Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.03.2016
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 680/2016

HOTĂRÂRE
10.03.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 680/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1. Decizia atacată Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 2500 din 16 iunie 2015, a anulat contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 187 din 17 ianuarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrată. Instanța de recurs a aplicat sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 în raport cu faptul că nu s-au respectat prevederile art. 3 lit. g) din Legea nr. 146/1997 și O.G. nr. 32/1995, modificată prin Legea nr. 123/1997, potrivit cărora contestatoarea avea obligația să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 10 RON și să aplice un timbru judiciar în valoare de 0,30 RON.

2. Contestația în anulare formulată Împotriva acestei decizii contestatoarea A. a formulat contestație în anulare, invocând prevederile art. 317 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. În motivarea căii de atac, contestatoarea a arătat, în esență, că procedura de citare cu aceasta pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, fiindu-i încălcat astfel și dreptul la apărare. Astfel, contestatoarea a susținut că a aflat de existența dosarului nr. x/1/2015 în urma unei adrese făcute de B. în numele C.. către soțul său, titularul contractului de credit ce a format obiectul cercetării sub aspectul clauzelor abuzive în dosarul nr. x/233/2011. Așa fiind, contestatoarea a considerat că nerespectarea regulilor de procedură privitoare la citare impune refacerea actelor de procedură.

3. Apărarea intimatului D. Prin întâmpinare, intimatul D. a solicitat admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată. II. Considerațiile Înaltei Curți asupra contestației în anulare Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres și limitativ prevăzute în art. 317 și 318 C. proc. civ. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Art. 317 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., text normativ pe care s-a întemeiat contestația în anulare de față, prevede: "hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare ... când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii". Acest text de lege are în vedere ipoteza când procedura de citare nu a fost legal îndeplinită și partea a lipsit, astfel încât viciul de procedură nu s-a acoperit în condițiile art. 89 alin. (2) din C. proc.

civ. În speță, nu se poate reține că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită la data când au avut loc dezbaterile asupra recursului și nici că s-a încălcat dreptul la apărare. Astfel, se constată că în recurs partea nu a contestat adresa de domiciliu unde a fost citată, adresă în conținutul căreia nu s-a menționat etajul, așa cum rezultă din cerere . De asemenea, aceeași adresă, fără precizarea etajului, s-a indicat și în contestația în anulare care formează obiectul dosarului nr. x/1/2015 . Rezultă așadar că la termenul de judecată când s-a soluționat pricina nu s-a produs neregularitatea procedurală invocată. Prin urmare, au fost respectate garanțiile unui proces echitabil, în sensul art. 21 din Legea fundamentală și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condiții de contradictorialitate și cu respectarea dreptului la apărare.

În plus, se constată faptul că prin decizia atacată cu prezenta contestație în anulare nu s-a soluționat un recurs promovat de contestatoare, ci s-a respins ca netimbrată contestația în anulare formulată de aceeași contestatoare împotriva Deciziei nr. 187 din 17 ianuarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Conform art. 320 alin. (3) din C. proc. civ., "Hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată". În cauza dedusă judecății se atacă cu contestație în anulare o hotărâre pronunțată tot în contestație în anulare, ceea ce este inadmisibil, partea neavând deschisă o asemenea cale de atac. 2. Temeiul legal al soluției adoptate asupra contestației în anulare Pentru considerentele expuse și ținând seama de prevederile art. 320 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare.

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 2500 din 16 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 martie 2016. Procesat de GGC - MM

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-02-01
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 233/2017
Asupra contestației în anulare de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Decizia pronunțată în recurs Prin Decizia nr. 1673 din 23 aprilie 2015 Înalta Curte de Casație și Justiție, sec
ÎCCJ 2017-05-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1936/2017
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârile judecătorești atacate cu contestație în anulare 1.1. Prin Decizia nr. 2815 din 26 octombrie 2016, Înal
ÎCCJ 2017-10-24
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1546/2017
iești, secția I civilă în dosarul nr. x/2015. Împotriva ultimei decizii menționate, recurenta-contestatoare A. a declarat recurs, înregistrat la 27 mai 2016 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, fără să indice
ÎCCJ 2017-11-16
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1711/2017
respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-pârâtă B. formulat împotriva încheierii de ședință din data de 07.02.2015, a sentinței civile nr. 210/22.02.2016 și a sentinței civile nr. 1155/2016, toate pronunțate de Tribunalul București,
ÎCCJ 2017-01-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 52/2017
itării taxelor datorate se atașează acesteia, netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrag anularea cererii de chemare în judecată sau, după caz, a căii de atac în condițiile legii, iar dispozițiile art. 486 alin. (2) stabilesc faptul că la
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă