art. 62 alin. (1<SUP>1</SUP>) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Textul de lege a cărui neconstituționalitate a fost invocată are următorul conținut:

ART. 62: "(1) Judecătorul sau procurorul este suspendat din funcție în următoarele cazuri:

a) când a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni;

a^1) când față de acesta s-a dispus arestarea preventivă sau arestul la domiciliu;

b) când suferă de o boală psihică, care îl împiedică să-și exercite funcția în mod corespunzător;

c) când a fost sancționat disciplinar, în condițiile art. 100 lit. d).

(1^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. a), dacă trimiterea în judecată a intervenit pentru o infracțiune din culpă și se apreciază că aceasta nu aduce atingere prestigiului profesiei, judecătorului sau procurorului i se poate interzice provizoriu exercitarea anumitor atribuții până la soluționarea definitivă a cauzei.

(2) Suspendarea din funcție a judecătorilor și procurorilor și interzicerea provizorie a exercitării anumitor atribuții de către aceștia se dispun de către Consiliul Superior al Magistraturii.

(3) În perioada suspendării din funcție, judecătorului și procurorului nu i se plătesc drepturile salariale. Această perioadă nu constituie vechime în magistratură.

(4) În perioada suspendării din funcție, judecătorului sau procurorului nu îi sunt aplicabile dispozițiile referitoare la interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute la art. 5 și 8."

Punctul de vedere al instanței exprimat în condițiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 este că sintagma "nu aduce atingere prestigiului profesiei" din cuprinsul dispozițiilor art. 62 alin. (1<SUP>1</SUP>) din Legea nr. 303/2004 încalcă prevederile constituționale așa cum au fost enumerate, pentru următoarele argumente:

Este de principiu că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat.

Prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, Curtea Constituțională a stabilit că legiuitorului îi revine obligația ca, indiferent de domeniul în care își exercită competența constituțională de legiferare a condițiilor pentru exercitarea unor profesii, cât și cazurile de încetare a acestora, trebuie să dea dovadă de o atenție sporită în respectarea principiului clarității și previzibilității legii.

Prin urmare, se apreciază că sintagma "nu aduce atingere prestigiului profesiei" din cuprinsul dispozițiilor art. 62 alin. (11) din Legea nr. 303/2004, contravine dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, redactarea acesteia fiind lipsită de claritate și precizie, având în vedere că nu se precizează în mod clar acele infracțiuni din culpă care pot aduce atingere prestigiului profesiei. Prin urmare, reglementarea menționată lasă loc arbitrarului, făcând posibilă aplicarea diferențiată a sancțiunii suspendării din profesie, în funcție de aprecierea subiectivă a structurii competente să aprecieze. Această lipsă de claritate, precizie și previzibilitate a sintagmei, creează astfel premisa aplicării acesteia în mod diferit, într-o manieră discriminatorie, ca rezultat al unor interpretări sau aprecieri arbitrare.

De altfel, nu poate fi ignorată nici decizia nr. 225 din 04 aprilie 2017 pronunțată de Curtea Constituțională și publicată în M. Of. nr. 468 din 22 iunie 2017, prin care s-a statuat că sintagma "de natură să aducă atingere prestigiului profesiei" de avocat din cuprinsul art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, este neconstituțională, pentru lipsa de claritate și previzibilitate a acestui text de lege.

II.2. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației

Înalta Curte constată că prin Hotărârea nr. 157 din 08.03.2017 a secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus suspendarea din funcția de procuror a contestatorului începând cu data de 08.03.2017, ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută și pedepsită de art. 178 alin. (1) și (2) din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 din noul C. pen.

Contestația formulată împotriva hotărârii sus menționate, în condițiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost respinsă prin Hotărârea nr. 398 din 06.04.2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

În considerentele Hotărârii s-a reținut că: "Plenul Consiliului Superior al Magistraturii apreciază că menținerea în funcție a domnului procuror A. până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul rechizitoriului emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța ar aduce atingere prestigiului justiției în general, fiind afectată aprecierea publică pozitivă a sistemului judiciar în ansamblul său, motiv pentru care se consideră că se impune suspendarea din funcție, ca urmare a trimiterii în judecată... Această apreciere pozitivă este afectată de atitudinea și conduita domnului procuror A., care a condus un autovehicul cu încălcarea dispozițiilor O.U.G. 195/2002, respectiv cu depășirea semnificativă a vitezei legale de deplasare coroborată cu neadaptarea la condițiile de drum, astfel cum se reține în rechizitoriu, fapt ce a cauzat și o urmare gravă, respectiv decesul unei persoane. Această atitudine a domnului procuror în societate, induce în conștiința opiniei publice o percepție negativă cu privire la comportamentul civic al acestuia, fiind de natură să afecteze autoritatea de care trebuie să se bucure în exercitarea funcției de procuror".

Temeiul juridic în baza căruia contestatorul din prezenta cauză a fost suspendat din funcție prin Hotărârea nr. 157 din 08.03.2017 a secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii îl reprezintă prevederile art. art. 62 alin. (1<SUP>1</SUP>) din Legea nr. 303/2004, redat mai sus.

Înalta Curte observă că alin. (1) al art. 62 citat mai sus stabilește în mod limitativ cazurile în care judecătorul sau procurorul este suspendat din funcție ope legis, unul dintre acestea fiind cel prevăzut la lit. a) și anume când s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni. Însă, excepția prevăzută la art. 62 alin. (11) din lege reglementează situația în care magistratul poate fi menținut în funcție, textul instituind în mod cumulativ două condiții, și anume ca trimiterea în judecată să se fi dispus pentru săvârșirea din culpă a unei infracțiuni și ca prin menținerea în funcție să nu se aducă atingere prestigiului profesiei.

Este evident că, în timp ce prima condiție este una obiectivă, fiind necesar ca infracțiunea pentru care magistratul este trimis în judecată să fie săvârșită din culpă, în schimb cea de-a doua are o natură subiectivă și ține de aprecierea secției din cadrul CSM din care face parte persoana vizată.

În prezenta speță, secția de procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut că prin rechizitoriul nr. x/2013 din data de 6 martie 2017, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută și pedepsită de art. 178 alin. (1) și (2) din C. pen. din anul 1968, cu aplicarea art. 5 din noul C. pen.

În analiza celei de-a doua condiții de natură subiectivă, secția pentru procurori a apreciat că nu este oportună menținerea în funcție a contestatorului, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, întrucât infracțiunea săvârșită de acesta (ucidere din culpă) pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată este prin natura sa una gravă, având în vedere că se aduce atingere unuia dintre cele mai importante drepturi recunoscute și ocrotite de legislația internă și internațională, respectiv dreptul la viată.

În aceste împrejurări, secția a apreciat că, prin menținerea în funcție a domnului procuror A. până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul rechizitoriului emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța se aduce atingere prestigiului profesiei și al justiției în general, fiind afectată aprecierea publică pozitivă a sistemului judiciar în ansamblul său, motiv pentru care a considerat că intervine suspendarea din funcție a domnului procuror A., ca urmare a trimiterii în judecată.

Observând motivele de nelegalitate invocate de contestator împotriva hotărârilor expuse mai sus, Înalta Curte constată că în ceea ce privește primul motiv, referitor la lipsa de claritate și predictibilitate a sintagmei ce se regăsește în cuprinsul art. 62 alin. (1<SUP>1</SUP>) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și anume "nu aduce atingere prestigiului profesiei", acest motiv nu poate fi cercetat.

Astfel, contestatorul a invocat excepția de neconstituționalitate a textului de lege invocat mai sus, tocmai din perspectiva lipsei de claritate și predictibilitate, iar Înalta Curte a dispus sesizarea Curții Constituționale pentru a se pronunța conform celor menționate în prezenta.

Cum rolul instanțelor de judecată este acela de a aplica și interpreta prevederile legale în vigoare și nu acela de a verifica conformitatea acestora cu dispozițiile constituționale, Înalta Curte constată că nu poate aprecia asupra primului motiv de nelegalitate invocat de contestator din perspectiva celor susținute de acesta, în condițiile în care a fost sesizată Curtea Constituțională tocmai pentru a se pronunța pe acest aspect.

Nici cele statuate în decizia nr. 225 din 04 aprilie 2017 pronunțată de Curtea Constituțională nu pot fi aplicate prin analogie, având în vedere că aceasta s-a pronunțat în considerarea unui alt act normativ ce nu este incident în cauză.

Pe de altă parte, contestatorul a invocat faptul că la adoptarea hotărârilor criticate nu au fost avute în vedere circumstanțele producerii tragicului accident, atitudinea contestatorului pe durata urmăririi penale și circumstanțele personale, criterii ce au fost avute în vedere în motivarea altor hotărâri având același obiect.

Cu privire la acest motiv al contestației, Înalta Curte constată că având de analizat îndeplinirea unei condiții subiective, intimatul trebuia să țină cont de toate circumstanțele cauzei, atunci când a stabilit atingerea adusă prestigiului profesiei.

Cu titlu de principiu, Statutul judecătorilor și procurorilor reglementat de Legea nr. 303/2004 statuează la art. 90 că "judecătorii și procurorii sunt datori să se abțină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie și în societate"

Totodată, Principiile de la Bangalore privind conduită judiciară stabilesc printre standardele de conduită, prevederi referitoare la imparțialitatea și eticheta care se impun magistratului, precum și obligația de a adopta un comportament, atât în cadrul exercitării funcției, cât și în afara acesteia, de așa natură încât să mențină încrederea publicului, a jurnaliștilor și a justițiabililor în corectitudinea și imparțialitatea magistratului, și de a-și exercita drepturile și libertățile cetățenești în conformitate cu demnitatea funcției judiciare.

Pornind de la definirea conceptului de prestigiu al justiției, care reprezintă aprecierea publică pozitivă a sistemului judiciar în ansamblul său, aprecierea globală făcută în raport de onoarea și probitatea profesională a magistraților, în raport de rezultatul aprecierilor publice individuale ale acestora, Înalta Curte va analiza în ce măsură conduita contestatorului din prezenta pricină a afectat prestigiul profesiei.

Din această perspectivă vor fi analizate atât circumstanțele producerii faptei pentru care contestatorul a fost trimis în judecată, cât și circumstanțele personale ale acestuia, precum și practica anterioară a Consiliului în situații similare, fără a nega dreptul de apreciere al Consiliului Superior al Magistraturii, în calitatea sa de garant al independenței justiției și de apărător al corpului profesional.

Circumstanțele producerii faptei:

Înalta Curte observă că petentului i se impută că a condus un autovehicul cu încălcarea dispozițiilor O.U.G. nr. 195/2002, respectiv cu depășirea vitezei legale de deplasare coroborată cu neadaptarea la condițiile de drum, astfel cum se reține în rechizitoriu, fapt care a cauzat și o urmare gravă, respectiv decesul unei persoane.

Consecința gravă a accidentului, respectiv încălcarea dreptului la viață, prin decesul unei persoane, nu schimbă totuși caracterul neintenționat al faptei și faptul că această consecință s-a produs independent de voința contestatorului.

De asemenea, se mai reține că din rechizitoriul cu nr. 865/P/2013, prin care s-a dispus trimiterea contestatorului în judecată, rezultă că accidentul auto s-a produs în afara localității Jijila pe drumul național 22 (DN 22-E87), iar viteza de rulare calculată de expertul desemnat a fost de 108 km/oră.

Conform dispozițiilor art. 50 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002, viteza maximă admisă, în afara localităților pe drumurile expres sau pe drumurile naționale europene este de 100 Km/h, astfel încât nu se poate statua că a fost încălcată viteza de circulație "în mod semnificativ" așa cum a apreciat intimatul.

Mai mult, Curtea observă că referitor la neadaptarea vitezei Ia condițiile de drum, în urma cercetării penale s-a concluzionat că nu sunt incidente în prezenta speță dispozițiile art. 123 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, motiv pentru care nu au fost reținute prin rechizitoriu aceste dispoziții referitoare Ia obligativitatea reducerii vitezei de deplasare până la 50 km/h în afara localității în anumite condiții de drum expres prevăzute.

Nu în ultimul rând, prin Rechizitoriul nr. 865/P/2013 a fost reținută culpa comună, atât a contestatorului, cât și a victimei decedate, pentru nerespectarea obligației de a purta centura de siguranță.

Circumstanțele personale ale contestatorului:

Activitatea de procuror a fost desfășurată, după producerea evenimentului rutier în cadrul Parchetelor de pe lângă Judecătoriile Oltenița, județul Călărași și Costești, județul Argeș, accidentul având Ioc în județul Tulcea, astfel încât, impactul asupra opiniei publice a fost atenuat, mai ales că a fost publicat un singur articol de presă, într-un ziar local, cu privire la incident.

Pe timpul cercetării penale, contestatorul nu a îndeplinit funcția de procuror în cadrul razei teritoriale a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, astfel încât nu a fost afectată încrederea publicului în actul de justiție.

Deopotrivă trebuie menționată atitudinea contestatorului manifestată pe parcursul urmăririi penale, în sensul regretării producerii evenimentului rutier, aspect consemnat în cuprinsul rechizitoriului, cât și a faptului că nu a solicitat prelungirea dreptului de circulație pe drumurile publice.

Corelativ, cu privire la latura civilă a infracțiunii, prin actul de sesizare a instanței de judecată s-a reținut că au fost acordate soției defunctului despăgubiri civile.

În ce privește situația personală a acestuia, se reține că are în întreținere un copil minor, în vârstă de 5 ani, C., care a fost diagnosticat de la vârsta de 1 an și 6 luni cu poliartrită juvenilă idiopatica. Întrucât în România nu există nici un medic pediatru reumatolog, copilul se tratează regulat în cadrul Clinicii Reumatologice pentru Copii din Garmisch - Partenkirchen, Germania așa cum rezultă din actele medicale aflate la filele 89-106.

Totodată, începând cu data de 03.05.2017 contestatorul are în întreținere cel de-al doilea copil, așa cum rezultă din certificatul de naștere aflat la fila 173.

Tatăl contestatorului, D., în vârstă de 77 ani, are deficiențe de mers și de echilibru, cât și tulburare anxioasă și depresivă mixtă ca urmare a sechelelor infarctului cerebral (accident vascular cerebral), așa cum rezultă din actele medicale aflate la filele 110-114.

Cu valoare de principiu, Înalta Curte statuează că măsura suspendării din funcție trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, cât și cu interesul individual al contestatorului. Cu alte cuvinte, prin evaluarea proporționalității măsurii luate trebuie să se realizeze un echilibru între interesul general (al profesiei, al societății) și cel individual.

În sensul celor de mai sus, nu poate fi ignorată nici soluția pronunțată de CSM într-o speță similară, când prin Hotărârea nr. 944 din data de 06.09.2016 a secției de Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii s-a constat că nu se impune suspendarea din funcția de judecător ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (1) și alin. (2) din C. pen.

În acea speță, secția de Judecători a reținut atitudinea manifestată de doamna judecător pe parcursul urmăririi penale și a apreciat că, trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă nu este de natură a altera încrederea opiniei publice în competența, corectitudinea și probitatea pe care, în mod legitim, orice persoană le așteaptă de la magistrații cărora le încredințează apărarea drepturilor sale.

Înalta Curte concluzionează că integritatea morală este esențială pentru conduita unui magistrat, însă, spre deosebire de infracțiunile săvârșite cu intenție directă și asumată, în cazul infracțiunilor din culpă, sancțiunea ce intervine potrivit prevederilor art. 62 din Legea nr. 303/2004 trebuie atent cântărită, astfel cum a fost și intenția legiuitorului și trebuie justificată prin atingerea adusă prestigiului profesiei.

În cazul de față, raportat la circumstanțele producerii faptei pentru care contestatorul a fost trimis în judecată, precum și la circumstanțele personale ale acestuia, se apreciază că suspendarea acestuia până la finalizarea procesului penal nu reprezintă o măsură proporțională cu scopul avut în vedere de textul de lege vizat.

Pe cale de consecință, Înalta Curte stabilește că în circumstanțele concrete deduse judecății, nu a fost adus un prejudiciu prestigiului profesiei de magistrat, astfel că nu era necesară măsura adoptată prin hotărârile contestate.

În raport de toate aceste considerente, în temeiul disp. art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, va fi admisă prezenta contestație, se va dispune anularea Hotărârii nr. 398 din 6 aprilie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și Hotărârii nr. 157 din 8 martie 2017 a secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii și va fi înlăturată măsura suspendării contestatorului din funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești începând cu data de 8 martie 2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestator.

Sesizează Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a sintagmei "nu aduce atingere prestigiului profesiei" din cuprinsul dispozițiilor art. 62 alin. (1<SUP>1</SUP>) din Legea nr. 303/2004.

Admite contestația formulată de contestatorul A. împotriva hotărârii nr. 398 din 6 aprilie 2017 pronunțată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

Anulează Hotărârea nr. 398 din 6 aprilie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și Hotărârea nr. 157 din 8 martie 2017 a secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Înlătură măsura suspendării contestatorului din funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești începând cu data de 8 martie 2017.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 noiembrie 2017.